Prin urmare, despre calitatea locurilor de munca in Europa. Iata cateva dintre informatiile din studiu:
- Riscuri sociale care au un impact negativ asupra sanatatii angajatilor: cerinte prea multe si intensitatea muncii, provocari emotionale, lipsa de autonomie, conflicte etice, relatii sociale/interpersonale proaste, nesiguranta locului de munca. (Identificati vreunul dintre ele in actualul vostru job?)
- In 40% dintre gospodarii ambii parteneri lucreaza full time, in 29% lucreaza doar unul dintre parteneri.
- 55% dintre angajati spun ca actualul loc de munca este si corespunzator calificarii pe care o au, 13% spun ca mai au nevoie de pregatire, iar 32% sunt supracalificati.
- 43% dintre cei care lucreaza pe cont propriu si 29% dintre angajati spun ca ar vrea sa-si reduca numarul de ore lucrate; in schimb, 11% din prima categorie si 14% din a doua sustin ca ar vrea sa munceasca mai mult
- 18% dintre angajati spun ca au raport profesie-viata personala dezechilibrat. Factorii asociati cu un bun raport al acestor doua coordonate sunt ore mai putine de munca sau part time, fara ore de munca peste program, flexibilitate si acces la concediu in situatii de urgenta care poate fi luat imediat si respectarea programului de munca.
Si, nejurnalistic, am pastrat pentru final informatia mai interesanta, legata de Romania.
- Castigul mediu: 428 de euro, cel mai mic dintre tarile europene luate in calcul. Prin comparatie, iata cateva tari: Bulgaria 541, Macedonia 609, Ungaria 626, Turcia 648, Albania 745. Cele mai mari: Luxembrug 2344, Irlanda 1823, Norvegia 1818, Danemarca 1684, Suedia 1645, Cipru 1609, Marea Britanie 1591, Belgia 1536, Franta 1438, Germania 1431.
- Romancele castiga mai putin decat barbatii, adica in medie 399 de euro, fata de 451.
- In ceea ce priveste calitatea locurilor de munca, in joburi foarte bine platite se afla 0,7% dintre romance, fata de 0,6% dintre barbatii romani. Imbucurator, mai multe femei au joburi foarte bine platite in comparatie cu barbatii. Cu foarte putin mai mult, dar tot e important.
- Locuri de munca in care raportul de plata este echilibrat, chiar bun, au 39,9% dintre femeile din Romania, tot mai multe decat barbatii, 32,9%.
- Joburi cu un prost raport intre salarizare si activitatea depusa au32,4% dintre romance si 35% dintre barbatii din Romania. In schimb sunt mai multi barbati prost platiti, 35%, fata de 27% femei in tara noastra.
Ne intrebam adesea care sunt mediile salariale la nivel european. Studiul asta ne da niste raspunsuri. insa cred ca e cazul sa precizez ca desi e ultimul, aparut in 2012, datele au fost adunate in urma unui sondaj facut in 2010, in UE27 plus Norvegia, Croatia, Macedonia, Turcia, Albania, Muntenegru si Kosovo. Au participat 44.000 de angajati. Intre timp au avut loc noi taieri de salarii in cateva tari ale zonei euro cel putin. Si totusi, cred ca numerele sunt relevante.
- Media europeana a castigului lunar este de 1230 de euro. La barbati e de 1376, la femei de 1048.
- Pentru cel mai jos nivel de educatie 639 de euro, daca ai terminat liceul, 1026 de euro. Daca ao facut si facultate, 1659 de euro, iar cu studii post niversitare, master doctorat, 2335 de euro.
- Pe grupe de varste, angajatii mai tineri de 34 de ani castiga in medie 1023 de euro. Cei cu varste intre 34 si 49, castiga in medie 1332 de euro, in timp ce angajatii peste 50 de ani castiga cu 30 de euro mai mult, adica 1362 de euro, in medie.
- sectorul public vs privat: va surprinde sa aflati ca in medie, la nivel european, caștigul celor din sectorul public e mai mare, si anume, 1342 de euro fata de 1197 in privat. Cei din ONGuri castiga, sustin datele, 1191, deci si ei ii bat pe cei din privat, iar in PPP se castiga cel mai bine, 1521 de euro.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu