Primavara la Sussex University

Am tot vrut sa va arat imagini din campusul Universitatii Sussex, dar am fost cam ocupata in ultima vreme. Primavara a venit cam de o luna si jumatate aici, daca e sa ma iau dupa ghioceii care au inflorit in campus inca din ianuarie. Acum au inflorit si brandusele si arata totul minunat. Si ceea e imi place cel mai mult e faptul ca nimeni nu rupe florile, pentru a si le pune intr-o vaza in camera de camin.

In fotografia de mai sus, nu am rezistat tentatiei pe care o are toata lumea care studiaza la Sussex. E o fotografie-sablon, dar e fun.

Li se intampla si Lorzilor: Who the **** is the boss of Starbucks?

Una amuzanta de dimineata - cu cele doua ore decalaj, aici e inca dimineata. Citesc The Times si ce vad: prima stire despre lord Mandelson, Business Secretary (adica ministrul economiei) in Marea Britanie s-a infuriat pe boss-ul de la Starbucks care si-a permis aprecieri la adresa economiei UK.

Howard Schulz a spus intr-un interviu ca este preocupat de economia din Europa de Vest si in special de Marea Britanie, care se afla intr-o spirala. Reactia mai neortodoxa (sau neanglicana sa-i spun:D) a lordului Mandelson a fost ceva de genul: Cum isi permite tipul asta sa vorbeasca atat de rau despre tara asta. "Who the **** is he?". Ministrul britanic, Lord Mandelson - vedeti, si lorzii au scapari de limbaj in public, crede ca a fost o declaratie pentru a abate atentia publicului american de la situatia dezastruoasa in care se afla Starbucks, care trebuie sa isi inchida 1000 de cafenele mai putin rentabile din lume.

Cand am venit aici m-a surprins cat de multe cafenele Starbucks sunt. In Bucuresti avem vreo trei, in trei mall-uri - poate s-au mai deschis si altele, corectati-ma daca ma insel -, in timp ce aici sunt si pe peroanele garilor sau in gara. Ma amuzam la ideea ca in Bucuresti fusese la inceput oarecum fitos sa bei o cafea la Starbucks.

In Londra, cel putin, intr-o intersectie vezi pe doua dintre cele patru colturi ale strazii cafenele Starbucks, dar exista si concurenta: Cafe Nero sau Costa. Ma rog, sunt probabil mult mai multe, dar pe astea le-am remarcat succedandu-se cel mai des pe strada.

Oricum, potrivit The Times, Starbucks merge bine in Marea Britanie si acum si-a lansat si propria marca de cafea instant, tocmai pentru a-si mai creste vanzarile.

Ce tara e Anglia asta?

Cred ca asteptarile mele in ceea ce priveste Anglia sunt foarte mari si imi place atat de mult aceasta tara, incat atunci cand se intampla ceva neprevazut, nu imi revin din surpriza. Intai a fost zapada, vineri a fost semnalul pentru trenuri, in apropiere de Haywards Heath.

Englezii astia iti rezerva tot felul de surprize. Am plecat din Londra spre Brighton cu un tren expres de Gatwick, un tren rapid care face legatura intre London Victoria-Gatwick-Brighton. Am ajuns in gara cu 8 minute inainte de plecarea trenului, am alergat pe niste tocuri de 10 cm (ma intelegeti, azi am avut intalniri la Camera Lorzilor, printre altele, si mi-am pus tinuta business) si am prins trenul. Ca de obicei, cu 3 minute inainte de plecare - ideea e sa te urci in ultimul vagon, ceea ce teoretic am intotdeauna timp, si apoi sa mergi prin tren pana in vagoanele de clasa a doua unde gasesti loc.

Buuun, deci alerg dupa trenul de 18.32, pleaca la timp si dupa nici 10 minute se opreste. Nu prea stii ce se intampla, ca nici conductorul habar nu are. Porneste din nou, se opreste alte 10 minute, timp in care vocea din difuzor isi cere scuze pentru inconvenientele create. N-as fi vrut sa fiu in pielea celor care mergeau la aeroport sa prinda un avion si incepusera, dupa alte 20 de minute de stat, sa se impacienteze. In sfarsit, ajungem la Gatwick.

Pleaca trenul din Gatwick si, la un moment dat, se opreste in camp. Si stam acolo pret de vreo doua ore. Din difuzoare se aude un anunt: sunt probleme cu semnalul pentru trenuri la Haywards Heath, avem multe trenuri in fata care sunt oprite si nu se stie cand vom pleca mai departe. Eram cam la o jumatate de ora de mers de aceasta localitate.

