Un subiect de reflectie: adoptiile internationale

Am urmarit saptamana trecuta cazul copilului rus de 8 ani care a fost trimis de parintii sai adoptivi americani inapoi in tara, pentru ca acesta, sustine mama adoptiva intr-o scrisoare care insotea copilul, reprezenta prin comportamentul sau o amenintare la adresa sigurantei familiei adoptive si a prietenilor acestora.

Potrivit mamei, copilul avea niste probleme de comportament care ar fi fost ascunse de autoritaile ruse: era violent si avea tulburari psihotice. Cum copilul e de nationalitate rusa, parintii americani l-au pus pe avion si l-au trimis la Moscova, dandu-l in grija autoritatilor.

CNN a tratat foarte bine acest caz. Sau eu l-am urmarit pe CNN. Marti seara, Becky Anderson a dezvoltat subiectul. Acolo am vazut ca americanii adopta cel mai mult din China, apoi din Rusia. Potrivit site-ului CNN, anul trecut au adoptat din Rusia 1586 de copii, dar cel mai mare numar de adoptii 9incepand cu 1999) s-a inregistrat in 2004: 5862 de copii.

In urma acestui caz, anumiti oficiali de la Moscova spun ca se gandesc la o inghetare temporara a adoptiilor internationale sau, mai precis, a adoptiilor americane din Rusia pana la semnarea unui acord care sa permita monitorizarea copiilor dupa ce ajung in SUA.

Aceste informatii, arata CNN, ingrijoreaza mii de familii americane care au cheltuit bani si timp incercand sa adopte un copil din Rusia. In ultimii 16 ani mai mult de 50.000 de copii rusi au fost adoptati de familii din SUA.

Iar populatia rusa, sensibilizata de acest caz, pare sa fie in favoarea interzicerii adoptiilor internationale.

Adoptiile internationale - cazul Romaniei

Tot acest caz mi-a amintit despre dezbaterile care au existat la noi privind adoptiile internationale. Ele au fost interzise printr-un moratoriu incepand din 2001, din 2005 adoptiile internationale fiind total oprite. Presa internationala a infierat adesea, periodic, aceasta situatie, aducand drept argumente numarul mare de copii orfani in Romania, conditiile din orfelinate, indiferenta statului fata de astfel de copii, in timp ce presa din Romania vorbea despre cazuri concrete de copii adoptati de familii din strainatate si abuzati, sau copii carora li s-a pierdut urma.

Pana prin 2006, o statistica arata ca s-a pierdut urma a in jur de 1300 de copii romani adoptati de familii din strainatate in perioada 1997-2003. Majoritatea acestora au fost adoptati in SUA. Explicatia este simpla: o conventie internationala, Conventia de la Haga, prevede ca organizatiile private cu activitate in domeniul adoptiilor sunt obligate sa trimita rapoarte privind situatia de dupa adoptie a copiilor. Adica organizatii din strainatate care au facilitat adoptiile trebuiau sa trimita Romaniei rapoarte privind copiii adoptati, insa SUA nu este semnatara a Conventiei de la Haga, asa ca organizatiile americane nu se supun acelorasi rigori.

Sporadic, au existat tot felul de initiative si articole in rpesa internationala care militau pentru reluarea adoptiilor internationale din Romania, insa am vazut in ultimele luni o astfel de atitudine din partea Oficiului Roman pentru Adoptii.

ORA a trimis Guvernului, in octombrie 2009, un memorandum privind reluarea adoptiilor internationale, potrivit unui articol din Gandul. In memorandum, ORA arata ca reluarea adoptiilor internationale sa se reia pentru copiii care n-au putut fi adoptati in tara, mai mari de 6 ani, copii apartinand minoritatilor etnice sau cu probleme medicale grave.

Adica o categorie de copii spre care, in general - lasand ipocrizia la o parte - nu s-ar indrepta majoritatea familiilor din Romania, ai putea spune. Insa din lumina evenimentului din SUA, in care copilul acela rus nu se inscria, in afara varstei, in niciuna dintre aceste categorii si tot a fost respins. Ok, problemele lui de sanatate or fi grave, dar nu erau evidente.

