Se afișează postările cu eticheta vot. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vot. Afișați toate postările

luni, 6 septembrie 2010

UPDATE: Moldoveni, de ce nu ati mers la votul pentru referendum?

Am vorbit inainte de referendum cu trei analisti politici de la Chisinau si niciunul nu s-a gandit, mi-am dat seama din declaratiile facute, ca referendumul nu va fi validat.

Cand am vazut datele privind rata de participare, nu mi-a venit sa cred.Pentru a fi validat, la referendum trebuia sa se prezinte 33% dintre electori, s-au prezentat in jur de 30-31%. Ce ar fi fost daca nu ar fi coborat rata de participare, de la 60%? Ar fi fost si mai rusinos rezultatul.

Am incercat sa gasesc explicatii de ce nu au fost moldovenii la vot:
  1. campania pentru referendum nu si-a atins scopul, pentru ca a fost una pentru alegeri prezindetiale, mai degraba decat una pentru referendum
  2. oamenii nu au inteles importanta de a merge la vot si pentru ce sa voteze: am auzit un vox populi pe RFI de dimineata si oamenii spuneau ca voteaza pentru o viata mai buna, pentru o situatie economica mai buna, sa fie bani, sa fie locuri de munca, nu pentru modalitatea de alegere a presedintelui - e clar ca multi au votat fara sa stie despre ce e vorba
  3. certurile din Alianta pentru Integrare Europeana, care au decredibilizat clasa politica si au dus la inexistenta unui mesaj coerent
  4. boicotul Partidului Comunistilor, admitand ca au un electorat foarte mare
  5. momentul referendumului: campanie in luna august, proces de vot la inceput de septembrie
  6. nepasarea moldovenilor, indiferenta unor cetateni al caror azimut este Occidentul sau Rusia - depinde de etnie - pe care nu-i intereseaza cum va arata si cine va conduce o tara pe care nu vor decat s-o paraseasca mai repede
  7. absenta studentilor - fiind inca in vacanta nu au mers la vot, cel putin in Romania si in tarile unde studiaza
Nu stiu, as fi curioasa sa stiu de ce moldovenii n-au fost la vot. As vrea sa aud din gura uni om care nu s-a deploasat ieri la urne de ce nu a facut-o: de lene, dezamagire provocata de clasa politica, o mare confuzie, indiferenta?

Oricum, ai impresia ca moldovenii nu inteleg momentul politic pe care il traiesc. Cand nici macar o treime dintre cei cu drept de vot nu se prezinta la urne, intrebarea asta e fireasca.

Bineinteles ca la Chisinau se clameaza victoria comunistilor - Publika TV nu a dat in direct declaratiile de la Comisia Electorala Centrala, cu rezultatele votului, ci conferinta de presa a lui Voronin ( si nu, nu e o scuza ca au dat conferinta castigatorului moral, regula jurnalistica si bunul simt indica ce trebuie dat - rezultatul votului, nu conteraza ca dai burtiera cu galben cu cifrele) -, se cauta vinovatii, liderii politici fie isi fac mea culpa (Filat), fie dau vina pe adversari (Lupu), insa ei trebuie sa isi puna intrebarea de ce nu au venit oamenii la vot. Sa caute explicatii si sa rezolve cauzele - e clar ca absenteismul e provocat si de ei.

Am vorbit de dimineata cu politologul de la CHisinau Bogdan Tardea si el mi-a spus ca vacanta studentilor nu este o cauza, pentru ca tinerii participa in numar mic la vot si ca, in Chisinau, ei au fost mobilizati. In opinia lui, cauzele sunt:
  • Alianta a convins alegatorii ca referendumul va trece cu o rata de participare de 70% si, mai mult, AIE a facut o campanie pentru prezindetiale, nicidecum pentru referendum. Asa ca oamenii au gandit: daca tot trece, de ce sa mai merg si eu?
  • certurile din AIE, compromiterea reciproca Lupu-Filat, care dureaza deja de o luna de zile;
  • utilizarea excesiva si afisata a resursei administrative, care a dezamagit alegatorii, care credeau in triumful "luminii asup-ra intunericului"
In concluzie, mi-a spus politologul, absolut niciun analist de la Chisinau nu se astepta la un asemenea rezultat.

