luni, 19 aprilie 2010

Adoptia, de la bucurie la cosmar - poti "returna" un copil bolnav?

Am scris saptamana trecuta o postare despre adoptiile internationale. Asa a inceput un dialog pe care l-am purtat pe email cu o doamna care a semnalat si alta problema legata de adoptii - posibilitatea de anulare a adoptiei. Titlul postarii este chair subiectul emailului primit de la ea.

Nu ii voi da numele, la rugamintea sa, insa mi s-a parut interesant ce mi-a scris si am primit permisiunea de a posta pe blog povestea si toate framantarile prin care trece o familie din Romania care a adoptat. Si care vrea, din cauza bolii pe care i-a descoperit-o copilului adoptat, sa renunte la el, pentru a i se oferi conditii de ingrijire mai bune, pe care familia nu si le permite. Veti vedea intrebari si zbateri ale unei familii.

Pe de alta parte, m-am intrebat in ce masura poti sa renunti la un copil atunci cand constati ca el e bolnav. Insa probabil ca nu poti intelege situatia care te determina sa vrei sa faci un astfel de gest decat daca o taiesti, daca te afli la capatul puterilor. Nu trebuie sa ne grabim sa judecam oamenii, ci e o tema de gandire profunda.

Iata povestea:

Intereaseaza pe cineva drama parintilor adoptivi romani care au adoptat copii inainte de anul 2000 si care ulterior au aflat ca acesti copii prezinta un grav handicap mental (retard psihic, autism, etc)? Intereseaza pe cineva ca acesti parinti nu au nici un drept in fata legii ?

Chiar daca ajung sa recunoasca in fata autoritatilor ca nu pot face fata nevoilor speciale ale acestor copii tot acesti parinti sunt condamnati pe viata sa raspunda de acesti copii.

Pe langa cazul meu mai cunosc inca un caz, nu sunt singurul parinte adoptiv in aceasta situatie.
Am ales sa adoptam un copil , dar nu am ales sa adoptam copii cu deficiente psihice. Legal, noi, parintii, nu putem cere si obtine anularea sau desfacerea adoptiei. Singura cale legala pentru anularea sau desfacerea adoptiei este decesul parintilor. Este normal sa fim astfel condamnati pe viata ?

Chiar trebuie sa traim zi de zi cu frica ca cel pe care l-am adoptat ne va rupe in bataie, major sau nu? Ca familia nu va mai exista? Ca vom divorta si-mi voi parasi copilul natural (4 ani) pentru a-l proteja de cel infiat (in prima casatorie )? Ca vom ramane pe drumuri pentru ca ne vom pierde locuinta si locul de munca ?

Ce rezolvam daca justitia decide anularea adoptiei doar dupa ce raul s-a produs si nu se mai poate face nimic ?

In cazul meu copilul adoptat chiar are nevoie de supraveghere 24 din 24 ceea ce inseamna ca nu poate fi lasat chiar nici o clipa singur. In 2008, la 11 ani, era dezvoltata fizic aproape cat mine, peste cativa ani cum va fi, dat fiind si handicapul pe care il are ? Acum la 13 ani e evaluat la 4 ani cu un IQ 33-35. Se gandeste cineva care este interesul adevarat al copilului, al ambilor copii si cel infiat si cel natural ? In familie este solutia autoritatilor!

Nu am apelat pana acum la mass-media deoarece ma sperie reactia oamenilor la acest subiect. Probabil ca m-ar condamna pentru ca nu mai rezist si ca un copil nu e o jucarie pe care sa o poti parasi.

La fel ca si dvs. ar pune intrebarea : "trebuie abandonat copilul bolnav?". Nu se gandeste nimeni la ce au insemnat cei 11ani si jumatate de adoptie. Ce a insemnat perioada in care tatal adoptiv nu a contribuit cu nimic si dupa care a urmat divortul. Tatal adoptiv este scutit de orice obligatii din partea autoritatilor, obligatii care ii sunt atribuite, eronat, sotului meu actual, care nu are absolut nici o legatura cu copilul adoptat.

