miercuri, 13 ianuarie 2010

Jules Verne se da mai ceva ca painea calda

M-am gandit eu ca n-o sa mai prind prima carte din colectia Jules Verne, dar, la naiba, la ora 9 dimineata eram la Orizont, in Drumul Taberei, unde sunt 7 chioscuri de ziare si reviste.

La primul: "Doamna, la 6 jumate inainte sa deschid era deja coada. Ce sa mai fie la ora asta? Nu mai avem niciunul", imi spune barbatul care vindea ziare.

Merg la al doilea, la fel, aceeasi poveste si la urmatorii. La al cincilea intreb: "Dar cate exemplare ati primit, doamna?" Ei, doar 20. Si probabil ca a mai pastrat si sub tejghea, pentru clientii ei fideli. Ca acum toata lumea cunoaste pe cineva la chioscurile de ziare, mai putin eu, care sa le tina reviste, enciclopedii, albume si ce se mai vinde cu ziare.

Vanzatoarea de la ultimul chiosc ma lamureste: "Doamna, azi a fost gratis, au venit unii si mi-au cerut si nici macar nu stiau ce cer, dar vroiau cartea. Sa vedeti de data viitoare, asa cum stau astea pe taraba (si arata spre niste carti) o sa stea si Jules Verne".

Speranta e pentru saptamana viitoare si pentru libraria Adevarul. Chiar vreau colectia asta!

PS. Ma intreb ce se intmpla saptamana asta de nu e aglomeratie la iesirea din Drumul Taberei. de la Orizont pana la Razoare, distanta pe care o parcurgeam in 20-30 de minute, am facut 5 minute. Normal e sa faci 5, fireste.

La Razoare am observat si un laborator de depozitare a celulelor stem, presupun. Se cheama Cryo Lab si dedesubt, pe placuta mai scrie celule stem.

Am inceput ziua interesant...

8 comentarii:

  1. la intersectia de la Big (ora 7:00), era un tip de dimineata care vindea ziare printre masini si tinea o carte din colectia Jules Verne in mana, nu am vazut pe nimeni sa ii faca semn pentru a cumpara.

    RăspundețiȘtergere
  2. @molia: ghinion, in Drumul Taberei si apoi la Universitate - am luat toate chioscurile de ziare - nu mai aveau niciuna. chiar imi doresc cartea asta.:)

    RăspundețiȘtergere
  3. @molia: pai pe nimeni nu interesa, pentru ca probabil respectivul vindea cartea separat de ziar [primele doua numere din colectia Jules Verne se vand la pretul normal al ziarului]

    RăspundețiȘtergere
  4. @andrei: nu am stiut.
    Chiar sa-l intreb pe tipul din intersectie ca-l vad tot timpul pe acolo cand plec la munca.

    RăspundețiȘtergere
  5. astazi am vorbit cu baiatul din intersectie si avea volumul "20.000 de leghe sub mari"

    RăspundețiȘtergere
  6. @molia: il vreaaaaaaauuuuuuuuuuu!!!!! esti un norocos, eu nu stiu niciun baiat de-asta vanzator de ziare si carti. e nebunie cu colectia asta, am inteles. trebuie sa gasesc o solutie.

    RăspundețiȘtergere
  7. Menaru, esti printre putinele femei carora le place Jules Verne ! (si probabil ti-a placut mult in copilarie din moment ce vrei acum colectia)
    Nu pot decat sa spun: Bravo !
    Pana acum am intalnit numai barbati innebuniti dupa el.
    Sper sa gasesti urmatoarele carti din serie. Daca nu poate iti trimit eu ce nu vei gasi (am si vechea serie COMPLETA iar acum am 2 volume din prima carte a noii serii - ehei, mi-au promis 2 vanzatori sa mi le tina si amandoi s-au tinut de cuvat !:-)

    RăspundețiȘtergere
  8. in libraria adevarul, de langa carturesti, este un teanc frumos cu musiu jules verne:)

    RăspundețiȘtergere