Incerc sa aflu cati moldoveni au votat in Romania, dar pe site-ul CEC nu am gasit inca informatiile. Stau inca pe telefoane, stiu insa ca in Cluj au votat 317, iar in Bucuresti, la Ambasada, adica una dintre cele doua sectii de vot, au votat 761 de cetateni moldoveni. Centralizarea rezultatelor insa o face CEC si inca n-am reusit sa aflu numarul total al votantilor din Romania. Voi reveni.

UPDATE: Timpul.md spune ca in Romania au votat 2383 de moldoveni, 1416 doar in Bucuresti.
UPDATE 2: O analiza care merita citita.

luni, 23 noiembrie 2009

Regret ca am votat cu Crin

Am votat cu Crin Antonescu, desi stiam ca nu va avea nicio sansa pentru turul doi. Speranta imi era infima, pentru ca, la un moment dat, intelegeam ca sondajele il dadeau destul de apropiat de Geoana.

Insa prin votul meu l-am sanctionat si pe Basescu. M-am simtit tradata ca elector al lui in 2004 si ruptura definitiva s-a produs toamna trecuta, cand s-a aliat cu PSD. M-a obosit si cu vesnica intretinere a conflictului in politica interna, si cu negarea crizei economice atata vreme cand era evidenta, si cu faptul ca devenise un spirit despotic si autoritar, ca avea accese de mic Putin.

Nu acesta era omul in care imi pusesem atatea sperante. M-a dezamagit si promovarea unor oameni apropiati lui, dar fara substanta, m-a dezamagit si modul in care fiica sa a ajuns eurodeputat. M-au deranjat si atitudinile sale in politica externa, care au contrariat Europa, m-a deranjat si populismul desantat manifestat in repetate randuri.

Pentru toate astea n-am mai putut sa il votez. N-am votat chiar cu inima imapacata nici cu Crin Antonescu. Ultima lui miciuna flagranta: ca UE va cere statelor membre ca din 2013 sa aiba toate parlamente bicamerale. Ideea eronata ca vor fi reduse taxele, intr-o perioada de maxima criza, cand oricum bugetul nu are de unde sa fie alimentat cu bani. Faptul ca s-a dovedit un cabotin in ultima dezbatere a candidatilor.

Acum imi pare rau mai ales pentru ca lasa optiunile deschise unei aliante cu PSD. Asa cum Basescu m-a dezamagit cand s-a aliat cu PSD, asa m-a dezamagit si Crin acum. Primul meu gand: imi pare rau ca am votat cu el.

Nu pot accepta, ca elector, astfel de colaborari. Eu sunt un alegator de dreapta, de ce dreapta nu poate lasa orgoliile la o parte si chestiunile personale pentru interesul acestei tari aflate in criza. Stiu... stiu, sunt interese politice, intelegeri.

Sa fim seriosi: pe mine, alegatorul, ma intereseaza sa traiesc intr-o tara cu un guvern capabil sa ne scoata din criza economica. Ma tem ca daca iese Basescu vor fi alte cateva luni de vanzoleala politica si ca nu vor incepe sa se ocupe de criza, de buget, de ceea ce trebuie pentru a ne primi banii de la institutiile financiare internationale.

In 2000 nu am mers in turul 2 la vot. Nici macar pentru a alege raul cel mai mic. Nu puteam sa pun stampila pe Iliescu si nu am facut-o. Acum am de ales in turul 2 tot intre raul cel mai mic. Din nou Iliescu e in ecuatie - prin Geoana, fireste. Asa ca optiunea mea e clara. Ma voi duce sa votez un mare rau - sperand ca totusi a inteles mesajul nostru, al fostilor sai electori, satui de modul in care s-a comportat in ultimii ani de ne-a indepartat de el, tocmai pentru a impiedica accesul la putere din nou a unei variante total inacceptabile mie

Voi ceilalti care l-ati votat pe Crin ieri, cum va simtiti in acest moment?

Stiu oameni care au votat cu Crin si spun ca nu vor mai merge la vot in turul 2. Mergeti, nu-i dati o sansa lui Geoana. Parca o Romanie condusa de Basescu e mai digerabila decat una condusa de Geoana... De Iliescu... de Vaghelie... de Nastase...

