Guvernul Filat - premierul a fost insotit in delegatie de numerosi ministri si Rethink Moldova este un program al guvernului - se intoarce de la Bruxelles, de la Conferinta Donatorilor, cu o pusculita plina: 1,936 miliarde de euro pentru perioada 2011-2013, potrivit Interlic.
"Sint convins ca toti colegii mei pleaca de aici cu mult optimism in ceea ce priveste viitorul tarii noastre. Ne intoarcem acasa si cu o mai mare responsabilitate, vrem sa va demonstram prin fapte ca avem o guvernare eficienta, transparenta, orientata spre nevoile oamenilor", a spus premierul Vlad Filat citat de intreaga presa moldoveneasca.
Asa cum am constatat si eu la Chisinau vorbind cu aproape toti liderii partidelor AIE, ei sunt constienti ca acum este momentul sa capitalizeze pe increderea, sprijinul si deschiderea pe care o au occidentalii in Republica Moldova. La Bruxelles, Vlad Filat a spus ca a constientizat acest sprijin: "Si aici nu ma refer doar la sprijinul financiar, ci si la consultanta pe care ne-o acordati. Si as vrea sa punctez aici excelenta comunicare pe care o am cu ambasadorii tarilor dumneavoastra la Chisinau, cu organizatiile internationale care isi desfasoara activitatea in tara noastra".
"Statele Unite se angajeaza sa sustina liderii Republicii Moldova in implementarea reformelor democratice si relansarea economica, menite sa ridice nivelul de trai al tuturor cetatenilor Republicii Moldova. In acelasi timp, indemn donatorii sa profite de aceasta oportunitate si sa ajute Moldova in dezvoltarea acesteia", a fost mesajul transmis de Hilary Clinton.
"Pentru Uniunea Europeana, Moldova este mai mult decit un vecin. Moldova este un partener apropiat cu care noi colaboram pentru ca aceasta regiune din vecinatatea UE sa fie mai stabila si mai prospera. Stabilitatea la frontiera UE, de asemenea, ar aduce stabilitate si pentru UE", a spus comisarul european pentru extindere si politica de vecinatate, Stefan Fule.
Este o declaratie importanta, dar si la nivelul UE nu trebuie sa se reduca totul la declaratii. E adevarat ca perspectiva aderarii R. Moldova la UE este extrem de indepartata sau, poate inexistenta. O tara care are trupe ruse pe teritoriul sau nu este tocmai ceea ce s-ar numi un stat dezirabil in UE, nu-i asa. Oricum exista o dezbatere mai ampla la nivel european despre ce sa se ofere acestor state cu perspectiva indepartata de aderare: poate instrumente de asociere mai largi, mai aprofundate, in care aceste tari sa beneficieze de o integrare economica si o libertate de circulatie a cetatenilor, dar fara a fi membri si a avea dreptul de a vota deciziile UE. Adica preluarea standardelor si deciziilor UE, fara posibilitatea de a le influenta.
Am publicat ieri un interviu cu ministrul economiei, Valeriu Lazar. Aici. Ceea ce mi-a atras atentia atunci cand am avut dialogul cu el, vinerea trecuta - in 19 martie -, a fost ideea de a se uita mai atent spre Est, spre Rusia.
Atitudinea lui privind aderarea la UE este una pragmatica si nu e falsa: "pana la urma nu suntem, nici noi naivi, intelegem foarte bine procesele din UE si nu cred ca putem vorbi acum despre aderarea la UE. Aderarea in sensul politico-administrativ. Mie acest lucru imi este foarte clar. (...) Momentan nu cred ca este obiectivul nostru aderarea politico-administrativa la UE, nu este gata nici UE, nici R. Moldova, cel putin mesajele care vin din partea Bruxelles-ului asta inseamna. Noi trebuie sa ne ambitionam sa facem pe intern reformele necesare, sa preluam standardele europene', spune el.
