Sa impuscam cainii vagabonzi. Ce solutie!

Cand spun "ce solutie!" o spun ingrozita. Am vazut aici si aici stirea ca in Deva, orasul meu natal, in care ma aflu deja de o saptamana, cainii vagabonzi au fost impuscati. Reactiile edililor Devei au fost variate: de la rasul unuia dintre viceprimari si evitarea subiectului de catre altul, la bucuria exprimata de primarul Mircia Munteanu. El spune ca e singura problema pe care nu a reusit sa o rezolve in Deva.

Sunt doua lucruri despre care vreau sa vorbesc: aceasta infatuare a primarului Devei, gestul sau incalificalbil de a aprecia o astfel de barbarie, si actiunea de a ucide aceste animale.

Am plecat din Deva acum 15 ani, cand am intrat la facultate in Bucuresti si in primii ani veneam mai des acasa, iar apoi, dupa ce m-am angajat, adica in ultimii 12 ani, din ce in ce mai rar, dar cel putin de doua ori: de Paste si de Craciun. Orasul era curat, mai curat decat Bucurestiul, dar nici nu se sustine comparatia, avand in vedere dimensiunile celor doua orase si numarul de locuitori.

Mi-am intrebat mama si bunica ce cred ele ca s-a intamplat bun in Deva de cand e Munteanu primar: magazinele - mi-a zis mama, referindu-se la Bila, Kaufland, real, Plus, Metro, Carrefour si Profi. Normal, se gandeste la oferta variata acum si la optiuni, fata de magazinele pe care le avea mai demult la dispozitie. Sensurile giratorii care au mai decongestionat circulatia - asa zice mama. Aqualand si gondola ce urca pe cetatea Devei - spune bunica.

Primarul Munteanu este la al treilea mandat si lucrurile cu adevarat vizibile pe care le-a facut, din punctul meu de vedere, fost devean - am trait aici 18 ani -, sunt o gondola care urca dealul Cetatii Deva si un Aqualand, inteleg ca recent inaugurat. Aici sunt de acord cu familia mea.

Cat despre magazine, ele apareau oricum si aici, oricare primar ar fi fost - era in planul lor de extindere in tara si Deva e totusi resedinta de judet. Cat despre sensurile giratorii - doamne, sunt o nebunie. La fiecare intersectie, sens giratoriu. Realizari marete, as spune.

De o saptamana ma aflu la Deva cu fetita mea si nu fac decat sa observ neajunsuri. Imi plimb copilul cu caruciorul si credeti-ma, pe alocuri sunt niste trotuare ca dupa bombardament. Intamplator, ca sa merg spre parc, trebuie sa merg pe ele: e vorba despre portiunea din Eminescu, intre Balcescu si Carpati (pentru cunoscatori). E o adevarata aventura sa mergi cu un carucior pe-acolo si, credeti-ma, nu am un carucior fragil.

Tot strada Eminescu, carosabilul de aceasta data, este plina de gropi. Ca sa nu mai vorbesc despre centura, care, e adevarat, e drum national/ european si inteleg ca nu tine de primarie sa il asfalteze.

Sunt doua neajunsuri majore - strada si trotuarul - pe care le-am remarcat la o prima ochire, in plimbarea aproape dintr-un capat in celalalt al orasului, cu caruciorul. Si primarul spune ca singura problema nerezolvata sunt cainii vagabonzi? Am intrebat un taximetrist daca strazile sunt peste tot la fel de proaste ca Eminescu (e cam cum aratau strazile inainte de venirea lui Basescu la primarie - pentru mine ala e momentul in care a inceput asfaltarea, cel putin asa imi amintesc) si mi-a zis ca el nu crede ca devenii il vor mai vota pe Munteanu pentru un nou mandat, la ce strazi avem.

Sper sa nu il mai voteze. Cu atat mai mult cu cat aplauda un act barbar, acela al uciderii cainilor vagabonzi in acest fel.

Am spus mereu ca problema maidanezilor trebuie rezolvata, dar civilizat. Urmaresc cu regularitate emisiunile gen politia animalelor de pe Animal Planet si am vazut cum trateaza americanii animalele. Sunt in stare sa te bage in inchisoare pentru maltratarea unuia - justificat, as spune - insa eutanasiaza 10 catei pe zi din adapost, daca nu ii revendica sau adopta nimeni. Stiu ca imi vor sari multi in cap argumentand ca eutanasierea nu e o solutie, insa eu cred ca e. Humanly put to sleep - spun americanii si asa ar si trebui sa se intample. Nu impuscati in plina strada!