Completare: Nu m-as autoiluziona ca intr-o guvernare PSD-PNL, cei din urma n-o vor lua in barba. PSD e prea mare si prea abil sa nu sufoe PNL. Pozitia nu ar mai fi aceeasi ca in guvernarea neoficiala PNL-PSD de pana in noiembrie 2008. Atunci PNL era pe pozitia de forta.

Prezenta record la alegeri in strainatate. Ce a indemnat diaspora sa mearga la vot?

94.000 de romani au votat in strainatate pana la ora 07.00 a diminetii de luni (cand s-au inchis, din cauza decalajului de fus orar, ultimele sectii de vot, de pe coasta de vest a Americii).

Este un record, fara nicio indoiala. La prezidentialele din 2000, in turul I au votat 33.169 de romani, iar in turul II 16.331, in 2004 au votat40.149 de romani, la referendumul pentru suspendarea lui Basescu in 2007 au votat cei mai multi de pana acum, 75.027.

Prin urmare, 94.000 indica interesul real pentru acest tur de scrutin. Probabil ca indica si interesul pentru a reduce numarul de parlamentari, avand in vedere ca a fost si referendumul in acelasi timp.

Nu le-a fost usor, iar corespondentii HotNews.ro si cititorii din strainatate au transmis despre cozi foarte mari, despre organizare proasta. Iata aici niste articole: despre organizare, iar la referinte veti gasi si reportaje de atmosfera.

Eu am o mare curiozitate. Cui a dat diaspora voturile ei? In trecut, a fost de partea lui Basescu. Si, o alta intrebare: ce i-a indemnat pe romanii din strainatate sa mearga la vot? Ce motivatie au avut?

vineri, 13 noiembrie 2009

Cat de mult le pasa romanilor din diaspora sa mearga la vot? Cifrele participarii vorbesc de la sine...

Am scris astazi pe HotNews.ro un articol despre distributia buletinelor de vot in strainatate si au aparut imediat comentarii. Ele sunt 600.000 pentru referendum si 600.000 pentru alegerile prezidentiale. In 294 de sectii de vot, suplimentate fata de alegerile anterioare, adica cele europene.

Incepand cu 2007 am urmarit atent desfasurarea alegerilor in strainatate. Daca presa vrea sa manipuleze si sa foloseasca revoltele - indreptatite sau nu - ale reprezentantilor asociatilor de romani din diaspora impotriva autoritatilor e treaba ei. Si o face.

Imi amintesc prin 2007 cum anumiti lideri de asociatii din Spania si Italia - suparati pe MAE ca i-au pus sa restituie niste bani locati pe niste proiecte care fusesera altfel cheltuiti - contactau in disperare presa sa parasca proasta organizare a alegerilor in strainatate, faptul ca nu sunt suficiente sectii de vot, ca sunt cozi, ca romanii se inghesuie sa voteze.

Apoi am fost prin Italia - Roma, Milano, Torino - in noiembrie 2007, inainte de votul la referendumul pentru votul uninominal. Consulatele romanesti erau pregatite, insa romanii pe care i-am intalnit pe-acolo nici nu aveau habar despre referendum si nici nu-i interesa.

In noiembrie anul trecut, 2008, am fost la Bruxelles sa scriu despre desfasurarea alegerilor de-acolo, din colegiul pentru diaspora. Am plecat dezamagita dupa dialogul cu oamenii. Aici este articolul pe care l-am scris atunci.

Si acum vad comentarii la articolul de pe HotNews.ro: de ce trimite MAE doar 600.000 de buletine de vot cand se zice ca sunt milioane de romani in strainatate? Sunt prea putine! Pe ce criterii? Se stie cati romani sunt in strainatate?

Ceea ce nu vor oamenii sa inteleaga sunt mai multe lucruri: MAE nu poate avea o evidenta stricta a numarului de romani din strainatate intrucat ei numerg la ambasade sa se inregistreze, multi au cetatenia tarii in care locuiesc, nu-i mai intereseaza o legatura au autoritatile romane si, in plus, multi s-au inscris pe listele electorale ale tarilor de resedinta.

