vineri, 3 decembrie 2010

Veste proasta pentru mame si la nivelul UE: statele membre vor respinge varianta PE privind concediu de maternitate - 20 de saptamani platite integral

Am tot auzit invocata fals in ultimele zile, cand s-a discutat concediul parental, ideea ca Parlamentul European a votat rezolutia privind prelungirea concediului de maternitate la 20 de saptamani, platite integral.

In primul rand, e vorba despre concediul de maternitate, nu de concediul paternal - adica de crestere a copilului, deci nu am inteles de ce se aduce in discutie acest context. Iata ce vroia PE:
  • extinderea concediului de maternitate de la 14 la 20 de saptamani (propunerea Comisiei Europene este de 18 saptamani, la fel ca si cea a EMPL)
  • concediul de maternitate platit integral, indemnizatia fiind de 100% din ultimul salariu lunar sau din salariul mediu lunar (Comisia Europeana a introdus in propunerea sa principiul platii integrale a salariului, dar nu l-a facut obligatoriu, specificand insa ca nivelul indemnizatiei nu poate fi mai mic decat cel al concediului medical)
  • taticii vor avea drept la un concediu de paternitate de cel putin doua saptamani, chiar daca mama este in concediul de maternitate - grupurile politice din PE nu sunt de acord cu aceasta prevedere, in special o parte a grupului liberalilor, asa ca ea ramane sa mai fie negociata; oricum Comisia se ocupa de o directiva privind concediul parental
  • femeile insarcinate nu pot fi concediate in timpul sarcinii si 12 luni dupa terminarea concediului de maternitate
  • femeile insarcinate nu pot fi obligate sa munceasca peste program in perioada de 3 luni inainte de nastere si 12 luni dupa nastere
  • prevederile concediului de maternitate se aplica tuturor categoriilor de angajati, inclusiv persoanelor fizice autorizate
  • luarea concediului de maternitate nu trebuie sa afecteze schema de pensie
  • angajatorii trebuie sa ia in considerare cererile lucratorilor in ceea ce priveste transferul de la munca "full time" la "part time" in primele 12 luni de dupa nastere
  • legislatia se aplica si in cazul parintilor care adopta un copil mai mic de 12 luni
In final, in urma dezbaterilor parlamentare, s-au obtinut urmatoarele:
  • concediu de 20 de saptamani platite integral
  • femeiele insarcinate nu pot fi concediate de la inceputul sarcinii si pana la 6 luni (nu 12 cum s-a vrut initial) de la terminarea concediului de maternitate
  • mamele trebuie sa aiba dreptul de a se intoarce la pozitia lor, sau la un "post echivalent" - o pozitie cu aceeași remuneratie, aceeasi categorie profesionala si aceeasi fisa a postului ca acelea avute inaintea inceperii concediului de maternitate
  • prevederile concediului de maternitate se aplica tuturor categoriilor de angajati, inclusiv persoanelor fizice autorizate
  • luarea concediului de maternitate nu trebuie sa afecteze schema de pensie
  • femeiele gravide sau mai apoi mamele nu pot fi obligate sa desfasoare munca de noapte si ore suplimentare in decursul celor 10 saptamani premergatoare datei la care urmeaza sa nasca pe durata restului perioadei de sarcina, in cazul în care acest lucru este necesar pentru sanatatea mamei sau a fatului si in timpul intregii perioade de alaptare
  • in cazul nasterii premature a unui copil, a unui copil spitalizat la nastere, a unui copil cu dizabilitati sau a unei nasteri multiple, statele membre trebuie sa garanteze un concediu suplimentar, platit integral
  • in cazul nasterilor multiple, perioada concediului de maternitate va creste cu 1 luna pentru fiecare copil
  • perioada concediului de maternitate poate fi extinsa cu cel putin opt saptamâni în cazul nasterii unui copil cu dizabilitati. Concediul maternal aditional trebuie sa fie asigurat inclusiv mamelor cu dizabilitati.
Ei bine, asa cum era de asteptat, Consiliul - statele membre - nu aveau cum sa accepte aceasta varianta si batalia se anunta incinsa inca de la inceput. De ce? Este vorba despre lobby-ul facut de mediul de business, in primul rand. Am mai scris aici despre asta. Va recomand sa citit articolele din presa straina la care am pus linkuri.

Astazi am vazut in revista The Parliament ca deja statele membre au spus ca vor respinge propunerea PE referitoare la aceasta forma a concediului de maternitate, au dat deja semnalele in presa internationala.

Saptamana viitoare, luni, ministrii muncii din statele membre vor trebui sa voteaze aceasta propunere si iata ca se pare ca o vor respinge.

Asadar, gandirea tuturor statelor membre pare convergenta in aceasta privinta. Sa vedem cum va fi. Sunt curioasa si voi urmari evenimentul. Numai ca iata ca unul dintre argumentele - chiar daca fals - dezbaterii din ultimele zile din Romania sta sa cada.

4 comentarii:

  1. Un deţinut costă statul român de aproape 16 ori mai mult decât alocaţia unui copil ce parere avetii????????????????????????????????

    RăspundețiȘtergere
  2. anonim, intretinerea unui detinut este problema statului, pentru intretinerea unui copil obligatia vine a parintilor.statul poate contribui doar cu un mic ajutor sau mai mare in functie de ce-si permite guvernul in functie

    RăspundețiȘtergere
  3. D-na Blajan,
    As dori sa va documentati inainte de a opina.
    Avem concediu pre si post natal, cumulat in Romania inseamna 126 de zile, adica 18 saptamani. In aceasta perioada mama este platita de catre angajator si statul nu retine asigurarile de sanatate, lasandu-le mamicii. Ca si clasificare perioada este asimilata unui concediu medical.
    Dupa aceasta perioada exista concediul de crestere a copilului pana la implinirea varstei de 2 ani, in care mama primeste bani de la asigurarile sociale (contractul cu angajatorul se suspenda), astfel: indemnizatie pentru cresterea copilului si alocatia pentru copil (asta o da statul pana la 18 ani, fiind targetata pe copil.)
    Daca nu sunteti mama inca, veti observa aceste mici detalii, care sunt reguli generale la nivel de UE, difera valorile acestora.

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim 13.52: ce considerati lipsa de documentare? ca nu inteleg. la acest concediu de 126 de zile se refera textul (pre si post natal e concediu de maternitate) si semnalam un trend: cele 20 de saptamani minime platite integral obligatorii nu sunt acceptate de statele membre. la nivel european, acum este vorba despre 14 saptamani, fiecare tara avand posibilitatea de manevra. iar Romania a manevrat si este de 18 saptamani.

    deci e ceva ce nu intelegeti si sustineti ca e lipsa de documentare. e o chestiune de terminologie? verificati dvs, documentati-va dvs. nu vorbim aici de concediul de crestere a copilului. vorbim de concediul de maternitate, nu de cel parental. remarcati termenul, da? parental, pentru ca il pot lua oricare dintre parinti. asa se numeste generic la nivel european, de crestere a copilului se numeste in Romania.

    RăspundețiȘtergere