Se afișează postările cu eticheta Eurovision. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Eurovision. Afișați toate postările

duminică, 7 martie 2010

Eurovision - atat de caraghios...!

Am vrut sa zic initial un concurs atat de provincial, dar cand folosesti termenul asta multi se supara si argumenteaza ca provincia e la fel de buna ca si capitala. Si nu as vrea sa creez o disputa in sensul asta. As fi folosit provincial in ideea ca Eurovisionul este - daca-mi permiteti o comparatie fotbalistica - la nivel european cum e Divizia A din Romania pe langa Champions League. Champions League fiind muzica MARE, care dainuie, si artistii mari.

Nu sariti sa mi-i aduceti drept contra-argument pe ABBA. Da, ei s-au lansat la Eurovision, dar erau alte vremuri, cu peste 30 de ani in urma, iar ei sunt, din punctul meu de vedere, singurii de Champions League din muzica ce au avut legatura cu Eurovisionul.

Nu mi-a placut niciodata concursul asta. Sunt ani buni de zile de cand nici macar din curiozitate nu am privit vreo piesa din concurs. Am auzit insa piesa castigatoare, e inevitabil. Singura data cand mi-a placut cantecul a fost cand au castigat Luminita Anghel si Sistem.

Stiu ca probabil ii voi deranja pe multi dintre fanii concursului si ai celor care au participat la el, dar intotdeauna eu m-am intrebat de ce atataa scandal, atatea contestari ale castigatorilor pentru un astfel de concurs? Care e miza, pana la urma?

E ca orice alt concurs international, numai ca probabil are un coverage foarte mare si o mare audienta. Asta nu inseamna insa ca participantii devin vedete internationale, cunoscute in Liga Mare, ci arata doar ca sunt foarte multi carora le place. Eu insa il detest. Chiar daca, la finala internationala mai arunc cate un ochi, poate pentru a-mi confirma opinia. Se pare ca nimic nu se schimba in timp.

De cele mai multe ori ne-am facut de ras. Si ce spuneti despre modul in care se voteaza: tarile din fosta Iugoslavie se voteaza intre ele, noi si moldovenii ne dam punctaj maxim, nordicii se sustin intre ei, rusii si alte popoare foste satelit la fel. Ce mai, o intreaga geopolitica acolo!

Am vazut pe Unimedia castigatorii din Romania si din Moldova. Si mi s-a confirmat ridicolul acestui concurs. Fata aia din R. Moldova mai mult dezbracata decat imbracata, nu ca as fi o pudibonda, insa e caraghioasa, si fardata "foarte artistic". Ca despre voce, nu mai vorbesc, n-o prea are. De partea noastra, nu contest vocea foarte buna a Paulei Seling, dar melodia e oribila. Multora a placut, din moment ce a castigat. E o chestiune de gust, dar nu cred ca vom fi foarte speciali la Oslo.

Repet, mi-a placut atunci cand au castigat Sistem si Luminita Anghel pentru ca era ceva special fata de ceea ce facea toata lumea, pentru ca aveam o sansa. A fost atat de special ca nu i-au lasat sa foloseasca toate efectele pirotehnice pe care le avea normal incluse in show.

Acum toti canta piese dansante, majoritatea canta in engleza, s-au prins ca macar asa sunt intelesi de public, dar nimic nu e special. Cred ca nici de aceasta data nu vom face mare lucru. nu ne va salva nici macar vocea buna a Paulei Seling. Inteleg, din comentariile cititorilor Hotnews.ro, ca ea fost remarcabila prin faptul ca a falsat cel mai putin, in conditiile in care se canta live.

Oricum, bafta la Oslo, pana la urma, trebuie sa le tinem pumnii, ca ne reprezinta! Insa eu tot nu inteleg miza acestui concurs. Vad doar o singura perspectiva: o buna ocazie de promovare a tarii care castiga, niste venituri pentru industria hoteliera care gazduieste finala europeana si prestigiu. Dar astea toate daca esti castigator.

Nu-mi spuneti ca doar daca participam puttem fi castigatori! Ca sa fii castigator este important nu doar sa participi, ci sa nu participi oricum. Iar noi inca n-am gasit reteta de succes, asta e clar!