Infrangerea noastra a tuturor

Am urmarit cu interes tot ce s-a intamplat astazi: marsul celor 30.000 de oameni din cei 80.000 clamati si antamati teoretic de sindicate si PSD, dezbaterea motiunii de cenzura, discursurile politicienilor, declaratiile oamenilor si ale liderilor sindicali, analizele liderilor de opinie si votul motiunii.

Sentimentul e unul foarte clar: nimeni nu poate clama victoria. Ceea ce s-a intamplat astazi este infrangerea noastra, a tuturor celor care traim in tara asta.

• E infrangerea noastra, a celor din privat, a celor care muncim fara sporuri si stimulente si suntem impozitati si sustinem bugetul asta. De ce? Pentru ca intreaga situatie economica ne afecteaza, pentru ca avem un guvern inept, care continua sa fie in functie, dar avem si o opozitie la fel de lipsita de viziune si nu avem nicio alternativa la incompetenta celor care ne conduc. Asta mi se pare extrem de grav: nu avem alternativa. Ma gandeam ca eu sunt genul care merge si voteaza si ma intrebam cu cine voi vota peste 2 ani. Eu nu vad o alternativa competenta, in conditiile in care liberalii cu care am votat la parlamentare sunt dezamagitori - si au fost si atunci, insa mi-am spus ca sunt de drepata, ei sunt alegerea fireasca -, iar votul dat presedintelui a fost acordat fara convingere, cu dezgust, dar nu puteam vota cu un PSD-ist si nu o voi face niciodata. Mi-am admis greseala de-atunci, mi-am explicat optiunea in trecut.
• E infrangerea angajatilor de la stat. N-au obtinut nimic dupa frigul rabdat timp de 6-7 ore in strada. Multi dintre ei nici nu aveau dreptul sa se revolte si mi-am exprimat in diverse randuri dezacordul cu cerintele lor, in conditii drastice de criza economica.
• E infrangerea liderilor sindicali si a PSD. Din cei 80.000 de oameni anticipati sa participe la miting si mobilizati politic n-au reusit sa adune nici macar jumatate. Asta nu le zice nimic? Cel mai mare miting din Romania a parut mai mic chiar decat celalat cel mai mare miting anuntat in vara. Indemnul sa iasa bucurestenii a ramas fara ecou. Unii dintre ei chiar merg la job, altii au fost speriati de ploaie sau prea indiferenti, altii poate inteleg ca iesirea in strada nu le va imbunatati viata in viitorul apropiat, pentru ca e o profunda criza economica. Strang din dinti si merg mai departe, sperand ca, la un moment dat, va icnepe sa ne fie un pic mai bine. Teama ca manifestantilor li se vor alatura credinciosii de la Patriahie - aflati la cateva sute de metri de ei - a fost nejustificata. Singura speranta a oamenilor a fost in niste oseminte de sfinti, nu in liderii sindicali, in politicieni si in Guvern.
• E infrangerea guvernului si a partidelor aflate la putere. Nu pot clama victoria, ar fi ridicol. Dintr-un motiv foarte simplu: guvernul asta merita sa pice. La fel ca toate guvernele conduse de Emil Boc. Da, e adevarat, Guvernul trebuie sa ia aceste masuri total nepopulare si dure, dar trebuia sa inceapa sa le ia inca de cand a venit la putere. A ratat un an intreg, daca ne referim doar la 2009, din motive electorale, ca presedintele Basescu sa fie reales. Cand toate statele UE luau masuri de criza, in Romania se vorbea despre muguri ai cresterii economice, masurile prezentate in primul plan anticriza, de pe la inceputul lui 2009 au fost reluate in timp, fara sa se faca nimic. Doar vorbe goale, pana in 2010. Din aceasta cauza, guvernul Boc ar trebui in acest moment sa fie doar o amintire.
• E o infrangere a Opozitiei. Frecusurile dintre PNL si PSD de dinainte de motiune au aratat clar ca nu sunt in stare sa ajunga la consens cand au sarcina simpla de a da jos un guvern, asa ca te intrebi in ce masura ar fi fost in stare sa guverneze. N-au prezentat o alternativa viabila, un plan economic, au continuat cu populismele, cand toti stim ca masurile pe care le ia Guvernul asta inept trebuie luate. Cand FMI iti impune un deficit de 6,8% anul asta si unul de 4,4 % in 2011, cum poti vorbi despre cresteri salariale si alte pomeni? ce ar fi facut? Ar fi renuntat la acordul cu FMI? de unde ar fi luat atunci bani, pentru ca Romania nu are bani, simplificand lucrurile. Opozitia si-a aratat astazi limitele si faptul ca nu este o alternativa, nu vorbesc despre una serioasa, ci de o simpla alternativa.
• Pe scurt, asa cum am spus, e infrangerea tuturor, pensionari si angajati, la stat sau in privat. Cert e ca suntem in criza, trebuie sa strangem din dinti si sa speram ca macar acum, in ceasul al 14-lea, masurile necesare redresarii vor fi luate, chiar daca efectele lor vor fi foarte greu de suportat. Cat despre ce va urma, e o infrangere pentru ca nici cei din opozitie nu sunt mai seriosi. Si atunci ce ne ramane de facut? Sa plecam? Eu am spus mereu ca vreau sa imi cresc copilul intr-o tara civilizata si ca as vrea ca tara asta sa fie Romania, sa nu fie nevoie sa plec sa realizez asta. Insa ma ingrozeste faptul ca fetita mea se va naste intr-o tara in care, cel putin in urmatorii 10 ani, nu exista speranta asta. Nu spun ca redresarea economica ne va lua 10 ani, ci ca existenta unei societati civilizate, functionale, bazate pe meritocratie si performanta nu exista. La cum arata clasa politica, nu cred ca o astfel de constructie va fi posibila prea curand. Si nu in conditiile in care societatea civila e si ea politizata, superficiala si aproape inexistenta in actiune.

Asa ca ziua de astazi mi-a lasat un sentiment de dezgust si de infrangere. Poate ca pesimismul meu e rezultatul prea multor ore petrecute in fata televizorului si a urmaririi atente a ceea ce s-a intamplat astazi, citind site-urile...