miercuri, 5 august 2009

Helen Thomas, prima doamna a presei

Numele poate nu va zice nimic. Nici mie nu-mi zicea pana anul trecut, cand i-am vazut povestea. Este jurnalist, corespondent la Casa Alba, de aceea multi ii spun prima doamna a presei.

Cand eram mai tanara, mai pe la inceputurile mele intr-ale meseriei, dupa o conferinta de presa la care am vazut niste jurnaliste trecute bine de 45 de ani, mi-am spus ca nu vreau sa imbatranesc in presa, sa fiu ridicola ca ele, sa fiu rupta de realitate ca ele si sa pun intrebari stupide ca ele. Apoi mi-am spus ca, poate, nu au fost niste jurnaliste bune nici la tinerete, ca doar omul nu se prosteste in timp, ci capata experienta si devine mai bun in profesie.

Dupa aceea am ajuns la evenimente internationale si am vazut cat de frumos poti imbatrani in presa, am vazut ca pustii de la noi erau exceptii afara. Acolo, la marile evenimente la care am avut sansa sa merg sunt jurnalisti cu mare experienta, cei tineri sunt eventual asistenti. Mi-am dat seama ca temerile mele privind ridicolul in presa sunt total nejustificate. Daca esti profesionist, varsta nu poate decat sa te ajute si sa iti dea expertiza si respect in cadrul breslei.

Anul trecut am vazut un documentar despre decanul de varsta al corpului de presa de la Casa Alba. Este vorba despre chiar Helen Thomas. A lucrat zeci de ani la UPI, iar acum este la Hearst Corporation, comentator si corespondent la Casa Alba.

Ieri, in 4 august, femeia a implinit 89 de ani, iar presedintele Obama, a carui zi de nastere a fost in aceeasi zi, insa el a implinit 48 de ani, a facut o vizita-surpriza in centrul de presa pentru a-i duce niste birthday cupcakes, prajiturele, si pentru a-i ura la multi ani.



De ce acest gest din partea presedintelui? Nu e intamplator, pentru ca Helen este un om influent si respectat. Ea este corespondent la Casa Alba de pe vremea presedintelui Kennedy. A fost reporterul care l-a insotit in campanie din partea UPI si apoi a fost trimisa corespondent la Casa Alba. Si acolo a ramas pana acum, la Obama, care este al zecelea presedinte pe care il prinde.

Helen, alaturi de primul presedinte american de care "s-a ocupat" ca jurnalist, JFK.

De obicei sta in primul rand si pune cele mai dificile intrebari. "Cred ca atunci cand ai o singura sansa sa pui presedintelui SUA o intrebare, trebuie ca asta sa fie buna. Cred ca presedintii ar trebui intotdeauna pusi in dificultate. Trebuie trasi la raspundere pentru ceea ce fac fiindca au soarta lumii in mainile lor", spunea ea intr-un interviu.

Tocmai de aceea, in timpul mandatului lui Bush, inainte de invazia in Irak, a fost scoasa din primul rand, pentru ca l-a intrebat pe presedinte de ce trebuie inceput razboiul si care e amenintarea. A revenit insa la locul traditional odata cu administratia Obama. Noul presedinte a tinut sa remarce prezenta lui Helen acolo.

Presedintele George W. Bush a vrut sa pastreze aparenta unei relatii cordiale cu helen, chiar daca intrebarile ei l-au pus mereu in dificultate.

Alaturi de presedintele Ford.

In documentarul pe care l-am vazut facut de HBO, jurnalistii de la marile retele americane, inclusiv CNN, isi aminteau despre prima lor zi la Casa Alba, in calitate de corespondenti si spuneau ca, in ciuda experientei lor anterioare, se simteau intimidati de Helen. Mai mult decat jurnalist, este o institutie, un brand in sine. Presedintii americani au avut adesea consultari cu Helen, i-au cerut parerea adesea, insa asta nu a facut-o mai blanda cu ei in conferintele de presa.

A existat, inteleg, o profunda antipatie intre ea si Reagan.

Parintii ei au fost imigranti libanezi, ea s-a nascut in 1920 si a fost casatorita din 1971 pana in 1982. Nu are copii, potrivit biografiei de pe Wikipedia.

Helen Thomas a imbratisat ideile democratilor. In campania de anul trecut a sustinut proiectul lui Obama.

