Se afișează postările cu eticheta Vier Pfoten. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vier Pfoten. Afișați toate postările

luni, 30 aprilie 2012

Cainii maidanezi in programele electorale ale aspirantilor la Primarie - ca alegator, nu m-au convins sa pun stampila

Citesc pe site-ul incomemagazine.ro despre intentiile candidatilor la Primaria Capitalei de a solutiona problema cainilor vagabonzi. Informatiile oferite de candidati mi se par vagi, au facut declaratii, Nicusor Dan a detaliat in programul sau.

De altfel, din ce scrie in articolul la care fac referire, Nicusor Dan e cel mai aplicat si remarc faptul ca si candidatul PDL, si cel sprijinit de USL vor "rezolva" problema a in colaborare cu Vier Pfoten. Am cautat pe siteul lor sa vad ce ii recomanda sa fie atat de agreati de ambele parti. Am vazut ca in 2011 au sterilizat peste 5100 de caini vagabonzi. 

Sper sa nu fie ei cei care au sterilizat-o pe Fetita, o catea care traieste in scara blocului meu din Drumul Taberei de prin iarna, ca aia e o mama eroina cu platicutul galben in ureche, semn ca ar fi fost sterilizata. Si nu prea era, din moment ce era fericita mama a unor catei pe care ii alapta. E ciudat sa vezi un caine care ar trebui sa fie sterilizat, dar care are mamelele pana in pamant, semna clar ca - daca nu e o minune a naturii - sterilizarea lui chiar n-a avut loc.

Sa revin insa la programele candidatilor. Ceea ce ma astept eu sa vad sunt cifre: o estimare a numarului cainilor vagabonzi din Bucuresti - exista aceste cifre, nu stiu cat de exacte pot fi ele - si o estimare a costurilor. Argumentatii in sprijinul solutiilor pe care le propun bazate pe costuri. Circula pe Facebook zilele trecute urmatorul status, caruia i-a dat si eu share pe profilul meu:
- Alocatie copil sub 2 ani 200 RON lunar
- Alocatie copil peste 2 ani 42 RON lunar
- Alocatie refugiati 540 RON lunar
- Intretinere detinut 2 544 RON lunar
- Intretinere caine comunitar Bucuresti 375 RON
- Cota hrana detinut 960 RON lunar (32 RON/zi)
- Cota hrana spitalizat 165 RON lunar (5.5 RON /zi bolnav obisnuit)
- Cota hrana spitalizat cetatean strain 444 RON lunar (14,8 RON /zi)

Nu stiu cum a fost calculata aceasta suma referitoare la intretinerea unui caine comunitar in Bucuresti, pentru mine ar fi fost interesant de stiut.

Dar ceea ce vreau eu de la candidatii la primarie, pentru a ma convinge sa ii votez - iar chestiunea cainilor vagabonzi este primordiala - sunt, pe langa propuneri realizabile si care sa rezolve realmente problema, cifrele, calculele. M-am saturat de solutii sterile si enunturi goale (cum probabil se vor dovedi la sfarsitul mandatului): sterilizare, construirea de adaposturi, tarcuri date asociatiilor de proprietari (cum propune Nicusor Dan). Pe unele le-am mai auzit, cea a lui Nicusor Dan este o noutate, dar tot o solutie proasta - locatarii blocurilor ii iubesc pe caini atat de mult, sa ii ia acasa, in casa, nu sa ii creasca in fata blocului, chiar si in tarcuri. Vreau sa stiu si cat ma costa solutionarea problemei si cum au ales cei doi candidati, Prigoana si Oprescu, ONG-ul Vier Pfoten pentru colaborare.

Nu de alta, dar nu stiu cum a decurs campania de sterilizare in sectorul 6 - organizata de Primarie si Vier Pfoten si anuntata prin bannere si la intrarea in Parcul Crangasi, si pe langa Billa de la Tricodava - ca haitele (in mod constant cel putin 3) pe care le intalnesc in fiecare dimineata in drumul meu de la Valea Ialomitei pana la Piata Gorjului, adica parcurgand strada Moinesti, sunt bine mersi acolo, fara "cerceii" care sa imi indice ca un medic veterinar le-ar fi vazut in ultimele luni.

Si ceea ce m-ar incanta cel mai tare ar fi sa nu le mai intalnesc in drumul meu, pe care il fac pe jos, la 7 dimineata, ci sa le stiu fericite intr-un adapost.

Prin urmare, astept mai mult de la programele aspirantilor la fotoliul primariei. Pana acum, asa cum ma asteptam, Nicusor Dan vine cu anumite solutii bune - de la evidenta tuturor cainilor din Bucuresti, pana la amenzi pentru proprietarii care ii abandoneaza sau controlul ONG-urilor. Pentru ca stim foarte bine cum foarte multe dintre ele au folosit bani publici fara sa "presteze serviciile" pentru care i-au luat.

Numai ca nu e suficient. Vreau sa vad costuri, sume preconizate. Doar asta imi va indica faptul ca situatia a fost gandita bine si analizata si nu sunt doar niste vorbe frumoase aruncate sa ma convinga pe mine, alegatorul, sa pun stampila dar, in final, sa constat ca nu s-a facut nimic.