Sterilizarea nu e o solutie - un caine sterilizat musca in continuare si sunt acum si mai ingrozita de ei (am fost muscata de unul, am mai povestit, aici), de cand ma plimb cu caruciorul cu copilul. Incalc teritoriul haitelor, e normal, cand fiecare strada a ajuns teritoriul lor si ma deranjeaza ca nu am cum sa merg pe trotuar sa evit fecalele acestor animale. Mi-e sila cand trec cu caruciorul prin ele, uneori inevitabil.

Asa ca voi sustine mereu ca intre drepturile mele si siguranta mea si cele ale unor animale, cred ca cele ale oamenilor primeaza.

Numai ca m-a oripilat solutia gasita in orasul meu natal. Teribilism, a fost catalogat de unii gestul. Salbaticie, as spune eu. Cum e posibil ca primarul sa-i felicite pe cei care au facut un astfel de gest? Cat de mult si cum ne-am schimbat de am ajuns sa apreciem un astfel de barbarism?

Monkey business - noi si maimutele luam aceleasi decizii economice :)

Foarte interesante teoriile tipei asteia, Laurie Santos, care studiaza comportamentul maimutelor si incearca, urmarindu-le, sa explice decizii pe care le luam noi, la fel ca suratele noastre primate.



Enjoy! Mie mi s-a parut interesant. Si amuzant.

10.000 de bucuresteni muscati de caini vagabonzi in ultimele 3 luni

Citeam articolul pe HotNews.ro si nu-mi venea sa cred: in ultimele 3 luni au fost muscati de caini vagabonzi 10.000 de bucuresteni. ZECE MII!!!!

Mi se pare un numar foarte mare. Inteleg ca primarul Oprescu si prefectul Bucurestiului au inceput consultari pentru modificarea legii in sensul ca acele animale care sunt sterilizate nu vor mai fi lasate sa se intoarce pe strazi. Dar nici nu vor fi eutanasiate.

Intrebarea e unde naiba ii vor tine? Vor construi adaposturi? Ce capacitate vor avea? Sunt atat de multi caini vagabonzi in Bucuresti si apar noi generatii in fiecare an, incat daca nu vor fi eutanasiati parte dintre ei, cum vor putea fi toti adapostiti si apoi intretinuti?

Cred ca legea trebuie sa prevada niste obligatii posesorii de animale, pentru cei care le iau de la adapost, ca sa evite scoaterea lor din adapost, iar mai apoi lasarea lor in strada.

Tocmai scriam ieri aici despre metodele luate in calcul de primarul Chisinaului.

Sa revin la numar: a trebuit sa se ajunga la 10.000 ca sa inceapa consultarile pe tema cainilor vagabonzi? Probabil unii vor zice ca ei sunt ultima problema a acestui oras. Eu i-as contrazice: e printre prioritati. Ti-e frica sa mergi pe strada din cauza lor. La mine in Drumul Taberei, cu ani in urma, parca nu erau asa multi. Acum sunt haite de cate 10 si, credeti-ma, nu exagerez. I-am numarat, va dati seama, din curiozitate.

Asa ca legea aia trebuie foarte bine gandita. Care ar fi solutiile? Asociatiile de protectia a animalelor, autoritatile si chiar cetatenii trebuie sa vina cu idei.

CORECTIE: Unul dintre cititori mi-a semnalat sursa originala a stirii citate in articolul Hotnews.ro referitor la numarul socant al bucurestenilor muscati de caini vagabonzi. Citind stirea Mediafax, acolo apare asa:

"Prefectul Capitalei a declarat, marţi, după întâlnirea lunară a edililor de sector cu primarul general, că printre subiectele abordate a fost şi problema câinilor vagabonzi având în vedere raportările Institutului Matei Balş din noiembrie 2009, care arată că 10.000 de persoane au fost muşcate de câinii fără stăpân."

Diin punctul meu de vedere lucrurile se schimba, adica la nivelul lunii noiembrie 2009 fusesera inregistrate 10.000 de persoane muscate de caini bagabonzi in primele 10-11 luni ale anului. Pentru trei luni, numarul era intr-adevar socant. Nu ca n-ar fi la fel de grav ca anual zece mii dintre noi cadem victime coltilor cainilor vagabonzi.

Iubiti si cainii vagabonzi... Chirtoaca ii eutanasiaza

Cainii vagabonzi sunt un subiect extrem de sensibil. Ma uitam pe Unimedia.md la un video cu opiniile oamenilor. Moldovenii nu au inversunarea pe care o aveau romanii in mini-interviurile pe strada in care li se cerea parerea despre eutanasierea cainilor vagabonzi.

