Dezbaterile Obama-Romney: Spontaneitatea eliminata. Cat de tematori pot fi cei doi candidati?

Inainte de cea de-a doua dezbatere, de maine noapte, cea cu intrebari de la electori indecisi, care ar fi putut deveni cat de cat interesanta, a aparut documentul in care cei doi candidati la presedintia SUA au convenit regulile pentru cele trei dezbateri. Cand miza e atat de mare, nimic nu e lasat la voia intamplarii. Dar parca sunt prea tematori si prea lasi, daca citesti regulile stabilite.

Va reamintesc ca sunt trei dezbateri electorale. prima a fost acum doua saptamani, pe teme de politica itnerna, cei doi candidati si un moderator. La fel va fi si formatul celei de-a treia, cand temele vor fi de politica externa. Cea de maine noapte are un format diferit. Votanti indecisi, alesi de Gallup, le pun intrebari celo doi candidati. S-ar fi anuntat cat de cat interesanta, daca nu apareau regulile.

Pe de alta parte, am participat ieri la o discutie cu doi strategi americani, unul democrat si celalalt republican, care spuneau, asa cum am afirmat si eu cand am comentat pentru Digi prima dezbatere, ca ele nu sunt hotaratoare in convingerea indecisilor. Ba mai mult, doar doua au fost in istoria alegerilor din SUA, nu atatea cate dau diferite site-uri. Deci aceste dezbateri sunt un spectacol in care fiecare dintre candidati incearca sa arate cat mai bine si sa evite greseli flagrante. Altfel, efectul lor asupra indecisilor este minim.

Bun, sa revenim la reguli, ca astea le fac chiar si mai irelevante. In conditiile in care candidatii se asigura ca nu vor avea surprize neplacute. Nu ca la noi, dom'le, cand esti confruntat cu vreun pixel albastru sau esti intrebat pe unde ai umblat in noaptea precedenta. :)

Iata despre ce e vorba la americani.

The 2012 Debates - Memorandum of Understanding Between the Obama and Romney Campaigns

• Candidatii nu isi pot adresa intrebari in timpul niciuneia dintre dezbateri. (Deci asa se explica faptul ca Obama nu l-a intrebat pe Romney despre cei 47% dintre americani care asteapta ajutorul de la stat.)
• Candidatii nu isi pot cere sa faca promisiuni.
• in timpul primei dezbateri, din 3 octombrie, niciunuia dintre candidati nu i-a fost permis sa se miste din locul in care se afla, in spatele pupitrului.
• Pentru dezbaterea cu public din 16 octombrie, moderatorul nu va avea voie sa adreseze intrebari de urmarire sau sa faca vreun comentariu referitor la o intrebare adresata de public sau referitor la raspunsul vreunuia dintre candidati.
• Publicul care pune intrebari nu va putea sa puna intrebari de urmarire sau sa participe la discutie, iar microfonul celui care va pune intrebarea va fi inchis imediat ce o termina de formulat.
• Daca cel care pune itrnebari din public va intreba altceva decat ce a fost ocnvenit din timp cu moderatorul, i se va inchide microfonul.
• Niciunul dintre candidati nu va avea voie sa citeze sau sa faca referire la cineva din public, cu exceptia familiei, in timpul dezbaterilor.
• Pentru cea de-a doua dezbatere, fiecare candidat se va putea misca doar intr-un perimetru bine delimitat si nu va avea voie sa il depaseasca pana la sfarsitul dezbaterii. 
• Niciunul dintre candidati nu paote cere o dezbatere in plus fata de cele convenite. 

VIDEO Momente umoristice cu Obama

Obama si Kimmel. Foto: WHCA

Cina corespondentilor straini de la Casa Alba este un eveniment anual cu o traditie de zeci de ani. Ea a avut loc in 28 aprilie 2012. Conform traditiei, la eveniment participa Presedintele SUA si Prima Doamna, inalti oficiali americani, oameni politici, celebritati si, in primul rand, jurnalisti.

Am ascutat discursul din acest an al lui Barak Obama, dar si pe cel al lui Jimmy Kimmel, gazda tatlk show-ului “Jimmy Kimmel Live!. Va marturisesc, au fost cele mai amuzante zeci de minute pe care le-am avut astazi, sunt foarte savuroase ambele discursuri, cu mult, foarte mult unor si poante bune.

