Rosia Montana - amintirile copilariei mele si campania publicitara recenta

Nu prea sunt atenta la spoturile publicitare de la televizor, asa ca acesta mi-a trecut pe la urechi de vreo cateva ori. Mai ales intrebarea: Ce poate face Romania cu 4 miliarde de dolari?

Si eu, naiva, ma gandeam la prima transa din imprumutul de la FMI. :)) Haideti, nu radeti, ma gandeam ca e un promo la Realitatea pentru vreun talk show despre asta. Insa in aceasta dimineata am fost atenta la raspunsurile oamenilor si la finalul spotului. Si, la naiba, am vazut ca e campania la Rosia Montana Gold Corporation. Despre campanie, au scris colegii mei de la HotNews.ro, aici.

Va marturisesc ca am o legatura sentimentala cu Rosia Montana, intrucat bunicul meu s-a nascut acolo, am avut foarte multe rude acolo, verisori pe care ii vizitam in copilaria mea, in vacantele de vara. Acum au mai ramas putini dintre ei, foarte multi si-au vandut casele si au fost stramutati, cum zic ei.

Imi amintesc Rosia Montana a copilariei mele si mandria bunicului meu cand imi povestea despre locul lui natal, cu atestare foarte veche, cu ruine romane, o localitate rasarita in trecut. Plecase de acolo foarte tanar, dar legatura lui cu localitatea si familia sa a ramas foarte puternica, toti fratii lui locuiau acolo, iar atasamentul de ceea ce reprezenta Rosia Montana era foarte mare. Imi spunea cu mandrie ca Rosia, o localitate mica, o comuna la vremea respectiva, avea biserici pentru mai multe confesiuni: ortodoxa, greco-catolica, catolica, lutherana, plus cele neo-crestine, penticostali. Sper sa nu ma insel, dar asta imi aminteam ca sublinia bunicul meu, ca toate confesiunile religioase se regaseau intr-o localitate atat de mica si se intelegeau bine.

Imi amintesc de dealurile verzi unde ii placea bunicului meu sa coseasca, o activitate recreativa pentru un om care traia de zeci de ani la oras si pe unde mergeam sa culegem fragute. Imi amintesc cu alergam prin livada unchiului meu, cu verii mei, si mancam mere acrisoare si nespalate, spre mare mea satisfactie de copil de oras. Imi amintesc de dealurile cu lacuri, tauri le spuneau localnicii, in care bunicul meu invatase sa inoate si unde mergeam cu masina ARO a verisoarei mamei mele, cu sotul si copii lor, cu un televizor sport si niste antene, ca sa prindem ungurii sa vedem niste meciuri de fotbal internationale. Nu-mi amintesc ce meciuri, in schimb, ca au trecut vreo 20 si ceva de ani de-atunci.

Bunicul meu imi povestea despre copilaria lui, despre "comunistii" care ii bateau pe oamenii fiindca ascundeau aur, despre preotul care "ii turna" la politie sau securist dupa ce oamenii mergeau la spovedanie, apasati de secretul pe care il purtau. Imi amintesc insa si despre nenumaratele patanii cu Octavian si Manalut, prietenii de joaca ai lui "bunu".

Ajungeam in Rosia Montana prin Rosia Poeni, cu autobuze care duceau si aduceau minerii la munca si mi se parea foarte pitoresc. Munceau acolo din generatie in generatie, erau vecini si autobuzul ii oprea la poarta, vorbeau despre cosit si munca in gospodarie, asta dupa un somn bun dupa tura de noapte. Intrau in vorba cu bunicul meu, pentru ca noi eram niste intrusi in autobuzul lor, si identificau repede ca e "fratele de la Deva" al vecinilor.

Asta e Rosia Montana pe care o stiu. Ultima data am fost acolo prin 2002, localitatea se schimbase, o parte dintre verisorii mei se pregateau sa isi vanda casele, oamenii vorbeau despre banii pe care ii puteau lua pe pamanturi, pe case. Vorbeau despre cine vine la putere pentru ca, in fucntie de asta, ziceu ca ei stiu daca va continua sau nu proiectul.

Bunicul meu nu mai era de cativa ani buni si m-am bucurat ca nu vede cum se transformase Rosia care ii era atat de draga. Am obosit sa urmaresc intreaga dezbatere pe acest subiect, pentru ca Rosia copilariei mele nu mai era. Localitatea era alta si in 2002, acum insa, vazand imagini, pare un oras-fantoma. Oricum, raul a fost facut. Nu vreau sa ma lansez in dezbaterea asta, nu acum, insa am simtit nevoia sa vorbesc despre localitatea pe care o vedeam eu in copilarie si despre bucuria pe care o simteam cand mergeam acolo.

Cand am vazut spotul la tv mi-am spus: mai, e un spot reusit. Cand le vorbesti romanilor in situatie de criza despre o investitie care ar aduce 4 miliarde de dolari in Romania... hmmm, parca te gandesti ca merita proiectul ala. Cand ii intrebi ce s-ar face cu 4 miliarde de dolari si ei spun spitale, locuinte pentru tineri, ingrijirea mai buna a batranilor, reformarea justitiei, salarii mai mari sa fim motivati sa muncim, iti spui ca asta se profileaza ca o campanie de succes. Nu sunt analist de media si publicitate, sunt un om care isi spune parerea, insa e o alta abordare, abordarea potrivita scopului companiei in vremurile astea pe care le traim.

Pe mine spotul m-a facut sa ma gandesc la copilarie, la bunicul meu si la Rosia Montana a copilariei mele. Nu vreau sa ma gandesc la Rosia acestor zile. E mult prea trist!