luni, 13 decembrie 2010

UPDATE: Tangoul partidelor de la Chisinau

(credit foto: Flux.md)
Percep tangoul ca pe un dans pasional si cred ca se potriveste foarte bine situatiei politice actuale de la Chisinau. Desi se pare ca acolo este o mare nehotarare, toata lumea negociaza cu toata lumea si nimeni nu ajunge la nicio concluzie, din nicio discutie nu reiese nicio coalitie care sa conduca tara, inteleg - din discutiile mele cu oameni de la Chisinau si urmarind presa si comentariile analistilor care se exprima in presa - exista multa pasiune in negocierile astea. Mi se tot explica faptul ca exista o mare adversitate intre liderii partidelor politice, antipatie si umori peste care le este foarte greu sa treaca. Asta pe langa toate interesele care exista la mijloc.

Marturisesc ca am fost uimita ca aceste relatii personale conteaza atat de mult in negocieri. Pana la urma, am vazut ca Lupu si Voronin pot dialoga, ca Ghimpu si Filat - in ciuda antipatiei primului fata de al doilea - vad cea mai buna varianta in refacerea AIE si ca toti trei - Lupu, Filat si Ghimpu - se pot aseza la masa negocierilor. Pana la urma, primesc atatea semnale din Occident - dar in acedeasi masura si dinspre Rusia - incat sa nu le poata ignora.

Mai intra in ecuatie si Vlad Plahotniuc, omul de afaceri controversat, despre care s-a suspectat ca a condus afacerile familiei Voronin, informatie pe care nimeni nu a putut s-o demonstreze. Oricum a fost putin surprinzatoare dorinta sa de a iesi in fata, dupa atatia ani de discretie, si de a vrea sa se afle pe pozitie eligibila pe lista partidului pe care il sponsorizeaza, PD. Respectabilitate, statut, imunitate, acces la puculita cu bani sau protectia propriilor afaceri - toate acestea sunt explicatiile pe care le-am primit referitor la dorinta lui de a fi "in lumina" si de a nu mai trage sfori din umbra.

Multi mi-au spus ca sensul in care se va indrepta PD nu depinde de Lupu, ci de Plahotniuc: daca el va spune sa se faca alianta cu comunistii, se va face. daca zice: mergem spre AIE, intr-acolo se va merge. Mai mult, am auzit si varianta ca PD joaca tare, adica arata mereu ca negocierile cu PCRM sunt cu doi pasi inainte celor din AIE tocmai pentru a obtine maximul din discutiile cu fostii parteneri din AIE. Numai ca o alianta cu comunistii ar insemna sinuciderea politica, mai cred unii analisti, multi dintre votantii PD s-au aratat dezamagiti de discutiile cu comunistii si de perspectiva unei coalitii de centru-stanga, oricat si-ar declara ea o orientare europeana, dar si o realtie pragmatica si buna cu Rusia. Faptul ca telegramele diplomatice facute publice de Wikileaks a aratat ca Lupu a mai fost tentat anterior cu 10 milioane de dolari pentru a intra intr-o astfel de alianta ar arunca - in acest context - o imensa suspiciune asupra liderului democrat. De ce n-ai putea crede ca acum a acceptat banii comunistilor si, de ce nu?, o suma mai mare, potrivit mizei actuale.

Lupu si Ghimpu se intalnesc in secret, apoi recunosc intalnirea, inainte de o noua discutie tripartita cu Filat. Pe Ghimpu era destul de greu sa il suspectezi ca ar arata deschidere doar spre un partid rupt din cel al comunistilor, iar atat el, cat si Chirtoaca, vorbeau mereu despre tradare in Alianta, dar trimiteau intotdeauna la Lupu. Numai ca aversiunea si teama fata de Filat duce la discutii bilaterale, inainte de cele in format PL-PD-PLDM. Este aproape evident ca cele doua partide ii vor propune conditii mai dure lui Filat. Ramane de vazut care vor fi ele si cat va putea Filat sa accepte? Sa nu uitam, totusi, ca est partidul cu cele mai multe voturi.

