vineri, 24 august 2012

Fabius nu si-a anulat vizita in Romania, n-o acceptase de la bun inceput

Pregatesc acoperirea Reuniunii diplomatiei si mi-am intis, evident antele, sa vad daca se confirma venirea la eveniment a lui Laurent Fabius si a inaltului Reprezentant pentru politica externa al UE, Lady Catherine Ashton.

Si am aflat ca nu vin, dar fara ca asta sa insemne ca, din cauza tumultului politic, si-au anulat venirea. Nu au acceptat niciodata invitatia, desi fostul ministru Andrei Marga anuntase public ca a primit confirmarea de la cei doi cu ocazia participarii la un Consiliu.

Fost ministru, domnul Baconschi, argumenteaza pe blogul sau astazi izolarea internationala a Romaniei astfel: După ce susținuse, din opoziție, că Traian Băsescu e izolat internațional, USL a încercat să prezinte reacțiile Occidentului față de situația pe care a generat-o de când a preluat puterea doar ca pe o formă de solidarizare a PPE cu PDL. Mă întreb atunci de ce tocmai și-a anulat vizita la București socialistul Laurent Fabius, ministrul francez de externe?

Sunt de acord ca iamginea noastra internationala e praf, nimic de zis, dar argumentul sau e unul fals. In mod cert, domnul ministru stia chiar mai bine decat mine ca cei doi oficiali europeni nu acceptasera invitatia lui Andrei Marga. Recunosc, cu modestie, ca sunt convinsa ca are in MAE surse mai bune decat mine. :)

UPDATE: Reactia MAE mai jos. Ce sa zica? Ca l-au invitat, ca a acceptat si ca a anulat. Frumos de tot. :))
La data de 3 august 2012, MAE francez a anunţat MAE român că ministrul Laurent Fabius nu mai poate fi prezent la data de 3 septembrie 2012 la Bucureşti, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române (RADR), având în vedere un alt angajament pe care ministrul francez îl are în plan extern, astfel că vizita a fost amânată din raţiuni obiective, iar ideile insinuate de domnul Teodor Baconschi reprezintă o dezinformare a opiniei publice. Totodată, precizăm că nu a exist o confirmare scrisă a participării oficialului francez  la RADR, fiind exprimat doar un acord verbal de principiu.

3 comentarii:

  1. Un ministru anunta confirmarea participarii, ulterior un fost ministru anunta anularea participarii. Se pare ca sta in gena ministrilor sa minta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Si Badin vorbeste de "anularea" vizitei
    http://badin.ro/?p=287

    RăspundețiȘtergere
  3. "Totodată, precizăm că nu a exist[at] o confirmare scrisă a participării oficialului francez la RADR, fiind exprimat doar un acord verbal de principiu."
    Verba volent, scripta manent. Mda, astia de la MAE chiar ne iau de prosti. Chiar trebuie sa-i credem pe cuvant de mincinosi?

    RăspundețiȘtergere