Daca aveti timp si dispozitie, nu le ratati. Iata-le mai jos.

Discursul lui Obama.

Discursul lui Jimmy Kimmel 

E adevarat, sunt in engleza, dar cred ca asta nu e o problema. :)

Helen Thomas, prima doamna a presei

Numele poate nu va zice nimic. Nici mie nu-mi zicea pana anul trecut, cand i-am vazut povestea. Este jurnalist, corespondent la Casa Alba, de aceea multi ii spun prima doamna a presei.

Cand eram mai tanara, mai pe la inceputurile mele intr-ale meseriei, dupa o conferinta de presa la care am vazut niste jurnaliste trecute bine de 45 de ani, mi-am spus ca nu vreau sa imbatranesc in presa, sa fiu ridicola ca ele, sa fiu rupta de realitate ca ele si sa pun intrebari stupide ca ele. Apoi mi-am spus ca, poate, nu au fost niste jurnaliste bune nici la tinerete, ca doar omul nu se prosteste in timp, ci capata experienta si devine mai bun in profesie.

Dupa aceea am ajuns la evenimente internationale si am vazut cat de frumos poti imbatrani in presa, am vazut ca pustii de la noi erau exceptii afara. Acolo, la marile evenimente la care am avut sansa sa merg sunt jurnalisti cu mare experienta, cei tineri sunt eventual asistenti. Mi-am dat seama ca temerile mele privind ridicolul in presa sunt total nejustificate. Daca esti profesionist, varsta nu poate decat sa te ajute si sa iti dea expertiza si respect in cadrul breslei.

Anul trecut am vazut un documentar despre decanul de varsta al corpului de presa de la Casa Alba. Este vorba despre chiar Helen Thomas. A lucrat zeci de ani la UPI, iar acum este la Hearst Corporation, comentator si corespondent la Casa Alba.

Ieri, in 4 august, femeia a implinit 89 de ani, iar presedintele Obama, a carui zi de nastere a fost in aceeasi zi, insa el a implinit 48 de ani, a facut o vizita-surpriza in centrul de presa pentru a-i duce niste birthday cupcakes, prajiturele, si pentru a-i ura la multi ani.



De ce acest gest din partea presedintelui? Nu e intamplator, pentru ca Helen este un om influent si respectat. Ea este corespondent la Casa Alba de pe vremea presedintelui Kennedy. A fost reporterul care l-a insotit in campanie din partea UPI si apoi a fost trimisa corespondent la Casa Alba. Si acolo a ramas pana acum, la Obama, care este al zecelea presedinte pe care il prinde.

Helen, alaturi de primul presedinte american de care "s-a ocupat" ca jurnalist, JFK.

De obicei sta in primul rand si pune cele mai dificile intrebari. "Cred ca atunci cand ai o singura sansa sa pui presedintelui SUA o intrebare, trebuie ca asta sa fie buna. Cred ca presedintii ar trebui intotdeauna pusi in dificultate. Trebuie trasi la raspundere pentru ceea ce fac fiindca au soarta lumii in mainile lor", spunea ea intr-un interviu.

Tocmai de aceea, in timpul mandatului lui Bush, inainte de invazia in Irak, a fost scoasa din primul rand, pentru ca l-a intrebat pe presedinte de ce trebuie inceput razboiul si care e amenintarea. A revenit insa la locul traditional odata cu administratia Obama. Noul presedinte a tinut sa remarce prezenta lui Helen acolo.

Presedintele George W. Bush a vrut sa pastreze aparenta unei relatii cordiale cu helen, chiar daca intrebarile ei l-au pus mereu in dificultate.

Alaturi de presedintele Ford.

In documentarul pe care l-am vazut facut de HBO, jurnalistii de la marile retele americane, inclusiv CNN, isi aminteau despre prima lor zi la Casa Alba, in calitate de corespondenti si spuneau ca, in ciuda experientei lor anterioare, se simteau intimidati de Helen. Mai mult decat jurnalist, este o institutie, un brand in sine. Presedintii americani au avut adesea consultari cu Helen, i-au cerut parerea adesea, insa asta nu a facut-o mai blanda cu ei in conferintele de presa.