Au existat destule critici privind Parteneriatul Estic, ideea ca intentiile trebuie puse in practica, si iata ca un ministru al guvernului unei tari componente a Parteneriatului simte ca acesta nu functioneaza deloc: "Pe de alta parte, exista un mare semn de intrebare. Pentru ca Parteneriatul Estic, la nivel de discutii functioneaza. La nivel practic - din discutiile pe care le port cu cunoscuti la Bruxelles - nici ei nu stiu ce mancare de peste este acest Parteneriat Estic". Asta ar trebui sa dea de gandit Bruxelles-ului.
Numai ca pe mine m-a uimit o declaratie pe care am si dezvoltat-o si am avut o intreaga discutie in contradictoriu cu ministrul pornind de aici. El a spus un lucru absolut corect: aspiratiile europene nu trebuie sa fie contradictorii cu o relatie buna cu Rusia, o afirmatie facuta inainte cu doua zile si de premierul Filat in interviul pentru HotNews.ro. Argumentul lui Lazar insa este ca ar fi ciudat ca Moldova sa aiba divergente cu Rusia, din moment ce UE are o relatie mult mai buna cu Moscova pe anumite teme decat Moldova.
Contraargumentul meu a fost ca exista doar anumite teme referitoare la relatia cu Rusia pe care UE are o pozitie comuna, altfel totul se reduce la o relatie bilaterala buna cu rusii a unor state din UE si asta suscita mereu o dezbatere si o nemultumire in interiorul Uniunii. Tarile noi din UE sunt uneori chiar iritate de faptul ca nu exista o pozitie omogena si unita a UE pe tema relatiei cu Rusia, tocmai din cauza unor relatii bilaterale foarte bune dintre capitale europene - Paris, Berlin sau Roma - cu Moscova.
Cu usoara aroganta, ministrul moldovean mi-a replicat (iar afirmatia sa este corecta): Da, dar sa vedem care sunt aceste tari: Germania, Franta, Italia, adica tarile care conteaza in UE. Tari care conteaza, am fost eu de acord, insa la masa UE si restul tarilor au voturi si adunate ele le depasesc pe ale celor trei.
Oricum, am observat si la ministrul Lazar o atitudine pe care o vazusem la un coleg macedonean anul trecut, cand eram la bursa in Anglia. El spunea ca la un moment dat Macedonia se va plictisi sa astepte in antecamera UE. Serios?, a fost replica mea si a prietenei mele poloneze. Mai sa fie, cine are nevoie mai mare de apartenenta Macedoniei la UE: Uniunea sau Macedonia? Exact la asta ma gandeam si cand l-am auzit pe ministrul moldovean apropo de faptul ca Moldova nu poate fi tinuta mult in antecamera UE.
El a aratat ca, in doi-trei ani, Moldova se va afla in fata unei alegeri: "fie in Parteneriatul Estic ramane doar Moldova - si atunci vom insista la Bruxelles sa avem si noi o agenda de integrare europeana mai ambitioasa -, fie, daca asta nu se va intampla, noul proces va fi catalizat de noua pozitie a Rusiei. Federatia Rusa se ofera sa fie nucleul unui proces de integrare in aceasta regiune, pe baza CSI. Au zis (n.r. rusii) ca inteleg foarte bine ca tarile membre CSI nu sunt gata momentan sa delege o parte din suveranitatea lor unor structuri supra-statale, dar vor vrea ca tarile CSI sa ofere mai multa claritate asupra intentiilor lor, sa spuna pana unde sunt gata sa se integreze in structurile a ceea ce va urma dupa CSI: "Vreti sa va opriti la nivel de acord de comert liber, e ok; vreti sa mergeti mai departe, fiti bineveniti; vreti sa participati la spatiul economic comun, welcome; vreti sa mergeti si mai departe, si mai bine; voi decideti". Numai ca au zis sa nu ne asteptam la acelasi nivel de deschidere a tarilor din aceasta organizatie egal intre toti, ci pe baza nivelului de integrare. Mai devreme sau mai tarziu acest fenomen ne va face sa fim mai expliciti si mai clari."
Avand in vedere ca vorbisem cu doua zile in urma cu premierul Filat si cu presedintele interimar Ghimpu, care mi-au aratat clar ca Moldova priveste spre Vest, l-am intrebat pe ministru daca pozitia sa este doar a partidului caruia ii apartine, Partidul Democrat, sau este pozitia intregului guvern.