Intre timp, vedem pe sine paralele alte trenuri, stand. Unul dintre ele merge spre Brighton si imi spun suparata ca n-am facut mare branza fugind dupa un tren expres, pentru ca cel obisnuit ajunge inaintea trenului meu. Cand colo, ce vad: ca trenul de pe linia alaturata incepe sa mearga in directia din care a venit, nicidecum inainte. Imi spun satisfacuta ca, totusi, am ales o varianta buna, mai ales ca ne punem si noi in miscare. In directia destinatiei noastre.

Ajungem, in sfarsit, in Haywards Heath, iar jumatate dintre calatori coboara aici. Imi scot castile din urechi si aud un nou anunt: sunt in continuare probleme cu semnalul si in fata garii s-au pus la dispozitie autobuze care sa parcurga distanta ramasa pana la Brighton. Sau putem astepta in tren, pana la remedierea situatiei, dar nu se stie cand se va intampla asta.

Coboram si mergem sa prindem un autobuz. Ei bine, autobuzul era aproape plin, ne punem la coada - eram cu o colega, care imi repeta neincetat ca e vineri, 13 - si evident ca ultimii oameni acceptati in autobuz, pe locuri, au fost cuplul din fata noastra.

Asa ca ajungem primele la coada, in asteptarea celui de-al doilea autobuz. Il intrebam pe unul dintre tipii de la gara care coordona situatia cand vine al doilea autobuz. "Nu stiu, asteptati", vine raspunsul. Il intrebam cat face pana la Brighton, ca sa calculam - in eventualitatea ca e un singur autobuz - cat avem de asteptat. Face 40 de minute dus, 40 intors. Adica mai bine de o ora de stat in frig. Dupa ce inghetasem bine in tren, acum mai aveam de stat o ora si 20 de minute in vant, afara.

Ii propun colegei mele sa luam un taxi. Tipul din spatele nostru de la coada ne aude si ne zice ca s-ar asocia cu noi la un taxi. Ne mai gandim, mai stam 10 minute sa vedem daca totusi nu vine autobuzul, dar nici urma.

Asa ca ne propunem sa luam un taxi. Prindem unul, in final, si ni se alatura un alt tip, urmatorul la coada. Suntem 4 si il intrebam pe sofer cat ne costa cursa pana la Brighton. Vreo 35 de lire e raspunsul. A costat 32 de lire si astfel am venit pana aici pe mai putin de 10, insa sunt bani dati in plus, ca biletul de tren acoperea tot drumul. Dar, cel mai grav, calatoria a durat peste 4 ore. Si nu trebuia sa ne ia mai mult de 52 de minute.

E incredibil cum ceva neprevazut da totul peste cap aici si nu reusesc sa rezolve repede situatia. Si chiar daca gasesc solutii alternative - cum a fost autobuzul - cum poti sa pui la dispozitie un singur autobuz pentru calatorii unui tren cu 8 vagoane, care era plin, ca se intorceau navetistii de la Londra?

Si, evident, mi-am amintit de zapada de la inceputul lunii, cei 10 cm care m-au impiedicat sa ajung la Haga. Stiti de ce au fost blocati? Pentru ca ei, atunci cand a inceput sa ninga, nu s-au gandit sa scoata utilajele din garaj, iar dimineata usile acestuia erau blocate... de zapada si utilajele nu au putut fi scoase. Mai mult, masinile si autobuzele nu au cauciucuri de iarna, pentru ca nu merita investitia.

Si m-a mai amuzat cand i-am vazut cum curatau zapada. Asta s-a intamplat saptamana trecuta, cand zapada a sud-vestul Angliei.

Era un reportaj la tv, un reporter trimis in viscol care statea pe o sosea in camp si spunea: "Vedeti, ninge in continuare, bate vantul si plimba zapada, iar utilajul care a trecut pe-aici acum 10 minute, il vedeti in departare, a lucrat degeaba, pentru ca in urma lui s-a asezat din noua zapada". Noi, eu si colegii mei, europeni de pe continent, ne intrebam ce e in capul lor de scot utilajele pe ninsoare. Macar atat ar trebui sa stie si ei ca bagi utilajele dupa ce se opreste ninsoarea, ca altfel e munca in zadar. Asa cum constata acel reporter. Uneori britanicii astia par tare neajutorati si neindemanatici.