Premierul Boc a respins acest memorandum si a aratat ca pozitia ORA nu este pozitia Guvernului Romaniei si ca n-o adopta, fireste.

Numai ca ORA a perseverat si pe la sfarsitul anului a propus o modificare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei. Am incercat sa intru pe site-ul ORA, dar imi este imposibil, asa ca am cautat in presa posibile prevederi. ( 17.08- din fericire, in acest moment tocmai am accesat site-ul, deci merge). Am gasit, tot in Gandul, ca ORA a introdus un capitol privind adoptiile internationale. El prevede:

• adopţia internaţională va putea fi realizată şi de unchii sau mătuşile copilului adoptat sau chiar de orice cetăţeni români (chiar dacă nu sunt rude ale copilului), cu reşedinţa în străinătate. În prezent, adopţiile internaţionale se pot face doar de rudele de gradul II ale copilului, respectiv bunici.

• adoptia internationala se va putea face doar daca adopţia naţională a eşuat

• adoptatorul nu se va putea stabili cu copilul decât într-un stat care are sau va avea convenţii încheiate cu ţara noastră, pentru monitorizarea post-adopţie a copiilor adoptaţi din România, timp de cel puţin 2 ani de zile, dar ORA nu a precizat si cum se va realiza monitorizarea

As fi vrut sa vad pe site-ul ORA cum merg dezbaterile si care e feedback-ul la aceste propuneri, insa, asa cum am zis, nu mi se deschide.

Numai ca toata aceasta situatie m-a facut sa ma gandesc din nou la niste chestiuni si sa caut raspunsul la intrebarea: Ar trebui sau nu reluate adoptiile internationale? Nu stiu exact, sunt o serie de argumente pro si contra, nu stiu exact - adica n-am vazut cu ochii mei - care mai e situatia in orfelinate, dar cred ca in formularea unui raspuns trebuie sa ma gandesc la niste aspecte:

• Potrivit ORA - si informatiilor publicate de presa - sunt 8000 de familii de romani care vor sa adopte un copil, peste 4000 de orfani in Romania si doar 800 declarati adoptabili.

• Adoptiile internationale au fost o afacere foarte profitabila pentru unii si imorala, daca e sa privim dintr-o anumita perspectiva. Iar ea trebuia stopata, in conditiile acelea. Era o dovada in plus a coruptiei din Romania.

• Conditiile din orfelinate, suprapopularea lor, personalul calificat insuficient sau fara suflet au facut ca situatia copiilor de-acolo sa fie cu adevarat critica.

• Copiilor adoptati li se ofera sansa de a trai si a creste intr-o tara civilizata, situatie incomparabila cu ramanerea lor in orfelinate, si, mai ales, intr-o familie.

• Mai e o chestiune: strainii care isi doresc cu ardoare un copil, probabil ca nu s-ar uita la etnia micutului, unii nici la varsta. Nu toti isi doresc copii blonzi cu ochi albastri, nu-i asa? Cat despre copiii bolnavi, au mari sanse ca tratamentul lor sa fie ok in strainatate.

• Pe de alta parte, au existat si cazuri nefericite prezentate de presa care iti atrag atentia. Copii abuzati, copii carora li s-a pierdut urma. E adevarat, in cazul celor din urma majoritatea se gandeste la ce e mai rau, desi ar trebui sa ne gandim pur si simplu ca s-au integrat foarte bine in societatea in care traiesc si organizatiile de facilitare a adoptiilor nu au gasit relevant sa ii monitorizeze.

Nu stiu, am auzit opinii foarte vehemente impotriva adoptiilor internationale, am auzit despre piedici puse in orfelinate unor potentiali parinti romani, in speranta deblocarii adoptiilor internationale iar acei pusti blonzi cu ochi albastri ar fi fost un asset pentru leagan.

Oricum, ceva e cert: copiii merita sa traiasca in familii, de oriunde ar fi ele. Insa cazuri precum cel recent, din SUA, arata ca nu intotdeauna adoptiile sunt povesti de succes.