Afirmatia sa venea in contradictie cu ceea ce imi spusese premierul: indubitabil calea Moldovei este spre Vest, dar ca isi doreste relatii 'predictibile, pragmatice' cu Rusia. Ele insa nu trebuie sa incetineasca parcursul european al Chisinaului.
"Este, cu certitudine, o pozitie a partidului nostru, a spus Lazar, si ea este impartasita si de colegii nostri de coalitie. Mesajul este consolidat. Noi suntem pentru un proces de integrare europeana mai consistent, mai rapid, dar agenda pe care UE este dispusa sa o accepte e mai putin ambitioasa", mi-a spus acesta.
Pe mine ministrul Lazar nu m-a convins ca alternativa integrarii intr-un spatiu al CSI, al carui nucleu sa fie Rusia este pozitia guvernului, a Aliantei pentru Integrare Europeana.
Si, in conditiile in care guvernul Filat se intoarce cu aproape 2 miliarde de euro de la donatorii occidentali, cat de prudenta este o astfel de afirmatie? Eu o interpretez ca pe o declaratie pentru electoratul PDM simpatizant al Rusiei, intrucat ministrul Lazar mi s-a parut un politican care priveste spre vest. Pe de alta parte, o astfel de afirmatie ar putea fi un mic santaj adresat UE: Aveti grija ce ne oferiti, stim ca nu ne oferiti un Acord de asociere cum au avut alte state, sau chiar vecinul de la vest, Romania, nu ne amagiti chiar asa, pe fata, ca avem o alternativa care voua nu va place.
Moldova poate avea leverage in negocierile Acordului de Asociere, in privinta regimului de vize si nu numai. Totul e sa-si joace bine cartea. Iar Valeriu Lazar stie asta, asa cum o stie si Filat. Insa doar primul risca cu niste afirmatii, in acest moment.
PS. Moldova Azi, care preia interviul cu Lazar publicat de mine pe HotNews.ro, are o precizare la finalul acestuia: Menţionăm că interviul ministrului moldovean al economiei pentru publicaţia HotNews a fost publicat chiar în ziua în care la Bruxelles s-a desfăşura conferinţa donatorilor pentru R. Moldova.
Fiind in Moldova am inteles, din discutia cu oamenii, ca totul se interpreteaza si uneori se dau conotatii pe care nici nu le-ai gandit. Prin urmare, simt nevoia sa fac o precizare: era normal sa public interviul cu ministrul economiei intr-o zi in care are loc Conferinta Donatorilor, caci altfel jumatate din discutie ar fi devenit neutilizabila dupa eveniment, nu-i asa? A fost o judecata pur jurnalistica. In plus, iau interviurile pe rand si le public, si am venit abia luni de la Chisinau, asa ca e si o chestiune de organizare a muncii mele in aceste zile. Voi tot publica, zilele urmatoare, interviuri si articole de-acolo, pe masura ce le scot de pe reportofon.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Nu are a face..directii Vest sau Est oricum e o mare pacaleala!
RăspundețiȘtergereCum nu cred ca de Rep.Moldova mai au ce lua decat ce le-o mai ramas, pamanturi, paduri si stiu si eu o sula dificila in coasta rusilor.
Noua adica astora din partea astalalta de Prut ne-au lua totul si repet TOTUL, ne-au cumparat industri intregi de la siderurgica, ciment, contructoare de masini, petrochimica cu petrol cu tot, companii de gaze petrl si energetice, rafinarii la pret de fier vechi sau pe 1 dolar cand petrolul a crescut de la 16 Dolari Barilul la peste 80.
Ne0au ruinat agricultura care nu mai asigura nici jumatate din necesarul intern fata de inainte de 90 cand produceam pt 90 milioane de oameni.
Guvernele corupte de Vest au vandut pana si platforma continentala din Marea Neagra pe care o disputam cu Ukraina si asta inainte de a o castiga la Haga.
