M-am indragostit. De un nebun... sau de un geniu

Veti spune ca sunt una dintre multele care s-au indragostit de Gaudi. Nebun sau geniu, era intrebarea in epoca, pana cand s-au lamurit ca e vorba despre a doua varianta. Ma gandesc cum Spania asta a dat niste artisti de-a dreptul geniali: Dali (preferatul meu), Gaudi (noua mea dragoste) si Picasso.

Am vazut fotografii cu opera lui Gaudi, am vazut documentare si filme, insa e cu totul altceva atunci cand vezi pe viu toate minunatiile alea. Mi-am dorit foarte mult sa ajung la Barcelona - am colindat atat prin Europa asta si nu ajunsesem in Spania pana acum - si dorinta mi s-a implinit in aceasta vacanta. Din grupul nostru, am fost cu un cuplu de prieteni, eram singura care nu mai fusese in Barcelona. Iubitul meu era pentru a patra oara, prietenii mei am inteles ca a doua. Si totusi, Barcelona este intotdeauna de descoperit.

Asa ca am decis sa luam un autobuz care face tururi prin cele mai importante locuri turistice, dupa care urma sa revenim in locurile care ne-au placut cel mai mult, sa zabovim pe-acolo. Era a doua zi de concediu si am nimerit o zi extrem de calduroasa. Nici nu avea cum sa fie altfel in august, in plin sezon. Sa nu vorbesc despre aglomeratia din oras.



Prima destinatie a fost Sagrada Familia si, evident, imi doream foarte tare sa o vizitez. Numai ca probabil am fi pierdut toata ziua stand la coada. Cred sincer ca e o idee proasta sa vrei sa vezi astfel de obiective turistice in plin sezon, pentru ca alte mii de oameni au exact aceeasi idee ca si tine. Dupa experienta din noiembrie anul trecut, cand am stat la coada la Turnul Eiffel mai bine de doua ore, mi-am spus ca nu ne tin puterile sa stam la coada de la Sagrada Familia probabil mai bine de 3-4 ore. De-a lungul cozii erau niste indicatoare care iti aratau ca din locul respectiv mai ai de asteptat x ore. Iar cum coada se insira pe trei laturi ale catedralei, am privit-o cu regret doar pe dinafara, promitandu-mi ca voi merge intr-un week end in timpul iernii sa vad si interiorul.



Schelele si constructiile care au loc indica foarte clar faptul ca Sagrada Familia este inca in constructie si este estimat ca finalul lucrarilor sa fie in 2026, la 100 de ani de la moartea lui Gaudi. Finantarea lucrarilor se face prin donatii private si din banii adunati in urma vanzarii biletelor. Ultimii ani ai vietii Gaudi si i-a dedicat acestei opere si chiar locuia acolo.

Detaliile de pe cladire sunt remarcabile si iti iau rasuflarea, desi probabil acesta nu este cel mia reprezentativ dintre ele.

Cel mai mult in Barcelona mi-a placut Parcul Guell. Pe drumul spre parc parcurgi o strada in panta cu magazinase cu suveniruri. Nu mica mi-a fost mirarea cand am remarcat la vanzare reproduceri ale tabloului meu preferat: Sarutul lui Klimt.

Accesul in parc este gratuit si, slava Cerului, nu era nicio coada. Ne-a intampinat muzica imediat ce am intrat in parc. Un tanar canta hit-uri ale U2 acompaniat la o chitara. Gaudi si U2 - ati zice ca e corny, dar, pe bune, mi se parea ca asa trebuie sa arate paradisul. :)) Chiar daca temperatura de-afara era extrem de ridicata. Probabil ca erau vreo 37-38 de grade, insa eu simteam ca ar fi fost 42.


Clipocitul apei in fantana de la intrare te imbia la balaceala. Sub pretextul ca faceai poze, iti scaldai un degetel in apa rece si te inviorai.



Adevarul e nu stiam incotro sa ma uit, ma fascina totul. Acoperisurile, mozaicul, atmosfera. Urcand scarile i-am zarit pe Andra si pe Catalin Maruta, pierduti intr-o multi care le conferea anonimatul, insotiti probabil de prieteni care le faceau poze.



Mi-a placut foarte mult mozaicul, pe care l-am intalnit nu numai in Barcelona, ci si in Valencia. Vorbeam cu prietenii mei si imi aduceam aminte ca aveam in orasul copilariei mele, in Deva, un bloc cu mozaic, dar parea atat de urat si de ieftin, iar aici mozaicul facea ca fiecare cladire sa para o bijuterie in oras.

Terasa principala din parc este celebra prin mozaicurile atat de pe interior, cat si din exterior.

Si un detaliu.

Turistii se odihnesc pe terasa principala, de unde au o imagine de perspectiva asupra intrarii parcului, o imagine spectaculoasa. Din galeria de dedesub se auzeau acorduri de muzica clasica, interpretata la chitara.

Marturisesc ca nu as fi plecat din parc. Este locul meu preferat din Barcelona, voiam sa ma intind pe iarba, la fel ca foarte multi tineri, sa imi scot cartea din geanta si sa citesc pana as fi uitat de mine. Asta mi-as fi dorit, insa mai aveam lucruri de vazut si voiam sa le parcurgem pe toate, pentru a reveni apoi la cele care ne-au placut cel mai mult.

Asa ca urmatoarea oprire a fost la La Pedrera, unde am stat la coada pentru a intra inauntru. Cladirea era interesanta si privita din exterior, insa acoperisul iti taie rasuflarea. Fotografiile din ghidul de calatorie cu Barcelona pe care il aveam cu noi ne-au determinat sa ne luam inima in dinti si sa ne asezam la coada. A mers mai repede decat ne-am imaginat.

Dupa o zi de colindat simteam nevoia unui moment de odihna, chiar daca simteam ca sunt 40 de grade afara si soarele ardea. Merita insa sa stai si sa contempli ce a putut imagina Gaudi.

La Pedrera sau Casa Mila a fost construita pentru un cuplu extrem de bogat la inceputul secolului trecut, cladirea se considera a fi fost terminata in 1912. E amuzant ca proprietarii au fost la vremea respectiva amendati in repetate randuri de oficialitati pentru ca nu respectau arhitectura cartierului. :)

Detaliu al ornamentelor balcoanelor vazut din interior.

In interior, pot fi vizitate niste apartamente. Nu sunt extrem de spectaculoase, dupa parerea mea, insa sunt foarte bine conservate: bai, bucatarii, sufragerii si o camera a copiilor cu multe jucarii, cu un plan al casei, cu camerele din apartament in miniatura. Am glumit cu prietenii si spuneam ca, probabil, copiii trebuiau sa invete asa cat de mare le e casa si care este destinatia fiecarei camere.

Pe aceeasi strada cu La Pedrera este Casa Batllo, tot opera lui Gaudi, iar mai jos este un detaliu din exterior.

Pe masura ce scriu imi dau seama ca fotografiile vorbesc de la sine, cuvintele sunt de prisos. Mai mult, cred ca toate acestea trebuie vazute cu propriii ochi. Cei care au fost in Barcelona stiu despre ce vorbesc. Celor care nu au ajuns inca le spun ca merita. Eu mi-am propus sa revin, intr-un week end prelungit, candva iarna sau toamna tarziu, atunci cand nu este sezon turistic, pentru a avea timp suficient sa savurez - in mai putina aglomeratie - noua mea dragoste: opera lui Gaudi.