Despre rusi

Mi-am dat seama, in urma discutiilor cu prieteni europeni, dar si romani, cum ii vad eu exact pe rusi, relatia cu Rusia, rolul lor in Europa. Si mi-am spus ca trebuie sa pun asta intr-o postare, pentru a explica mai bine surprinderea mea in ceea ce priveste atitudinea elvetienilor fata de rusi.

• Cred ca Romania trebuie sa aiba relatii parteneriale cu Rusia, este cel mai mare vecin estic al nostru si al UE si inghetul instaurat in relatiile noastre bilaterale nu este deloc de dorit. Presedintele Basescu a gresit cand a definit axa de politica externa Bucuresti-Londra -Washington si cand a calificat Marea Neagra "un lac rusesc". Ca roman, probabil ca impartasim aceleasi sentimente fata de rusi, ca presedinte, nu isi poate permite astfel de scapari. Pe de alta parte, nici rusii nu ne-au crutat.

• Cred ca UE este slaba in relatia cu Rusia si nu poate fi mai ferma in conditiile in care Rusia a reusit sa isi faca aliati de nadejde prinre statele membre. Ma infioara stiri de genul celei de ieri: Gazprom in Azerbaijan gas deal.

• Stand de vorba cu unul dintre analistii de la Economist Intelligence Unit, divizia pe Europa de Est, despre Rusia, mi-a spus ca ei au observat la cei ce privin din statele est-europene - romani, polonezi, unguri, baltici - o aversiune fata de Rusia si faptul ca nu putem uita istoria. Lor, oameni care au trait toata viata lor in Europa Occidentala, intr-un capitalism care nu i-a privat de nimic ce isi puteau permite, le vine greu sa inteleaga de ce noi ii consideram pe rusi periculosi si nu uitam trecutul. Probabil pentru ca e prea recent. Probabil ca noi suntem/am fost vecini cu ei/ probabil pentru ca tarile noastre au fost ocupate/impartite/ciuntite de ei - si vorbesc aici gandindu-ma la cehi, unguri, polonezi si la noi, romanii.

• Germanii au platit cu varf si indesat pentru toate atrocitatile fascismului si inca mai platesc. Rusii n-au platit pentru toate atrocitatile comunismului, sistem pe care ei l-au pus in practica si l-au exportat atat de bine; milioane de oameni au murit si in cei 50-60 de ani de comunism in jumatatea estica a Europei. N-am avut sansa sa ma nasc in jumatatea libera de Europa, asa ca ii blamez pe rusi pentru destinul tarii mele si a partii de continent in care traiesc. Suntem inapoiati cu zeci de ani fata de Occident, ma infurie faptul ca nici copiii mei nu vor putea trai intr-o Romanie civilizata, pentru ca este inca tarata de sistemul pe care l-a avut pana acum 20 de ani. Cred ca si-a pus amprenta asupra societatii noastre si probabil ca ea va disparea in vreo trei generatii.

• Cred ca trebuie sa imbunatatim relatiile cu Rusia, insa sa ii tinem la o distanta confortabila. Sincer, eu n-as fi genul de roman care sa ii ceara prietenia, dar sunt pentru o relatie civilizata si cordiala.

• Par sa aiba intotdeauna intentii ascunse si se intreaba de ce europenii nu ii privesc ca pe un partener de incredere. Pentru ca in ultima vreme au dat destule dovezi ca nu pot fi "reliable", de la criza gazului din iarna, pana la cea din Georgia. Am fost recent la o conferinta si am vazut din nou aroganta rusilor.

• Am fost impresionata, extrem de impresionata de Putin la Bucuresti, la summit-ul NATO. Dar nu in sensul in care il cred multi dintre prietenii carora le-am povestit despre asta. Este acea admiratie fata de aminalul politic care stie exact cum sa isi gestioneze actiunile pentru a monopoliza cel mai mare summit al NATO. Admiratia aia combinata cu fiori reci pe spinare. intarzierea la conferinta de presa, care s-a sincronizat cu plecarea lui Bush, cea din urma pusa in umbra, cum a luat intrebarile, cum a raspuns la ele, cum le-a multumit jurnalistilor pentru a-i fi fost alaturi si pentru ca l-au insotit la ultimul mare eveniment ca presedinte, venirea la dineul lui Basescu, totul.
  