La noi mai au de luat padurile, Hidrocentralele caci pamanturile sunt deja in curs de nationalizare spre a fi vandute care multinationalele din Vest.
Precum zicea Eminescu ala din Bucovina n-au transformat in HARAPI ALBI!!!
Si iaica asa de disperare 3 milioane de Romani au ajuns semisclavi agricoli sau sclavi casnici/badante cum se mai cheama in Italia prin tarile din Vest in timp ce noi nu putem lucra terenurile, datoria nationala e de peste 40 Miliarde de Euro fara sa stim pt ce suntem datori caci autostrazi nu avem, infrastructira la sate e tot aia de pana in'90.
Va suna cunoscut ce ati citit?!!
Asta e Romania care s-a indreptat si s-a prabusit in Vest!
NU FACTIO SI VOI ACELEASI GRESELI!!!FITI VOI MACAR MAI DESTEPTI!!!
Nu stiu ce vor mai dori sa ia de la voi dar totdeauna vor gasi ceva de luat, pamanturile, lacurile, padurile si viata voastra cand le veti fi datori pt fierotaniile de masini pe care le veti lua de la ei si pe care le veti plati cu varf si indesat.
Acu vre-o suta de ani ve se intamplau lucruri asemanatoare din partea camatarilor tartani!!! Iar UE nu altceva decat tartanie institutionalizata!
de la noi au luat totul
@Anonim: mi se pare ca exagerezi in comentariul tau. ai fi preferat sa nu fim membri ai UE? serios? crezi ca viata ta ar fi fost mai buna in afara UE? si nu cred ca imi poti da acum raspunsul, dar peste 10-15 ani as fi foarte curioasa sa stiu daca iti mai mentii aceasta parere.
RăspundețiȘtergereO analiza interesanta insa titlul mi se pare foarte prost ales. In mod clar Republica trebuie sa se indrepte catre vest, este interesul ei. Ce e daca ar veni acum rusii cu 3 miliarde sau chinezii cu 4 miliarde? Ar trebui sa existe atunci dubii??
RăspundețiȘtergereAnonim, prin comentariul scris, este pur si simplu un activist online. Are atat de mult emotional si fals in comentariu ca nu stiu de unde sa incep.
RăspundețiȘtergere"Ne-au luat cu 1 dolar ..." adica ne-au obligat si ne-au furat ... si asta la modul general: nu tu caz concret, nu tu studiu pentru acel caz, nimic, doar o emotionalitate socialista, revolutionara care de secole da roade. Secole revolutionare ...
"De la noi au luat totul" - cine si cum a decis in cazuri concrete? Nu generalitati dl. Anonim activist revolutionar.
Romanii muncesc slujbe necalificate in Italia si in Vest. CE stie sa faca Maria sau Ion? Dar concret? Ce studii au acestia? Cat de valoroase sunt aceste studii? Ce experienta au Maria si Ion de se angajeaza in agricultura, constructii, menaj? De ce accepta daca sunt cu studii superioare? Cum este piata in profesia sau specialitate respectiva? Stiu bine limba statului in care muncesc, scris inclusiv?
Dl. Anonim prezinta o mentalitate de sclav care nu este analfabet. Pacat ca are scoala daca nu stie la modul general in care prezinta lucruri nu ajungi departe. Sa te lamentezi asa este o profesie, revolutionara. Am vazut-o in secolele 19 si 20. Stim unde duce. Astazi este chiar mai usor sa o profesezi prin internet. Numai ca numarul celor informati si ceva mai educati este mai mare astazi decat in secolele revolutionare 19 si 20.
Succes la munca tovarasi revolutionari.
P.S. Nu prea am scris eu mai sus mare lucru ... Contra activistilor trebuie sa promovezi educatie de secol 21, in scoli si licee. Educatie in urma careia cat mai multi sa poata gandii argumentat si rational, cu mintea proprie, iar cei cu PROPAGANDA, cu generalitatile si falsitatile sa aiba cat mai putin auditoriu.
Din pacate, astazi, cei cu propaganda au un auditoriu vast in Romania. Pacat.
buna ziua, aveti un email de contact?
RăspundețiȘtergeremersi,
Alex