Se afișează postările cu eticheta Marian Lupu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Marian Lupu. Afișați toate postările

luni, 13 decembrie 2010

UPDATE: Tangoul partidelor de la Chisinau

(credit foto: Flux.md)
Percep tangoul ca pe un dans pasional si cred ca se potriveste foarte bine situatiei politice actuale de la Chisinau. Desi se pare ca acolo este o mare nehotarare, toata lumea negociaza cu toata lumea si nimeni nu ajunge la nicio concluzie, din nicio discutie nu reiese nicio coalitie care sa conduca tara, inteleg - din discutiile mele cu oameni de la Chisinau si urmarind presa si comentariile analistilor care se exprima in presa - exista multa pasiune in negocierile astea. Mi se tot explica faptul ca exista o mare adversitate intre liderii partidelor politice, antipatie si umori peste care le este foarte greu sa treaca. Asta pe langa toate interesele care exista la mijloc.

Marturisesc ca am fost uimita ca aceste relatii personale conteaza atat de mult in negocieri. Pana la urma, am vazut ca Lupu si Voronin pot dialoga, ca Ghimpu si Filat - in ciuda antipatiei primului fata de al doilea - vad cea mai buna varianta in refacerea AIE si ca toti trei - Lupu, Filat si Ghimpu - se pot aseza la masa negocierilor. Pana la urma, primesc atatea semnale din Occident - dar in acedeasi masura si dinspre Rusia - incat sa nu le poata ignora.

Mai intra in ecuatie si Vlad Plahotniuc, omul de afaceri controversat, despre care s-a suspectat ca a condus afacerile familiei Voronin, informatie pe care nimeni nu a putut s-o demonstreze. Oricum a fost putin surprinzatoare dorinta sa de a iesi in fata, dupa atatia ani de discretie, si de a vrea sa se afle pe pozitie eligibila pe lista partidului pe care il sponsorizeaza, PD. Respectabilitate, statut, imunitate, acces la puculita cu bani sau protectia propriilor afaceri - toate acestea sunt explicatiile pe care le-am primit referitor la dorinta lui de a fi "in lumina" si de a nu mai trage sfori din umbra.

Multi mi-au spus ca sensul in care se va indrepta PD nu depinde de Lupu, ci de Plahotniuc: daca el va spune sa se faca alianta cu comunistii, se va face. daca zice: mergem spre AIE, intr-acolo se va merge. Mai mult, am auzit si varianta ca PD joaca tare, adica arata mereu ca negocierile cu PCRM sunt cu doi pasi inainte celor din AIE tocmai pentru a obtine maximul din discutiile cu fostii parteneri din AIE. Numai ca o alianta cu comunistii ar insemna sinuciderea politica, mai cred unii analisti, multi dintre votantii PD s-au aratat dezamagiti de discutiile cu comunistii si de perspectiva unei coalitii de centru-stanga, oricat si-ar declara ea o orientare europeana, dar si o realtie pragmatica si buna cu Rusia. Faptul ca telegramele diplomatice facute publice de Wikileaks a aratat ca Lupu a mai fost tentat anterior cu 10 milioane de dolari pentru a intra intr-o astfel de alianta ar arunca - in acest context - o imensa suspiciune asupra liderului democrat. De ce n-ai putea crede ca acum a acceptat banii comunistilor si, de ce nu?, o suma mai mare, potrivit mizei actuale.

Lupu si Ghimpu se intalnesc in secret, apoi recunosc intalnirea, inainte de o noua discutie tripartita cu Filat. Pe Ghimpu era destul de greu sa il suspectezi ca ar arata deschidere doar spre un partid rupt din cel al comunistilor, iar atat el, cat si Chirtoaca, vorbeau mereu despre tradare in Alianta, dar trimiteau intotdeauna la Lupu. Numai ca aversiunea si teama fata de Filat duce la discutii bilaterale, inainte de cele in format PL-PD-PLDM. Este aproape evident ca cele doua partide ii vor propune conditii mai dure lui Filat. Ramane de vazut care vor fi ele si cat va putea Filat sa accepte? Sa nu uitam, totusi, ca est partidul cu cele mai multe voturi.

