Lecturi de luni dimineata

Un amic semnala pe Facebook articolul lui Andrei Plesu - Despre iubiri fericite. Si l-am citit, si mi-a placut foarte tare. Un mic fragment:

Iubirea adevărată e creatoare, mobilizatoare, restauratoare. E tonică, simplă, vitală. Amărăciunile, neîncrederea, infernul geloziei, suspiciunile mărunte, spaima de viitor şi tot alaiul de indispoziţii cotidiene care confiscă uneori, inflaţionar, viaţa cuplului sînt preliminarii şi semne ale ratării. Iubirea fericită este, dimpotrivă, un corelativ al reuşitei umane, o binecuvîntare care îmbogăţeşte şi înfrumuseţează inventarul destinului pămîntesc. Fericirea se multiplică, atunci cînd e atentă la fericirea partenerului, iar fericirea cuplului aşază asupra întregii comunităţi un cer mai curat şi mai hrănitor.

Merita citit, in orice dispozitie v-ati afla. Aici.

Si tot din Dilema veche am citit articolul lui Cristi Ghinea despre Jurnalul Annei Politkovskaia. I-am citit toate cartile in engleza, inainte de a aparea in Romania, cumparate de la Waterstone's din Bruxelles, pentru ca ii stiam povestea tragica, stiam opozitia jurnalistei ruse fata de regimul Putin. Si, evident, trebuia sa citesc sa vad ce spunea despre Rusia lui Putin si nu numai.

Si marturisesc ca am fost dezamagita. De aici si opinia contrara lui Cristi Ghinea, pe care mi-am format-o dupa ce am citit si Jurnalul. Ma asteptam la mai mult. Da, din cartile lui Politkovskaia aflam lucruri pe care le banuiam, le stiam, le citisem pe undeva sau pur si simplu sunt noutati despre Cecenia, despre Putin, despre regimul lui si despre Rusia. Dar de la aceasta jurnalista rusa ma asteptam la mai mult. Cartile par prea simple, dar le citesti ca pe niste povesti, caci asta face ea, povesteste.

Fara a-i contesta meritele jurnalistice, lupta si sacrificiul, spun ca Anna Politkovskaia a fost asimilata in Occident si la noi ca ceva la moda de citit. Da, merita sa o citesti pe Politovskaia, dar gustul lasat ar putea fi descris cam asa: vreau mai mult, nu e suficient. Nu am pretentia unui critic, e parerea mea, pur si simplu, care nu trebuie sa coincida cu a nimanui altcuiva.

Dialog Plesu - CTP in Gandul. Merita!

Am citit in gandul interviul facut de Cristian Tudor Popescu cu Andrei Plesu, publicat in doua parti, ieri si azi.

CTP pare sa il vaneze pe Plesu, are o obsesie cu filosofi-ospatari, manifestata puternic ieri, dar la care vad ca revine si azi. Insa Plesu isi arata clasa.

CTP pare ca jurnalistul care vrea sa epateze (ceea ce nu e cazul, probabil, dar asta e impresia), in timp ce raspunsurile lui Plesu arata ca stie sa pareze inteligent orice rautate si ca nu poate fi prins de jurnalistul care il vaneaza.

Plesu e un lord, impresie care mi-a fost reconfirmata. CTP iese sifonat din acest dialog, as zice eu. Si uneori pare chiar obraznic si mojic in dialog, ceea ce nu face decat sa accentueze calitatile lui Andrei Plesu.

Oricum, e un dialog care merita citit.

Mie mi-au atras atentia aceste fragmente:

"De exemplu, trebuie să spun cinstit că simt, în problema politicii externe a preşedinţiei, o certă precaritate. Şi-asta nu pentru că nu are consilieri buni. Nu consilieratul este cel care i-a lipsit. În locul meu a rămas o doamnă foarte bine pregătită, pe care am invitat-o de la Externe. Cu toate astea, în cei cinci ani care au trecut cred că profilul extern al ţării n-a avut nici relieful şi nici măcar ponderea pe care ar fi trebuit să le aibă. Senzaţia mea este că dl preşedinte pur şi simplu nu se simte bine în postura de voiajor, ceea ce e paradoxal, de vreme ce, s-a ocupat cu călătoriile o viaţă întreagă. Ei bine, postura asta o evită cât poate. Dacă are de făcut o călătorie lungă, o scurtează cât poate. E o limită personală, aş putea spune. Nu se simte bine în situaţii de protocol, de convenţie diplomatică cu omologi. E o limită personală, dar nu e în regulă că, la nivelul preşedinţiei, limita asta personală a devenit o politică de stat. Faptul că n-am avut vizite marcante şi faptul că dânsul a bătut mai ales marginile sunt lucruri care nemulţumesc."

"În condiţiile de azi, o ţară nu iese de pe hartă pentru că, într-o perioadă anumită, are o politică externă palidă. Evident e mai bine să n-o aibă palidă. Lucrurile astea se pot însă oricând recupera, dacă există intenţia de a o face. Nu e vorba că România va fi izbită fatal. E vorba doar de faptul că ea nu are iradierea externă, optimă, ceea ce se reflectă şi asupra investitorilor, şi asupra amplasamentului geopolitic. După mine, am manevrat foarte aproximativ episodul Moldova şi o facem în continuare destul de aproximativ. Nu e nimic fatal, dar e departe de a fi ideal. Ar trebui să se gândească preşedintele Băsescu, dacă va fi reales, că asta e o zonă în care trebuie să fie mai vocal. În orice caz, mult mai vocal decât în disputele cu ziariştii sau cu unii miniştri, apropo de mici chestii locale."