Prin ce masuri sa ne protejeze cineva si cine? Cei care au dat OK la o adoptie fara sa mai faca rapoartele post-adoptie prin care s-ar fi vazut de la bun inceput ca sunt probleme ?

Vreau si eu sa stiu care ar fi reactia unei mame in situatia mea: sa isi vada copilul natural de un an si ceva lovit de copilul adoptat, cu mult mai mare si cu grave probleme de sanatate. Ca parinte, am urmarit interesul ambilor copii si in momentul in care nu am mai putut sa ma descurc cu situatia am apelat la autoritatile competente.

Cu ce am gresit dorind sa adoptam, sa crestem si sa educam un copil normal ? De ce sa fim condamnati pe viata noi si familiile noastre ? De ce sa ii las mostenire fiului meu o asemenea povara ? Cu ce drept ?

Pentru cei ca noi nu se gaseste vreo rezolvare. In august 2008 am demarat proces pentru anularea adoptiei. Banuiesc ca majoritatea oamenilor ne-ar condamna pentru ca nu mai rezistam, pentru nu mai facem fata. Nimeni nu se gandeste ca practic pastrand copilul in familie orice sansa cat de mica de recuperare este mult mai redusa decat intr-un centru specializat.

Primul meu gand a fost compasiune pentru situatia dificila in care se afla aceasta familie, care crede ca exista conditii mai bune pentru recuperarea copilului cu retard intr-un centru specializat.

Poate suna un pic cinic, insa eu o vad adoptia ca pe o loterie. Nu stii, pana la urma, cum va evolua copilul respectiv, insa mai cred cu tarie ca educatia si faptul ca un copil creste intr-o familie care sa il formeze bine anuleaza anumite predispozitii genetice (fireste, cand vorbim despre comportament si nu despre boala). Nu sunt un specialist, e o opinie doar. Acum exista posibilitatea - nu stiu daca oficiala sau nu, dar stiu un caz in care s-a intamplat asta - sa ii faci tot felul de analize intainte de a-l lua de la casa de copii, pentru a vedea exact care e starea lui de sanatate. Insa sunt anumite boli care, am inteles, nu poti fi depistate la anumite varste, prin urmare...

Cand insa e vorba despre retard sau autism, cum e cazul de fata, e o lupta imensa. Am vazut reportaje cu familii care poarta aceasta lupta. Am auzit insa si despre familii care adopta si care nu ar lua un copil autist sau cu retard, ci un copil fara astfel de probleme.

Nu stiu... repet, nu vreau sa judec. Insa i-am spus doamnei respective ca eu cred ca familiile in situatia dansei trebuie ajutate cumva. Pentru ca intrebarea care mi-a aparut in minte a fost: poti "returna" un copil doar pentru ca e bolnav? E complicat... foarte complicat.

27 de comentarii:

  1. Lipsa de informare este teribila. Potentialii parinti adoptivi ar trebui informati corect.
    Din pacate, dezinformarea pe fatza se poarta chiar si la case mai mari. Iata, fundatia Holt International listeaza ca fiind minore/corectabile o lista de tulburari grave, ca spina bifida, microcefalie, hidrocefalie, murmur cardiac, glaucom, rahitism, nanism, TBC, hepatita B si C etc.
    http://www.holtinternational.org/china/pdfs/wc_medical_list.pdf

    (de mentionat ca aceasta lista de afectiuni permite parintilor adoptivi un demers mult mai rapid al formalitatilor birocratice de adoptie din China decat in cazul in care copilul ar fi normal)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am adoptat o fetita de 3 ani, acum are 8 si treptat am dezvoltat o frica de ea, la ideile care le are, cum gandeste, cum priveste in jurul ei si cum poate un copil sa aiba atata ura fata de oamenii ce o inconjoara. In fiecare moment incerc sa-mi pastrez calmul, sa ii arat dragoste si bunatate dar nu mai simt ca ii pot oferi sincer astea, ma condamna pt ca nu ii indeplinesc anumite mofturi care costa bani, inventeaza, manipuleaza, este impulsiva si se victimizeaza frecvent fara motive serioase. Imi este greu sa ii fac fatza iar oamenii care stiu ca este adoptata o privesc "saraca de ea" si toti au intelegere fata de faptele ei gresite, nu stiu ce sa fac..