A existat, inteleg, o profunda antipatie intre ea si Reagan.

Parintii ei au fost imigranti libanezi, ea s-a nascut in 1920 si a fost casatorita din 1971 pana in 1982. Nu are copii, potrivit biografiei de pe Wikipedia.

Helen Thomas a imbratisat ideile democratilor. In campania de anul trecut a sustinut proiectul lui Obama.

Helen Thomas este un model pentru orice femeie jurnalist, este dovada ca poti razbi intr-o lume a barbatilor - cum era corpul de presa de la Casa Alba - daca esti o femeie inteligenta. Iar ideea de a imbatrani in presa nu pare deloc deprimanta cand vezi astfel de exemple. E adevarat, ea traieste in SUA, acolo unde expertiza unui om de teren conteaza. La noi in presa, daca nu devii sefulet, n-ai nicio sansa sa fii retribuit pe masura specializarii tale. Dar asta e o alta discutie, pe care o voi initia aici, pe blog.

Bo-bama, prima conferinta de presa

Am asteptat cu nerabdare prima conferinta de presa a primului caine american, Bo. Obama si-a demonstrat din nou charisma (nu sunt fan Obama, dar ii recunosc calitatile). Pentru cei care vreti sa scutiti timp in a cauta filmuletul, iata-l aici (credit NBC):



Pretiosii corespondenti de la Casa Alba - m-am nimerit langa ei in sala de presa la G20 si le-am auzit comentariile deloc flatante la adresa celorlalti jurnalisti, care i-au pus intrebari presedintelui american - l-au intrebat pe Obama daca il lasa pe catel sa i se urce in pat si l-au provocat sa repete ceea ce a spus Truman cand si-a luat caine: In sfarsit am un prieten in Washington.

Obama i-a asigurat ca Bo n-are ce cauta in patul lui si si-a exprimat ingrijorarea ca gradina lui Michelle e in pericol, pentru ca acestor caine le plac rosiile. "Nu cred ca avem rosii in gradina", i-a replicat sotia.

Recunosc, Obama e simpatic in filmuletul asta impreuna cu micul (ma rog, mic la varsta, ca altfel e un catel dodolot)Bo.

Ce cadou ii poti face presedintelui Americii? Sefii de stat sunt plini de imaginatie

Ce cadou i-ai putea face presedintelui american, daca esti un oficial aflat in vizita la Washington sau gazda celui mai puternic om din lume? Probabil este o dilema pe care toate serviciile de protocol, in consultare cu presedintii aflati in situatia de a se gandi la un cadou, o au.

Arhivele nationale americane au dat publicitatii - acum cateva zile - lista cadourilor primite de presedintele Bush in anul 2007. Am incercat sa gasesc lista - vazand un titlu in ziarul unui domn asezat in fata mea in autobuz - ca sa vad la ce s-a gandit presedintele Basescu. Lista (merita sa va aruncati un ochi pe ea, este chiar amuzant) am gasit-o via acestui blog, unde sunt si niste comentarii.

Din pacate, in perioada prezentata, presedintele Romaniei nu i-a facut niciun cadou presedintelui Bush, deci nu pot decat sa ii comentez pe ceilalti lideri mondiali pentru imaginatia sau, dimpotriva, lipsa de imaginatie de care au dat dovada.

Cei mai lipsiti de imaginatie si neinspirati au fost cei care i-au facut cadou consumabile: ciocolata asortata, fructe, ceai sau vin, toate produse care sunt distruse de Secret Service, intrucat asa cere protocolul. "Handled Pursuant to Secret Service Policy" este exprimarea oficiala, dar asta inseamna exact ce v-am spus: sunt distruse. Asa ca ciocolata de 481 de dolari a sultanului Bruneiului, de 222 de dolari a lui Gordon Brown (te asteptai sa nu fie atat de lipsit de inspiratie premierul britanic) sau de 932 de dolari a premeirului Qatarului a ajuns praf si pulbere. Aceeasi soarta a avut-o si trifoiul de 3 dolari al premierului irlandez, Bertie Ahern.

