Internship la Economist Intelligence Unit

Parte a programului la care sunt aici in Anglia este sa fac si un internship pe undeva. Am avut norocul sa imi iasa sa merg la Economist Intelligence Unit si sa fiu in departamentul care se ocupa de analiza Europei de Est. Asa ca acum sunt la finalul primei zile si sunt extrem de incantata de oamenii pe care i-am cunoscut. Lucrez sub supravegherea unuia dintre senior analistii din divizie, Joan Hoey, care se ocupa de Romania si Serbia.

Asa ca daca aveti curiozitati privind viziunea lor asupra Romaniei - inainte sa apara urmatorul raport in aprilie - spuneti-mi-le. Am si eu o lista intreaga, sper sa obtin cat mai multe raspunsuri.

London Zoo - Tristete sau astenie de primavara in randul animalelor

Am facut o vizita la gradina zoologica din Londra. La cat de mult imi plac animalele, nu puteam rata "cea mai veche gradina zoologica din Europa", cum e ea descrisa in pliante. Speram sa fiu impresionata, dar marturisesc ca nu a reusit sa detroneze in inima mea gradina zoologica din Viena, de la Schonbrunn.

Multa animatie, multe familii cu copii de toate varstele, multi tineri , cupluri de adolescenti sau adulti, oameni in varsta, ce mai gradina zoologica era plina de viata pe alei si in spatiile verzi. Mi-a placut la nebunie faptul ca familiile si-au adus sacosa cu mancare de acasa si paturica si la ora pranzului s-au asezat pe iarba - sunt zone special amenajate pentru picnic - si au mancat, iar pustii s-au odihnit un pic dupa alergatura. Duminica a fost o zi frumoasa, insorita, cu 15 grade Celsius, numai buna de stat in aer liber. London Zoo este in Regent'sPark, asa ca plimbarea mea de la statia de metrou pana la intrare mi-a luat cam jumatate de ora.

Ei bine, in ciuda animatiei vizitatorilor, sau probabil tocmai de aceea, animalele m-au dezamagit cumplit prin apatie. Asta a fost impresia pe care mi-au facut-o si, privind pozele, exact asta imi reflecta ele. Vi le arat mai jos, sa vedeti despre ce vorbesc:

Gorila mi-a placut teribil. Statea si se uita prin geam la copilasii care incercau sa ii atraga atentia, dar atitudinea ei era intr-un socant contrast cu animatia de dincoace de sticla. Pustii tipau, dadeau din maini, se inghesuiau sa o priveasca in ochi, iar ea statea cu capul sprijinit de geam si lingea sticla la intervale regulate (n-am avut loc de pici sa surprind acea atitudine), ca in final sa ii priveasca de la distanta. Erau trei gorile, una dormea intr-un hamac, in timp ce cealalta ne intorsese spatele, preocupata sa isi curete unghiile.

Pasarica asta (sterling se cheama in engleza, cred ca e mierla, dar poate ma insel) a fost cel mai vesel animal pe care l-am vazut. Si canta de mama focului.

O reptila uriasa, dragon - in engleza - se misca atat de incet de aveai impresia ca e in reluare.

Hipopotamul asta mi-a atras atentia prin melancolia lui. Ciudat este ca, de partea cealalta a gardului, in cealalta jumatate de bazin, era un altul care statea exact in aceeasi pozitie. Parca ar fi fost doi iubiti certati care stateau spate in spate. :)

Felinele sunt preferatele mele - fireste, dupa ursii koala - iar tigrii, superbi de altfel, dormeau ca valiza-n gara. Unul dintre ingrijitori - un batranel cu ecuson de voluntar - mi-a vazut dezamagirea si mi-a spus ca tocmai ii hranisera, de-asta dormeau. "Dar esti norocoasa, ca il poti vedea chiar si dormind, femela s-a ascuns pe undeva de nici n-o zaresti", m-a consolat el.

Primavara la Sussex University

Am tot vrut sa va arat imagini din campusul Universitatii Sussex, dar am fost cam ocupata in ultima vreme. Primavara a venit cam de o luna si jumatate aici, daca e sa ma iau dupa ghioceii care au inflorit in campus inca din ianuarie. Acum au inflorit si brandusele si arata totul minunat. Si ceea e imi place cel mai mult e faptul ca nimeni nu rupe florile, pentru a si le pune intr-o vaza in camera de camin.

In fotografia de mai sus, nu am rezistat tentatiei pe care o are toata lumea care studiaza la Sussex. E o fotografie-sablon, dar e fun.