Ajutor! Caut idei pentru o prezentare

Am revenit la viata studenteasca si odata cu asta am revenit si la teme. Tema mea pentru cursul Political Economy of EU Integration este sa fac o prezentare, care sa aiba de-a face cu economia si integrarea europeana.

Caut idei, ma ajutati?

Eu m-am gandit la urmatoarea tema: Avantaje si dezavantaje pentru Romania ale apartenentei la UE in contextul actualei crize economice.

Va marturisesc, nu sunt foarte incantata. Asa ca m-am gandit sa va cer ajutorul, sa va intreb ce tema ati alege in locul meu.

Ziua in care am fost Elizabeth Bennet

My soft side, cum spun englezii, se vede in placerea de a citi carti de Jane Austen. Cu ani buni in urma i-am citit majoritatea cartilor si im place sa ma uit la ecranizari dupa romanele ei.

Majoritatea personajelor ei feminine ieseau la plimbare pe campuri. Elizabeth Bennet, personajul principal din Mandrie si prejudecata si preferatul meu, avea o pasiune pentru plimbarile in aer liber. Ei bine, azi mi s-a intarit convingerea ca este un hobby national aici, in Marea Britanie. Si i-am urmat exemplul, facand o plimbare lunga spre mare, intr-un parc situat intre doua orase din sud-estul Angliei: Seaford si Eastbourne.

Am decis sa facem o excursie la Seven Sisters, care este un parc natural cu niste stanci calcaroase aproape de Canalul Manecii. Se numeste Seven Sisters (sapte surori) pentru ca sunt sapte stanci albe, lipite unele de altele si privelistea este minunata. Am inteles ca aici a fost locul de filmare al unor filme, tocmai pentru ca peisajul este spectaculos.

Dupa doua zile de ploaie in care ne-am amanat aceasta excursie, astazi a aparut soarele si a fost relativ caldut. Ca sa ajungem la malul marii, la stanci, am traversat niste pajisti verzi si niste mlastini, dar in ciuda noroiului de pe incaltaminte, plimbarea a meritat.

Ceea ce mi-a placut mai mult a fost sa vad familii de britanici iesiti la plimbare. Cu copiii in carucior si cu cate un catel pe langa ei, sau doar cu cainii - mijlocii ca talie - cu bicicletele sau pe jos, oameni de toate varstele faceau aceasta plimbare. Plibarea pare un sport national. Hiking in the country side, cum ii zic ei.

Sper ca fotografiile de mai jos sa va faca sa simti macar un pic din atmosfera acelui loc.

In spatele meu, mlastinile de la Seven Sisters

Familii cu copii si catei iesiti sa se incalzeasca la soare pe malul marii.

Marea, aproape de apus.

Studentie reloaded: viata de bursier Chevening

Sunt in a treia mea zi in Marea Britanie si vreau sa va povestesc putin despre cum este aici. Multi prieteni mi-au cerut sa le promit ca le voi spune primele impresii, asa ca aceasta postare le este dedicata in special lor.

Probabil ca o parte dintre cei care ma citesc au studiat in straianatate si li se va parea normal ceea cevoi povesti aici, dar pentru mine, fost student roman, intr-o facultate romaneasca in perioada 1995-1999, lucrurile aici sunt total diferite. Imi retraiesc studentia, insa la modul la care o visam atunci.

Ca bursier Chevenin - Chevening fellow - am un statut mai aparte, in sensul ca nu sunt student, ci asimilat cadrelor didactice aflate in vizita la Sussex University. Prin urmare, asa cum ne-a spus astazi directorul programului (care se numeste European Political Economy) suntem aici "la post", fiind platiti de Ministerul de Externe britanic, care finanteaza bursa.

Suntem un grup de 11 persoane din Europa Centrala si de Sud-Est, mai precis din Romania, Bulgaria, Macedonia, Croatia, Ungaria, Polonia, Serbia, Estonia, Slovacia, iar majoritatea dintre colegii mei lucreaza in administratie, in ministerele de finante, al economiei, al agriculturii sau la banca centrala, cum e cazul slovacului. Eu sunt singura de cealalta parte a baricadei, adica jurnalist, asa ca e putin ciudat.

Prima saptamana este orientativa, ti se explica despre program, chestiuni administrative si academice, dai un test de limba sa vada daca e nevoie sa iei cursuri suplimentare, gratis, evident. Apoi incep cursurile propriu-zise, de luni pana miercuri. Restul timpului este dedicat lecturii si vizitelor.