In general, sefii de stat fac cadou boluri si farfurii, platouri, de cateva sute de dolari sau chiar mai mult, din portelan celebru, din argint sau cristal. Te-ai astepta ca intreaga casa a familiei Bush sa fie plina de astfel de accesorii, numai ca exista regula ca presedintele si prima doamna sa foloseasca doar cadourile care nu depasesc 335 de dolari. Celelalte sunt considerate cadouri pentru poporul american, insa daca presedintele si le doreste, le poate cumpara la pretul pietei.

Gordon Brown i-a mai facut cadou o paturica din lana in culorile verde, bej si rosu, in timp ce liderul turkmen un covoras.

Oficialii italieni sunt orientati spre lucruri practice. Ministrul Predoiu nu a fost singurul caruia Silvio Berlusconi i-a facut cadou o cravata. George Bush a primit 12 cravate de matase in valoare de 1860 de dolari, iar Romano Prodi i-a facut si el cadou presedintelui american 6 cravate Salvatore Ferragamo si o cutie din piele de pastrat cravate a aceluiasi designer.

De la presedintele Sakozy, liderul american a primit o tava din argint Hermes, cu finisaje de lemn, dar si o statuie din bronz reprezentand un cal, in valoare de 5000 de dolari.

Ce l-o fi facut pe Vladimir Putin sa creada ca Bush ar fi interesat de poezie, nu stiu. Aceeasi impresie au avut-o mai multi lideri de stat, care i-au facut cadou carti de poezii. Presedintele rus - acum premier - i-a facut cadou "Sonete englezesti din secolele XVI-XIX", in limba engleza si in rusa. Insa a insotit cartea de sonete cu un samovar.

Presedintele Poloniei i-a facut cadou un caine din portelan negru si o sabie care a fost evaluata la 500 de dolari, in timp ce Vaclav Klaus, liderul ceh, a imbogatit colectia de cristaluri a familiei Bush, cu un set de pahare de sampanie in valoare de 3000 de dolari.

Si colectia vestimentara a presedintelui a fost imbogatita, de la vesta traditionala afghana si costum alb afghan, pana la echipament de pescuit primit de la premierul australian sau manusi de golf din piele de opossum, primite de la premiera Noii Zeelande. De la liderul peruan a primit o esarfa cu ciucuri extrem de valoroasa, facuta din Vicuna, o lana rara, cea mai scumpa din lume. Nu e de mirare ca esarfa a costat 972 de dolari. Australienii l-au mai cadorisit cu niste perechi de pantofi.

In mod sigur unele dintre cadouri sunt total inutile, nu il vad pe Bush imbracat intr-un costum traditional afghan nici macar de Halloween, dar toate cadourile trebuie acceptate. "Non-acceptance would cause embarrassment to donor and U.S. Government", se arata in documentul citat. Parca s-ar scuza ca presedintele primeste atata bullshit.

M-a surprins cadoul facut de premierul israelian, Ehud Olmert, dar mai ales evaluarea lui: picturi abstracte, opera sotiei lui Olmert, care au fost evaluate la 3000 de dolari. Cred ca sotia premierului este o femeie talentata la pictura, daca tablourile ei sunt totusi atat de valoroase. Eu m-as fi gandit ca e un hobby.

Notabil este si cadoul premierului canadian, Stephen Harper, reproducere a unei harti vechi si rare a Americii de Nord. Stiti cat a costat aceasta REPRODUCERE? 1500 de dolari.

Doamna Bush a primit in general bijuterii si obiecte de decoratiuni interioare, iar de la omoloagele ei a primit posete. Atat Cherie Blair, cat si Bernadette Chirac i-au facut cadou posete, in timp ce regina Angliei i-a facut cadou un ceas din aur cu sigiliul regal. Presedintele Putin i-a oferit o pictura in ulei, iar premierul Berlusconi niste esarfe.

Am lasat la urma cadourile presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso: un bol din portelan albastru si argintiu si o tava de argint cu simbolul UE. Destul de banale, functionarii europeni dand dovada de putina imaginatie si in acest caz.