To the Tower... of London

Mi-am dorit foarte mult sa vizitez Tower of London si am facut-o saptamana trecuta. Cand te gandesti ca acum platesti sa intri acolo, iar in trecut nu stiai cum sa-l eviti, pentru ca, de cele mai multe ori, insemna condamnarea ta la moarte.

Turnul Londrei a fost o luxoasa resedinta regala, fortareata si inchisoare, loc de executii, dar si gazda a bijuteriilor Coroanei. De fapt este un complex, cu doua randuri concentrice de ziduri de protectie, cu turnuri.

Este aproape de Tower Bridge si se invecineaza cu City of London, centrul financiar al Londrei.

Aproape de intrare, in curtea interioara, intre cele doua randuri de ziduri de aparare concentrice. In dreapta imaginii este intrarea in Palatul Medieval.

City of London, vazut din Tower of London. Pe cele doua maluri ale Tamisei trcutul se impleteste cu modernitatea, fortareata din piatra a carei constructie a inceput in secolul XI sta vizavi de cladirile moderne din sticla.

Tower Bridge este unul dintre locurile in care imi place cel mai mult sa merg in Londra, desi bate un vant care te face sa grabesti pasul. Mi-a placut cum se vedea Tower Bridge dintr-o incapere a Palatului Medieval.

Pe unul dintre pasajele de trecere intre turnuri, cu Tower Bridge in spate si White Tower in fata mea.

White Tower a fost construit in 1078 de William Cuceritorul si a fost gandit sa ii protejeze pe normanzi de locuitorii Londrei si de invadatori. Richard Inima de Leu a dispus, un secol mai tarziu, construirea unor ziduri de aparare in jurul cladirii. Oricum, la baza zidurile au 4,5 m grosime, iar spre varf putin peste 3 m. De prin 1200, White Tower a fost resedinta regala pana in vremea lui Oliver Cromwell. Aici se afla expusa armura lui Henric VIII, dar si ale altor monarhi englezi.

Cum sunt doua randuri de ziduri de aparare, sunt si numeroase turnuri, precum cel din spatele meu. Cradle Tower este acesta.

Curtea interioara, in spatele cladirii in care se afla bijuteriile Coroanei.

In turnuri, unde au fost inchisi de-a lungul vremii prizonierii, sunt o multime de inscriptii pe pereti, unele mai simple, altele, precum cea de mai sus, extrem de elaborate, adevarate sculpturi in piatra. Asta depinde in mod sigur de perioada pe care au petrecut-o in turn. Unii dintre ei au au conditii relativ confortabile, altii, dimpotriva. Oricum, la cata piatra e acolo, chiar cu semineele existente, trebuie sa fi fost extrem de frig. Mai sus este un calendar, cu zodiile, facut de Hew Draper din Bristol, inchis deja de 14 luni la momentul in care facut inscriptia de pe zis. Acuzatia sub care a fost inchis in Turn a fost vrajitoria.

In astfel de incaperi cu inscriptii pe ziduri sunt camere de filmat. N-am resitat tentatiei de a face o fotografie ... :)

Intr-unul dintre turnuri ti se spune o poveste. Imagineaza-ti ca esti unul dintre cei 30 de soldati care apara zidul si ti se dau arme si echipament. Ma rog, sunt expuse, le poti incerca, asa cum am facut eu, insa ele sunt legate cu niste lanturi destul de solide sa nu ai tentatii de a le lua acasa. Oricum, sunt destul de grele, atat coiful, cat si camasa de zale sau arbaleta pe care le-am cercetat eu. Insa niste pusti germani care vizitau turnul in acelasi moment cu noi erau extrem de incantati.

Bijuteriile Coroanei, o parte dintre ele, se afla in aceasta cladire. Sunt aici din 1303, dupa ce au fost furate si recuperate din Westminster Abbey. Se pare ca in timpul celui de-al doilea razboi mondial au fost duse in seiful unei case de asigurari. Aici poti vedea un film cu incoronarea reginei Elizabeta II, din 1953, si insemnele regalitatii purtate de ea la incoronare, precum si o serie de coroane de regi. Pe peretii unei incaperi sunt toate emblemele regilor incepand cu 1066, cucerirea normanda, pana la actuala regina. Am constatat ca ambele Elizabete, precum si regina Victoria au domnit foarte mult, in comparatie cu reprezentatii masculini, mai putin norocosi. :) Pe peretii respectivi mai incap doi monarhi. Ma intreb mereu daca Charles mai are vreo sansa sa devina rege, sau coroana va trece direct la William.