Filat - al carui partid are cel mai mare numar de mandate dintre fortele politice din fosta alianta - a reactionat prea tarziu. A iesit cu oferta dupa comunisti. Unii spun ca a vrut sa vada ce pun ei pe masa pentru PD, altii ca pur si simplu n-a avut viteza de reactie. Filat a fost preocupat sa vorbeasca cu partenerii europeni. Pana la urma, este primul ministru in exercitiu, iar partenerii occidentali sunt cu ochii pe ce se intampla la Chisinau dupa alegeri. Totul e in asteptare, se mai fac ceva anunturi de bani alocati Moldovei, fie de UE, fie de Romania, fie de alti parteneri. Insa ideea e ca acesti bani sa si intre in tara. Si probabil ca, deocamdata, asta nu se intampla. Asa cum imi spunea unul dintre analistii economici de la Chisinau cu care am vorbit si din granturile promise sau imprumuturile in conditii avantajoase, intrasera in tara bani pentru stabilizarea economiei. cei pentru investiti, din motive atat obiective, dar si subiective, mai au de asteptat, pentru ca partenerilor pentru dezvoltare nu el e indiferent cu cine vor dialoga la Chisinau.

Filat a propus o impartire a celor trei functii importante din stat precum au fost si pe vremea AIE. Ma rog, cu exceptia ca Lupu nu a fost niciodata presedinte. E firesc PD sa fie mai precaut, pe de alta parte, cum explica un analist si apoi am vazut preluata ideea si de Filat - liderul PLDM se pune intr-o pozitie mai vulnerabila ca premier, pentru ca e mai usor sa rastorni guvernul si premierul.

Potrivit lui Filat, functia de sef de stat e cea mai stabila si nu exista conditii sa fii demis. Presedintele Parlamentului poate fi demis cu doua treimi din voturile deputatilor, in schimb e nevoie de doar 51 de mandate sa demiti premierul, iar PLDM are 32 - insuficiente prentru a proteja acest post.

Am remarcat, urmarind negocierile, ipocrizia liderilor politici de la Chisinau, care multa vreme au spus ca s-au discutat principii si valori, dar nu functii, cand stim faorte bine, fie ca e vorba despre negocieri care se duc la Bucuresti, Chisinau, Berlin sau Londra ca se discuta functii cel putin simultan cu principiile. Mai tarziu, Filat a fost primul care a propus impartirea functiilor, iar apoi comunistii si Lupu au recunoscut ca s-a vorbit despre organigrama guvernului. Dar nu si despre impartirea portofoliilor.

Dupa cum au decurs dsicutiile saptamana trecuta, ti se crea impresia ca vineri va fi o zi hotaratoare. Au fost vreo 3 sau 4 intalniri PCRM-PD, doar doua ale fostilor parteneri din AIE. Discutiile unei posibile coalitii de centru-stanga pareau mai avansate. Dar iata ca nu s-a transat nimic. In week end, a fost un miting pentru sustinerea refacerii AIE si si a fortelor politice pro-europene. Lupu a spus ca in spatele ONG-urilor organizatoare stau, de fapt, oameni politici si ca este o forma de presiune. Asa a simtit-o el, probabil. Presa rusa sustine ca a fost un miting anti-Rusia si reia din argumentele lui Lupu, adaugand altele in plus.

Oricum, luni tangoul de la Chisinau continua. Urmeaza o noua intalnire tripartita. Numai ca timpul trece. Iar presiunile care vin din cele doua parti - Rusia si Occident - se traduc si in bani si avantaje pentru moldoveni. Rusia ii ispiteste pe moldoveni cu preturi reduse la gaz si deschiderea pietei pentru produsele de export moldovenesti, oportunitatea aderarii la uniunea vamala Rusia-Belarus-Kazahstan si sprijin in chetiunea transnistreana, daca la Chisinau se va constitui o alianta pro-rusa. La randul sau, Occidentul promite bani pentru dezvoltare si avansarea discutiilor privind apropierea de UE - de la acord de asociere, la cel de liber schimb aprofundat si de liberalizare a vizelor.

Ramane de vazut ce va prima pentru liderii de la Chisinau. Nu mai zic ce va prima pentru cetatenii moldoveni, pentru ca rolul lor s-a cam incheiat, odata cu depunerea in urna a buletinului de vot si crearea posibilitatii ca PCRM, comunistii lui Voronin, sa ramana in joc. Au existat multe comentarii la articolele referitor la Moldova, ale cititorilor romani, care spuneau ca moldovenii isi merita soarta, daca au fost in stare sa dea atatea voturi comunistilor.