Nu acelasi lucru se poate spune despre liderul vietnamez. Cel mai tare cadou este harpa electronica oferita lui Bush!!!!! Cine stie, poate acum, cand va avea atat de mult timp liber, pe veranda casei lui din Texas, Bush va incepe sa cante la harpa. In fond, este un instrument destul de costisitor, la cei 4500 de dolari la cat a fost evaluata. :)))

Obama a decis sa inchida Guantanamo, dar exista inchisori americane mult mai sordide in Afghanistan si Irak. Despre ele nu zice nimic

The Telegraph publica o poveste despre o inchisoare americana din Afghanistan, mult mai rea decat Guantanamo, in contextul in care noul presedinte american a semnat decizia de a inchide Guantanamo. Chiar daca a vrut sa dea un semnal puternic inca din primele zile ale mandatului sau si sa demonstreze ca isi tine promisiunea facuta in campanie, Obama nu ar trebui sa scape atat de usor, pentru ca Guantanamo este doar varful unui iceberg. Cea mai cunoscuta inchisoare cu teroristi, dar armata americana are numeroase altele in Afghanistan - in Bagram, Khost, Kandahar si Jalalabad - , dar si in Irak.

Iar potrivit publicatiei britanice, inchisoarea de la Bagram este chiar mai sordida decat cea de la Guantanamo, numai ca este mai putin cunoscuta. Accesul acolo nu este permis de armata americana.

Crucea Rosia a obtinut insa concesia ca familiile celor inchisi acolo sa poata avea in fiecare luni conversatii video-telefonice cu prizonierii. Bagram este cunoscut sub numele de "celalalt Guantanamo" si este considerat "o gaura neagra pentru justitie".

Acolo sunt inchisi 600 de detinuti si exista planuri de extindere, pentru a avea o capacitate de 1100 de prizonieri. Prizonierii nu pot consulta avocati, nu sunt trimisi in judecata si nu vad/stiu ce dovezi exista imporiva lor. Oficiali americani spun ca prizonierii sunt teroristi Al-Quaeda si luptatori talibani si recunosc ca unii au fost arestati in strainatate si adusi la Bagram.

Multi activisti ai drepturilor omului sustin ca in aceasta inschisoare sunt si multi inocenti, pentru ca au fost arestati in urma unor marturii ale unor familii sau triburi rivale si nu au parte de un proces in care sa isi demonstreze nevinovatia. Prinozierii de la Bagram sunt supusi acelorasi abuzuri ca in alte facilitati de detentie ale armatei americane, sunt torturati - prin cunoscutele metode, tinuti in camere fara lumina, de 2x2,5 metri, legati cu lanturi de pereti si tinuti fara haine pe ei, torturati cu muzica sau tipete 24 de ore din 24 - iar unii chiar au fost omorati in bataie.

Nu vreau sa fiu inteleasa gresit, sunt absolut convinsa ca printre cei tinuti in astfel de inchisori sunt si ucigasi si teroristi, dar faptul ca nu sunt deferiti justitiei pentru a le dovedi vinovatia sau nevinovatia mi se pare inacceptabil.

Obama pare un binefacator: a decis sa inchida Guntanamo pana la sfarsitul anului, a interzis tortura si a hotarat revizuirea cazurilor celor acuzati de evenimentele de la 11 septembrie. In plus, a suspendat procedurile in instanta pentru o revizuire a intrumentarii cazurilor. Si totusi, se demonstreaza ca nu reprezinta mare lucru, in conditiile in care exista mai multe replici ale inchisorii de la guantanamo, unde practicile sunt chiar mai dure si mai abuzive, avand in vedere ca si publicitatea in jurul acelor inchisori a fost foarte redusa, daca nu inexistenta.

Potrivit The Telegraph, echipa lui Obama nu spune nimic despre inchiderea inchisorii de la Bagram. Dimpotriva, planurile de extindere a ei indica exact contrariul. In acest context, cat de eroic este gestul noului presedinte america? Exista atata increde in acest om, sunt atat de multe asteptari de la el, dar cred ca multi vor fi dezamagiti. El reprezinta schimbarea, dar, inainte de toate, este un politician. Un politician populist, daca imi permiteti.

Speech-ul lui Obama s-a nascut la Starbucks

Unde altundeva se putea "naste" daca nu la Starbucks, cand autorul este un tip de 27 de ani care functioneaza pe cofeina de cand l-a intalnit pe Obama.