• Am citit si continuu sa citesc carti despre Rusia, am citit-o pe Politovskaia, am citit jurnalisti occidentali care au trait in Rusia si au fost corespondenti acolo. Multe dintre ideile mele despre Rusia si mai ales despre clasa politica, lideri, le regasesc in acele carti. Citesc si carti de-ale unor jurnalisti rusi, ca sa am o perspectiva diferita. si voi citi in continuare, poate ca opinia mea de-acum se va schimba. Nu cred ce zic acum, insa ma declar deschisa...

• Omit intentionat Republica Moldova. Prieteni de-ai mei de peste Prut mi-au spus ca trebuie sa fiu constienta ca perioada de glorie a acestei tari e considerata de populatie, de o parte a ei cel putin, cea in care a fost republica sovietica. Pana in acel moment nu m-as fi gandit niciodata la asta. Pentru ca priveam situatia doar de pe malul acesta al Prutului.

Sunt cateva idei, probabil ca am uitat altele, insa e ceea ce cred eu despre Rusia. In acest moment astept cu nerabdare summit-ul Obama-Medvedev din 7-8 iulie. Sunt absolut convinsa ca dupa acel moment vor fi multe de comentat.

Jurnal de Elvetia: Joaca de-a atacul nuclear (V)

Max Schmid (foto dreapta) este unul dintre jurnalistii elvetieni pe care i-am cunoscut in vizita mea si este un interlocutor extrem de placut. A vizitat Romania de vreo cateva ori, a fost corespondent in Rusia, ca sa va zic doar cate putin despre el.

Max ne-a povestit o intamplare care acum pare foarte haioasa, desi cumva absurda. Cand eram prin Sargans, ne-a vorbit despre faptul ca in urma cu ceva ani buni aici erau mari fortificatii ale armatei helvete, construite in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Chiar daca Elvetia este tara neutra, in anii '40, generalul Henri Guisan a dezvaluit un plan conforma caruia se stabilea ca, in cazul unui atac asupra elvetiei, aceasta sa isi apere doar teritoriile din Alpii inalti, inclusiv drumurile transalpine si legaturile feroviare.

Asa ca au fost investite milioane de franci elvetieni in construirea unor fortificatii in munti, care sunt astazi partila folosite de armata. cele mai importante fortificatii se gasesc in Sargans, St. Moritz si in regiunea Gotthard.

Si cum tot am trecut pe langa baza militara din Sargans, Max ne-a povestit ca in perioada razboiului rece era intr-un grup de jurnalisti care lucra cu armata, intr-unul din bunkerele din munti. Si ce credeti ca faceau? Simulat un atac nuclear, conditii in care toata populatia s-ar fi aflat adapostita in tunelele din munte. Iar el lucra, impreuna cu alti doi colegi, la o emisiune pentru copii care ar fi trebuit difuzata in cazul unui atac nuclear.

"In timp ce inregistram emisiunea, ne-am amuzat pe cinste, incercand sa ne imaginam situatia unui atac nuclear. Insa seful nostru, un tip de la armat, ne-a prins si ne-a atras ca nu e nimic de gluma", isi aminteste Max.

Evident ca pe noi ne-a amuzat teribil cum se gandeau elvetienii sa aiba emisiuni si le inregistrau, chiar si emisiuni pentru copii, in conditiile in care Elvetia era sub un atac nuclear in timpul razboiului rece.