Pe de alta parte, sa nu uitam ca foarte multi au votat pentru fortele pro-europene - cel putin declarate - iar acum tine de liderii lor sa puna de acord asupra directiei pe care vor merge. Stiu foarte clar ca, daca rateaza acest moment, o asemenea deschidere a Occidentului fata de R. Moldova nu va mai exista intr-un viitor apropiat. Vorba aceea: ii dai omului o sansa, dar daca ii da deliberat cu piciorul, il lasi sa ne balaceasca in nenoricirea sa.

Vom vedea, in final, cine va tine trandafirul in dinti.

UPDATE: Vad in presa de la Chisinau ca intalnirea celor trei s-a amanat pentru marti. Intre timp, potrivit portalului Stirea Zilei, Lupu si Plahotniuc vor face o vizita in Rusia. Liderul PDm urmeaza sa sustina o conferinta de presa in aceasta dupa-amiaza, insa surse ale portalului citat sustin ca informatia momentului este cea referitoare la vizita-fulger a celor doi la Moscova.

UPDATE 2: Unul spre est, celalalt spre vest. Cam asa ai putea trage concluzia daca citesti stirile din Moldova. tot portalul Stirea Zilei, dar si alte publicatii de la Chisinau, anunta vizita la Bruxelles a lui Vlad Filat, in perioada 16-17 decembrie. Este perioada de Consiliu European, reuniune a liderilor PPE, la care va fi si el prezent. Sursa citata anunta ca Filat va avea intalniri cu Van Rompuy, Barroso, Fuhle (comisarul pentru extindere0 si Georghieva (comisarul pentru ajutor umanitar).

UPDATE 3: Marian Lupu a sustinut o conferinta de presa in care a acuzat PLDM de tergiversarea negocierilor, de tendinte autoritariste, comparabile cu cele de pe vremea comunistilor, de amenintari la adresa politicienilor PD din teritoriu si de presiuni pentru refacerea AIE, prin manifestari populare de genul celei de duminica din Chisinau, sub deghizarea societatii civile.

Lupu a propus mecanisme care sa impiedice autoritarismul exeperimentat pe vremea lui Voronin si modificarea legii de alegere a presedintelui de catre parlament. Liderul PD a propus ca presedintele sa poata fi ales cu 51 de voturi, nu cu 61 cum e in prezent, si a indemnat toate partidele parlamentare sa votgeze aceasta lege, pentru a rezolva criza politica si a preveni o alta.

Mai mult, liderul democrat a acuzat de manipulare a opiniei publice, in spatele acesteia lasand sa se inteleaga ca se afla PLDM, prin stirea privind pelcarea lui la Moscova marti. Lupu a precizat ca va pleca in Germania, "2-3 zile, in scopuri familiale" si nicidecum la Moscova. Prin urmare, la consultarile tripartite programate pentru amrti, ar urma sa participe din partea PDM Diacov si Plahotniuc.

joi, 15 aprilie 2010

R. Moldova: Comunistii ar lua cele mai multe voturi in alegeri, iar Lupu este cel mai simpatizat om politic

Presa moldoveana prezinta rezultatele unii sondaj realizat in luna martie de Institutul pentru Dezvoltare si Initiative Sociale "Viitorul" despre optiunile moldovenilor privind partidele cu care ar vota, oamenii politici si calitatea guvernarii. Cred ca sunt niste rezultate care trebuie sa dea de gandit la Chisinau si ar putea surprinde unii cititori romani.

Sondajul e in cadrul acestui studiu mai amplu si foarte interesant. Din el am extras niste grafice, sursa lor este, fireste: Sondaj naţional reprezentativ, IDIS/CBS AXA, martie 2010.