      Ștergere
    2. Am trecut prin aceleasi experiente. Chiar mai rau. Fetita mea adoptata la 5 ani se zgaria, se lovea cu capul de pereti, apoi le spunea strainilor si celor de la gradinita ca eu am batut- o. Manca enorm de la altii si isi rupea hainele si pantofii dupa cateva purtari, motivand ca voia imbracaminte noua. Era agresiva, manipula adultii si plangea din nimic cand eram in public, apoi se uita in jur sa vada cine asista la spectacol. Era epuizant si frustrant sa o cresc.
      Apoi m- am informat. Copiii neglijati in primii ani de viata invata sa manipuleze ca sa obtina ce vor, pentru ca nu mai au incredere ca adultii le pot satisface nevoile. Am citit despre tulburarea reactiva de atasament in engleza pentru ca in Romania se stie foarte putin despre asta.
      Acum fetita mea are o rutina foarte stricta. Nu umbla prin casa pe unde vrea pentru ca distruge:pereti, tapet, mobila, ascunde lucruri...Trebuie sa ceara voie pentru orice...asa intelege ca noi o crestem si ca depinde de noi, nu ca poate obtine ce vrea prin urlete si furt (fura din magazine in loc sa ceara). Nu are voie sa vorbeasca neintrebata pentru ca foloseste limbajul pentru a se victimiza.
      S- a linistit. Nu mai e permanent in garda ca sa vada pe cine poate manipula. De cand s- a linistit si a inteles ca noi trebuie sa detinem controlul pentru ca ea sa fie in siguranta, a inceput sa si invete. Inainte nu retinea nimic. Era in urma copiilor cu 3 ani mai mici ca ea.
      Ca mama, te inteleg perfect. Imi venea sa o iau razna. Fii tare, fetita ta e doar speriata. Are nevoie de tine puternica, altfel nu se poate simti in siguranta. E incredibil de greu, dar de aici incepi. Limite clare si nu te stresa tu de ce zice lumea. Daca iti iubesc asa de mult copilul adoptat incat le e mila de el si te invinovatesc pe tine, sa adopte si ei! E plin sistemul de copii neglijati, ajunsi maricei si pe care nu- i vrea nimeni! Aaaa mai e ceva: au ajutat mult sedintele de neurofeedback. Creierul ei era invadat de cortizol. Neurofeedback- ul a linistit- o suficient cat sa putem lucra cu ea pe partea de atasament. Dragostea o poate primi doar dupa ce se simte in siguranta, nu inainte. E ca si cum i- ai da o prajitura unui om care fuge de urs. Deci limite clare, apoi multa dragoste. Doar asa intelege ca renunta la control in favoarea cuiva care ii vrea binele. Succes si nu renunta. Doar pe tine te are!