Slovenul Zoran, tipul acela amuzant despre care v-am mai povestit, a comentat ca si noi, est-europenii, ne asteptam sa fim atacati, in timpul razboiului rece. De armata elvetiana!!!! :))) Ne-au tot povestit elvetienii cum vor sa faca referendum pentru achizitionarea unui avion de vanatoare, asa, ca sa aiba si ei doua, parca. Si ca au fost vreo trei referendumuri chiar pentru desfiintarea armatei elvetiene.

Am vazut si noi niste soldati, prin baza militara in care se afla avionul Solar Impulse, plimbandu-se pe biciclete si ne-am amuzat de armata lor profesionista. De fapt, ei ne-au incurajat sa facem misto de armata lor, armata unui stat neutru, subliniez.

Prea multa biserica in media in ultimele zile, prea multi bani risipi

Week end-ul a inceput cu povestea Catedralei Mantuirii Neamului, o ambitie a Bisericii Ortodoxe care costa 400 de milioane de euro. Povestea e in materialul video de mai jos:


Apoi il vad pe presedintele Basescu duminica la intronizarea Preasfintitului Vicentiu, ca episcop al Sloboziei si Calarasilor, ca azi sa fie undeva in Moldova, la intronizarea Preasfintitului Corneliu, episcop al Husilor.

Pentru mine, e prea multa biserica in media noastra in ultimele zile. Nu sunt atee, dar nici nu sunt de acord cu exhibitiile bisericii, mult prea ponpoasa si cheltuitoare, in opinia mea.

Citesc ziarele care sustin ca prezenta lui Basescu la cele doua evenimente are scop electoral si care sunt critice la adresa presedintelui. Totul este insa posibil si permis cand vrei sa iti asiguri sprijin si voturi, nu? Imi amintesc primii ani de dupa caderea comunismului, cand erau slujbe si preoti prezenti la orice eveniment. Dupa o lipsa totala din spatiul public in perioada comunista, aveam atunci exces de prezenta.

Mie mi se pare ca biserica are o inclinatie spre exces si la fel si traditiile bisericesti. La mine in Ardeal, masa pe care o dai de un parastas sau o pomana dupa inmormantare e la restaurant si e un adevarat ospat. Pai asta e exces, ca ii hranesti tot pe oamenii care nu duc lipsa, cunoscutii tai, majoritatea neluand saracii sa ii puna la masa in restaurant. De-asta mi se pare mai onest si mai bine tintite niste pachete impartite exact celor care au nevoie: saracilor, batranilor, copiilor sarmani.

Acum o alta forma de exces este Catedrala Mantuirii Neamului. Inteleg ca sunt mii de biserici de patrimoniu care stau sa pice, dar nu se obtin bani pentru renovarea lor. Nu stiu daca banii trebuie sa vina de la Ministerul Culturii sau de la Biserica Ortodoxa, insa daca biserica are atatia bani sa construiasca o catedrala de 400 de milioane de euro, daca exista foarte multe biserici noi construite si pentru ele s-au strans bani, de ce pentru unele vechi, dar cu valoare culturala si istorica nu se pot gasi bani?

Pe de alta parte, recunosc ca nu sunt un om care merge la biserica, dar asta nu inseamna ca sunt atee, am mai spus-o. Bunicul meu avea o vorba: unde se roaga un om, acolo este o biserica. Si am mers pe principiul ca nu trebuie sa stiu poezii/rugaciuni din carti si sa merg la biserica daca simt nevoia sa vorbesc cu Dumnezeu. Cred ca vorbele mele sunt mai potrivite decat rostirea mecanica a unei rugaciuni. Asa ca nu prea vad utilitatea unei Catedrale asa cum este descrisa in maretul proiect al Bisericii Ortodoxe.

Planul este impresionant: 12 porti, opt turle suflate cu aur, inalta cat un bloc de 30 de eraje, 12 lifturi, parcari, librarii. Este insa si util, ma intreb. Nu stiu... Mie mi se pare o mare risipa. Insa cine stie, probabil ca asa au gandit oamenii si in epoca in care a fost construita basilica St. Pietro, iar acum este unul dintre cele mai vizitate obiective din Roma. Insa ma indoiesc ca aceasta catedrala va fi o capodopera a artei moderne.

