Greed is good. Now it seems it's legal... Wall Street, un film de vazut

Greed is good (lacomia e buna) - este replica celebra a lui Gordon Gekko, finantistul fara scrupule din Wall Street, filmul cult din 1987, pentru care Michael Douglas a luat si un Oscar.

Dupa 23 ani, Gekko trebuia sa isi faca, din noua, aparitia, mai ales dupa criza financiara din SUA. sau, daca e sa ne luam dupa actiunea din film, exact la inceputul ei. E o noua lume, o lume pe care acesta a privit-o din inchisoare si se intoarce la momentul potrivit. In momentul in care bancherii se sinucid, bancile stau sa cada, iar FED-ul si Treasury trebuie sa vanda Congresului frica: frica privind prabusirea a tot si toate daca nu salveaza bancile. Gekko revine in momentul in care poate sa faca din 100 de milioane de dolari 1,3 miliarde.

Atunci, in 1987, industria incerca sa identifice personajele. Gordon Gekko, personajul lui Oliver Stone, a fost de fapt Ivan Boesky, un broker implicat in scandalul financiar privind frauda bursiera, spalre de bani si inselaciune.

Acum, in 2010, personajele sunt mult mai usor de indetificat. Pornind de la actiune: zvonurile ca banca de investitii Keller Zabel ar avea miliarde blocate în datorii toxice duce la scaderea drastica a preţului acţiunilor companiei, iar Louis Zabel lupta pentru viaţa companiei sale la o intalnire la Rezerva Federală.

Guvernul refuza sa-l ajute, insa Bretton James de la o puternica bancă de investiţii, Churchill Schwartz, se ofera sa preia firma Keller Zabel pe aproapoe nimic. Mai precis, pentru 2 dolari pe actiune.

Aducand povestea in realitate, personajele si, mai ales, institutiile sunt de identificat Keller Zabel - Bear Stearns, Louis Zabel - Ace Greenberg(numai ca, in realitate, soarta lui nu a fost aceeasi ca in film), Churchill Schwartz - Goldman Sachs. Hank Paulson si Tim Geithner sunt si ei usor de indetificat in intalnirea cruciala de la Fed. Bineinteles, este si multa fictiune, nu trebuie luat totul ca atare, pentru ca nu e un documentar despre caderea bancilor de investitii.

Gekko iese din inchisoare, de unde a observat toata nebunia din ultimii ani - actiunea se petrece in 2008 - si constata: Greed is good, now it seems it's legal (lacomia e buna, acum se pare ca e si legala). Intr-un discurs la o universitate in care isi promoveaza propria carte, Gekko prevede intreaga prabusire a economiei pornind de la speculatiile din sistemul financiar si a supraindatorarii fara acoperire, fireste.

Fimul este interesant si merita vazut, tocmai pentru ca totul este recognoscibil. Inteleg ca in SUA a ajuns, in primul sau week end, pe prima pozitie in box office. CNBC l-a promovat intens, avand interviuri atat cu regizorul, Oliver Stone, cat si cu scenaristul. Asa cum spunea unul dintre ei, CNBC este chiar personaj in film. Un film in care apar Roubini, Warren Buffet, in interviuri pentru CNBC.


Asa cum spunea si prietenul meu sambata seara, cand am iesit de la film, probabil nu va avea impactul pe care l-a avut Wall Street in 1987, dar in mod cert este un film ok. Unii spun ca Michael Douglas ar putea lua Oscarul pentru el. Nu stiu, nu sunt critic de film. Dar ca spectator, mi-a placut. Depinde care i-ar fi competitorii... Oricum, in discursul sau de la universitate, sintetizeaza toata situatia si, evident, personajul lui pare vizionar.

