luni, 31 august 2009

Bulgarii "rad" agentiile de stat

Cand Boiko Borisov, premierul bulgar, l-a adus in guvern ca vicepremier si ministru de finante pe Simeon Diankov am inteles ca a dat lovitura. Diankov a lucrat la Banca Mondiala il ultimii 14 ani si activitatea lui a fost extrem de apreciata.

Ca ministru de finante, intr-o situatie de criza economica mondiala, iata ca Diankov ia o serie de masuri fara sa stea pe ganduri. Ultima, citesc in presa bulgara, e desfiintarea tuturor agentiilor de stat. Ele vor fi transformate in directii in ministere sau agentii executive, zic ei.

"Bulgaria are o duzina de agentii, toate cu sediul in capitala, in Sofia. Le vom inchide pe toate si vom externaliza unele servicii in teritoriu. Functionarii publici nu trebuie sa stea doar in spatele birourilor toata ziua, ei trebuie sa mearga prin tara si sa munceasca acolo, sa faca ceva concret", isi justifica decizia, potrivit Novinite, ministrul bulgar.

Premierul a aprobat imediat decizia de a "rade" cele 11 agentii guvernamentale care avea ca obiect de activitate bulgarii din strainatate, drepturile copiilor, turismul, ca sa amintesc doar cateva domenii.

"Reformele trebuie facute in primele zile dupa ce preiei mandatul, asta e o lectie pe care am invatat-o la Banca Mondiala", zice el, potrivit Novinite.

O buna lectie! Poate domnul Pogea ar trebui sa faca macar un internship la Banca Mondiala.

Tot avem tendinta sa ne comparam cu bulgarii, ca deh, suntem colegi de rapoarte ale Comimsiei Europene pe justitie si pe fonduri europene, iar europenii ne gandesc oricum la pachet, dar mi-e teama ca luand astfel de masuri iarasi ne-o iau inainte, ca prin 2004-2005.

14 comentarii:

  1. Felicitari ministrului bulgar!
    Chiar zilele trecute discutam cu un coleg, si ii spuneam: ce crezi ca s-ar intimpla in RO daca miine guvernul ar desfiinta toate agentiile si inspectoratele de control ale lui peste prajit, care iti freaca icrele pe partea de proiectare, si de ex, la punerea in functiune admit orice, cu o spaga dimensionata corespunzator?
    Raspunsul a fost simplu: nimic special. Treburile ar merge obisnuit, poate chiar mai bine.
    Si nu trec 2 zile si iata confirmarea: nu a colapsat nimeni si nimic in Bulgaria, nici o drama la orizont. Nu m-ar surprinde ca treburile sa mearga chiar mai bine.

    RăspundețiȘtergere
  2. da, sigur... Ati traversat Bulgaria sa vedeti in ce hal e tara? Incercati acest exercitiu. Veti iubi Romania!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu la banca Mondiala ci la premierul bulgar sa-l trimitem pe Pogea. Acolo n-ar sta sigur degeaba si nu si-ar "arata" muschii creierului personal ci, mai mult decat sigur, acel om la-r pune la ...munca. Ceea ce era de demonstrat

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim 17:27 - imi permiti o marturisire? nu-mi place Bulgaria deloc, nu-mi sunt simpatici bulgarii, pentru ca, la bruxelles, de multe ori prin asociere suntem considerati la fel de inapoiati in toate alea, in reforme, in orice. insa guvernul Borisov pare pus pe treaba, iar ministrul lor de finante este super-profi. deci nu ma intelege gresit, nu preamaresc Bulgaria, doar spun ca noul lor guvern ia masurile care trebuie, fara sovaire si ca isi maximizeaza sansele pentru viitor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Boiko Borisov e un demagog cu ceafa groasa, rasarit din zona crepusculara a retelelor securisto-bodyguardo-mafiote care au proliferat in Bulgaria post-comunista. Un om care acum citeva luni declara, printe alte enormitati, ca in guvernul lui "nu va fi nici un homosexual". Acum acest bolovan ajunge la putere si, in pur stil Pol Potist, rade institutii majore dintr-o trasatura de creion, fiindca asa vrea muschii lui de Caligula ras in cap. Si ni se cere sa-l aplaudam si sa-l luam drept model, da?

    RăspundețiȘtergere
  6. O sa ramanem coada, cozii, deoarece la noi, prostia si corupia si-au dat mana, asa ca, poate din 2029, cum spunea un distins astrolog sa mai mearga ceva si prin Romania.
    Cand il aud si pe fostul presedinte Constantinescu dandu-si cu parerea, chiar ca-mi vine sa plec si sa nu mai aud niciodata de aceasta tara minunata care a fost facuta praf in 20 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Anonim 17.40: Boiko Borisov e o ceafa groasa, ai dreptate, asta a fost imrepsia mea cand l-am vazut prima data, pe 1 ianuarie 2007, cand l-am luat drept bodyguard al lui Stanisev, nicidecum nu-mi imaginam ca e primarul Sofiei.
    Insa de cand a venit a facut lucruri interesante, alcatuind o echipa ok la guvernare. Iar faptul ca a pus deocamdata in stand-by South Stream si ca zice ca vrea sa analizeze toate contractele/acordurile pe energie - South Stream, centrala Belene - cu rusii, imi starnesc admiratia ca are tupeul sa faca asta. probabil pentru a negocia niste conditii mai bune pentru Buglaria.
    iar decizia mi se pare ok, si la noi ar trebui rqase toate agentiile astea care au comandat pixuri de zecii de mii de euro anul trecut. unele se justifica, altele sunt tocatoare de bani.