Oricum, senzatia care mi-a ramas dupa aceste zile ca e prea multa biserica in media, prea multa risipa de bani, de cuvinte de imagini.

Dorinta de a apartine altei rase - Michael Jackson si chinezii

Deschid dimineata televizorul si vad ca a murit Michael Jackson, vad succesiunea de fotografii, din diferite perioade ale vietii lui, in care este evidenta dorinta lui de a apartine rasei albe. Sincer, nu cred in povestea aia cu boala si cu albirea subita a pielii.

-Ce ironie, Michael a vrut mereu sa fie alb ca sa fie acceptat, iar acum America are un presedinte de culoare. Ca dovada, ca pentru a fi acceptat trebuie sa fii barbat si crestin, a fost remarca misogina a prietenului meu.

Insa are dreptate - America si lumea intreaga te accepta indiferent de culoarea pielii, cel putin acum, totul e sa fii demn si sa ai calitatile necesare sa te remarci. El era un adevarat talent muzical, te intrebi de ce era atat de tulburat sufleteste. Dar nu vreau sa scriu despre Michael, n-am fost un fan in nicio perioada a carierei lui, insa ii apreciam munca din copilarie si toate realizarile. Era si greu sa nu o faci.

Dupa doua minute de la conversatia cu prietenul meu privind dorinta lui Michael de a apartine altei rase, imi cade in mana Financial Times de marti. Deschis la articolul: Why size is now everything in China.

Articolul este despre faptul ca toti mai multi oameni apeleaza acum la chirurgia estetica pentru a avea sanse mai bune de a-si gasi un loc de munca. China este obsedata de dimensiuni, chinezii vor totul mai mare: de la masina si preferinta pentru Hummer, la ochi mai mari, nas mai mare si sani mai mari, adica exact chestiile nespecifice rasei lor.

Medicul Liao Yuhuna de la Shanghai Time Plastic Surgery Hospital spune ca business-ul a crescut de la sfarsitul anului trecut cu 40%, asta datorita crizei. "Multi dintre clientii nostri sunt white-collars, multi si-au pierdut locurile de munca asa ca au acum timp sa isi faca operatiile estetice la care visau. (...) Vor sa fie mai competitivi pe piata muncii cand merg la urmatorul interviu", spune mediul chinez citat de FT.

Mai mult, parintii chinezi vad ca o investitie de viitor o operatie estetica pentru copiii lor, asa ca perioada de dupa examenele de admitere la facultate este una in care programarile pentru astfel de interventii se inmultesc. Parintii cred ca astfel maximizeaza sansele copiilor de a-si gasi un job bun.

Liao spune ca cele mai cerute operatii sunt cele de marire a ochilor, asa numita operatie pentru pleoapa dubla, adica formarea unui pliu pe pleoapa pentru a face ochii sa para mai mari, precum si de marire a nasului, adica introducerea unui os luat dintr-o coasta in nas. Suna aiurea, dar cam asta e explicatia procedurii. Primul tip de interventie costa de la 2.400 yuani, adica in jur de 350 de dolari sau 252 de euro, in timp ce o operatie de marire a sanilor costa 60.000 de yuani, vreo 6300 de euro si o bucata din coapsa. (Nu ma intrebari de ce, nu inteleg legatura).

Clientii au varste cuprinse intre 25 si 35 de ani, spre deosebire de tarile occidentale in care la chirurgia estetica recurg preponderent persoanele mai mature. FT arata ca nu numai in China a crescut acest gen de business, ci si in SUA.

Anul trecut, potrivit Societatii Americane a Chirurgilor Plastici citata de FT, numarul operatiilor estetice a crescut in randurile tuturor grupurilor rasiale, mai putin in al caucazienilor, adica al albilor. In radul hispanicilor, numarul acestor interventii a crescut cu 18%.