Sunt extrem de incantata de faptul ca vom face multe vizite in institutiile britanice, la Ministerul de Finante, la Trezorerie, dar si la think-tank-uri. Ultimele zile din saptamana sunt dedicate unor astfel de vizite.

La un moment dat, in februarie, vom avea o calatorie la Edimburgh, in Scotia, unde vom vorbi cu oameni din adminsitratie, iar in martie o saptamana la Bruxelles. Au facut un program interesant si pentru Bruxelles, pentru ca in afara de intalnirile cu specialisti din Comisie, au pus si intalniri cu oameni din think-tank-uri. Sper sa aflu lucruri interesante, pe care sa vi le impartasesc si voua. In plus, trebuie sa ne alegem un loc in care sa facem un scurt internship, iar ceea ce mi s-a spus e ca mi se poate aranja sa merg in redactie la The Economist pentru acea perioada. Colegii mei probabil ca vor alege institutii de stat britanice, dar mie mi se pare absolut fantastic sa ii vad la lucru pe oamenii pe care ii citesc saptamanal.

Pe masura ce va trece timpul va voi spune cum decurge, la nivel informational, acest program, dar acum as vrea sa va vorbesc mai mult despre partea non-academica.

Campusul este exact asa cum il vedeam noi in filmele americane in adolescenta noastra, iar in cladirea in care sunt cazata sunt camere cu baie proprie, telefon si conexiune la internet. Sunt 6 camere pe hol si exista un spatiu comun, un mic living si o bucatarie dotata cu tot ce e necesar.
Peste drum de cladirea in care stau este biblioteca, doua magazine cu de toate, o cafeanea cu wireless, o banca, farmacia si la doi pasi statia de autobuz in directia spre oras, spre Brighton.

Cladirile in care vor avea loc cursurile sunt la o distanta de 5 minute de mers pe jos maxim. Ai totul la indemana, nici nu ai avea nevoie sa iesi din campus, pentru ca am uitat sa va spun de un bar care e in apropiere.

Astazi, in prima zi oficiala a programului, dupa prezentarea partii academice am fost sa ne irnegistram, ni s-a facut o legitimatie pe care sa o folosim peste tot in campus. Apoi am fost la instructajul de IT, unde ni s-a vorbit despre accesul 24/7 la salile cu computere, despre cum putem printa documente- nu e gratis, ci cativa pence o copie - si ni s-a dat un user si o parola la contul de pe site-ul universitatii si de mail.

Cea mai neasteptata veste a fost aceea ca notebook-urile primite - Dell Inspiron 910 cu Windows XP pe ele - vor ramane ale noastre. Aveam oricum laptopul meu de acasa, insa a fost un anunt la care m-am asteptam. Evident ca preturile sunt mici, de-asta isi permit sa ni le dea de tot, insa oricum, ideea e ca iti pun la dispozitie tot ce ai nevoie si laptopul a devenit un consumabil, ca orice altceva, inclus in program.

Cand am ajuns la "camin", am avut un flashback si mi-am amintit cum, dupa ce am intrat la facultate, am cautat un loc in camin in Bucuresti. Am luat a patra pe facultate examenul, dar n-am obtinut loc de cazare, pentru ca cei din anii mai mari au avut prioritate. Asa ca am colindat, impreuna cu mama, caminele din campusul de la Leu - eu am facut Facultatea de Jurnalism, la stat - incercand sa imi cumpar un loc in camin. Dar cand auzeau cei de la liga studentilor sau administratorii ca sunt studenta la jurnalism nu vroiau sa accepte mita.

Oricum, imi amintesc prima senzatie pe care am avut-o cand am ajuns in Regie intr-un camin: m-a izbit un miros de mancare pe hol si am fost dezgustata de baia comuna la doua camere, in care dalele erau foarte murdare si ciobite. In anul doi, cand am obtinut loc in camin, n-am vrut eu sa mai stau acolo si am renuntat la el, fara sa-l vand, pur si simplu lasandu-l vacant. Asa ca am stat cu chirie toata studentia.

Cred ca daca era un camin precum cel in care stau acum as fi dat orice sa am un loc in el. Totul e curat, nu miroase nici a mancare, nici a grup sanitar. Odata cu inaintarea in varsta si atat de departe de anii studentiei, tinzi sa devii mai comod, mai pretentios si sa cauti confortul. Va marturisesc ca asa eram si in studentie, poate de-asta am si respins ideea de a mai sta in camin. Dar aici nu ma deranjeaza nimic.

