joi, 8 aprilie 2010

Cea mai importanta stire de politica externa: Obama se intalneste cu 11 lideri central si est-europeni

Agenda de politica externa este astazi concentrata pe doua evenimente: semnarea, la Praga, a Tratatului START 2 si criza/revolutia/violentele din Kirgistan (imi pare rau, nu am diacritice).

Eu cred ca stirea de politica externa cea mai importanta, cel putin pentru Romania si pentru regiunea in care traim, este alta: presedintele american Barack Obama se va intalni cu 11 lideri ai tarilor din Europa Centrala si de Est, intr-o cina care va avea loc la Ambasada SUA din Praga. La aceasta cine va participa, fireste, si presedintele Traian Basescu. Este prima intalnire a presedintelui american cu lideri numai ai tarilor din aceasta regiune, o intalnire care nu are loc nici in marja unei reuniuni a UE sau a NATO.

Participantii sunt: premierul bulgar, Boiko Borisov, premierul croat, Jadranka Kosor, presedintele si premierul ceh, Vaclav Klaus si respectiv Jan Fischer, precum si presedintele eston, Toomas Hendrik Ilves, premierul ungar, Gordon Bajnai, presedintele leton, Valdis Zatlers, premierul lituanian, Andrius Kubilius, premierul polonez, Donald Tusk, si premierii slovac si sloven, Robert Fico si respectiv Borut Pahor.

Stratfor face o scurta analiza a acestei intalniri si arata de ce e atat de importanta intalnirea? Din mai multe motive. Le voi lua pe rand:
  1. Scopul intalnirii este, potrivit unor surse Stratfor, de a discuta despre Afghanistan si participarea acestor tari alaturi de SUA in teatrul de operatiuni de-acolo, despre Noul Concept Strategic al NATO, despre relatia cu Rusia si chestiuni privind securitatea Asia Centrala si in Balcani.
  2. Este ocazia ca liderii tarilor central si est-europene sa isi exprime ingrijorarile privind resetarea relatiei dintre SUA si Rusia. Romania si Polonia sunt interesate de scutul antiracheta, tarile baltice de o prezenta mai substantiala a NATO pentru a contracara prezenta rusa in Marea Baltica si toate sunt interesate de raspunsul Washingtonului la schimbarea politica ce a avut loc in Ucraina.
  3. De partea americana, este ocazia ca aceasta sa ii linisteasca pe liderii central si est-europeni si sa le arate angajamentul fata de regiune.
  4. Multi dintre acesti 11 lideri il vor intalni pentru prima data pe presedintele american. Este si cazul presedintelui Romaniei.
  5. Cu cateva luni in urma, Obama a refuzat sa participe la Summit-ul UE-SUA, fara a da un raspuns lamuritor. Stratfor este chiar mai tansanta: a aratat ca are lucruri mai importante de facut. Acum insa Obama le arata Frantei si Germaniei ca, desi n-a avut timp pentru o intalnire cu "motoarele" UE, are timp si considera relevanta o cina cu liderii Noii Europe. este un mesaj care va fi bine inteles in capitalele Europei Occidentale. Stratfor comenteaza ca central si est-europenii devin din ce in ce mai frustrati de faptul ca Parisul si Berlinul dezvolta o relatie privilegiata cu Rusia, si vad ca interesele lor economice - exprimate prin apartenenta la UE - pot deveni divergente cu cele de securitate - exprimate prin apartenenta la NATO.
  6. Rusia, la randul ei, poate fi deranjata, in conditiile in care Barack Obama arata clar ca interesul sau pentru regiune nu s-a diminuat, asa cum erau temerile liderilor acestor tari. De altfel, ne amintim scrisoarea unor lideri est-europeni - printre care fostii presedinti Havel, Walesa sau Emil Constantinescu - prin care acestia cereau SUA sa isi reafirme sustinerea pentru regiune. Acum e ocazia ca Obama sa arate asta. In plus, Obama acorda o atentie sporita unor lideri "mai putin prietenosi" Rusiei, intr-o zi in care toata atentia trebuia acordata presedintelui Medvedev si semnarii Tratatului START.
Compania de analiza americana forteaza putin lucrurile si aduce in atentie si un alt argument. El nu trebuie ignorat totusi. Stratfor sustine ca actuala criza din Kirgistan a aparut ciudat in aceasta perioada si a fost oarecum pregatita de media rusa prin tot felul de articole privind turbulente de-acolo si probleme legate de coruptie. Mai mult, remarca si faptul ca premierul Putin a salutat indepartarea de la putere a lui Bakyev.

