miercuri, 17 februarie 2010

Batalia lui Baconschi cu ONG-urile antidiscriminare continua: el le invita la MAE, ele ii cer demisia

Am scris ieri despre o scrisoare trimisa ministrului de externe de o serie de asociatii antidiscriminare, in care acestea cereau demisia sau demiterea sefului diplomatiei pentru discurs rasist.

"In spiritul unui demers de deschidere fata de societatea civila", ministrul de externe a transmis astazi (miercuri), in jurul orei 13.00, o invitatie acestor asociatii, pentru o discutie la MAE, care va avea loc joi, mi-a declarat purtatorul de cuvant al MAE, Lucian Rosenfeld.

Numai ca mircuri, aceleasi organizatii au mai trimis o scrisoare ministrului Baconschi, ca raspuns la reactia MAE la prima scrisoare. Iata continutul ei:

Organizaţiile antidiscriminare: Quod erat demonstrandum, Domnule Ministru Baconschi!

Bucureşti, 17 Februarie, 2010

Organizaţiile semnatare ale scrisorii de protest prin care se cerea demisia ministrului Baconschi pentru declaraţii rasiste, consideră că reacţia MAE la scrisoarea de protest nu face decât să inducă idea unui rasism instituţionalizat la nivel de înaltă reprezentare a statului român.

În oricare altă ţară euorpeană afirmaţii precum cele ale ministrului Baconschi ar duce la demisie ori demitere. În România, în schimb, se produc rectificări ale unui comunicat oficial din care rezultă ca ministrul nu a vrut să spună ceea ce a spus, urmând o explicaţie a celor ce s-au vrut a fi spuse.

Din păcate, în noul comunicat MAE se încearcă fără succes şi din nou în mod discriminator a se explica utilizarea termenului “natural”. Ministrul Baconschi a avut în vedere existenţa unei anumite rate de infracţionalitate, considerată ca fiind „naturală”, în interiorul oricărei comunităţi, dar formula utilizată nu a transmis în mod adecvat mesajul dorit de ministru.

Reamintim declaraţia anterioară a Ministrului: Avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie roma.

Minima logică arată că ministrul nu vorbea despre „oricare comunitate” ci despre „unele dintre comunităţile româneşti” , nominalizând explicit comunitatea romă. Sintagma „unele dintre comunităţile româneşti” a rămas în comunicatul modificat în ideea de a „transmite în mod adecvat mesajul dorit de ministru”, ceea ce arată că Ministrul face diferenţieri între comunităţile româneşti, dintre care unele au o rată de infracţionalitate mai mare decât altele, această rată sporită având, conform declaraţiei de presă „actualizate”, un potenţial negativ asupra imaginii României.


Se uită a se explica utilizarea sintagmei “probleme fiziologice” în asociere cu etnia romă.

Comunicatul continuă cu o afirmaţie din nou, discriminatorie: Nu există în comunităţile de români din străinătate o rată de infracţionalitate mai ridicată decât cea care se regăseşte în interiorul altor comunităţi de imigranţi. Prin urmare trebuie remarcat faptul că într-un comunicat MAE, aprobat de Ministru, nu se cunoaşte faptul că cetăţenii români în Franţa nu sunt imigranţi, ci cetăţeni europeni. Afirmaţia este discriminatorie pentru că face o diferenţiere nefundamentată între comunităţile de imigranţi şi comunitatea majoritară, din nou o diferenţiere inacceptabilă la nivelul discursului public, cu potenţial de alimentare a conflictelor intre imigranţii şi cetăţenii unui stat.

Organizaţiile semnatare solicită a doua oară ministrului Baconschi demisia de onoare sau demiterea sa de către premier. Menţinerea ministrului Baconschi în fruntea diplomaţiei române lezează demnitatea românilor, indiferent de etnie, acest lucru având, cu adevărat, efecte grave asupra imaginii României.

Am cerut reactia unora dintre semnatari - ale caror contacte au fost atasate la finalul scrisorii trimisa si presei - la invitatia sefului diplomatiei.

Delia Niţă, Manager Program Antidiscriminare, Centrul de Resurse Juridice a spus ca organizatia din care face parte nu va merge la intalnirea cu ministrul, refuzand invitatia. "Nu consider ca ave ce discuta pe marginea unor declaratii rasiste", a spus aceasta, adaugand ca nu ii intereseaza sa discute despre continutul intrevederii ministrului Baconschi cu oficialul francez, ci ii intereseaza demisia ministrului in urma unor declaratii rasiste.

"Nu consider astfel de practici admisibile (n.r. invitatia la discutii), cand noi am cerut demisia. (...) Nu-si au locul astfel de discutii si cred ca este o strategie a MAE de a aplana situatia fara ca ministrul sa-si dea demisia", a spus Delia Nita.

David Marc, directorul executiv al Asociatiei Civice a Romilor, o retea de 16 organizatii, mi-a spus ca inca sunt in consultari cu membrii Asociatiei si cu partenerii dincoalitia antidiscriminare si ca nu au luat decizia de a raspunde invitatiei ministrului Baconschi.