      Ștergere
  2. O inteleg perfect pe doamana respectiva. Ar trebui sa existe si drepturile parintilor adoptivi. Am cunoscut parinti care au infiat chiar copii normali mintal, dar care la adolescenta si-au batut parintii adoptivi fiindca stiau ca nu sunt parintii lor naturali si le cereau bani pe motiv ca acestia sunt obligati li dea, altii i-au parasit pe parintii adoptivi amintindu-si de parintii naturali - care au aparut in viata copilului, dupa ce acesta a crescut mare, vorba aia, munca grea le-a facut-o altii, ei au venit sa-si recupereze fructul de care s-au dezis cand era mic. e pomana sa infiezi, dar e bine sa stii ca poti sa iti iei un blestem la casa uneori in loc de copil, sunt parinti adoptivi care regreta cau au infiat fiindca copii au crescut mari si au ajuns sa ii dea afara din casa si sa ii lase pe drumuri fiindca fii-ficele adoptati au crescut, nu mai au nevoie de ei si uneori chiar ii bat pe bietii batrani, cand de batut sunt parintii care iau adus pe lume si apoi s+au debarasat de ei ca de niste carpe. Asa ca trebuie cascat bine ochii cand te hotarasti sa adopti. Nu de alta, dar codul genetic isi spune cuvantul, din pacate. Iar autoritatile sunt extrem de vinovate daca nu anunta parintii adoptivi ca micutii pe care ii adopta sunt si bolnavi grav mintal.

    RăspundețiȘtergere
  3. Un parinte se angajeaza pe viata in fata unui copil, ca acesta este adoptat or nu. O anulare a adoptiei ar putea sa fie admisibila in cazul in care la citeva saptamini vom constata ca am fost pacaliti, ca ni s-a ascuns boala unui copil, dar dupa 11 ani nu cred ca este posibil. Daca copilul este handicapat, in Rominia ca si in alte tari exista aziluri si institutii unde pot fi plasati (copii naturali sau adoptati). Nu vad unde este problema plasarii in institutie a copilului si ca parintii adoptivi sa continue sa se duca din timp in timp sa il viziteze si sa ii faca placere, asta este un gest omenesc. Nu vad unde este problema.

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim 13.17: Doamna al carui caz il povestesc aici mi-a trimis un raspuns la comentariu. Iata-l:

    1. Nu am descoperit handicapul copilului adoptat dupa 11 ani. Ni s-a confirmat cu acte medicale cand copilul a implinit 6 ani si era clar ca nu ar fi fost primit la nici o scoala. Copilul este in evidenta NPI de la 2,3 ani iar doctorul care trebuia sa puna diagnosticul, am aflat ulterior, era membru in comisia de adoptii de la Consiliul Judetean . La acea data adoptia nu era finalizata si dr. putea si, cred eu acum, avea datoria de la trage semnalul de alarma si nu sa induca parintii in eroare cu "carente afective in prima perioada de viata".

    2. In Romania este o problema cu institutiile unde pot fi "plasati" cei cu handicap. Cei de la Dir.Gen.Prot.Copil mi-au spus ca exista "solutii", dar doar pt copii aflati sub protectia lor.
    Intr-un final, in mai 2008 dupa moartea mamei mele care statea cu copilul bolnav cat timp eram la serviciu, nemaiavand alta solutie, autoritatile au luat copilul in plasament de urgenta la o unitate de-a lor stabilindu-mi doar mie, nu si tatalui adoptiv, o contribuitie lunara la nivel legal de pensie alimentara (fostul sot a fost scutit pana si de banala pensie alimentara de 50 ron) .
    In momentul in care am solicitat in scris sprijin din partea autoritatillor, cei de la asistenta sociala au recomandat mamei mele sa ia ea copilul in plasament declarand-o apta medical pt asa ceva. Da, era cat se poate de apta - avea stimulator cardiac montat de o saptamana. In noaptea urmatoare mama mea a murit.

    3. Una dintre probleme ar fi : de ce fiul meu va trebui sa poarte aceasta povara? Cum ii spui unui copil ca este adoptat, dar cum sa ii spui unui copil natural ca are frate/sora adoptat si cu grav handicap? Este cumplit de greu!