Nu vreau sa va dezvalui din actiune, povestea e simpla si are a human touch: Gekko iese din inchisoare si incearca sa repare relatia cu fiica lui, care il acuza de o multime de lucruri. Legatura intre el si fiica lui e restabilita de logodnicul acesteia, un tanar broker, un Gekko in varianta tanara, Jake Moore. El va face cu Gekko un deal: daca il ajuta pe acesta sa se reapropie de fiica sa, Jake va fi ajutat de Gekko sa se razbune pe cei care au dus la prabusirea companiei in care lucra. Daca ii reuseste sau nu, ramane de vazut.



Oricum, filmul merita vazut.

Rusa sau romana in cinematografele din Republica Moldova?

La o revista a presei moldovenesti vad un subiect care starneste mari pasiuni: limba in care vor putea fi vazute sau subtitrate filmele in cinematografele din Republica Moldova. Cand am vazut pe Unimedia.md peste 400 de comentarii la un articol pe aceasta tema, m-am gandit sa ii dau putina atentie, sa vad exact despre ce e vorba.

Inteleg ca Patria este cea mai mare retea de cinematografe, e privata si difuzeaza filmele in limba rusa. Numai ca la decizia ministrului Culturii, cinematografele din Moldova vor trebui sa difuzeze filme cu subtitrare in limba romana. Ceea ce va insemna, potrivit proprietarului retelei de cinematografe, o dublare a costului biletului, dar si inchiderea pentru o jumatate de an a cinematografelor, pentru a putea instala echipamentul de subtitrare.

Inteleg ca filmele sunt aproape peste tot dublate in rusa si singurul cinematograf in care sunt subtitrate in romana este Odeon, din Chisinau, care chiar apartine Ministerului Culturii.

Astazi vad pe Unimedia ca in poveste intervine si presedintele interimar, care vine cu o solutie: "filmele in limba romana, cu subtitrare in rusa sau engleza". E si o masura educativa, daca vreti, argumentand ca nu se mai vorbeste o romana corecta.

Oricum, cinematografele care nu se vor supune deciziei ministeriale risca sa ia amenzi sau sa fie inchise.

Toata aceasta poveste evident ca starneste pasiuni acolo. Ideea simpla ar fi filmele in original, subtitrate in romana sau in rusa. Dar asta presupune costuri, fireste. Pe de alta parte, inteleg ca oricum cinematografele din alte orase, nu cele din capitala, au program doar doua zile pe saptamana, ca lumea nu vine la film. Si, in aceste conditii, cum poti rezolva problema din punct de vedere economic?

Din anumite istorisiri despre viata la Chisinau, am ajuns la o concluzie: pana la urma limba moldoveneasca exista. Este o romana vorbita cu topica ruseasca sau cu arhaisme, este romana stalcita de atatia ani de vorbit rusa. Acolo nu se vorbeste romana din Romania, iar masura de a dubla filmele in limba romana, dupa ce a fost negata atata vreme de autoritatile comuniste, pare o masura buna. Vorba presedintelui moldovean, asa ar invata si copiii cum se vorbeste corect. Politic, pozitia lui mi se pare extrem de echilibrata:

Copiii privesc emisiuni la televizor şi filme în cinematograf în limba rusă şi nu pot să vorbească corect limba română. Ajunge cât vorbesc despre „tormoz” şi „plăsgăgubţ”. Pe timpul Uniunii Sovietice toate filmele, produse în limba rusă, erau dublate în limba „moldovenească”. Ridicaţi arhiva şi o să vă convingeţi. (...) Ţin mult la limba rusă. Privesc şi posturi tv ruseşti. Dar creştem cu o limbă stâlcită. (sursa: ProTv Chisinau citat de Unimedia)

Din punctul meu de vedere aceasta dezbatere, aceasta tema este un alt aspect al democratizarii Moldovei. Incet-incet lucrurile se vor schimba. Odata cu schimbarea mentalitatilor, cu renuntarea la rusofobie sau la romanofobie.

Oricum, sa speram ca orientarea europeana a Moldovei e ireversibila. O spun astazi, intr-o zi in care au inceput negocierile cu UE pentru Acordul de asociere.