Cifrele seci intai:

Daca ar avea loc alegeri duminica viitoare, moldovenii ar vota astfel:

PCRM (partidul lui Voronin) – 30,3%

PLDM (partidul lui Filat) – 14%

PD (partidul lui Lupu) – 10,8%

PL (partidul lui Ghimpu) – 7,4%

AMN (partidul lui Urechean)– 1,2%

34% dintre respondenti nu stiu cu cine ar vota


Cel mai simpatizat politician:

Marian Lupu - 56,9%

Vlad Filat - 44,5%

Vladimir Voronin - 40,6%

Dorin Chirtoaca - 37,3%

Mihai Ghimpu - 25%

Cel mai cunoscut politician:

Vladimir Voronin - 90,4%

Marian Lupu - 87,3%

Mihai Ghimpu - 84,5%

Vlad Filat 84,4%

Dorin Chirtoaca 81%



Ei bine, cand e vorba despre aprecierea guvernarii Aliantei pentru Integrare Europeana, lucrurile stau asa:

Nici buna, nici... - 24,5%

Proasta - 21,2%

Buna - 18,6%

Foarte proasta - 16,1%

Nu stiu - 14,6%

Foarte buna - 5,1%


Scurte comentarii:
  • Comunistii stau destul de bine in sondaje, ca partid politic fiind pe primul loc.
  • Partidele AIE ar avea impreuna 33,4%, adica ar depasi usor PCRM. In coalitie, este evident avantajul partidului premierului Vlad Filat, cu 4 puncte procentuale in fata celui al fostului comunist Marian Lupu.
  • As remarca proportia mare a celor care nu stiu cu cine ar vota, cam o treime din cei chestionati.
  • Marian Lupu continua sa fie cel mai simpatizat politician din R. Moldova si nici gradul lui de notorietate nu e mic, dimpotriva, situandu-se pe locul doi dupa Voronin la acest capitol.
  • In ceea ce priveste notorietatea, presedintele Mihai Ghimpu este mai cunoscut decat premierul Vlad Filat, chiar daca cel din urma este mai simpatizat decat presedintele interimar.
  • De remarcat este si faptul ca in top 5 si la simpatie si la notorietate, singurul partid care are doi reprezentanti este Partidul Liberal, prin presedintele Ghimpu si primarul Chisinaului, Dorin Chirtoaca, insa PL ar fi votat doar de 7,4% dintre respondentii la sondaj.
  • In ce priveste guvernarea, multi par indecisi, ei spun "nici buna, nici...", dar este de remarca faptul ca mai multi moldoiveni o considera proasta (21,2%), fata de cei care o considera buna (18%).
  • Guvernul Filat a luat deja niste masuri nepopulare si ele vor urma si in perioada urmatoare, multe dintre ele reflectate in cresteri de preturi la energie si produse alimentare, de prim impact in bugetul familiilor moldovene, insa, pe de alta parte, administratia de la Chisinau se bucura de un puternic sprijin si o mare simpatie la nivel international.
Sondajul a fost realizat in luna martie si are o marja de eroare de +/- 3%.

As mai remarca din studiul IDIS Viitorul urmatoarele informatii:
  • salariul mediu lunar in ianuarie 2010: 2699,5 lei (aproximativ 674,8 lei romanesti)
  • in sectorul bugetar, salariul mediu a fost 2375,2 lei moldovenesti (593,8 lei romanesti)
  • in sectorul privat, salariul mediu a fost 2899 lei moldovenesti (724 lei eomanesti); in sectorul financiar anumite salarii depasesc 5000 de lei

luni, 29 martie 2010

Impresii de la Chisinau - oamenii politici (I)

M-am mai eliberat un pic de presiunea evenimentelor si a interviurilor, desi mai am multe si - daca pana acum am dat discutiile cu oameni politici - urmeaza discutiile cu mediul de business. Au fost discutii interesante, va asigur.

Pana atunci insa, incep acum o serie de postari cu impresiile mele de la Chisinau: despre oameni, despre oras, despre politicieni. Despre presa mi-am spus parerea intr-o postare anterioara si ar mai fi multe de scris, dar nu voi mai reveni deocamdata asupra subiectului.

Am vorbit cu liderii aproape a tuturor partidelor din Alianta pentru Integrare Europeana. Nu am vorbit cu Serafim Urechean si marturisesc ca nu mi-a iesit interviul cu Vladimir Voronin, ca sa am si opozitia in amplul meu demers jurnalistic. Au existat deficiente de comunicare cu consilierul lui de presa si, in final, dupa ce am trimis niste intrebari orientative, tot n-a iesit.