Yeoman Warder sau Beefeater - paznicii Turnului, in trecut in sarcina lor intrau prizonierii si pazeau bijuteriile Coroanei, astazi sunt ghizi care iti povestesc istorii ale Turnului, intrigi, tradari, executii, prizonieri celebri. Denumirea de Beefeaters vine fie din faptul ca se spunea ca aveau privilegiul sa primeasca o bucata de carne de vita - considerata o delicatesa, pe care nu si-o permiteau muritorii de rand - de la masa regelui sau pur si simplu mancau vita ca parte a unei diete pentru trupele de elita, pentru a fi puternici. Acesti oameni traiesc in Turn, insa trebuie sa aiba si o casa in afara lui, pentru momentul in care vor iesi la pensie.

Yeoman Warders sunt pregatiti orcand sa iti spuna povestile celebrilor prizonieri din Turn. Eu sunt fascinata de dinastica Tudorilor, gratie HBO, care are un serial cu acest nume la care ma uit si care m-a impulsionat sa citesc mai mult pe subiect si, in Marea Britanie, sa caut sa vad cat mai multe. Asa ca m-a interesat sa fotografiez niste imagini cu Anne Boleyn (sus), cea de-a doua sotie a lui Henric VIII, acuzata de tradare, adulter si incest, inchisa in Turn si apoi decapitata. Ea este mama Elizabetei I (foto jos), inchisa si ea in Turn sub acuzatia de tradare si complot impotriva surorii ei vitrege aflate pe tron, Mary I, cunoscuta ca Bloody Mary, dar fiindca vinovatia nu a putut fi demonstrata, ea fost eliberata. Si a devenit unul dinter monarhii care au marcat istoria Angliei. Potretele Tudorilor se gasesc la National Portrait Gallery in Londra, dar si intr-o incapere din Camera Lorzilor, unde sunt pictati Henric VIII si cele sapte sotii ale sale.

Corbii sunt celebrii in Tower of London si sunt aici din timpul lui Charles II. Evident, nu aceleasi pasari. :D Legenda spune ca daca pasarile vor parasi vreodata Turnul Londrei, inseamna ca Turnul si monarhia britanica se vor prabusi, vor disparea. Corbii se plimba liberi prin curtea castelului, dar aripile lor sunt putin taiate, ca sa nu poata zbura la distante mari. Sunt hraniti cu carne de vita, probabil ei sunt adevaratii beefeaters, si de ei are grija unul dintre paznici, Ravenmaster, e functia lui. Inteleg ca cel de-acum are 77 de ani si el le cumpara in feicare zi carnea de vita. In cel de-al doilea razboi mondial al fi murit majoritatea dintre ei, din cauza socului in urma bombardamentelor asupra Londrei, dar atunci cand s-a redeschis publicului Tower of London "echipa" a fost refacuta. Astazi sunt vreo 9-10 corbi, fiecare cu numele lui, iar cel mai batran are vreo 20 de ani.

Greyfriars Bobby - cel mai fidel catel din Scotia

El este Bobby, Greyfriars Bobby, cel mai celebru catel din Edinburgh. Are si o statuie, de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea. Il gasesti peste tot, este un simbol al orasului, e sub forma de statui, la intrarea in magazine sau in hoteluri, ca in cazul de fata, sub forma de magneti de frigider, pe tricouri.

Cam asa mi-l imaginam eu pe Zdreanta, cel cu ochii de faianta. Va mai amintiti de el? Catelul hotoman caruia ii place sa fure ouale pana a fost pacalit cu unul fierbinte. Latos si foarte simpatic, la fel ca Bobby.

Am auzit doua variante ale povestii lui Bobby, singura diferenta fiind cui ii apartinea catelul. Prima suna asa: un politist din Edinburgh, de prin 1850, si-a luat drept poartener in noptile friguroase de iarna, cand patrula pe strazile orasului, un catel, pe Bobby. Dupa ce stapanul a murit de tuberculoza si a fost ingropat in Greyfriars Kirkyard, catelul nu s-a miscat de langa mormantul stapanului au timp de 14 ani, pana cand a murit. A doua varianta contine acelasi fir narativ, doar ca stapanul era un nobil, iar catelul ar fi stat langa mormantul lui 16 ani. :)

Oricum, prima varianta cred ca e cea oficiala, mai ales ca numele catelului e Greyfriars Bobby, iar in Edinburgh, vizavi de Greyfriars Kirkyard este o fantana cu statuia lui Bobby. Locuitorii orasului au avut grija de catel si l-au hranit, simpatizat fiind pentru loialitatea de care a dat dovada. La ora 1 la pranz, cand se auzea salva de tun din Castel, se spune ca lumea se ducea sa il vada pe Bobby, pentru ca mergea la cafeneaua pe care obisnuise sa o frecventeze stapanul sau, sa primeasca de mancare.