Primarul Chisinaului a decis eutanasierea cainilor care sunt prinsi si in decurs de 10 zile nu sunt revendicati de stapanii lor. Cifrele sunt relevante: in 2009 in evidente (eu asta inteleg din "au fost evacuati in capitala" - evacuati de unde?) au fost 19.453 de caini vagabonzi, iar in luna ianuarie 2010 au fost luati in evidente sau numarati alte 2138 de animale.

Parerile moldovenilor sunt impartite: multi sugereaza ca ei trebuie adunati in adaposturi, iar altii sunt de acord cu eutanasierea. Unii spun ca nu sunt un pericol pentru cetateni, iar altii ii completeaza ca sunt niste suflete.

Total de acord. Cu ambele opinii. Eu sunt un fan al emisiunilor de pe Animal Planet si am vazut ca americanii, atat de atenti la tot felul de drepturi ale animalelor, protectia si bunastarea lor - incat sunt in stare sa te bage in inchisoare pentru rau tratament al unui animal care iti apartine - au o politica foarte clara: animalele sunt luate in adaposturi, tratate si ingrijite, insa, daca nimeni nu le ia acasa, in 10 zile sunt eutanasiate. Evident ca exista o triere, cele bolanve si batrane nu au sanse a fi crutate, insa am vazut reportaje despre catei foarte simpatici, sanatosi, insa "humanly put to sleep", cum se exprima ei eufemistic. Adica adormiti cu omenie, ucisi cu omenie. :)))

Pe custile cateilor care urmeaza sa fie eutanasiati sunt puse niste fise in care se arata ce soarta urmeaza sa aiba, astfel incat familiile care vor sa ia un animal de la adapost sa poata salva de la moarte un exemplar aflat in linie dreapta spre eutanasiere.

Cred ca, desi sunt si ei niste suflete, atunci cand numarul lor creste si nu mai pot fi controlati, eutanasierea este o solutie. Iubesc animalele, insa ele trebuie sa apartina unor stapani care sa isi asume si ingrijirea lor si "educatia" lor. Cainii sterilizati si lasati in strada, pot sa muste in continuare. Am fost victima unui "comunitar".

Mie masurile luate de Chirtoaca mi se par bune si civilizate: el spune ca fiecare caine sa fie inregistrat pe numele unui stapan, iar abandoanrea animalelor sa fie pedepsita. Si apoi solutia cu eutanasierea.

Ati vazut scandaluri de-alea in care hingherii veneau sa ia cainii si batrane isterice urlau ca sunt cainii lor de la bloc si ii bagau in casa pana plecau oamenii. Iar mai apoi ii lasau din nou in fata blocului, le dadeau mancare si se dadeau mari iubitoare de animale. Daca sunt asa iubitoare, de ce nu ii tin in casa? Chirtoaca a gasit solutia, se pare, pentru o astfel de situatie: vrei sa aperi un caine, ti-l asumi si esti pedepsit daca il gasesti din nou in strada.

Trebuie sa recunosc: la capitolul asta, tanarul primar al Chisinaului pare sa fi gasit solutia cea mai ok. Acum ramane de vazut daca merge Brigitte Bardot la Chisinau sa mai salveze niste vagabonzi si sa-i bata lui chirtoaca obrazul pentru tratament inuman al bietelor vietati.

Ce-i trebuie chelului? Tichie de margaritar. Chelul e Zoo Bucuresti

Doamne, vad pe HotNews.ro stirea urmatoare: animalele de la Zoo Bucuresti pot fi urmarite pe internet, printr-un proiect lansat de UPC Romania, Animal Planet si Gradina Zoologica.

Intrand pe internet, arata bine. Iata.

Sunt curioasa insa daca se vor vedea pe film si sobolanii de pe alei sau gandacii de bucatarie care merg pe igoane si pe geamurile custilor maimutelor. Am scris aici si am pus si fotografii sa ilustrez despre mizeria in care sunt tinute animalele la Zoo in Baneasa.

Acum, vanza stirea, prima reactie a fost cea din titlul. ce ii trebuie chelului? pai ce altceva, tichie de margaritar.

I'm back!

E adevarat, nu v-am anuntat ca plec, dar va anunt ca ma intorc. Dar n-am vrut sa intorc cutitul in rana celor al caror concediu era ceva mai tarziu sau l-au avut deja. :)

Asadar, m-am intors dupa doua saptamani de absenta. Am fost in concediu. In perioada urmatoare va voi povesti descoperirile mele din Spania, unde am fost pentru prima data. Mi s-a indeplinit dorinta de a vedea Barcelona, dar am si colindat putin prin"imprejurimi", adica la Valencia, in Andorra si in sudul Frantei, prin zona Perpignan-ului. Am facut un pic de plaja, am inotat si m-am odihnit.