    4. Timp de 42 ani am avut un frate cu handicap locomotor si stiu foarte bine ce a insemnat pt intreaga familie. Din punct de vedere psihic era normal si pe deplin constient de starea in care se afla.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cunosc cazul si persoana respectiva, dar Anonim, a cautat asemenea institutii... daca nu vezi care e problema inseamna ca nu stii multe lucruri despre institutiile despre care vorbesti...
    Sa raspunda cei care o tin acuma la centrul unde este plasata si refuza sa dea orice detaliu privind evolutia si comportamentul ei (respectiv ca este foarte agresiva)

    RăspundețiȘtergere
  6. O singura intrebare am pt aceasta doamna: daca ar fi avut doi copii "naturali" si unul dintre ei ar fi suferit de aceasta boala, ce ar fi facut ? Ma indoiesc ca ar fi ales sa renunte la el... Asa cum nu poti fi sigur ca alegi un copil sanatos in momentul in care decizi sa faci adoptia, tot asa nu poti alege sa ti se nasca un copil sanatos...dar asta nu iti dreptul sa il abandonezi - asta cred eu.

    Sa nu fie cu suparare, nu judec pe nimeni...in cele din urma, fiecare face dupa cum vrea si plateste dupa cum a facut.

    RăspundețiȘtergere
  7. Dar Dvs , dna Cristina L. , ce ati fi facut ?

    Eu provin dintro familie cu doi copii , naturali, dintre care unul cu handicap locomotor din nastere. Pentru o perioada de timp parintii l-au internat pe fratele meu intrun centru specializat . Cate astfel de centre exista astazi si la dispozitia cui sunt raportat la numarul de persoane cu handicap grav ?

    Sa nu va fie cu suparare , dar cei aflati in aceasi situatie ca mine pentru ce platim ? Ce am facut?

    RăspundețiȘtergere
  8. Doamna Cristina L., una este cand adopti un copil si nu se stie ca are ceva, si alta este cand se stie ca are probleme si i se ascunde asta parintelui adoptiv. Chiar daca ar fi copilul natural, dvs. ati sta cu cineva violent in casa cu mari probleme psihice si cu retard in conditiile in care acea persoana a ajuns sa fie mai puternica decat cei care o ingrijesc? sa nu mai spunem ca exista si un copil mic in casa care a fost agresat...dvs. ce ati face in situatia aceasta? e usor sa judecam pe altii si sa dam verdicte...
    cum credeti ca se poate ocupa cineva de o asemenea persoana cu probleme foarte mari?

    Si da, poti alege un copil sanatos cand faci adoptia (in cazul in care asa ti se prezinta ca ar fi sanatos), dvs ati adopta unul bolnav daca ati stii ca este bolnav?

    RăspundețiȘtergere
  9. Doamna cu copilul adoptat,

    Daca nu ati fi avut un copil natural, v-ati fi gandit sa renuntati la primul, cel adoptat?
    Intr-un fel imi vine sa spun ca v-ati vazut cu sacii in caruta, acum nici usturoi n-ati mancat nici gura nu va miroase.
    De ce ati mai adoptat ?
    Asemenea decizie se ia o data pt. toata viata, nu e ca la magazin, cand cumperi o papusa.
    Nu mai postati in victima, mai bine recunoasteti ca aveti o noua viata, un nou sot care saracul n-a adoptat pe nimeni, aveti un copil natural si vreti sa va debarasati de copilul adoptat. Trebuia sa nu-l fi adoptat niciodata, doamna...

    RăspundețiȘtergere
  10. si crezi ca l-ar fi adoptat daca i s-ar fi spus ca are probleme?
    tu ce zici Anonim? tu ce ai zice sa mergi sa adopti un copil care ti se spune ca e perfect normal si se dovedeste ca nu e, cu toate ca doctorii toti au semnat ca e in regula si apoi dupa ani de zile in care nu ti se da dreptul sa vezi fisa medicala, ajungi sa pui mana pe ea si vezi ca de fapt nu era in regula?
    adica da, daca il iei bolnav in cunostinta de cauza, asta e, iti asumi decizia...