Mentionez ca parerile sunt personale, sunt impresii in urma dialogului cu cei trei lideri ai AIE si in urma declaratiilor lor. Pe de alta parte, o sa va spun ceea ce am citit eu printre randuri, o lectura care e personala si ea, nu neaparat gresita sau corecta, dar trebuie luata cu rezerva ca este o chestiune pur subiectiva.

Mihai Ghimpu, presedintele Parlamentului si preseidntele interimar al Moldovei, liderul Partidului Liberal. Intalnirea cu el a intarziat 45 de minute, din cauza unei sedinte precedente pe care o avea si mi-am inceput seria de interviuri la Chisinau extrem de stresata, intrucat presedintele Ghimpu a vorbit pe chat cu cititorii HotNews.ro. Ghimpu iti place din start, pentru ca este genul de cetatean moldovean (de nationalitate romana) pe care multi dintre noi ni-l imaginam: atasat de Romania si de limba romanesca, vorbeste despre romani ca despre fratii de peste Prut si promoveaza un romanism care acum este destul de firav in Moldova. Citeam o brosura a unui ONG in care se arata ca electoratul sau este pe undeva pe la 10-12%, deci cam atatia dintre moldoveni ii impartasesc viziunea.

Vazand comentariile cititorilor pe HotNews.ro la interviu, am observat ca exista aproape unanimitate in laudele si cuvinetele frumoase la adresa lui Ghimpu. Nu l-am simtit ahtiat dupa functii, am senzatia ca priveste faptul ca este si presedinte interimar al tarii ca pe un eveniment temporar si nu pare sa-si doreasca aceasta pozitie.

Ghimpu nu pare un politician versat si smecher, el nu-si cauta cuvintele cu mare grija, nu vorbeste in sabloane si iti da senzatia unei sinceritati atunci cand iti spune ca n-are cum sa nu scada partidul lui in sondaje daca isi asuma deschis romanismul si viziunea unionista, intr-o societate in care multi se simt moldoveni: nu romani, nu rusi, moldoveni.

Pentru el AIE este esentiala si cand vorbeste despre mentinerea si destramarea ei se gandeste si la ipoteza in care cineva ar trada. E foarte clar ca in AIE pe pozitii de forta sunt Filat si Lupu, Filat da impresia unui om politic ambitios, in timp ce Lupu continua sa fie privit cu neincredere. Cand se vorbeste despre tradare, la el se gandesc partenerii.

Iata aici dialogul cu Mihai Ghimpu.

Pe premierul Vlad Filat l-am urmarit cu atentie inainte de intalnirea cu el. Impresia pe care mi-o lasase este ca e un interlocutor caruia nu-i plac intrebarile incomode si care se inchide in el atunci cand le primeste, ca este usor arogant cu presa care il ia la intrebari si ca nu prea reusesti sa mai scoti ceva de la el daca l-ai iritat.

Interviul cu el a fost unul foarte bun. Filat este un politician cu un pronuntat aer european. Am remarcat o alta atitudine decat cea fata de presa de la Chisinau si asta s-a verificat in momentul in care a avut de raspuns la intrebari mai dificile, cum ar fi vizita sa la Consulatul Romaniei, iesita din cutumele diplomatice, sau despr erelatia cu Dinu Patriciu. In cazul ultimei, a fost mult ami generos cu informatiile si explicatiile decat pentru presa e la Chisinau, chiar daca a pornit de la premisa ca astfel de acuzatii precum cele aduse de comunisti nu merita comentate.

Filat sustine ca nu il intereseaza o anumita fucntie in stat, ci doar sa isi faca datoia in europenizarea tarii. Actualul premier vede sistemul politic din Moldova fie ca unul prezidential - iar rpesedintele sa fie si premier -, fie ca pe unul parlamentar, iar atunci premierul are puteri sporite, iar presedintele, ales de Parlament, are prerogative reduse. Si il vad pe Filat candidand si detinand functia primordiala, in functie de sistemul care va exista. Cred ca este pentru o mana forte si ca priveste spre Vest, indubitabil. Desi are o atitudine sanatoasa fata de Rusia - cel putin declarativ -, vrea relatii pragmatice si previzibile, el crede ca Moldova nu mai trebuie sa stea rastignita intre Est si Vest, si ca parcursul european nu trebuie incetinit de relatia cu Rusia.

