Urmeaza sa pun un text despre culisele acestui esec, insa pana atunci vreu sa clarific o informatie falsa care circula in spatiul public. A fost un subiect pe care l-am documentat acum aproape o luna de zile si, pentru ca nu s-a sustinut, nu l-am mai facut.
Totul a pornit de la o informatie venita pe surse care spunea ca Leonard Orban este incompatibil cu numirea la Curtea Europeana de Audit. Ca prin trimiterea lui Orban, se incalca Tratatul privind functionarea Uniunii Europene.
Sursa era atat de binevoitoare incat dadea, mura-n gura, si articolul, exact cel care vorbeste despre calitatile si calificarile membrilor propusi de statele membre. Este vorba despre Art.286 (ex art 247 din TCE) care prevede:
Articolul 286
(ex-articolul 247 TCE)
(1) Membrii Curții de Conturi sunt aleși dintre personalitățile care fac parte ori au făcut parte, în
statul lor, din instituțiile de control financiar extern sau care au o calificare deosebită pentru această funcție. Aceștia trebuie să prezinte toate garanțiile de independență.
In aceste conditii, am purces la documentarea subiectului. {rimul pas, si cel mai simplu pentru toti: studierea CV-urilor tuturor membrilor actuali ai Curtii Europene de Audit. Ele se gasesc aici. Rezultatul: exista mai multi membrii care nu au lucrat in audit si totusi isi reprezinta tara in aceasta institutie.
Exemplele sunt la indemana:
- David BOSTOCK, United Kingdom, CV-ul sau e aici. A lucrat multi ani in Reprezentanta Permanenta pe langa UE a Marii Britanii, a fost director in BEI, dar pana in 2002, cand a devenit membru al Curtii de Audit nu a avut activitati de aceasta natura.
- Kersti KALJULAID, Estonia, CV. Specializata in mergers and aquisitions, a lucrat ca si consilier economic al premeirului eston, omul de legatura cu institutiile financiare internationale, a fost director de uzina electrica si chiar gazda a unui talk show de televiziune.
- Karel PINXTEN, Belgium, CV. Primar, deputat in Parlamentul belgian, europarlamentar, dar fara sa fi lucrat in audit.
- H.G. WESSBERG, Sweden, CV. Cu experienta in aparare si afaceri externe, secretar de stat in aceste ministere, dar fara experienta in audit.
- Ville ITÄLÄ, Finland, CV. Comisar de politie, apoi procuror, dupa care a devenit co-actionat la o firma de avocatura si, in final, ministru de interne.
Prin urmare, afirmatia facuta cu atata convingere ca Romania incalca Tratatul UE facuta de domnul Bodu este total falsa. Si nu o spun eu.
O spune purtatorul de cuvant al institutiei europene. Intr-o declaratie pe care mi-a dat-o, Aidas Palubinskas a spus clar ca nu este incalcat niciun tratat: "Articolul 286 prevede ca membrii Curtii de Audit sa fi facut parte in statele care ii propun din autoritatile de control financiar sau sa experienta lor sa ii califice pentru o astfel de functie".
Asa se explica prezenta printre membrii Curtii a unor oameni care nu au lucrat in viata lor in audit. Sunt oameni cu experienta care pot, oricand, sa faca fata acestei functii. Iar un fost comisar european este in mod cert calificat.
Ca sa fiu sigura, am intrebat daca asa interpreteaza Curtea de Audit acest articol din Tratatul de functionare a UE. Iar purtatorul de cuvant a tinut sa sublinieze ca "nu este o interpretare, este ceea ce stipuleaza clar tratatul".
Asadar, afirmatia ca orban a fost incompatibil cu prevederile legislatiei europene este TOTAL FALSA. Iar o documentare sumara, rpecum si o intrebare simpla la sursa, au putut lamuri foarte exact problema.
Repet, eu am lamurit-o in urma cu o luna. Era la fel de simplu ca pasii sa fie repetati si situatia era clara, din acest punct de vedere.
E discutabil. Daca acea Curte de Conturi este un organism tehnic, partea a doua a articolului respectiv nu este decit o portita lasata deschisa. Practic oricine are o "calificare deosebita" si prezinta toate "garantiile de independenta" poate candida pentru un loc in comisia respectiva. Chestie de .. politica. Din punct de vedere tehnic, e foarte probabil ca experienta practica necesara pentru pozitia respectiva sa ii lipseasca dlui Orban. Si exemplele de mai sus arata doar un singur lucru: ca o comisie tehnica poate ajunge sa fie populata cu politicieni ( chiar daca acei politicieni se intimpla sa fie de calitate ).
RăspundețiȘtergereCum putem afla cine si cum a votat? PSD da vina pe PDL pentru esec, dar am o vaga banuiala ca pregatesc un alt candidat cu experienta in audit. Garantat Ponta.
RăspundețiȘtergere