Daca tot e week end, m-am gandit sa va arat animalutele pe care le-am fotografiat in Edinburgh si in Londra. Super-simpatice!

Oamenii obisnuiesc sa hraneasca pasarile, iar uneori senzatia e destul de stranie, atunci cand te vezi inconjurat de pescarusi. Sunt cei mai invazivi, mult mai tupeisti decat porumbeii. Eram prin campus cu o prajiturica in mana si am vazut niste tipi care ma priveau amuzati. M-am uitat in spate si am constatat ca eram urmarita de doi pescarusi. Asa ca mi-am impartit prajitura cu ei si am facut o imprudenta, pentru ca un al treilea a zburat de pe un acoperis razant deasupra capului meu, o senzatie destul de neplacuta, ca sa prinda si el o bucatica. Si mi-am amintit de filmul "Pasarile". Asa ca mi-am abandonat prajitura si m-am grabit sa intru intr-o cladire.

Rate canadiene, mi s-a spus ca sunt. Foarte pasnice, pe malul unui lac din Edinburgh.

Falconry - adica un fel de "vulturarie" la un castel din Scotia. O crescatorie de soimi, mai degraba.

Soimii astia sunt folositi si la nuntile care se organizeaza la castelul Dalhousie, sunt antrenati sa zboare si sa iti "aterizeze" pe mana. Ei bine, ei pot fi antrenati sa aduca verighetele, asta daca risti o astfel de figura spectaculoasa. Dar cavalerul de onoare trebuie, evident, sa aiba pe mana o manusa.

Mi s-a parut extrem de simpatica aceasta bufnita sau un fel de bufnita. Avea penele atat de fine de parea acoperita de blana. Parea destul de adormita, dar cand am incercat sa o ating a devenit foarte agitata.

Mi-a placut la nebunie pasarea asta. Si, chiar daca la inceput a stat in fundul custii, parca a inteles ca vreau s-o fotografiez si a venit in fata. Mi-a pozat, smechera. Parca e o batranica.

E adorabila, bufnita zapezii, specie care a existat inainte si in Marea Britanie, acum cica e adusa din Canada. E o frumusete.

Si in Londra, in Kensington Park, oamenii hraneau pasarile. Fac galagie si se agita, spre amuzamentul celor care le hranesc. Iti ciugulesc practic si din mana, daca ai curajul sa le lasi.

Cele mai prietenoase veverite pe care le-am intalnit. Am avut la mine o ciocolatica Ferrero Rocher, care are in mijloc o aluna, dar aluna sta intr-o crema de ciocolata. Insa mi-a placut atat de tare ideea de a hrani veverita incat am desfacut ciocolatica. Nu va imaginati ca a muscat din ea, ca era cam maricica pentru ea. Nu, mi-a furat-o pe toata si apoi a fugit cu ea intr-un copac. Super-haioasa.

Acum am inteles de unde expresia "sunt ca doi porumbei". Cred ca vine primavara, ca porumbeii astia se pupau de zor.

Scottish wonders: Wallace traieste! In frumosul Edinburgh(V)

Ma puteti contrazice, cand aduc o asemenea dovada? In momentul in care l-am vazut mi-am amintit de Braveheart si de Mel Gibson. Nu e ciudat ca o buna popularizare a istoriei Scotiei a fost facuta de un film de la Hollywood, care l-a avut ca protagonist pe un actor australian? Gazdele mele scotiene mi-au spus ca au fost o seirie de neadevaruri/inadvertente istorice in film, dar oricum, a facut o buna reclama clanurilor Scotiei.

Chiar daca clanul Wallace si William Wallace, celebrul personaj, au trait pe langa Glasgow, ei bine, eu l-am regasit in Edinburgh. Pe strada care duce la castel, pe Royal Mile, aproape de Castelul din Edinburgh.

Mi-am dat seama ca am nedreptati acest oras si nu v-am aratat cat de frumos este si ce viata palpitanta are. Este o adevarata capitala, insa cu un numar redus ce locuitori, cam o jumatate de milion, de masini si fara agitatie. daca spui capitala si te gandesti la Bucuresti, nu e nici pe departe atat de aglomerat si agitat, insa are toate datele unui hub cultural. de altfel, am aflat cu surprindere ca 50% din populatia de 5 milioane a Scotiei are studii universitare, ca acesta este un avantaj competitiv al tarii/regiunii.

Dar haideti mai bine sa va arat orasul.