Ati remarcat, nu? Mai putin in randul caucazienilor. Chinezii vor sa aiba nasul, ochii si sanii mai mari, ca sa semene cu rasa alba. Ma gandeam ca rasa e un dat, asta te nasti. Poti sa te gandesti sa iti operezi un nas mai mare, de cotofana, daca asta te complexeaza, sa iti pui sani, daca asta iti doresti, sa elimini niste riduri sau niste colaci de grasime. Am urmarit adesea reportaje privind transformarile unor persoane prin chirurgie estetica si exista unul in care oamenii voiau sa fie operati petnru a semana cu nu stiu ce vedeta. De ce?

Ma rog, pana la urma e o optiune personala. Insa azi am remarcat cum de la Michael Jackson, la chinezi, toti vor sa semene cu rasa alba. Credeam ca alegerea lui Obama este un simbol suficient de puternic privind locul pe care fiecare individ, indiferent de religie, rasa si sex, il poate avea in societate. In viata reala insa, poate lucrurile sunt diferite. Am auzit de la prieteni care au fost in SUA ca americanii sunt, contrar opiniei mele despre ei, destul de rasisti. Ma rog, e o concluzie la care au ajuns niste oameni care au vizitat America, eu inca n-am facut-o.

Inchei cu o alta remarca despre moartea lui Michael facuta de prietenul meu:

- Michael a facut atatea operatii complicate si n-a putut face o operatie de inima care sa-l salveze.

Cati romani l-ar aprecia pe Basescu daca ar face ca Putin?

Mi se pare foarte tare stirea de pe HotNews.ro, aici, referitoare la vizita lui Putin la supermarket si ordinul lui de a micsora preturile. Simt o frustrare ca nu stiu rusa pentru a intelege exact ce se spune in stire, integral.



Asa ca folosesc tot sursa citata, HotNews.ro:

<<Iata mai jos dialogul dintre Vladimir Putin si Iuri Kobaladze, directorul pentru relatii comerciale al grupului X5 Retail, care detine lantul de supermaketuri, redat de cotidianul Kommersant.

* Putin: Pentru ce costa acesti carnati 240 de ruble (7,5 dolari)? Este normal acest lucru?
* Kobaladze: Dar sunt carnati de inalta calitate! Priviti, acestia de aici costa doar 49 de ruble
* Putin: "E prea scump
* Kobaladze, timid: Nu...
* Putin, fluturand o hartie: Pot sa va arat marja de profit pe care o aveti. Uite, pentru acest tip de carnati, marja este de 52%

La raionul de carne, premierul s-a lansat intr-o noua tirada impotriva preturilor practicate de supermarket, estimand ca pretul este cu 200% mai mare decat cel normal.

"Este dublu fata de pretul normal. Vi se pare normal asta? E prea scump", l-a criticat Putin pe Kobaladze, care a cedat si a promis sa reduca preturile incepand de vineri.>>

Va vine sa credeti?!!!?? Omul se va executa, piata care regleaza preturile nu conteaza, daca premierul zice ca sunt prea mari, atunci ele trebuie reduse. E evident ca Putin se comporta ca un dictator, dar sunt popoare, care au nevoie de un lider autoritar. Rusii in mod sigur, in perioade repetate ale istoriei lor.

Dar si multi romani aplauda iesirile presedintelui Basescu, manifestarile lui autoritare si evident ca m-am intrebat cati dintre concentatenii nostri l-ar aprecia pentru o astfel de initiativa si cati ar fi ingroziti de ea. Evident ca numarul celor din urma ar fi mult mai mare. Dar va puteti imagina o miscare mai populista acum, in vremuri de criza?

Jurnal de Elvetia: amintiri despre dusurile romanesti (IV)

In drum spre serviciu, trecand la Unirii podul ala pe care vanzatori ambulanti te imbie cu produse diverse de la flori si fructe ieftine la tricouri, mi-am amintit de o poveste a unui jurnalist sloven despre Romania. Cum asa? Pentru ca un tip vindea astazi pe pod dusuri.