    RăspundețiȘtergere
  11. Decizia oricum trebuie asumata, asta e problema.
    Eu cred ca doctorii nici nu aveau cum sa depisteze autismul, copilul inteleg ca avea 2 ani la adoptie sau poate mai putin. Deci nu are cum sa dovedeasca reaua intentie.
    In final este ca si cu un copil natural, nimeni nu poate garanta ca e sanatos...
    Inteleg ca pe doamna o preocupa povara pe care o lasa copilului natural...daca era si asta tot copil natural, tot asa ar fi gandit?

    RăspundețiȘtergere
  12. dar nu e acelasi lucru oricat am incerca sa zicem asta... una e cand ti-l da natura si alta e cand niste doctori iti hotarasc soarta. poate ca autismul nu se poate detecta asa de repede, dar retardul? caci nu e numai autista ci si retardata, grav chiar. daca mama singura si-a dat seama de asta dupa putin timp, nu cred ca niste specialisti nu si-ar fi dat seama de asta... chiar nu cred...

    RăspundețiȘtergere
  13. Multa putere mamicii :) sa-si creasca copilul pe care-l poate creste.
    Intodeauna vor fi voci care vor judeca, vor spune "nu este moral", incearca sa treci peste asta si sa rezolvi ce poti rezolva. Evident in cazul fetei nu ai o rezolvare dar pentru fiul tau ai.
    Ai luptat din cate inteleg 11 ani de zile, ai daruit o copilarie unui copil care nu ar fi avut copilarie, te-ai atasat si ai incercat sa faci ceea ce trebuie si te felicit pentru asta.
    Un copil nu e o marfa, intradevar sunt copii adoptati care cresc si apoi se schimba se intorc impotriva parintilor dar acei parinti s-au bucurat macar de copilaria acelor copii. Cand adopti o faci constient si spre deosebire de nastere cumva poti alege, tu nu ai ales asta, ce ai patit nu e corect.

    RăspundețiȘtergere
  14. doresc ca doamna din DEVA cu fetita infiata care are autism si vrea sa renunte la adoptie sa ma contacteze .0742935939

    RăspundețiȘtergere
  15. Ce inseamna Romania pt copiii autisti si familiile lor : http://www.psihologiaonline.ro/download/alte/O003_DosarAutism.pdf

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu vreau sa critic pe nimeni dar la o adoptie se fac niste analize copilului care se da spre adoptie si ti se spune starea lui.Daca doctorul respectiv stia de boala copilului mi se pare normal sa fie tras la raspundere.Stiu ca la o sarcina nu garanteaza nimeni dar la adoptie iti garanteaza sanatatea copilului.Chiar se completeaza niste formulare acum in care specifici ca vrei un copil sanatos.Nu vreau sa fiu in pielea doamnei si nu pot sa spun ce simte ,caci dupa atatia ani nu cred ca e usor pt ea ,dar va zic ca daca ati fi in locul ei nu cred ca ati fi fericiti.o singura intrebare am pt toti credeti ca daca copilul dvs natural ar avea asa probleme nu ati incerca sa il internati intr-un centru specializat mai ales ca este violent?Daca spuneti nu va mintiti singuri asa ca mai bine o incurajati pe doamna ca a rezistat eroieste.Va scriu aceste randuri deoarece si eu sunt in curs de adoptie si nu mi se pare normal ce vi se intample sfatul meu dati doctorul si institutia in judecata .Oameni buni noi ar trebui sa o sustinem si institutia sa o ajute ca toata lumea stie cum e cu azilele in ziua de azi.Doamna pt dvs toata stima tot respectul ati rezistat eroieste va felicit