    RăspundețiȘtergere
  8. Stimata doamna Blejan/Menaru....asa se spunea si despre guvernul fostului monarh Simeon...si nu a facut aproape nimic.
    Mai lasati-ne cu aprecierile astea de doi lei. Uitati-va la cum arata Bulgaria si apoi mai discutam.

    RăspundețiȘtergere
  9. nush ce sa zic despre asa ceva, poate subiectul ma depaseste, managementul si finantele globale nu prea se pupa in mod special, dar totusi, am fost invatat cand preiei o afacere, sa observi ce, unde, si de ce nu merge. mi se pare foarte logic. apoi te apuci sa tai costuri prin orice mijloc care iti este la indemana, nu dai afara pe toti, si apoi ii angajezi la loc sub alte denumiri. problema de fata e complicata si de coruptia care bantuie prin bulagira (nu vreau sa zic ca la noi e mai bine, dar e vorba de bulgaria) si mafia omni-prezenta. cred ca e mult mai multa substanta in aceasta stire decat a iesit la suprafata. se vor intampla multe in viitorul apropiat la sud de dunare.....

    RăspundețiȘtergere
  10. Vin cu serviciul destul de des in Sofia....si pe bune oameni astia cand vor sa faca ceva ..fac repede si bine ...si se vad schimbarile..Este adevarat ca au si ei probleme ....dar daca continua in 2-3 ani o sa stea mult mai bine decat romani...Ei nu considea o ,,rusine,, sa iti aduci consultanta din vest ptr orice ...vezi autostrazi,turism si in curand si alte domenii


    Apropo ...ei au terminat partea lor din podul de la Giurgiu...romani nu stiu daca au facut ceva ...INCA

    RăspundețiȘtergere
  11. Vorba aia, asteptam provincia, in cazul asta Bucurestiul!

    RăspundețiȘtergere
  12. "Anonimul" care vorbeste cu patima si venin contra bulgarilor habar n-are ca Bulgaria nu a avut nevoie sa cerseasca 20 MILIARDE Euro de la FMI ca Romania, ca Leva are paritate fixa fata de Euro de ani de zile (deci ca ei, practic, au adoptat deja Euro), ca dobanzile la credite si depozite in Euro sunt la fel cu cele in Leva (am depozite in BG in euro cu dobanda 7%), ca 80% din produsele alimentare vandute in supermarketuri sunt produse in Bulgaria nu aduse din Turcia, Olanda sau Egipt, ca fiecare oras are zona pietonala cu platani umbrosi si terase linistite, ca tiganii lor sunt tinuti la respect (si foarte multi lucreaza!), ca bulgarii, in general, arata si se comporta NORMAL... spre deosebire de ceea ce se intampla pe plaiurile noastre mioritice...

    RăspundețiȘtergere
  13. Ce tampenie!
    Haideti sa se faca si la noi asa! Haideti sa dam afara toti nenorocitii aia de bugetari care taie frunza la caini! Asa din condei... S-apoi sa vedem cine mai are grija de tine cand esti bolnav, sa vedem cine iti mai educa si invata copilul, sa vedem cine iti mai stinge casa cand iti cade tigara din gura, sa vedem cine iti mai apara fetita cand vreun dezacsat vrea sa ti-o violeze prin parc, sa vedem cine te mai "elibereaza" de nevasta-ta care se f***a cu altul, cine mai are grija ca mare agenti economici sa nu formeze carteluri si sa tine preturilor sus, sa vedem cine iti mai inmatriculeaza gipanul, sau cine iti elibereaza un pasaport sa pleci in bora-bora si cate si mai cate...
    Un singur comentariu am vazut la locul lui: peste tot, in orice afacere sau economie, intai analizezi costurile si apoi tai de unde poti!

    RăspundețiȘtergere
  14. @Witty. Ideea ca vorbesc cu patima si venin "contra bulgarilor" e absurda: partenerul meu de viata e bulgar si il dispretuieste profund pe Borisov. Cit despre argumentele tale

    1. Consiliul monetar nu e un merit in sine -- a fost o solutie la falimentul tarii in anii 90. Dimpotriva, e un instrument caracteristic tarilor de categoria a 3a, ajunse in incapacitatea de a sustine o moneda proprie. In plus, elimina orice posibilitate de control asupra politicii monetare (fiindca tot vorbeai de dependenta de FMI). Tarile Baltice au si ele consilii monetare, si PIBul lor scade cu 20 la suta pe an.

    2. Cei 80 la suta de produse locale in supermarketuri sint complet scosi din burta si nici nu merita comentati. Din aceeasi categorie fac parte si oamenii care arata "NORMAL." Truly rigorous, scientific stuff!

    3. Comentariul cu tiganii "tinuti la respect" nu face decit sa ma reconforteze. E clar ce tip de regim iti doresti: apartheid si fascism etnic. Locuim pe planete mentale diferite. Sper sa te satisfaca Borisov, e clar ca ginditi la fel.

    @AAA. Exact. (Cu diferenta ca nu inteleg de ce un stat puternic si eficace are trebui sa te "elibereze" de nevasta-ta care se fute cu altul? Explica te rog.)

    RăspundețiȘtergere