Marc a spus ca au mai existat astfel de itnalniri, dupa declaratii rasiste ale unor oficiali de rang inalt.

"Nu vrem sa mergem sa validam declaratia domnului Baconschi, iar daca vom merge vor exista niste conditii si nu retragem cererea de demisie a ministrului de externe. Putem merge la aceasta intalnire, dar asteptarile noastre sunt pasi concreti din partea MAE si a ministrului si nu explicatii si autovictimizari cum am mai auzit adesea ini cazuri similare.Declaratia a fost o greseala si nu este acceptabila pentru ca este demnitar al statului roman, nu persoan privata, a vorbit ca politician. Putem accepta parerea de rau ca persoana privata a domnului Baconschi, dar el a facut o declaratie din pozitia de ministru de externe, dintr-o functie importanta", a spus David Marc.

El a adaugat ca exista discutii in acest moment si cu asociatii evreiesti, din partea carora au avut reactii.

Daca membrii asociatiei al carui director executiv este ii vor cere sa mearga la intalnirea de la MAE, o va face, daca ei considera inacceptabila decalratia si irelevanta intalnirea, nu vor raspunde invitatiei, a fost concluzia directorului executiv al Asociatiei Civice a Romilor.

PS. E ora 22.34 si vad ca s-a trezit si Stan la Antena 3 cu subiectul. Si face circ, in stilul lui. Minunat, ca s-a trezit si el.

5 comentarii:

  1. Buna ziua Anne-Marie!

    1.Tehnic vorbind ONG-urile au dreptate. Baconschi a gresit si trebuie sa plece.

    2.Conceptul politically corect e o laba trista, am constatat-o aici in Canada unde locuiesc de 6 ani. Nu stiu cine si cu ce intentii l-a creat dar azi e o chestie destinata salvarii aparentelor, fara nici o legatura cu convingerile autentice.

    3.Baconschi a spus aproape elegant ceva cu care 98% din romani se identifica, nu ne plac tiganii si avem o problema cu ei.

    4.Intr-o Romanie realmente democratica i-am cere relaxati ministrului demisia, a incalcat regulile (chiar si discutabile) ale jocului, asta e.

    5.stiti ce vreau sa spun mai departe.

    PS elimina restrictia copy-paste din pagina web, e inutila.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai situatia de fapt imi pare extrem de simpla:
    - in cazul in care statisticile oficiale intr-adevar arata valori mai ridicate ale infractionalitatilor in cadrul grupului de cetateni europeni cu cetatenie romana de etnie roma infractionalitati inregistrate in zona teritoriala franceza atunci ar trebui invitate aceste ONGuri sa ne invete cum se poate exprima clar acest lucru [faptul ca acele valori infractionale ies din tiparele altor grupuri similare din aceeasi zona] fara a leza demnitatea unei anumite etnii _si_ pastrand totodata claritatea si precizia acestei informatii [acele valori respectiv diferente de sablon intre diferite grupuri de cetateni din acelasi teritoriu]. Iar in cazul in care gasim o exprimare clara si de bun simt, simpla/naturala [nu de 1.5 km ca cea pe care am folosit-o eu mai sus], inseamna ca ministrul nu stapaneste suficient limba romana si e cazul sa lase pe altii. In cazul in care aceste ONGuri nu sunt in stare sa furnizeze o astfel de formulare clara si precisa inseamna ca avem de-a face cu critici neconstructive.

    - in cazul in care de fapt din statistici oficiale infractionalitatea acestui grup este similara celorlalte grupuri din acelasi teritoriu atunci ministrul ar trebui sa-si dea demisia instant fara alte discutii despre forma limbajului

    RăspundețiȘtergere
  3. Baconschi a fost in cele mai bune relatii cu grupul -informal dar usor identificabil - al teologilor neolegionari. Se pare ca si-a pastrat simpatiile din anii 1990.
    In schimb, antipatia lui Baconschi pentru tot ceea ce inseamna discurs antidiscriminare e notorie. Bine ca am bifat si asta: un rasist la MAE.

    RăspundețiȘtergere
  4. Din pacate, subiecte importante cum ar fi relatia unui ministru roman cu rasismul si, in general, rasismul din Romania vor fi ingropate in derizoriu si isterie de personaje precum Stan si altii, care au ceva cu ministrul, nu cu declaratia rasista.

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna ziua,
    As dori sa stiu si eu parerea celor ce citesc acest blog..nu are legatura cu rasismul dar mie tot discriminare mi se pare...O fundatie din Romania desfasoara un proiect in domeniul educatiei, aceasta a postat un anunt pentru a angaja 6 coordonatori zonali pentru acest proiect.Primul dintre criteriile specificate suna cam asa: "absolvent de studii in strainatate"..Mie mi se pare discriminare. Dvs ce spuneti?!

    RăspundețiȘtergere