Zoran, colegul meu sloven din grupul din Elvetia, este jurnalist de-o viata, cum ii place lui sa spuna. Are peste 50 de ani si atunci cand a auzit ca sunt din Romania a zis ca trebuie sa imi spuna niste povesti legate de tara mea. El a vizitat Timisoara si Deva, inainte de revolutie si in timpul acesteia, iar acum 2 ani a vazut si Bucurestiul, care i s-a parut intr-adevar un mic Paris. Flatanta caracterizare, neplauzibila din punctul nostru de vedere.

Prin anii '80, exista un schimb de experienta intre jurnalistii romani si iugoslavi, ca atunci Zoran era iugoslav, nu sloven, spune el. Schimbul de experienta avea loc in Deva, la ziarul "Drumul comunismului". Era singurul ziar din oras. Din redactia lui, fusese cu un an inainte un coleg care se intorsese din Romania cu dusuri. Nu mai putin de 10 dusuri, pentru ca stia el ca sunt de buna calitate si nici nu prea avea ce altceva sa cumpere.

Zoran mi-a spus ca l-a intebat pe tipul respectiv, acum vreo doi ani, daca mai are dusurile si i-a zis ca inca mai are vreo cinci noi. "Sunt atat de bune ca, in vreo 30 de ani n-am schimbat decat cinci", i-a spus acesta, spre amuzamentul lui Zoran. "La voi se faceau dusuri de o calitate foarte buna", mi-a spus el.

Cand a auzit ca sunt din Deva, a vrut neaparat sa imi povesteasca despre experientele lui de-acolo, iar ele erau legate - de ce altceva? - decat de o betie crunta pe care a tras-o cu activistii. Cei doi jurnalisti straini au fost intampinati de o comitet de primire, format din activisti de partid, care i-au insotit in permanenta si ii duceau la toate obiectivele economice importante pentru economia socialista a judetului Hunedoara.

Seara, oamenii cinau si incepeau toasturile. "Traiasca Republica Socialista Romania si Republica Socialista Federativa Iugoslavia!" si o dusca data pe gat. "Traiasca tovarasul Ceausescu si tovarasul Tito", o alta dusca. Si tot asa, au baut pentru infratirea romano-iugoslava, pentru Liubliana si Deva, sau pentru ei insisi.

"Noi am baut vin", spune Zoran, "insa romanii beau tuica, ceea ce le-a dezlegat limbile. Noi criticam regimul nostru, ne spuneam nemultumirile, dar ei nu ziceau nimic, n-aveau niciun fel de plangeri. Asta la inceput, ca pe masura ce s-au intetit toasturile si limbile lor au inceput sa se dezlege. Noi am plecat in camera pe la 3 dimineata, lasandu-i acolo pe oamenii aia in costume, cu capetele dormind pe mese", isi aminteste slovenul.

Numai ca, pe la 8 dimineata, le suna telefonul in camera. Erau tovarasii romani care ii anuntau ca ii asteapta la receptie, sa porneasca in vizitele planificate. "Noi eram mahmuri, ne simteam capul cat o banita (ma rog, cam asta e ideea), ne-am ridicat cu greu din pat si am coborat, dar nu ne doream decat sa sam in pat toata ziua. La receptie, tipii pe care ii lasasem in urma cu trei ore dormind pe mese, erau fresh, la patru ace, rasi si parfumati, ingrijiti si gata pentru o noua zi".

Povestea lui Zoran m-a facut sa ma gandesc ca toate amintirile pe care strainii mi le povestesc despre Romania se leaga, la un moment dat, de tuica. Acum insa am si un alt element: dusurile. oare dusurile vandute de baiatul ala bronzat pe podul de la Unirea or fi de aceeasi calitate?

