miercuri, 4 iulie 2012

De la ministru de externe la ministru de externe - Baconschi: demisia lui Marga este imperativa

"Insetat de functii si complice la lovitura de stat organizata de pucistii majoritatii nevotate", incompetent, "admirator declarat al lui Vladimir Putin" - aceasta este caracerizarea pe care i-o face actualului ministru de externe, Andrei Marga, fostul ministru de externe, Teodor Baconschi, intr-o postare pe blog in care ii cere demisia.

Fostul ministru crede ca Marga "compromite imaginea Romaniei pe plan extern" si ca, in doua luni, "nu a intreprins nicio actiune diplomatica notabila". Mi-e foarte greu sa il contrazic pe domnul Baconschi. Mai ales cand incepe sa inventarieze toate actiunile notabile ale sefului actual al diplomatiei:

  • A blocat circuitul institutional MAE-Administratie prezidentiala. 
  • S-a dus nepregatit la Bruxelles, insotindu-l acolo pe Victor Ponta, care participa la Consiliul European fara mandat si impotriva deciziei Curtii Constitutionale. 
  • In loc sa se dedice dosarelor majore (UE, NATO, politica regionala si energetica), dl Marga a facut campanie impotriva lui Emil Boc, la Cluj. 
  • Iar cand incompetenta sa a devenit sesizabila si pentru presa internationala, dl ministru a inceput sa se ratoiasca ba la FAZ si The Economist, ba la ziaristii de la El Pais, care i-au demonstrat, negru pe alb, ca a mintit si a lansat acuzatii nefondate (Ponta declarase intr-adevar ca daca plagiatul sau e dovedit, va demisiona).
 "Cu un asemenea bilant catastrofal, in numai doua luni, admiratorul declarat al lui Vladimir Putin are o singura sansa de a nu-si distruge complet imaginea de om public: demisia imediata", conchide Teodor Baconschi.

Payback time, am putea spune. Sa nu uitam ca Marga l-a caracterizat extrem de dur pe Baconschi in urma cu o luna. L-a facut "intelectual de carton care minte pentru a iesi in evidenta", cand fostul ministru a spus ca a politizat MAE.

A fost total neasteptata si neuzuala reactia de marti a ministrului de externe:

Recentele evoluţii de pe scena politică din România sunt expresia exerciţiului democratic parlamentar şi nu fac decât să readucă funcţionarea instituţiilor reprezentative ale statului de drept în parametri constituţionali. Aceste evoluţii au loc înăuntrul funcţionării democratice a Parlamentului.

Pe parcursul dezbaterilor politice nu a fost pusă în discuţie independenţa instituţiilor, ci au fost aplicate litera şi spiritul legii specifice pentru astfel de situaţii. Este vorba despre stabilirea legăturii directe dintre noua majoritate parlamentară si structura de conducere a celor două camere ale Parlamentului, aşa cum prevăd regulamentele acestora. Configuraţia politică din Senat şi Camera Deputaţilor a stat la baza instalării noului Executiv, astfel că era firesc ca această nouă distribuţie a reprezentării politice în forul legislativ să îşi găsească o reflectare şi în conducerea Parlamentului.

Independenţa Justiţiei nu a fost şi nu este pusă în vreun fel sub semnul întrebării. De asemenea, actuala oaliţie guvernamentală nu şi-a propus să afecteze în vreun fel  funcţionarea Curţii Constituţionale sau să-i revoce pe membrii acesteia. România rămâne profund ataşată valorilor democratice care stau la baza apartenenţei noastre la Uniunea Europeană şi NATO. Democraţia româneasca este suficient de matură pentru a gestiona cu responsabilitate şi înţelepciune probleme inerente procesului de raportare la o realitate politică dinamică.


O poti interpreta ca un mesaj-reactie la atentionarile ambasadorului american Gitenstein si ale comisarului european Viviane Reding, dar faptul ca ministrul de externe simte nevoia sa iasa sa linisteasca partenerii euro-atlantici ca "România rămâne profund ataşată valorilor democratice care stau la baza apartenenţei noastre la Uniunea Europeană şi NATO" sub guvernul Ponta si in urma tuturor masurilor luate, demonstreza faptul ca stiu clar ca Occidentul civilizat este mai mult decat ingrijorat de ceea ce se intampla. Si ca situatia e mult mai grava, daca ei simt nevoia sa linisteasca partenerii internationali.

Un comentariu:

  1. Marga nu a dovedit ca este un bun diplomat si ca are o pregatire in politica externa . Daca ar fi om de onoare ar trebui sa-si dea demisia .

    RăspundețiȘtergere