    RăspundețiȘtergere
  17. Fetita mea adoptata de la 3 ani, are probleme de comportament la care oamenii din jur o compatimesc, acum are 8 ani, si a dezvoltat niste probleme care au ajuns sa ma sperie, de la inceput am vazut ca nu e in regula, am fost la un psihiatru care a inceput sa-mi zica ca este hiperactiva si ca mai are ceva care trebuie vazut mai tarziu, am intrerupt-o spunand ca este adoptata si si-a c-am retras cuvintele, a inceput sa zica ca nu este nimic grav, am fost apoi la un alt psihiatru recomandat de adoptie unde a analizat-o si i-a facut EEG, a zis ca are ceva traume pe partea emotionala dar nu e nimic grav. Psihiatrii au fost consultati dupa adoptie din propria initiativa. Am vrut sa mai mergem la un psihiatru la care adoptia a intervenit sa nu o mai trecem pe fata prin aceste experiente. Fata acum are un comportament, impulsiv, agresiv, se revolta petru tot ce nu putem face pentru ea, material. O tratam cu calm, dragoste si ne exprimam dezamagirea petru faptele urate. Nu se schimba nimic

    RăspundețiȘtergere
  18. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  19. Buna, eu am alta problema ce ma macina foarte tare. Imi doresc din tot sufletul sa imi pot vedea fetita.. am 24 de ani in urma cu 7 anisori am nadcut o fetita, fiind minora si fara nici o posibilitate am fost nevoita sa mi dau fetita spre adoptie influentata de catre mama. Vreau sa dau de ea sunt dispetata nu stiu ce sa fac sa pot avea dreptul sa o pot vedea. Nu stiu unde este la ce familie este nu imi da nimeni detalii despre ea toti ma judeca... nu imi vad viata fara fetita mea. Datimi un sfat ce pot sa fac cum sa procedez cum sa dau de ea??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu n-o sa judec, dar o sa scriu doar ca ma bucur pentru ca nu obtii informatiile necesare pt a o gasi. Nu i-ar face deloc bine. PARINTII ei sunt ALTII!!! Altii stau la capataiul ei cand e bolnavioara, altii o ingrijesc, o sustin, Daca vrei sa-i fie bine, las-o acolo unde este. Roaga-te pentru ea sa fie bine, sanatoasa si iubita. Orice alta actiune este o dovada de egoism. Numai bine!

      Ștergere
  20. am citit povestea ta si cred ca as proceda la fel, daca copilul este bolnav nu as vrea sa il pastrez si sa am grija de el. Fiecare parinte adoptiv cred ca vrea sa faca un bine la adoptie dar vrea sa aiba si satifactia de a vedea copilul crescand, fiind sanatos si reusind in viata. Cand copilul este bolnav si ajunge sa iti fie frica de el, poate ar trebui sa te gandesti cum sa il internezi undeva unde poate fi ajutat daca ai posibilitati. Daca nu ai posibilitati ai putea sa incerci sa il "returnezi" iar daca nu merge returnat poate poti sau sa il pierzi pe undeva :)). Sunt parintii care pot iubii copii cu handicap adoptati dar nu toti parintii pot trece prin toate presiunile acestea psihologice si nu tot sunt la fel de puternici...Cauta peste tot raspunsuri, strange dovezi, gaseste un avocat bun si vezi daca poti face ceva. Sunt sigura ca ai avut intentii bune dar un copil cu handicap e prea mult de carat uneori.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt intr-o situatie similara.Am adoptat un copil de la varsta de o luna.De la 3 ani (acum are 13)ne tot plimbam pe la psihiatri si psihologi si rezultatul este ca daca nu-i indeplinesc imediat orice dorinta,iau bataie.A rupt usile,a facut grafitti pe pereti,fura bani,minte ,bate ,injura si ameninta.Concluzia mea este ca educatia este buna pentru cei educabili,dar nu toti oamenii sunt educabili.In afara de asta,n-as sfatui pe nimeni sa adopte(copii abandonati provin din parinti iresponsabili si le vor mosteni defectele) si nici sa-si iroseasca banii,timpul si energia pe la psihologi(acestia nu-si asuma nici o raspundere-daca nu merge psihoterapia ,nici macar n-au bunul simt sa spuna sa renunti,sa mergi la altcineva.Ei sunt fericiti sa-ti ia banii pentru cat mai multe sedinte,chiar daca nu exista nici o ameliorare)In final,statul nu te ajuta cu nimic.Zisa Protectie a Copilului nu vede nici o solutie,iti atrage doar atentia ca tu,ca parinte porti raspunderea pentru tot ce face copilul tau.Si sa nu credeti ca exista vreo scapare cand copilul devine adult.Credeti ca daca renunt la adoptie(admitand ca s-ar putea),nu va veni tot la usa mea si nu tot eu voi lua bataie?