Helen Thomas este un model pentru orice femeie jurnalist, este dovada ca poti razbi intr-o lume a barbatilor - cum era corpul de presa de la Casa Alba - daca esti o femeie inteligenta. Iar ideea de a imbatrani in presa nu pare deloc deprimanta cand vezi astfel de exemple. E adevarat, ea traieste in SUA, acolo unde expertiza unui om de teren conteaza. La noi in presa, daca nu devii sefulet, n-ai nicio sansa sa fii retribuit pe masura specializarii tale. Dar asta e o alta discutie, pe care o voi initia aici, pe blog.

10 comentarii:

  1. Mda... Unii imbatrinesc frumos in presa. La ei. La noi, uita-te la Nistoscu...

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga mea,
    Nu, nu trebuie sa devii chiar sefulet ci sa fii protejata cuiva, sotia cuiva, amanta cuiva, sora cuiva etc. Si in aceste conditii, ca ziarist(a) poti sa fii si proasta. Intr-o societate machista cum este cea romaneasca...slabe sperante ca vreuna poate ajunge Helen Thomas.

    RăspundețiȘtergere
  3. impresionanta cariera!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Alex: da, este un exemplu, dar Nistorescu profesional - chiar in perioada lui buna - nu se poate compara cu Helen. pe de alta parte, eu aduc discutia si la bani. femeia asta a facut bani pe faptul ca este jurnalist bun si specializat, asa ca n-a avut motiv sa cedeze tentatiilor unora, oricare ar fi fost acestia. in Romania trebuie doar sa ne gandim cum au facut oamenii de presa bani. multi bani. nu servind principiile profesiei, in orice caz, nu?

    @Anonim: nu, nu trebuie sa fii protejata, amanta, sora cuiva. asta nu te ajuta sa fii un bun jurnalist, pe bune.ok, ai un loc de munca, dar nu esti un jurnalist bun. eu ma refeream la faptul ca fiind competent ajungi sefulet si nu-ti permiti sa refuzi avansarea, pentru ca ea inseamna bani. dar, de cele mai multe ori, ea inseamna si sa fii mai putin jurnalist, daca imi permiteti exprimarea asta. in general, ai timp sa scrii mai putin, sa mergi pe teren mai putin. si asta e trist. sefuletii deja incep sa nu mai fie jurnalisti, ca nu mai au timp. in Romania toti pustii care intra in presa se viseaza sefi, nu jurnalisti de teren, pentru ca meseria asta si specializarea nu e platita la justa valoare. mii de euro luau marii lideri de opinie care stiu de toate si nimic la modul aprofundat si vorbesc despre tot, de la economie la politica, de la UE la UEFA.

    RăspundețiȘtergere
  5. Scuze, am facut o greseala: meseria si specializarea NU SUNT platite la justa valoare. am adaugat pe parcurs un cuvant si mi-a iesit subiect multiplu.:)

    RăspundețiȘtergere
  6. ce post frumos!

    poate ca sunt destul de multi oameni in spate care merita cunoscuti si recunoscuti pentru ce fac. si poate ca la noi jurnalistilor vechi le-a fost mai greu sa se formeze in noul mediu, si jurnalistii tineri nu prea au avut de unde sa invete.. si poate ca la noi jurnalistii nu sunt priviti in acelasi mod ca in state. ar fi mai multe "poate".

    RăspundețiȘtergere
  7. De consideri tu ca o femeie la 45 de ani e ridicola? Ma faci sa cred ca tu consideri tineretea vesnica. Draga mea, numai prostia este eterna, aceesi la 15, 25, 35, 45, etc de ani si se manifesta indiferent de gen (ca sa nu zic sex.
    Un om (femeie ori barbat) prost la 25 de ani este la fel de prost, ori chiar mai mult, ca la 45 de ani.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Anonim ultimul: nu, ai inteles total gresit. acele jurnaliste "trecute bine de 45 de ani" erau total ridicole, din alta epoca, din alt film. o femeie de 45 de ani, de 55, de 65 sau 75 desteapta si cu o cariera este un model, acele femei erau un cosmar.
    tocmai pentru ca eu consider ca e un model o femeie precum Hellen, trecuta cu mult de 45 contrazice ceea ce ai inteles tu din ce am scris. insa femeile alea pe care le-am vazut cand aveam probabil 22 de ani m-au facut sa imi spun ca daca acela e prototipul jurnalistei romance mature, mai bine ma las de meserie.
    slava Cerului, intre timp perisajul s-a schimbat, femeile alea care atarnau la conferintele de presa doar pentru bufetul de dupa au disparut.

    RăspundețiȘtergere