Am facut poze, m-am indragostit de Barcelona, asa cum anticipam, am abuzat de Mojito (adica am baut in fiecare seara cate unul) si m-am scarbit de paella (desi n-am mancat decat de doua ori). M-au amuzat cateii turistilor, parca pe zi ce trecea din ce in ce mai mici, i-am adorat pe buldogii francezi. Pacat ca prietenul meu nu-mi da voie sa tin un pet in apartament, ca mi-as dori un buldog francez.

Daca ar fi sa enumar pe scurt high light-urile vacantei ar fi: Barcelona - Parcul Guell, in special, acvariul din Barcelona, Orasul artelor si stiintelor din Valencia, infrastructura spaniola - au super-autostrazi, cele cu plata cam scumpe, asa ca o sa imi permit sa va dau niste sfaturi de calatorie mai incolo, daca aveti intetia de a inchiria masina si n-ati mai facut-o in Spania, fructele de mare. Si Hard Rock Cafe din Barcelona, din Piata Catalunia. Despre ele, pe larg, in postarile viitoare. :)

Knut a crescut mare. E pe cale sa aiba o iubita italianca

Il cunoasteti pe Knut (aici e povestea lui, pe scurt), n-aveti cum sa nu-l stiti pe ursul polar din zoo de la Berlin, care a fost prezentat publicului in 2007, cand era doar un pui de 130 kilograme respins de mama lui si crescut de un ingrijitor.

Knut este o marca inregistrata in Germania, iar in anul in care s-a nascut si a devenit cunoscut profitul gradinii zoologice din Berlin a fost de 5 milioane de euro, iar numarul de vizitatori a fost mai mare cu 30% decat cel estimat. Cantece, carti, film despre viata lui, musical-uri, coperte de reviste - Knut este subiectul tuturor acestora.

Ursuletul Knut la momentul prezentarii publicului. Curand a devenit o marca, o celebritate(jos).

Acum Knut a crescut mare si nu mai este atat de dragalas ca in copilarie, insa viata lui continua sa intereseze. Publicatia Tagesspiegel spune ca este foarte posibil ca "baiatul" sa aiba o prietena. Gianna, un alt urs polar de la gradina zoologica din Munchen ar ptuea fi adusa sa locuiasca impreuna cu Knut intrucat spatiul polar din gradina zoologica bavareza trebuie extins. Asa ca Gianna, considerata italianca, ar putea deveni de la mijlocul lunii septembrie nu numai colocatara, dar si iubita lui Knut.

Asa arata Knut la varsta de doi ani. Si-a mai pierdut din dragalasenie, insa publicul nu si-a pierdut interesul pentru el.

Niciuna dintre gradinile zoologice nu a confirmat inca informatia. Dar ea pare un partener potrivit pentru Knut, intrucat au aceeasi varsta, trei ani deja. Insa, potrivit specialistilor, Knut mai trebuie sa astepte un an pana la a deveni la randul lui parinte, intrucat masculii pot concepe de la patru ani, in timp ce femelele de la trei.

Informatia s-ar putea sa ii dezamageasca pe fanii ursului polar care, atunci cand aparuse si micuta Floke, orfana de la gradina zoologica din Nurnberg, au gasit partenerea portrivita pentru simpaticul urs Knut. Ambii celebri, ambrii extrem de simpatici si ambii cu un destin dur la nastere, dar unul plin de succes dupa, Knut si Floke pareau Brangelina speciei lor. Acum se pare ca ar putea intra Gianna pe fir.

Ea e Gianna.

Gradina zoologica Bucuresti - animale si.... animale

Imi plac animalele, poate sunt chiar exagerata, daca ar fi sa il intrebati pe prietenul meu. Am tinut sa vad gradinile zoologice de prin orasele prin care am mers, atunci cand am avut mai mult timp la dispozitie, pentru a vizita si muzeele si zoo. Asa ca am bifat gradinile zoologice din Budapesta, Viena, Londra si Innsbruck. Cea din Viena ramane preferata mea.

Cum era si firesc, mi-am dorit sa o vad si pe cea din Bucuresti. Prietenul meu a tot evitat sa mergem. "O sa ti se faca mila de animale, nu arata bine, lasa, le-am vazut pe alea de-afara", imi spunea el.Tot ce citisem si auzisem in anii anteriori despre Zoo era dezastruos.

Acum o luna am citit insa un articol in EVZ si am fost incurajata. Mi-am zis ca nu are cum sa fie trist, cand articolul remarca niste imbunatatiri, cand colegul meu, jurnalist cu spirit de observatie ascutit si cu spirit critic a scris de bine.