Este o camera mica, dar nu am nevoie de prea mult spatiu, atata vreme cat locul in care stau este curat. Am la indemna de la magazine la restaurante si statie de autobuz, sunt la o ora de Londra si la 20 de minute de mare. Brighton-ul e un oras dragut, animat, asa ca simt ca in aceste trei luni exista toate premisele sa nu imi fac griji pentru nimic si sa profit de experienta mea britanica. Si sa retraiesc o studentie asa cum am visat-o in anii adolescentei.

End the siege of Gaza!

Prima mea zi in Brighton a fost o zi cu surprize, pentru ca am prins un miting si jurnalistul din mine s-a pus pe treaba. O mie de oameni au marsaluit duminica la pranz prin Hove si Brighton, doua orase surori din sudul Angliei, impotriva razboiului din Gaza.

Eram in centrul orasului, in Churchil Square, si am auzit niste scandari. Nu am inteles din primul moment ce se striga. M-am indreptat spre locul respectiv si am vazut o multime de oameni care marsaluiau impotriva razboiului din Gaza. O mie de persoane, mi-a spus un politist ca sunt. Multi arabi, dar si multi britanici, care au iesit la miting impreuna cu copiii. Marsaluiau in pas linistit, impingand carucioarele cu prichindeii care dormeau, unii dintre ei, in ciuda zarvei in care se aflau, iar pe alocuri, pe marginea coloanei de oameni, se afla cate un politist.

End the siege of Gaza! (Opriti asaltul asupra Gazei) Free, Free Palestine! strigau din toti plamanii manifestantii, dar ceea ce m-a izbit la acest mars de protest impotriva conflictului care are acum loc in Gaza a fost modul extrem de civilizat in care se desfasurau lucrurile. Adunarea nu era lipsita de patos si patima, insa oamenii aceia se manifestau intr-un mod foarte linistit si civilizat.

Mamici cu copii in carucior, tatici cu pusti de mana si cu pancarte pe care scria "Stop the was from Gaza", "Free Palestine and end the Israeli Occupation", "Gaza. Stop the masacre", indragostiti sau oameni in varsta, toti animati de ideea ca ceea ce se intampla acum in teritoriile palestiniene este de neconceput. Pe marginea coloanei unii dintre manifestanti imparteau fluturasi. Pe o parte era trecut programul manifestatiilor din saptamanii care incepe, pe o alta indemnul de a te alatura lor pentru a opri masacrul din Gaza.

Ce cer ei?

• Suspendarea acordului comercial dintre UE si Israel.
  
• Retragerea ambasadorului britanic din Israel.
  
• Stoparea comertului cu arme cu Israelul.
  
• Boicot si sanctiuni impotriva Israelului.
  
• Incetarea ocupatiei brutale a Israelului asupra Palestinei.

"Vineri, 9 decembrie 2008, 769 de palestinieni, dintre care 200 de copii, au fost masacrati in Gaza. Peste 3121 au fost raniti", scrie pe fluturasii impartiti de manifestanti. "ONU a suspendat operatiunile de ajutor in Gaza vineri, 9 ianuarie, dupa o serie de atacuri israeliene asupra angatilor sai si asupra cladirilor, lasand locuitorii Gazei mai izolati si mai vulnerabili decat oricand. Imaginea grotesca a tancurilor si soldatilor, sprijiniti de elicoptere de atac care terorizeaza populatia din Gaza, a fost insotita de un sir de declaratii ale purtatorilor de cuvant israelieni care sustineau ca aceastaeste o actiune defensiva. Israelul isi bate joc de adevar, sustinut de aliatii sai din Washington. (...) Israel este un stat paria si trebuie tratat ca atare", se mai arata in mobilizarea la miting a oamenilor din Brighton.

Alte manifestatii de acest gen au avut loc si in Londra, in fata ambasadei Israelului. Europa este cuprinsa de un sentiment pro-arab si anti-israelian. Greseala israelienilor a fost aceea ca timp de mai multe zile nu au permis accesul ajutoarelor umanitare in Gaza si nici accesul presei. Privarea palestinienilor de ajutoarele umanitare este inacceptabila, spun oamenii iesiti la miting, si, chiar daca marturtisesc ca inainte au dat dreptate Israelului in acest conflict, acum situatia s-a schimbat.