Oricum, conchide Stratfor, faptul ca in doua trei luni de zile doua revolutii pro-occidentale au fost anulate prin schimbari - fie ele prin alegeri sau de strada - in Ucraina si Kirgistan va fi probabil subiect de discutie la cina lui Obama cu liderii central europeni.

Se pare ca Europa Occidentala a inteles deja mesajul. EUobserver scrie despre asta. Aici.

3 comentarii:

  1. Barack, nu Barak... ca la barack palinka

    RăspundețiȘtergere
  2. Anne-Marie, imi plac articolele de pe blogul tau si de pe hotnews (desi nu sunt intotdeauna de acord cu argumentele tale) pentru ca sunt despre teme pe care nu le prea abordeaza alti jurnalisti si comentatori romani (UE, Moldova si restul spatiului CSI, politica externa etc.) si-mi pare rau sa vad ca au atat de putine comentarii, precum articolul de fata (sper totusi ca ai suficienti cititori cat sa-ti mentina motivatia sa abordezi in continuare astfel de teme).

    Ma bucura interesul aratat de Obama si de Hillary Clinton spatiului central si est-european, in ciuda (sau poate tocmai datorita) temerilor exprimate de lideri politici din aceste tari cu privire la atitutdinea impaciuitoare a liderilor occidentali fata de Rusia.

    Totusi, cred ca gesturile tot mai dese de a ignora/ocoli institutiile UE facute in ultimul timp de Obama (precum refuzul de a participa la summitul UE-SUA de la Madrid pe motiv ca administratia americana nu stie cui ar trebui sa se adreseze: Baronesei Ashton in calitate de Inalt Reprezentant al UE pe politica externa, lui Van Rompuy in calitate de Presedinte al Consiliului European, lui Barroso in calitate de Presedinte al Comisiei Europene, care are si atributii in politica externa a UE sau premierului spaniol Zapatero in calitate de sef al guvernului care detine presedintia rotativa a UE) fac mai mult rau decat bine.

    UE incearca sa construiasca o politica externa comuna si institutiile care sa o sustina, Serviciul European de Actiune Externa nu e inca pe picioare, nimeni din institutiile UE nu prea stie cine raspunde de politica externa acum ca a intrat in vigoare Tratatul de la Lisabona care complica lucrurile mai mult decat la simplifica si toata lumea se calca pe bataturi.

    Cu toate acestea, cred ca la aceasta cina de lucru a lui Obama cu cei 11 sefi de stat si de guvern din tarile ex-comuniste ar fi trebuit invitat si un reprezentant al UE, oricare din ei, Van Rompuy sau Ashton de preferinta, doar ca sa arate ca SUA nu obstructioneaza ci incurajeaza eforturile UE de a construi o politica externa comuna.

    Politicienii est-europeni s-au simtit evident flatati de invitatia lui Obama, dar poate ca unii din ei ar fi trebuit sa-si exprime parerea ca reprezentantii UE ar trebui sa fie prezenti. Macar premierul croat ar putea sa faca asta ca sa castige puncte la Bruxelles in conditiile unor negocieri de aderare destul de dificile, fiindca celorlalti 10 ale caror tari sunt deja in UE nu pare sa le mai pese de sentimentele ranite ale reprezentantilor UE. Croatia nu ar avea nimic de pierdut in urma unui astfel de gest, pe cand Romania, de exemplu, are niste chestii de rezolvat cu SUA (regimul de vize, scutul anti-racheta, baze militare americane).

    Sa vedem cu ce se va duce si mai ales cu ce va veni Basescu de la Praga.

    RăspundețiȘtergere