Asa ca in week end-ul urmator l-am convins pe prietenul meu sa mergem la Zoo, la Baneasa, intr-o duminica pe la ora 2, extrem de calduroasa. Prima impresie mi-am facut-o inca de pe drum, pentru ca mergeam pe sosea si nu eram siguri daca am trecut sau nu de zoo, pentru ca nu erau indicatoare. La Viena poti ajunge la Schonbrunn cu mijloacele de transport sau cu masina personala, insa orice traseu ai urma nu ai cum sa te ratacesti. Daca te plimbi prin parc, daca mergi la castel, exista sageti peste tot care sa iti indice directia. sa nu mai vorbim despre trenuletul care te plimba de la gradina zoologica la Gloriette.

Buun, am ajuns insa la locul cel mai aglomerat, erau terase pe-acolo, o parcare si multe masini parcate pe marginea strazii, asa ca am conchis ca acolo era gradina zoologica. M-am aratat mirata ca prietenul meu era atat de confuz, bucurestean fiind, insa am inteles ca nu mai fusese acolo din copilarie.

Am parcat si am luat-o pe jos spre intrare. Doamne, dar e o aventura, pentru ca, pe langa faptul ca sunt parcate masini pe ambele margini ale strazii, destul de inguste, "jmecherii" vor sa mearga pana in poarta cu masina. Pe strada am trecut pe langa niste terase care scoteau un fum si un miros de mici si carnati la gratar de ti se indoia stomacul, dar ti se facea si pofta, si de unde se auzea o muzica galagioasa. Un "jmecher" cu decapotabila si cu "gagica" langa el era sa dea peste un carucior, ca baiatul vroia sa intoarca, vazand ca nu are unde sa-si parcheze masina. Ce conta ca erau acolo familii cu pitici de mana, care avusesera bunul simt sa lase masina mai departe si sa vina cu copiii in brate spre intrare, conta ca el vroia sa faca manevre si sa fie vazut de toata lumea.

Am cumparat bilete, ieftine, 12 lei de persoana, adica echivalentul a mai putin de 4 euro - in timp ce la Viena biletul pentru un adult este de 12 euro, la Londra 14 lire - si am intrat. Apoi ne-am dat seama ca nu aveam apa la noi. Il intrebam pe tipul de la poarta: "Exista vreun chiosc cu apa inauntru?". Malacul se uita la noi cu uimire amestecata cu dispret: "Normal ca nu". Hm, normal? N-as zice. Peste tot in gradinile vizitate de noi erau chioscuti cu apa, sucuri, ceva de mancare, covrigi tipici vienezi sau prajituri. Deci nu eram noi anormali, doar gandeam dupa niste standarde care nu se aplica la noi.

Intrati, incepem cu pelicanii - multi foarte multi. Eu eram incantata precum un copil. "Vezi, spuneai ca arata jalnic, animalele mi se par ok".

Am ajuns pe la niste custi care erau goale, fie ca animalele se ascundeau, fie ca nu existau momentan. Si, dintr-o data, vad ceva miscand pe-acolo.(Pozele sunt facute cu telefonul, ceea ce nu se intelege, o sa va explic)

In cazul in care nu intelegeti ce e incercuit acolo, e unul dintre numerosii membri ai familiei de sobolani. Doamne, erau o gramada, mari, mici, adulti, copii, fosgaiau pe-acolo. Locul lor nu era acolo, va dati seama. Caci altfel nu ar fi fost asa, in libertate, sa alege pe alei. Parintii isi grabeau copii, de teama sa nu se trezeasca traversati peste degetele de sobolani, noi am incercat sa le facem poze. L-am prins doar pe asta, pentru ca baietii aveau chef de joaca si se alergau pe-acolo, se ascundeau in iarba care marginea aleile.

Ceea ce m-a surprins foarte tare este cat de aproape sunt custile de alei, de oameni. Spre incantarea vizitatorilor, as spune. Este mult mai frumos sa vezi un ras de foarte aproape, la Innsbruck, de exemplu, erau intr-un tarc foarte mare, cu copaci in care stateau si erau destul de departisor de alee.

Cum custile erau aproape, mi s-a parut logica existenta unei balustrade din lemn si a placutelor pe care scria: "nu depasiti balustrada". Altfel, nu vedeai pe nimeni acolo, nimeni dintre angajatii gradinii. Ceea ce mi-a placut la Londra era ca din loc in loc, pe langa custi, erau persoane gata sa iti dea o explicatie. Ei erau voluntari, eu am vazut multi tineri si pensionari si am vorbit cu unul dintre ei, cel care era langa tarcul tigrului. Tinerii de obicei sunt la muncile care presupun ceva efort, la curatat custi de exemplu, in timp ce oamenii in varsta sunt pregatiti sa dea explicatii. Domnul respectiv, la vreo 80 de ani, ne explica pasivitatea tigrului: tocmai fusese hranit si din acest motiv dormea in acel moment si ignora vizitatorii.