Filat - al carui partid are cel mai mare numar de mandate dintre fortele politice din fosta alianta - a reactionat prea tarziu. A iesit cu oferta dupa comunisti. Unii spun ca a vrut sa vada ce pun ei pe masa pentru PD, altii ca pur si simplu n-a avut viteza de reactie. Filat a fost preocupat sa vorbeasca cu partenerii europeni. Pana la urma, este primul ministru in exercitiu, iar partenerii occidentali sunt cu ochii pe ce se intampla la Chisinau dupa alegeri. Totul e in asteptare, se mai fac ceva anunturi de bani alocati Moldovei, fie de UE, fie de Romania, fie de alti parteneri. Insa ideea e ca acesti bani sa si intre in tara. Si probabil ca, deocamdata, asta nu se intampla. Asa cum imi spunea unul dintre analistii economici de la Chisinau cu care am vorbit si din granturile promise sau imprumuturile in conditii avantajoase, intrasera in tara bani pentru stabilizarea economiei. cei pentru investiti, din motive atat obiective, dar si subiective, mai au de asteptat, pentru ca partenerilor pentru dezvoltare nu el e indiferent cu cine vor dialoga la Chisinau.

Filat a propus o impartire a celor trei functii importante din stat precum au fost si pe vremea AIE. Ma rog, cu exceptia ca Lupu nu a fost niciodata presedinte. E firesc PD sa fie mai precaut, pe de alta parte, cum explica un analist si apoi am vazut preluata ideea si de Filat - liderul PLDM se pune intr-o pozitie mai vulnerabila ca premier, pentru ca e mai usor sa rastorni guvernul si premierul.

Potrivit lui Filat, functia de sef de stat e cea mai stabila si nu exista conditii sa fii demis. Presedintele Parlamentului poate fi demis cu doua treimi din voturile deputatilor, in schimb e nevoie de doar 51 de mandate sa demiti premierul, iar PLDM are 32 - insuficiente prentru a proteja acest post.

Am remarcat, urmarind negocierile, ipocrizia liderilor politici de la Chisinau, care multa vreme au spus ca s-au discutat principii si valori, dar nu functii, cand stim faorte bine, fie ca e vorba despre negocieri care se duc la Bucuresti, Chisinau, Berlin sau Londra ca se discuta functii cel putin simultan cu principiile. Mai tarziu, Filat a fost primul care a propus impartirea functiilor, iar apoi comunistii si Lupu au recunoscut ca s-a vorbit despre organigrama guvernului. Dar nu si despre impartirea portofoliilor.

Dupa cum au decurs dsicutiile saptamana trecuta, ti se crea impresia ca vineri va fi o zi hotaratoare. Au fost vreo 3 sau 4 intalniri PCRM-PD, doar doua ale fostilor parteneri din AIE. Discutiile unei posibile coalitii de centru-stanga pareau mai avansate. Dar iata ca nu s-a transat nimic. In week end, a fost un miting pentru sustinerea refacerii AIE si si a fortelor politice pro-europene. Lupu a spus ca in spatele ONG-urilor organizatoare stau, de fapt, oameni politici si ca este o forma de presiune. Asa a simtit-o el, probabil. Presa rusa sustine ca a fost un miting anti-Rusia si reia din argumentele lui Lupu, adaugand altele in plus.

Oricum, luni tangoul de la Chisinau continua. Urmeaza o noua intalnire tripartita. Numai ca timpul trece. Iar presiunile care vin din cele doua parti - Rusia si Occident - se traduc si in bani si avantaje pentru moldoveni. Rusia ii ispiteste pe moldoveni cu preturi reduse la gaz si deschiderea pietei pentru produsele de export moldovenesti, oportunitatea aderarii la uniunea vamala Rusia-Belarus-Kazahstan si sprijin in chetiunea transnistreana, daca la Chisinau se va constitui o alianta pro-rusa. La randul sau, Occidentul promite bani pentru dezvoltare si avansarea discutiilor privind apropierea de UE - de la acord de asociere, la cel de liber schimb aprofundat si de liberalizare a vizelor.