Pe ce criterii s-au impartit buletinele de vot? Pe prezentele anterioare si pe estimarile celor din ambasade. In conditiile inexistentei unor statistici, pe ce criterii s-ar putea face acest lucru?

BULETINELE DE VOT NU SUNT PUTINE, SUNT CHIAR MULT PREA MULTE

Imi asum deplin aceasta afirmatie si va invit sa vedeti niste cifre privind prezenta la vot in ultimii ani:

2004 Algeri prezidentiale: 40.149, alegeri pentru Parlament: 40.869

2007 Algeri europene: 22.557, dintre care, in Italia - tara considerata cu multi romani - 2180.

2007, mai Referendumul pentru demiterea presedintelui Basescu: 75.027, in Italia - 9936

2007, noimebrie Referendumul pentru votul uninominal: 21.497

2008 Alegeri pentru Parlament, unde diaspora a avut un colegiu, propriii reprezentanti: 24.008

2009 Algeri europene: 14.330

La referendumul de suspendare a presedintelui, care a fost prin Spania si Italia si a adunat voturi si a obtinut sprijinul diasporei, prezenta la vot a fost sub 80.000, si a fost cea mai mare din ultimii ani.

De ce ar fi putine 600.000 de buletine de vot?

Haideti sa nu mimam indignarea ca romanii din diaspora sunt milioane si nu le vor fi suficiente buletinele de vot. As vrea sa vad pe televiziuni stirea ca o sectie de vot din strainatate a ramas fara buletine de vot. Ceea ce nu va fi cazul, fiti siguri. As vrea sa vad 168.000de romani in Italia, 155.000 in Spania si 52.000 in Moldova care vor merge la urne.

CARE ESTE ATITUDINEA ROMANILOR DIN STRAINATATE

Multa nepasare, comoditate sau pur si simplu alte prioritati si o deromanizare. Nu vreau sa generalizez si chiar ii inteleg pe cei care nu merg la vot. Sunt unii - am discutat cu ambasadori si consuli de-a lungul anilor - care au mers 800 de kilometri sa voteze, e un caz din Australia, de exemplu. Tot respectul meu pentru acesti romani, care se simt romani si care de-acolo, de la mii si zeci de mii de kilometri isi exprima spiritul civic care le lipseste multora dintre cei din tara. Ei ii umilesc pe cei care au sectia de vot in scoala de peste drum si nu se obosesc sa mearga la urne si ingroasa rata de absenteism.

Insa sunt multi, foarte multi romani carora nu le pasa de vot. Este nedrept sa acuze autoritatile ca nu ii informeaza, daca au o legatura minima cu tara, cu comunitatea romaneasca de unde se afla, cu biserica, toate informatiile despre alegeri sunt diseminate. Bun, nu afli acolo,totvorbesti cu cineva din tara care iti spune ce nebunie de campanie e, ce mizerabile au devenit lucruri, si afli ca vor fi alegeri saptamana viitoare.

Ii inteleg pe cei carora nu le pasa: este firesc sa te intereseze alegerile locale, in comunitatea unde traiesti, este firesc sa te simti desprins de Romania si sa nu mai vrei sa votezi - in definitiv, poate ai plecat de greata si tocmai ca sa scapi de asta, nu te intereseaza cine e la putere.

Insa nu as mai vrea sa ii aud revoltati pe romanii din diaspora, sa reproseze autoritatilor ca nu se ocupa de alegeri, ca nu sunt suficiente sectii de vot, suficiente buletine. E adevarat, sectia de vot nu poate fi aproape ca in tara, dar astea sunt conditiile. Romania nu le poate organiza in fiecare oras din lume unde sunt romani. Un minim de efort este necesar, daca vrei sa votezi.

Ceea ce le reprosez eu autoritatilor romane este ca nu se ocupa odata de legea votului prin corespondenta, ca sa nu mai vorbim de cea a votului electronic. Asta da, e de reprosat, daca vrem o implicare a romanilor din strainatate mai mare in procesele electorale din Romania.

Insa pana cand vom avea acest sistem civilizat, haideti sa nu mai blamam autoritatile pentru comoditatea si dezinteresul nostru. Nu e fair!