Ce se intampla la Bucuresti?


Vedeti unde este balustrada? Vedeti unde e copilul? Tatal lui, mai smecher decat altii, si-a pus copilul bot in bot cu babuinul. Sa vada copilul animalul, in ciuda avertismentului de pe placuta: "Nu depasiti balustrada".

In conditiile in care tu, tanar din generatia mea - in care eu imi pun multe si mari sperante - iti inveti copilul sa incalce regulile de mic, ce sanse sa ne civilizam avem? Am vorbit despr asta cu prietenul meu tot drumul spre casa. Daca spune sa nu depasesti balustrada, tu de ce iti duci copilul de partea cealalta? Ca sa le faci in ciuda altora, care respecta regula? Prietenul meu imi spunea ca vinovati sunt cei e la zoo, pentru ca nu exista niciun om care sa supravegheze respectarea regulilor. Eu nu sunt de acord ca doar coercitiv ne putem educa, dar, pana la urma, s-ar ptuea ca el sa aiba dreptate. daca primea o amenda de... sa zicem 300 de lei pentru asta, probabil ca la urmatoarea vizita s-ar fi gandit de doua ori daca sa-si puna copilul atat de aproape de babuin.

Mai mergem putin si ce vedem. Alte mai ute erau hranite cu chipsuri cu paprika. Scria pe o placuta: "Nu hraniti animalele!" O fata la vreo 13 ani, cu mama si tatal ei, hraneau maimuta cu chipsuri. Mai erau aruncate pe-acolo popcorn, pufuleti, in ciuda faptului ca maimuta avea in cusca fructe, citrice, si alta mancare data, evident, de ingijitori.

- Credeti ca este sanatos pentru maimuta sa manance chipsuri cu paprika?, i-am intrebat pe oamenii aia.

M-au privit, femeia a murmutar ceva in barba, iar barbatul si-a indemnat fiica: "Treci peste balustrada si da-i-l mai aproape, ca nu ajunge". Incredibil, ma sfida! Si mi-o arata! Adica imi transmitea: Cine esti tu sa ma impiedici pe mine sa dau mancare maimutei?

Incalca doua reguli: hranea animalele si depasea si balustrada.

Ceilalti oameni din fata custii, jenati, si-au infrant pornirea de a-i arunca ceva maimutei si au inteles mesajul. Dar ma priveau uimiti, cum s-a apucat cineva sa spuna ceva, i-a facut cuiva observatie pentru ca incalca o regula?

Urmatorul loc vizitat: reptilele si maimutele mici. Ei bine, aici m-am intristat din nou. Iata de ce:

Daca nu intelegeti din fotografii, este vorba despre gandaci care merg pe iguane, pe geamuri. Stiti, eu credeam ca gandacii de bucatarie traiesc in bucatarie, de-asta se cheama asa. Sunt gandacii aia nenorociti care trag la alimente, rosii. Mi s-a facut o mila teribila de animale. Este inadmisibil sa ai asa ceva. Mie acei gandaci imi sugereaza mizerie.

Prietenul meu s-a apropiat de geam sa vada o reptila si mai-mai sa ia pe el un gandac, deci nu sunt numai pe dinauntru, ci si pe dinafara. Ingrozitor si inadmisibil!

Vizita noastra la zoo s-a terminat foate repede. Credeam ca am ratat niste alei, insa nu. Este foarte mica gradina noastra zoologica. Si faptul ca au amenajat niste custi - desi nu inteleg ce cauta o masina 4x4 in spatiul leilor, chiar daca explicatia e simpla: vor sa sugereze un safari in savana - nu inseamna ca au mai multa grija de animale.

Mi-am zis ca ziaristul de la EVZ, colegul meu, n-a vazut o gradina zoologica civilizata. Ca turistii spuneau ca a noastra arata mai bine decat cea din Sofia nu ma incalzeste cu nimic.

Lipsesc oamenii - ingrijitorii, probabil ca lipsesc si fondurile, iar vizitatorii sunt animale mult mai necivilizate decat cele care stau in custi.

Daca intrarea ar fi mai scumpa, daca s-ar da amenzi celor care incalca regulile si hranesc animalele, daca s-ar introduce ideea de voluntariat asa simplu, cum e in Londra, cu oameni care sa stea pe langa custi, sa previna incalcarea regulilor, daca ar exista chioscuri cu produse, ar exista si fonduri mai multe pentru zoo, astfel incat sa poata fi investiti in ea si in bunastarea animalelor.