"Francesca" lui Bobby Paunescu face valuri in Italia: nepoata lui Mussolini ameninta, presa aplauda

Toate aceastea sunt suscitate de filmul Francesca, regizat si produs de Bobby Paunescu, in care joaca Monica Barladeanu si care a avut premiera la Venetia, intr-o sectiune a festivalului. Subiectul a fost tratat pe larg, la importanta meritata de HotNews.ro, care are si un interviu cu Bobby Paunescu. Merita citit!

Francesca este povestea unei romance de 30 de ani care vrea sa plece in Italia ca menajera, iar acolo vrea sa deschida o scoala pentru copiii romani din Italia si sa imbunatateasca imaginea Romaniei acolo. Unele personaje din film incearca sa o descurajeze, amintindu-i ca romanii au acum o imagine proasta in Italia, sunt bande care ii sechestreaza pe romani si care ii anesteziaza, pentru a le fura organele pentru a le vinde pe piata neagra. Bunicul ei ii spune, la un moment dat ca: "Ne-au bagat in Uniunea Europeana ca sa devenim sclavii lor si pentru a profita de femeile noastre. Cel putin inainte veneau aici si plateau biletul de calatorie, acum le trimitem noi la ei acasa". Filmul vorbeste despre stereotipurile de ambele parti, atat ale italienilor fata de romani, cat si ale romanilor fata de "macaronari", un apelativ care reflecta si el un stereotip. Povestea am incropit-o citind ziarele italiene (Il messaggero, La Repubblica si Corriere Della Sera) semnalate de colegul meu ca referinte la finalul articolului de pe HotNews.ro.

Filmul incepe dur cu o replica de genul: "Nu ai auzit ca tarfa aia de Mussolini care ii vrea morti pe toti romanii? Si dobitocul ala de primar al Veronei care a declarat orasul liber de romani?", o incercare a tatalui personajului de a o descuraja sa plece. Spectatorii, presa italiana si internationala, au aplaudat acest inceput, aceste replici.

Pe de alta parte, Alessandra Mussolini a amenintat ca ii da in judecata pe realizatorii filmului si ca le va cere daune, pentru ca ea a prezentat argumente solide, cifre, cand a acuzat romanii din Italia, pe cand acest film demonstreaza si el ca "romanii sunt violenti si in limbaj".

• Mie mi se pare ca Bobby Paunescu a dat o super-lovitura: nu avea nevoie de un marketing mai bun decat tot scandalul cu Mussolini, care spune ca filmul n-ar trebui difuzat in italia. Insa distributia e asigurata, va fi prezent in cinematografe si fara sa fie scoase aceste secvente. Va imaginati ca multi vor fi curiosi sa mearga sa il vada, romanii din italia, dar si italieni. Are un super-awarness pe film, nici ca i-ar fi iesit ceva mai bine daca ar fi apelat la metodele clasice.

• Faptul ca filmul a suscitat aplauze la vizionare, indica faptul ca este echilibrat, ca nu preamareste romanii (adica nu le ignora hibele) in timp ce ii critica pe italieni, cel putin asta scrie presa italiana. Prezinta stereotipurile ambelor natii fata de cealata.

• Remarc tonul presei italiene, mult prea patimasa de multe ori. Insa citind despre film vad un ton normal, echilibrat, fapt ca au inteles exact mesajul si ca nu mai e loc de patimi. As fi tentata sa spun ca acele articole sunt scrise de jurnalisti care se ocupa de cultura, nu de politic in publicatiile lor, asa ca se explica. Pe de alta parte, dintr-o discutie cu ambasadorul nostru in Italia, am inteles ca presa s-a calmat, ca pot acum sa relateze fara excese cand este vorba despre romani, ca s-a polarizat si ca este oarecum evident cine a ales un discurs extremist si cine nu. Recunosc ca am descoperit cu surprindere tonul articolelor din presa italiana.

Un astfel de film poate avea greutatea mai multor gesturi diplomatice de imbunatatire a imaginii Romaniei. Ce mai, mie mi-a suscitat curiozitatea si abia astept sa-l vad.