Ramane de vazut ce va prima pentru liderii de la Chisinau. Nu mai zic ce va prima pentru cetatenii moldoveni, pentru ca rolul lor s-a cam incheiat, odata cu depunerea in urna a buletinului de vot si crearea posibilitatii ca PCRM, comunistii lui Voronin, sa ramana in joc. Au existat multe comentarii la articolele referitor la Moldova, ale cititorilor romani, care spuneau ca moldovenii isi merita soarta, daca au fost in stare sa dea atatea voturi comunistilor.

Pe de alta parte, sa nu uitam ca foarte multi au votat pentru fortele pro-europene - cel putin declarate - iar acum tine de liderii lor sa puna de acord asupra directiei pe care vor merge. Stiu foarte clar ca, daca rateaza acest moment, o asemenea deschidere a Occidentului fata de R. Moldova nu va mai exista intr-un viitor apropiat. Vorba aceea: ii dai omului o sansa, dar daca ii da deliberat cu piciorul, il lasi sa ne balaceasca in nenoricirea sa.

Vom vedea, in final, cine va tine trandafirul in dinti.

UPDATE: Vad in presa de la Chisinau ca intalnirea celor trei s-a amanat pentru marti. Intre timp, potrivit portalului Stirea Zilei, Lupu si Plahotniuc vor face o vizita in Rusia. Liderul PDm urmeaza sa sustina o conferinta de presa in aceasta dupa-amiaza, insa surse ale portalului citat sustin ca informatia momentului este cea referitoare la vizita-fulger a celor doi la Moscova.

UPDATE 2: Unul spre est, celalalt spre vest. Cam asa ai putea trage concluzia daca citesti stirile din Moldova. tot portalul Stirea Zilei, dar si alte publicatii de la Chisinau, anunta vizita la Bruxelles a lui Vlad Filat, in perioada 16-17 decembrie. Este perioada de Consiliu European, reuniune a liderilor PPE, la care va fi si el prezent. Sursa citata anunta ca Filat va avea intalniri cu Van Rompuy, Barroso, Fuhle (comisarul pentru extindere0 si Georghieva (comisarul pentru ajutor umanitar).

UPDATE 3: Marian Lupu a sustinut o conferinta de presa in care a acuzat PLDM de tergiversarea negocierilor, de tendinte autoritariste, comparabile cu cele de pe vremea comunistilor, de amenintari la adresa politicienilor PD din teritoriu si de presiuni pentru refacerea AIE, prin manifestari populare de genul celei de duminica din Chisinau, sub deghizarea societatii civile.

Lupu a propus mecanisme care sa impiedice autoritarismul exeperimentat pe vremea lui Voronin si modificarea legii de alegere a presedintelui de catre parlament. Liderul PD a propus ca presedintele sa poata fi ales cu 51 de voturi, nu cu 61 cum e in prezent, si a indemnat toate partidele parlamentare sa votgeze aceasta lege, pentru a rezolva criza politica si a preveni o alta.

Mai mult, liderul democrat a acuzat de manipulare a opiniei publice, in spatele acesteia lasand sa se inteleaga ca se afla PLDM, prin stirea privind pelcarea lui la Moscova marti. Lupu a precizat ca va pleca in Germania, "2-3 zile, in scopuri familiale" si nicidecum la Moscova. Prin urmare, la consultarile tripartite programate pentru amrti, ar urma sa participe din partea PDM Diacov si Plahotniuc.

6 comentarii:

  1. corectă descriere a atmosferei de la chisinău
    eu rămân optimist, fie si numai pentru că avantajele apropierii de occident sunt ceva mai mari acum

    RăspundețiȘtergere
  2. @Calin: da, si eu sunt optimista. nu se poate sa rateze deschiderea care exista acum in Occident. stii ce m-a surprins cel mai mult? ca foarte multi, analisti, politicieni mi-au vorbit despre puternica antipatie dintre liderii politici. iar intrebarea mea era: dar e vorba de binele comun, atat de mare e antipatia asta? nu mi-a venit sa cred cat de mult s-a insistat pe ea. mie mi se pare ca interesele intra in coliziune, mai mult decat presonalitatile liderilor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Barbatsoi de la Parter13 decembrie 2010 la 14:46