In plus, leoparzii cred ca s-au obisnuit si cu muzica de peste gard, si cu sunetul constructiilor - un cartier rezidential va fi gard in gard cu zoo, si cu fumul de mici. Toate acestea sunt elemente de stres pentru animale, dar probabil nu si pentru cele de la Bucuresti.

Am comentat cu alti oameni ceea ce am vazut, acolo, au intrat in vorba cu noi auzindu-ma comentand conditiile proaste pentru bietele vietati. Erau de acord cu mine, dar ei erau putini. Majoritatea sunt cei pe care i-am categorisit eu drept "ghiolbani". Iertati-ma, dar numai un ghiolban nu respecta regulile: taticul ala smecher care si-a trecut copilul de balustrada, cealalt care a indopat maimuta cu chipsuri. Bietul animal avea blana roasa pe mana de la gratiile prin care isi baga mana sa ia ceea ce ii aruncau oamenii. Era clar ca familia aceea nu era nici prima, nici ultima care facea asta.

Zoo de la Bucuresti arata dezastruos si inadmisibil. Ma bucur ca am vazut-o, insa acum stiu sa le recomand tuturor familiilor cu copii: daca vreti sa vada animale, in conditii buna si decente, asa cum trebuie, duceti-va copiii la Budapesta sau, mult mai bine, la Viena. Nu degeaba Viena a fost declarat orasul cu cele mai bune conditii de viata din luma, detronand anul asta Zurich-ul. Acolo si animalele au conditii premium.

London Zoo - Tristete sau astenie de primavara in randul animalelor

Am facut o vizita la gradina zoologica din Londra. La cat de mult imi plac animalele, nu puteam rata "cea mai veche gradina zoologica din Europa", cum e ea descrisa in pliante. Speram sa fiu impresionata, dar marturisesc ca nu a reusit sa detroneze in inima mea gradina zoologica din Viena, de la Schonbrunn.

Multa animatie, multe familii cu copii de toate varstele, multi tineri , cupluri de adolescenti sau adulti, oameni in varsta, ce mai gradina zoologica era plina de viata pe alei si in spatiile verzi. Mi-a placut la nebunie faptul ca familiile si-au adus sacosa cu mancare de acasa si paturica si la ora pranzului s-au asezat pe iarba - sunt zone special amenajate pentru picnic - si au mancat, iar pustii s-au odihnit un pic dupa alergatura. Duminica a fost o zi frumoasa, insorita, cu 15 grade Celsius, numai buna de stat in aer liber. London Zoo este in Regent'sPark, asa ca plimbarea mea de la statia de metrou pana la intrare mi-a luat cam jumatate de ora.

Ei bine, in ciuda animatiei vizitatorilor, sau probabil tocmai de aceea, animalele m-au dezamagit cumplit prin apatie. Asta a fost impresia pe care mi-au facut-o si, privind pozele, exact asta imi reflecta ele. Vi le arat mai jos, sa vedeti despre ce vorbesc:

Gorila mi-a placut teribil. Statea si se uita prin geam la copilasii care incercau sa ii atraga atentia, dar atitudinea ei era intr-un socant contrast cu animatia de dincoace de sticla. Pustii tipau, dadeau din maini, se inghesuiau sa o priveasca in ochi, iar ea statea cu capul sprijinit de geam si lingea sticla la intervale regulate (n-am avut loc de pici sa surprind acea atitudine), ca in final sa ii priveasca de la distanta. Erau trei gorile, una dormea intr-un hamac, in timp ce cealalta ne intorsese spatele, preocupata sa isi curete unghiile.

Pasarica asta (sterling se cheama in engleza, cred ca e mierla, dar poate ma insel) a fost cel mai vesel animal pe care l-am vazut. Si canta de mama focului.

O reptila uriasa, dragon - in engleza - se misca atat de incet de aveai impresia ca e in reluare.

Hipopotamul asta mi-a atras atentia prin melancolia lui. Ciudat este ca, de partea cealalta a gardului, in cealalta jumatate de bazin, era un altul care statea exact in aceeasi pozitie. Parca ar fi fost doi iubiti certati care stateau spate in spate. :)

Felinele sunt preferatele mele - fireste, dupa ursii koala - iar tigrii, superbi de altfel, dormeau ca valiza-n gara. Unul dintre ingrijitori - un batranel cu ecuson de voluntar - mi-a vazut dezamagirea si mi-a spus ca tocmai ii hranisera, de-asta dormeau. "Dar esti norocoasa, ca il poti vedea chiar si dormind, femela s-a ascuns pe undeva de nici n-o zaresti", m-a consolat el.

Greyfriars Bobby - cel mai fidel catel din Scotia

El este Bobby, Greyfriars Bobby, cel mai celebru catel din Edinburgh. Are si o statuie, de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea. Il gasesti peste tot, este un simbol al orasului, e sub forma de statui, la intrarea in magazine sau in hoteluri, ca in cazul de fata, sub forma de magneti de frigider, pe tricouri.

