luni, 6 februarie 2012

MRU pe care-l stiu eu

Cand am inceput sa lucrez la agentia e stiri, la NewsIn, ministru de Externe era Mihai Razvan Ungureanu, adica MRU.

Nu stiu daca e buna pentru Romania numirea lui in frunte Guvernului, nu comentez nici ce cunostinte de economie are, nici daca e ciudat sa fie numit premier seful spionilor. Ii las pe comentatorii natiei sa analizeze asta.

Ceea ce vreau sa evoc sunt niste episoade, din deplasarile avute cu el - multe, a fost ministrul de Externe care a luat presa cu el aproape peste tot pe unde a mers - si din interactiunile pe care le-am avut.

Jurnalistilor acreditati la MAE ne spunea pe nume. Mie imi zicea Ana-Maria, nu stiu de ce nu Anne-Marie, ci Ana-Maria. Spre deosebire de succesorul sau, Adrian Cioroianu, care intotdeauna imi spunea doamna Blajan, de aveam tendinta sa ma uit in spate sa vad daca e mama prin preajma. :) (Ca o paranteza, Cioroianu a fost, dupa parerea mea, un ministru judecat mult prea stramb si prezentat de presa intr-un mod nedrept, de multe ori.)

Primul episod se intampla la vreo cateva luni, nu mai mult de doua-trei, de cand lucram la agentie. O aveam pe mama in vizita la mine si lucram non-stop, chiar si acasa. Incepuse razboiul din Liban si Romania trebuia sa evacueze foarte multi cetateni romani din zona. La Cotroceni se facuse o celula de criza din care facea parte si MRU. Informatiile erau putine, din motive de siguranta a celor care trebuiau scosi din Liban, date multe prea tarziu. Aveai impresia ca nu se face mare lucru.

Evident ca il sunam intens pe ministrul Ungureanu sa aflu informatii. SMS-uri, telefoane, niciun raspuns. Si, la un moment dat, imi suna telefonul. Era ministrul. Am vazut-o pe mama facand ochii mari si ascultand atent cum vorbeam cu acesta. Mama nu e o fiinta usor impresionabila, insa atunci chiar era impresionata, spre amuzamentul meu. Si a fost pentru prima data cand am fost convinsa ca mama e mandra de mine. Era mandra ca pe fiica ei o sunase ministrul de Externe inapoi. Sunt convinsa ca faptul ca toate eforturile mele anterioare de a-l contacta se soldasera cu un esec i se pareau mamei mai normale decat faptul ca a sunat MRU cand s-a terminat sedinta celulei de criza.

Ungureanu stie sa comunice si cum sa comunice. In fiecare deplasare venea in avion la noi, la jurnalisti - el statea in fata, in partea destinata oficialilor - pentru a vorbi despre evenimentele la care urma sa mergem, despre implicatiile lor, despre obiective si rezultate.

Si imi amintesc ultima deplasare cu el. Era la Zagreb, demisionase deja, dar asigura interimatul. Va amintiti, Basescu nu voia sa il accepte pe Adrian Cioroianu, propus de Calin Popescu Tariceanu ca inlocuitor pentru MRU.

Seara ne-a propus sa iesim intr-un bar din centrul Zagrebului. Am baut cocktailuri, imi amintesc ca el a luat un coniac si fuma trabuc. Am vorbit mult despre politica externa, despre diplomatie, despre situatia politica, despre relatii internationale. Informal, era/este un interlocutor minunat. Altfel, are un limbaj institutional, chiar de lemn, si iti poate vorbi foarte mult fara sa spuna nimic.

Spunea atunci, la incercarile noastre de a-l descoase referitor la momentul pe care il traversa, ca vom citi in memoriile lui. Pe care chiar le-a publicat, am constatat. Sunt chiar curioasa sa le citesc.

8 comentarii:

  1. Istoria ca si moda se repeta.Traim vremuri apropiate de cele din timpul lui Cuza Voda,can
    d partidle au stiut ce sa aleaga.Acun ar trebui sa procedeze la fel ca sa traim si noi
    ca norvegienii,suedezii etc.Va trebui sa implementam,,Grandoarea Cavalerismului,,-Sufl
    etul meu LUI,Viata mea Regelui si ONOAREA mie

    RăspundețiȘtergere
  2. Ghici ghicitoarea mea cine mai pleaca ?

    RăspundețiȘtergere
  3. art. asta e din ciclul ''sa ne dam bine pe langa noul premier'' , ce penibil

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim 9 febr.: n-am nicio treaba cu premierul, sa stii. eu ma ocup de alti ministri din guvern, nu de premier. am o colega care trebuie "sa se dea bine" pe langa noul premier. asa ca ia-l ca atare, sunt niste chestii despre un om pe care l-am cunsocut la un moment dat. relax si repira adanc.

    RăspundețiȘtergere
  5. MRU e cel mai tare premier din ultimii 15 ani, asta cu siguranta. Inteligent, bun diplomat, bun român, discret şi tolerant

    RăspundețiȘtergere
  6. Buna ziua, am citit cu interes ce aţi scris si am urmarit evolutia lui Mihai Răzvan Ungureanu în ultimii ani. Cred că-i important ca prim-ministrul să rămână aşa cum îl ştiaţi, profesionist şi în acelaşi timp un om modest.Eu l-aş vedea şi ca viitor preşedinte, după 2014. Credeţi că a făcut un compromis acum, revenind în prim-planul politicii?

    RăspundețiȘtergere
  7. Vreau sa ajung la teza de doctorat a lui MRU, stiu ca este un subiect din Vechiul T\estament; Isaia.
    Deci va gog sa ma ajutati, mulutmesc
    costica H.

    RăspundețiȘtergere
  8. Da, personal cred ca ar fi cel mai potrivit pentru a fi Presedintele Romaniei!

    RăspundețiȘtergere