      Ștergere
    2. La fel de bine o puteati pati cu al dvs. natural. Admit ca sunt anumite tare, dar multe dintre acestea pot fi corectate printr-O educatie potrivita. Cu respect.

      Ștergere
  21. Am vazut ca in povestea doamnei, apare foarte des ”copilul meu” referindu-se la copilul biologic. Si celalalt este tot copilul dansei. Recunosc ca este intr-o situatie delicata, pe care nu pot spune ca o inteleg, dar nici nu o judec. Ii doresc doar ca Doamne-Doamne sa-i dea puterea si intelepciunea sa ia deciziile cele mai corecte in interesul ambilor copii. Dar, nu! Nu toate sau majoritatea povestilor sunt asa si ma gandesc cu tristete la cei care se pregatesc sa adopte si citesc randurile acestea, oare ce simt? cat de speriati sunt?
    Pentru ei scriu toate astea: deschideti-va sufletul si nu mai ”alergati” dupa bebelusi. ”alegeti” cu sufletul si...atat! Veti sti cand l-ati intalnit, veti simti ca e al vostru. Eu nu am vrut sa fac un bine, asa cum am vazut scris aici. daca pornesti asa, e clar ca mai bine ti-ai lua un catel. Aveam multa iubire de daruit si mi-am crescut copilul in suflet, nu in pantec. ea m-a facut mama, ea mia- facut un bine si sunt o mamica fericita. Fetita mea avea 4 ani cand am adoptat-o, iar acum are 11. E a mea, e desteapta, extrem de frumoasa, cuminte, sensibila...e perfecta!!! Ii multumesc in fiecare lui Dumnezeu ca mi-a dat-o!

    RăspundețiȘtergere
  22. Am vazut ca in povestea doamnei, apare foarte des ”copilul meu” referindu-se la copilul biologic. Si celalalt este tot copilul dansei. Recunosc ca este intr-o situatie delicata, pe care nu pot spune ca o inteleg, dar nici nu o judec. Ii doresc doar ca Doamne-Doamne sa-i dea puterea si intelepciunea sa ia deciziile cele mai corecte in interesul ambilor copii. Dar, nu! Nu toate sau majoritatea povestilor sunt asa si ma gandesc cu tristete la cei care se pregatesc sa adopte si citesc randurile acestea, oare ce simt? cat de speriati sunt?
    Pentru ei scriu toate astea: deschideti-va sufletul si nu mai ”alergati” dupa bebelusi. ”alegeti” cu sufletul si...atat! Veti sti cand l-ati intalnit, veti simti ca e al vostru. Eu nu am vrut sa fac un bine, asa cum am vazut scris aici. daca pornesti asa, e clar ca mai bine ti-ai lua un catel. Aveam multa iubire de daruit si mi-am crescut copilul in suflet, nu in pantec. ea m-a facut mama, ea mia- facut un bine si sunt o mamica fericita. Fetita mea avea 4 ani cand am adoptat-o, iar acum are 11. E a mea, e desteapta, extrem de frumoasa, cuminte, sensibila...e perfecta!!! Ii multumesc in fiecare lui Dumnezeu ca mi-a dat-o!

    RăspundețiȘtergere