Cam asa mi-l imaginam eu pe Zdreanta, cel cu ochii de faianta. Va mai amintiti de el? Catelul hotoman caruia ii place sa fure ouale pana a fost pacalit cu unul fierbinte. Latos si foarte simpatic, la fel ca Bobby.

Am auzit doua variante ale povestii lui Bobby, singura diferenta fiind cui ii apartinea catelul. Prima suna asa: un politist din Edinburgh, de prin 1850, si-a luat drept poartener in noptile friguroase de iarna, cand patrula pe strazile orasului, un catel, pe Bobby. Dupa ce stapanul a murit de tuberculoza si a fost ingropat in Greyfriars Kirkyard, catelul nu s-a miscat de langa mormantul stapanului au timp de 14 ani, pana cand a murit. A doua varianta contine acelasi fir narativ, doar ca stapanul era un nobil, iar catelul ar fi stat langa mormantul lui 16 ani. :)

Oricum, prima varianta cred ca e cea oficiala, mai ales ca numele catelului e Greyfriars Bobby, iar in Edinburgh, vizavi de Greyfriars Kirkyard este o fantana cu statuia lui Bobby. Locuitorii orasului au avut grija de catel si l-au hranit, simpatizat fiind pentru loialitatea de care a dat dovada. La ora 1 la pranz, cand se auzea salva de tun din Castel, se spune ca lumea se ducea sa il vada pe Bobby, pentru ca mergea la cafeneaua pe care obisnuise sa o frecventeze stapanul sau, sa primeasca de mancare.

Daca tot e week end, m-am gandit sa va arat animalutele pe care le-am fotografiat in Edinburgh si in Londra. Super-simpatice!

Oamenii obisnuiesc sa hraneasca pasarile, iar uneori senzatia e destul de stranie, atunci cand te vezi inconjurat de pescarusi. Sunt cei mai invazivi, mult mai tupeisti decat porumbeii. Eram prin campus cu o prajiturica in mana si am vazut niste tipi care ma priveau amuzati. M-am uitat in spate si am constatat ca eram urmarita de doi pescarusi. Asa ca mi-am impartit prajitura cu ei si am facut o imprudenta, pentru ca un al treilea a zburat de pe un acoperis razant deasupra capului meu, o senzatie destul de neplacuta, ca sa prinda si el o bucatica. Si mi-am amintit de filmul "Pasarile". Asa ca mi-am abandonat prajitura si m-am grabit sa intru intr-o cladire.

Rate canadiene, mi s-a spus ca sunt. Foarte pasnice, pe malul unui lac din Edinburgh.

Falconry - adica un fel de "vulturarie" la un castel din Scotia. O crescatorie de soimi, mai degraba.

Soimii astia sunt folositi si la nuntile care se organizeaza la castelul Dalhousie, sunt antrenati sa zboare si sa iti "aterizeze" pe mana. Ei bine, ei pot fi antrenati sa aduca verighetele, asta daca risti o astfel de figura spectaculoasa. Dar cavalerul de onoare trebuie, evident, sa aiba pe mana o manusa.

Mi s-a parut extrem de simpatica aceasta bufnita sau un fel de bufnita. Avea penele atat de fine de parea acoperita de blana. Parea destul de adormita, dar cand am incercat sa o ating a devenit foarte agitata.

Mi-a placut la nebunie pasarea asta. Si, chiar daca la inceput a stat in fundul custii, parca a inteles ca vreau s-o fotografiez si a venit in fata. Mi-a pozat, smechera. Parca e o batranica.

E adorabila, bufnita zapezii, specie care a existat inainte si in Marea Britanie, acum cica e adusa din Canada. E o frumusete.

Si in Londra, in Kensington Park, oamenii hraneau pasarile. Fac galagie si se agita, spre amuzamentul celor care le hranesc. Iti ciugulesc practic si din mana, daca ai curajul sa le lasi.

Cele mai prietenoase veverite pe care le-am intalnit. Am avut la mine o ciocolatica Ferrero Rocher, care are in mijloc o aluna, dar aluna sta intr-o crema de ciocolata. Insa mi-a placut atat de tare ideea de a hrani veverita incat am desfacut ciocolatica. Nu va imaginati ca a muscat din ea, ca era cam maricica pentru ea. Nu, mi-a furat-o pe toata si apoi a fugit cu ea intr-un copac. Super-haioasa.

Acum am inteles de unde expresia "sunt ca doi porumbei". Cred ca vine primavara, ca porumbeii astia se pupau de zor.