Filat pare destul de sigur pe el, stie ca are sprijinul Occidentului si capitalizeaza pe aceasta tema. Pare in campanie electorala si se pregateste pentru ea, chiar daca masurile guvernului pe care il conduce nu sunt neaparat populare, dimpotriva. Sa nu uitam ca au avut loc, in ultimele luni, scumpiri ale produselor, serviciilor si vietii in general la Chisinau. Si totusi, oamenii vad in Filat liderul de care are nevoie Moldova.

Iata aici interviul cu Filat.

Marian Lupu a suscitat antipatiile cititorilor HotNews.ro, constat din comentarii, dar si pe ale celor moldoveni, daca e sa ma orientez dupa comentariile de la Unimedia la articolul care preia interviul facut de mine la Chisinau.

Lupu s-a rupt din Partidul Comunist, face vizite frecvente la Moscova, are declaratii critice la adresa Romaniei, deci intruneste multe elemente care sa te faca sa il privesti cu suspiciune. Cand vorbesc despre tradare, liderii politici de la Chisinau se gandesc la Lupu. El a venit ultimul in AIE, mandatele sale au fost decisive, pe de alta parte nu au incredere ca "lupul isi schimba naravul odata cu parul".

Am asteptat cu mare nerabdare interviul cu Marian Lupu, mai ales ca aveam atatea lucruri de lamurit, atatea declaratii mai putin prietenoase la adresa Romaniei. Si a fost probabil cel mai interesant interviu. Am avut doua intalniri cu el, la prima nu se simtea tocmai bine pentru a avea un interviu filmat, asa ca am reprogramat intalnire. N-am avut emotii ca s-ar putea sa nu se tina de cuvant, pentru ca a fost singurul de o punctualitate nemteasca. E prima impresie pe care mi-o fac oamenii: daca sunt punctuali la intalnire, asa cum ma astept. Cum am ami avut surprize in Moldova - mi s-a amanat interviuri, am avut interviuri intarziate - ma asteptam de-acum la orice. Punctualitatea nu pare sa fie o trasatura a locului. :)

Lupu incearca sa arate ca PDM, aprtidul sau, nu e tradator si ca, desi el e singurul care nu a preluat functia promisa prin protocolul AIE, nu au tradat, au ramas in Alianta, desi sunt atat de diferiti. Pe de alta parte, percep o concurenta intre Lupu si Filat, insa Lupu nu e in pozitia favorabila. Spre deosebire de presedintele PDLM, el nu are o functie in stat. Pe de alta parte, prin asta poate fi si menajat, ca nu se uzeaza ca imagine politica. Sondajele din decembrie il arata ca favorit al cetatenilor pentru presedintie, in conditiile in care presedintele ar fi ales direct.

Mi se pare foarte abil ca politician, are un limbaj foarte bun, un discurs foarte bun, la nivel de retorica. Cineva de la Chisinau mi-a spus, inainte de intalnirea cu Lupu, ca e capabil sa iti vorbeasca doua zile si sa nu spuna nimic in final, sa reuseasca sa scalde lucrurile. Am intalnit astfel de interlocutori, dar de data asta Lupu cred ca a vrut intr-adevar sa spuna niste lucruri care sa fie auzite la Bucuresti si la Chisinau, de electoratul sau si de romani.

Simt ca il vede drept competitor puternic pe Filat si cred ca va exista intre cei doi o batalie intr-un viitor mai apropiat sau mai indepartat. Si tot viitorul ne va lamuri daca toate miscarile de pe scena politica moldoveneasca, din tabara comunistilor, au fost orchestrate de el, asa cum il suspecteaza multi sau daca va fi capabil sa adopte sincer o linie de centru-stranga, asa cum pretinde. Oricum, ca politician, este un "animal politic" cu instincte si foarte abil.

Am detaliat aici, impresii despre Lupu. Si interviul il gasiti aici.

Marian Lupu, despre relatia cu Romania, scutul antiracheta, limba moldoveneasca si dorinta de a fi presedinte

Am publicat pe HotNews.ro, aici, interviul facut la Chisinau cu liderul Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu.