    Daca nu am avea exemplul viu al Romaniei in privinta antipatiei dintre lideri, as zice ca mirarea dumneavoastra ar avea sens. La ce ne putem insa astepta cind "fratele mai mare" da exemplele pe care le vedem cu totii ?!
    Pe de alta parte, eu cred ca antipatia dintre lideri, in oricare tara ar fi ea, este mai mult sau mai putin normala. Diferit este numai modul de manifestare. In tarile "civilizate" aceasta antipatie se manifesta mai civilizat, in tarile mai putin civilizate (sau pe cale de civilizare - etapa in care as vrea sa cred ca se afla si Romania si Moldova), antipatia se manifesta mai putin civilizat, mai primitiv.
    Din pacate pentru Romania (si Moldova - Basarabia), acestea au fost teritorii (tari) care au tot incercat sa se civilizeze timp de sute de ani. Dumnezeu insa le-a pus la raspintia unor vecini foarte mari (puternici), de tip imperiu, care s-au impotrivit tot timpul si au calcat in picioare dorinta de civilizare a romanilor (din ambele "state").
    Ar trebui ca noi toti, romanii, ca grup, etnic, sa ne dam seama ca vom putea razbi mai usor si mai bine daca sintem uniti. Ar trebui ca virfurile politice si culturale din cele doua tari sa se manifeste, atit pe plan local, cit si european si mondial, mai clar si mai hotarit in privinta viitorului - sa speram - comun.

    RăspundețiȘtergere
  4. Barbatsoi de la Parter13 decembrie 2010 la 15:01

    P.S.
    Antipatia dintre liderii politici, atit din Romania cit si din Moldova este un fenomen aproape inevitabil, cit timp "trend"-ul politic din cele doua state este unul tipic situatiilor de tranzitie, in care nu a fost inca timp destul pentru a se ajunge la o activitate politica stabila, "normala", adica nu a fost timp destul pentru ca marea masa a populatiei sa capete - prin educatie si autoeducatie - o constiinta clara, definita, a propriei existente, atit prezente, cit si viitoare.
    Din nou, ar fi rolul elitelor culturale si politice de a stabili si induce acest tip de constiinta a neamului.
    Deocamdata, partidele din cele doua tari (mai ales cele din Romania) se afla inca in pozitii morale si practice relativ primitive si puternic antagonice pentru a fi in stare sa coaguleze o politica unitara, o constiinta de neam !

    RăspundețiȘtergere
  5. Barbatsoi de la Parter13 decembrie 2010 la 15:14

    P.P.S.
    De fapt, partidele politice (cit si liderii lor) din Moldova par mult mai mature decit cele din Romania. Daca este asa, atunci probabil ca acest fapt se datoreaza si rusilor, care totusi sint un popor mai serios decit romanii, si au insuflat aceasta seriozitate si popoarelor pe care le-au avut sub ocupatie (cum se intimpla mai peste tot cind un popor este ocupat de un altul - ocupantul influenteaza puternic viitorul ocupatului - sau in bine, sau in rau, sau, de fapt, in ambele).

    RăspundețiȘtergere
  6. Barbatsoi de la Parter13 decembrie 2010 la 15:28

    P.S.1
    Din acelasi motiv, al tranzitiei (a cita tranzitie oare, Doamne, in aspiratia romanilor spre civilizatie ?!), si al necoagularii grupurilor politice la un nivel decent, lasa foarte mult de dorit si calitatea acestor grupuri politice (partide): se vede cu ochiul liber ca PSD este un partid primitiv (bazat mai mult pe instinctele membrilor sai, decit pe intelectul lor educat), PNL este ceva ma breaz, iar PDL este si mai breaz (mai aproape de ceea ce inseamna un partid adevarat). Nici unul dintre grupuri nu a ajuns insa la maturitatea necesara unui partid adevarat - si asta se aplica, evident, si liderilor acestor grupuri !
    Pare totusi clar ca situatia se imbunatateste - in timp. Sa speram totusi ca Romania (cit si Moldova) vor intra (mai accelerat) pe portiunea rapid ascendenta a curbei de invatare a comportamentului politic (care este, evident, parte a comportamentului de zi cu zi al indivizilor).

    RăspundețiȘtergere