Jurnal de Elvetia: Cel mai lung tunel din lume (III)

Sunt echipata si gata de drum, de o plimbare in inima muntelui. Nu se intelege mare lucru din poza, din cauza benzilor reflectorizante ale echipamentului, dar asta sunt eu, pregatita sa intru in tunelul care, atunci cand va fi gata, in 2017, va fi cel mai lung tunel de cale ferata din lume. Este vorba despre tunelul Gotthard Base, lung de 57 de kilometri si care, atunci cand va fi terminat, va face posibila o calatorie de la Zurich la Milano in 2.40 ore, cu o ora mai putin decat se face acum.

Gazdele noastre helvete au tinut neaparat sa ne duca sa vedem cum arata acest proiect de care sunt mandri, mai ales ca, pe langa reducerea numarului de ore de calatorie, legatura intre Nord si Sud si trasportul unui numar mai mare de pasageri pe aceasta ruta decat actualmente, proiectul va duce si la o reducere a poluarii. Multe dintre camioanele care tranziteaza acum Alpii vor deveni amintire, transportul de marfa urmand sa se faca pe calea ferata.

Informatii tehnice despre tunel si despre proiect in general puteti gasi aici, pe o parte dintre ele le voi relua, dar prefer sa vorbesc despre ceea ce am aflat si nu apare in brosuri si despre experienta de a intra in inima muntelui.

In mare, cum v-am spus, tunelul St. Gotthard va avea 57,1 kilometri, insa acolo, in munte, exista un sistem de tunele cu o lungime totala de 153 de kilometri. De fapt, nu exista doar un tunel, ci doua, paralele, la o distanta de 40 de metri intre ele, insa la o adancime constanta, de 550 de metri fata de nivelul marii, altitudinea la care este situata Berna.

Vor fi locuri unde sistemul de tunele va avea 2300 de metri de roca deasupra, depinzand de zona alpina pe care o traverseaza. In final, vor fi scoase in urma sapaturilor in munte a tunelului 24 de milioane de tone de roca, adica de vreo cinci ori cat materialul folosit la construirea piramidei lui Keops. Ce fac cu roca? O folosesc in tot felul de alte proiecte, o parte din cea excavata fiind acum pe fundul lacului Geneva.

Constructia tunelului St. Gotthard, care face legatura intre Erstfeld si Bodio, costa 7 miliarde de franci elvetieni. Dinspre Italia se construieste un alt tunel, Ceneri, care costa mai mult de 2 miliarde de franci elvetieni, si care va fi in completarea tunelului St. Gotthard, insa constructia sa inca nu a inceput.

De unde au elvetienii fondurile necesare constructiei? Dintr-un fond special alimentat de taxa pe produse petroliere, de taxa pe vehicule grele/mari si de din TVA. Evident ca elvetienii au aprobat printr-un referendum acest proiect.

Noi am intrat in munte pe la Sedrun si cobori spre exploatare cu o telecabina, asa cum se vede in poza de mai jos. (Ii multumesc prietenei mele Irina, de la Jurnalul National, pentru poze, pentru ca acumulatorii aparatului meu foto m-au lasat balta exact cand era mai important. Asa ca pentru pozele din aceasta postare copyright-ul ii apartine:))

Imaginea din telecabina, spre cartierul general de la intrarea in tunel (sus). Telecabina este destul de mititica, dar e foarte sic (jos).

Odata ajunsi la baracile celor care muncesc la tunel, am fost echipati pentru intrarea in munte. Ni s-au dat aceste jachete portocalii, cu benzi reflectorizante, casti, un rucsac cu masca de oxigen in eventualitatea unui incendiu, ochelari de protectie si niste casti de bagat in urechi. Am primit indicatia de folosi castile, intrucat in tunel este foarte mult zgomot. Geologul care ne-a ghidat prin tunel, Yves Bonanomi, ne vorbea la un microfon, printr-o statie portabila, care avea o conexiune la castile noastre.

Costumatia ni se parea foarte cool, iar noi, fetele, glumeam ca este colectia primavara-vara 2009. Unele dintre noi nu prea erau echipate de mersul prin tunel, dupa cum se poate vedea.