Am citit speech-ul lui Obama si nu am putut sa nu ma gandesc la cel care l-a scris si la povestea acestui tip de 27 de ani care a devenit cel mai tanar sef al echipei care scrie discursurile presedintelui SUA din istorie.

Jon Favreau se numeste el. Cunoscutii lui Obama spun ca ii citeste gandurile - Favreau poarta mereu la el autobiografia presedintelui, Dreams From My Father -, ca ii cunoaste intonatia si ca scrie discursurile exact pe stilul oratoric al presedintelui american. Si tocmai de aceea, Obama are incredere deplina in el, lucru mai putin obisnuit, dupa cum spun aceiasi cunoscuti, mai ales ca obama insusi are talent oratoric. Insa s-a lasat cu totul pe mana acestui tanar.

Favreau a fost descoperit de noul presedinte accidental, in 2002, cand se pregatea sa isi rosteasca discursul la conventia democratilor. In culise - tanarul era atunci in echipa care scria discusurile lui John Kerry -, Obama isi repeta discursul, iar Favreau l-a auzit si l-a intrerupt pentru a-i face cateva sugestii. Din acel moment, cei doi au fost practic nedespartiti. Favreau este cel care a inventat dictonul "Yes We Can".

In ultimul an si jumatate, "pustiul" a trait cu cafea si Red Bull, dar rezultatele muncii au fost fost uneori decisive in mersul campaniei. Discursul scris de el si rostit de Obama in Iowa este considerat ca fiind decisiv pentru mersul de mai departe al campaniei. Pentru alegefi a scris doua discursuri, unul pentru victorie, altuil pentru infrangere. A fost nevoie sa fie rostit primul, iar Favreau i-a scris unui prieten imediat dupa anuntarea rezultatelor: "Dude, we won. Oh my God!"

Pentru ziua inaugurarii, s-a apucat de discurs in noimebrie, iar prima schita a fost scrisa intr-o cafenea Starbucks din Washington. Se spune ca acolo si-a stabilit resedinta in aceasta perioada. De atunci, de la acea prima schita, discursul s-a plimbat intre cei doi de vreo patru sau cinci ori, asta dupa ce obama si favreau au stat de vorba vreo ora inainte de a se apuca de lucru pentru ca presedintele sa isi prezinte viziunea.

Tanarul a avut o intreaga echipa de asistenti care l-au ajutat si care au fost gata oricand sa ii aduca discursuril anterioare ale presedintilor americani, sa discute cu istorici si cu alti scriitori de discursuri, totul ca rezultatul final sa fie perfect. Am ascultat discursul si mi-a placut. oricum, Obama face totul din tonalitate, vorbeste ca un pastor, cu foarte mare elocinta. Continutul nu il comentez, mi-am propus sa nu o fac, sa nu cad in banal.

Mie mi-a placut insa povestea pustiului. Trebuie sa recunoastem ca pe langa toti cei din Washington, care vor fi in jurul presedintelui, tanarul de 27 de ani e chiar un pusti. Si, in ciuda talentului sau incontestabil, uneori chiar se comporta ca un pusti. Dovada cel mai jenant moment din viata lui publica, cand o fotografie cu el un pic cherchelit punand mana pe sanul lui Hilary Clinton, intr-o versiune de carton, a fost postata pe internet. Baiatul si-a cerut scuze, ulterior.

Jon Favreau a spus ca, dupa job-ul de la Casa Alba, paraseste politica. E si normal, ce si-ar putea dori mai mult in acest domeniu, daca la 27 de ani are un birou in West Wing si este seful scriitorilor de discursuri ai presedintelui american?

CORECTIE: Cititorul meu care a postat comentariul sub psedudonimul Supastar imi atrage cu insistenta atentia ca am gresit, ca Favreau nu este cel mai tanar sef al speechwriter-ilor. Cel mai tanar ocupant al acestei pozitii la Casa Alba a fost in timpul presedintelui Carter. Numele lui este James Fallows si era cu doua luni mai mic chiar decat Favreau. Ei bine, singurul care si-a dat seama de eroare - pe care am preluat-o si eu citind o serie de surse, in care exista aceasta eroare - este chiar impricinatul. Fallows atrage atentia, pe blogul sau, asupra erorii. Multumesc Supastar.