Foarte abil, fostul membru al Partidului Comunist, care s-a rupt anul trecut pentru a ocupa segmentul de centru-stanga gol pe scena politica moldoveneasca, a raspuns unor chestiuni mai controversate legate de Romania si a explicat declaratii pe care le-a facut privitor la limba moldoveneasca, la faptul ca Romania nu poate fi un avocat bun in UE pentru Moldova pentru ca are ea insasi probleme sau la amplasarea interceptorilor teresti in Romania.

Pana la urma, in privinta scutului antiracheta, am recunoscut, cu jumatate de gura, ca lipsa de informatii despre care pretinde ca exista la Chisinau - mi-e greu sa cred asta, itnrucat adjunctul ministrului sa externe, Andrei Popov, a primit explicatii despre scut direct de la Bogdan Aurescu - s-ar putea datora unei deficiente de comunicare interna, dinspre MAE moldovean sspre oamenii politici.

Impresia pe care mi-a facut-o Lupu a fost una extrem de puternica. Am vazut deja din comentariile de pe HotNews.ro la interviu ca e un politician antipatizat la noi, insa ca interlocutor mi-a facut cea mai buna impresie si asta dovedeste abilitatea sa politica. O fi el un comunist mascat cu simaptii puternice pentru Moscova, dar stie foarte bine cum sa isi contruiasca o iamgine si cum sa faca impresie. Prin chestii minime, cum ar fi punctualitatea nemteasca. A fost singurul interlocutor pe care l-am avut la Chisinau care a respectat intocmai intalnirea, chiar daca prima discutie cu el a fost stabilita intr-o dimineata la ora 8. La 8 fara 5 minute a ajuns la sediul PDM, iar la ora 8 m-a invitat in birou.

O alta impresie buna mi-a facut limba pe care o vorbeste. O fi vorbind el moldoveneste, dar pentru mine vorbeste cea mai corecta limba romana. Fara accent, cu neologisme, o limba de politician. Inteleg ca este, de altfel, poliglot, ca vorbeste vreo patru limbi. Daca le vorbeste la fel de bine cum vorbeste romana...

Ca jurnalist poti avea simpatii, antipatii sau indiferenta fata de interlocutor, dar trebuie sa te documetnezi foarte bine inainte de discutie. Asa am facut cu toti cei pe care i-am intervievat la Chisinau, iar pentru Marian Lupu am notat si cautat toate declaratiile care au facut valuri. Am mers pregatita sa il prind, sa il bag in corzi, ceea ce s-a intamplat pe tema scutului antiracheta.

Pe de alta parte, mi-a castigat respectul pentru inteligenta lui cu faptul ca m-a prins. Cand l-am pus sa explice de ce a zis ca vorbeste limba romana, din punct de vedere stiintific, dar moldoveneaasca din punct de vedere politic, m-a prins cu garda jos cu inceputul raspunsului sau. "Credeti in Dumnezeu?", m-a intrebat.

In mod sigur a calculat ca va avea efectul asta. Am facut o pauza lunga, pentru ca - pe langa ca este o chestiune personala - la intrebarea asta nu pot spune scurt da sau nu. Cum voream cu o prietena, tot jurnalist, "m-a prins la faza asta".

Comunist si pro-rus sau anti-roman, cum vreti sa-l calificati (nu ma lansez intr-o astfel de discutie), Marian Lupu este un abil animal politic. Asta e impresia pe care mi-a lasat-o si nu sunt prea impresionabila. Am facut in cariera mea interviuri cu diferite personalitati, pentru a nu fi impresionabila. Insa Marian Lupu este foarte european in comportament si in discurs si este interlocutorul dorit de orice jurnalist, pentru ca isi asuma declaratii care sa dea titlul.

Pe de alta parte, in acest moment Lupu nu e nimic la Chisinau. Nu a devenit presedinte, fiind singurul care nu a luat partea leului dupa protocolul Aliantei pentru Integrare Europeana. Cred ca a avut drept tactica sa demonstreze ca PDM nu e un nou partid comunist si ca AIE si partenerii se pot baza pe cuvantul dat de el. Numai ca partenerii sai se tem de tradare si cand vorbesc despre ea, in mod cert se gandesc la Lupu.

Dar voi relua intr-o postare viitoare, foarte curand, impresiile pe care mi le-au facut liderii Aliantei cu care am vorbit la Chisinau. Dincolo de declaratiile lor in interviuri.