Astfel de stradute inguste se ramifica din Roayl Mile, in orasul vechi. Imaginati-va coloana vertebrala a unui peste, din carepornesc multe osciaore fine. Cam asa arata planul orasului vechi.


Aici sunt in fata catedralei St. Giles, considerata centrul religios al Edinburgh-ului timp de 900 de ani. Varful turnului este sub forma unei coroane, care se observa foarte bine atunci cand te uit la oras din Castel.

Mi-a placut foarte mult acest hotel Radisson, care are forma unui castel si se integreaza perfect peisajului. Ca sa observ ca este nou, nicidecum o cladire veche transformata intr-un hotel. A fost facut in 1990 si a primit aprobarea primariei de a fi construit aici (este in centrul Edinburgh-ului)doar daca pastra arhitectura zonei.

Asa arata noaptea.

In interiorul castelului, una din curtile interioare, dar nu cea principala. In dreapta este magazinul de suveniruri in care gasesti absolut tot ce vrei, de la kilt-uri si cravate si tartan, la whisky, biscuiti traditionali scotieni, ceai si cafea cu gust de whisky sau magneti de frigider.

Asta e Royal Mile, in directia spre castel. Cum spuneam anterior, are o mila scotiana, care e cu 109 yarzi mai lunga decat mila englezeasca si uneste Castelul de palatul in care sta Regina cand vine in Scotia.

Magazinele cu kilt-uri sunt de-a lungul Royal Mile. Vanzatorii isi dau imediat seama ca esti turist, dupa interesul pe care il manifesti pentru kilturi. Scotienii nu le cumpara din astfel de magazine, ci din unele specializate. De aici cumpara turistii. Ce turisti? Rusi, mi-a zis unul dintre baieti. Sunt foarte multi turisti rusi. oare de ce nu ma mir?

Si daca am vazut kilturile expuse, iata-l pe unul purtat de "Wallace". Tipul e echipat precum highlanders, cei din partea inalta a Scotiei, dar nu mi-e clar care este clanul lui. Fiecare clan are culori diferite. Asa ca atunci cand te gandesti ce sa cumperi, vanzatorul te intreaba al carui clan? Daca nu ai preferinte sau habar, pana la urma totul se reduce la culoare.

Intr-un bar, Sandy Belle, cu muzica tradiotionala scotiana. Nu m-am gandit ca totul va fi improvizat, ma asteptam la o scena mica pe care sa cante oameni. Dar nu, formatia era cea din imagine si cantau cat vroiau, se mai opreau, adica nimic structurat. Asta insa nu a redus farmecul si autenticitatea momentului, dimpotriva.

Acest deal, Dunsapie, imparte Edinburgh-ul in doua. Urcat in varful lui privelistea e minunata. in ziua in care am facut eu asta, batea un vant napraznic de aveam impresia ca o sa ma zboare de pe culmea dealului.

Privelistea despre are va vorbeam. Fotografia nu este foarte elocventa, pentru ca as fi avut nevoie de un alt obiectiv, care sa cuprinda o panorama cat mai larga.

La poalele dealului era un lac, cu multe pasari. Aici vin oamenii sa hraneasca pasarile. Este o zona in care lumea face jogging sau merge cu bicicleta, se antreneaza pentru maratonul Edinburgh-ului, care inteleg ca are loc prin martie. Ar fi o zona care i-ar placea colegului meu, Maricu, pasionat de alergare. Peisajul e minunat, iar dificultatea e pe masura, pentru ca e o zona de deal.

Vechea Universitate din Edinburgh. Am participat la o conferinta despre Rusia si am luat cina in una din salile Universitatii. O experienta cu adevarat interesanta, din cauza protocolului.

Aceasta este cladirea Parlamentului. Scotienii au un parlament foarte nou din 1999. Multi dintre ei considera ca cea mai mare greseala a istoriei lor a fost in 1707, cand Parlamentul scotian s-a unificat cu cel englez. Scotienii viseaza la independenta si vorbesc de parca in viitorul apropiat asta se va obtine. S-ar putea insa ca actuala criza financiara - in care bancile scotiene au cazut iar statul le-a recapitalizat, e vorba despre Royal Bank od Scotland si HSBC - sa le scoata astfel de idei din cap. Daca n-ar fi fost parte a Marii Britanii, ascotia ar fi fost acum o tara falimentara, pentru ca aceasta capitalizare a bancilor este mai mare decat bugetul, iar Scotia ar fi fost o a doua Islanda. Este interesant de urmarit daca mai exista discursul nationalist.

Parlamentul, din alt unghi.