In tunel am fost dusi cu un trenulet, care este folosit de obicei de minerii care lucreaza la tunel. Ni s-a spus ca acestia provin din Polonia, Italia si Germania in marea lor majoritate, ca lucreaza in schimburi de 8 ore si ca salariul lor pe luna este de 3-4000 de franci elvetieni. "Au salarii mai mari decat unii ingineri, pentru ca munca lor este periculoasa", ne-a explicat Yves. Sincer, 3-4000 de franci elvetieni nu ni s-a parut o suma atat de mare, avand in vedere ca ei coboara in munte pana la adancimea de 550 de metri.

Trenuletul in interior (sus) si in exterior (jos).

Am mers cativa kilometri in tunel, care arata ca in imaginea de mai jos, si ne-am oprit la lifturile care ii coboara pe muncitori la locul in care excaveaza. Era ora 16, ora schimbului de tura, asa ca i-am vazut iesind de la munca. Erau oameni relativ tineri, iar Yves ne-a spus ca prefera sa munceasca acolo, in ciuda conditiilor dificile, pentru ca banii pe care ii castiga sunt semnificativi in tarile din care provin, mai ales pentru est si central-europeni.

Cele doua tuneluri paralele sunt unite de alte tuneluri la aproximativ 350 de metri, astfel ca, in cazul unui incendiu, muncitorii sa poata fi evacuati pe tunelul paralel si cel cu incendiul sa fie inchis, pentru a evita raspandirea acestuia. Ai spune ca sub pamant nu ar avea cum sa arda, sa fi nevoie de izolarea tunelului, insa ni s-a explicat ca aerisirea este foarte buna. Explicatia a fost destul de complicata, insa ideea era ca e o aerisire naturala buna, ceea ce ar putea duce la intretinerea focului in caz de incendiu.

Cam asa arata sistemul celor doua tuneluri principale conectate de o retea de tuneluri mai mici.

Galeria nu este foarte prietenoasa. Imi amintesc ca ultima data cand am fost intr-un astfel de tunel era undeva pe la Raul Mare Retezat, eram prin clasa a II-a si am facut o excursie la ceea ce urma sa devina hidrocentrala, daca imi amintesc eu bine.

Yves a spus ca pana la lifturi este singurul loc in care au voie femeile, pentru ca minerii sunt superstitiosi si nu permit niciuneia sa intre in galerii, ca ar aduce ghinion. Totusi, nu au avut cum sa se impotriveasca intrarii uneia din echipa, geolog de meserie, careia i s-a permis sa intre doar in 4 decembrie, cand sarbatoresc Sfanta Barbara, care se pare ca este protectoarea lor.

Singura data cand s-au oprit lucrarile a fost din cauza zapezii, oamenii nemaiputand ajunge la tunel si nici nu voiau sa isi asume niciun risc. Ce s-a intamplat in cele 4 zile cat muncitorii nu au putut lucra la tunel?, a fost intrebarea pe care ne-a pus-o Yves. Si tot el a dat raspuns: s-a terminat toata berea din Sedrun.

Noi am iesit din tunel la soare, intr-o zi neobisnuit de calda, cu peste 23 de grade si chiar ca ar fi mers o bere. Pentru cei care lucreaza la tunelul St. Gotthard, se pare ca o bere merge chiar si cand esti ingropat in nameti.

Vizita la tunelul care va avea 57 de kilometri, numeroasele tuneluri pe care le-am strabatut in drumul nostru prin Elvetia mi-a creat din nou acea revolta ca traiesc intr-o tara cu doua autostrazi, si alea foarte scurte si cam proaste. Cum altii pot construi tuneluri de lungimea a jumatate din autostrada Bucuresti-Ploiesti, iar noi nu suntem in stare sa avem niste drumuri mai decente si niste autostrazi care sa ne ajute sa parcugem tara asta fara nervi si in cat mai scurt timp.