20 de ani de la caderea zidului Berlinului. Va vine sa credeti?Au trecut 20 de ani. Ce faceati si unde erati cand a inceput prabusirea comunismului? Cum ati trait acele zile si luna care a urmat?
Imi pare rau ca eram destul de mica acum 20 de ani. Imi amintesc ca stateam intr-una dintre cele doua camere cu toata familia mea - mama si bunicii - si ascultam Radio Europa Libera. Mi se parea atat de interesant ceea ce auzeam si vroiam sa aud raspunsul si la intrebarea alor mei: Oare la noi ce-o sa se intample?
Raspunsul aveam sa il aflam peste ceva mai bine de o luna. Numai ca la mine in Deva nu s-a intamplat mare lucru. Poate din fericire, n-au murit oameni, nu au fost impuscaturi la revolutie. Insa a existat acea teama intre evenimentele de la Timisoara si iesirea in strada a Bucurestenilor. Atunci cand oamenii se intrebau din nou: Oare ce-o sa se intample?
Ma bucur ca multi nu au ramas doar la faza de intrebari, ci au decis ei ce sa se intample.
Auzeam azi intr-un reportaj despre caderea zidului Berlinului, la BBC, ca din fericire prabusirea comunismului a fost una pasnica. Probabil se asteptau la convulsii in Germania Democrata, iar asta ii face sa catalogheze ca a fost pasnic. De fapt, noi am fost doar exceptia care a confirmat regula...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
Am petrecut după amiaza de 21 decembrie la Dales. Camioane, mulţime, oameni striviţi... tras de ei, adus pe trotuar... instrucţie de front: culcat! drepţi! culcat!... Cam pînă pe la ora 19 am rezistat. După, am fugit (era posibil, prin cordoanele laterale de militari). A doua zi, am plecat din nou, gata de moarte. Cu o zi în urmă nu avusesem inima rînduită pentru o decizie aşa de importantă. Am mai tras o raită prin oraş, am văzut niţică manipulare, derută, fantasme, oameni de toate felurile fabulînd, soldaţi buimaci ce trăgeau în ţinte pe care nu le-am înţeles. Iar cînd am ajuns acasă, în miezul nopţii, le-am spus alor mei că seamănă a regia Sergiu Nicolaescu. M-au privit cu ură. Pe 23 am fost chemat la institut. Trebuia să păzesc colecţia naţională de culturi microbiene, că deja se auziseră zvonuri de intoxicare pe tema reţelei de apă. În patrule (fără armă), ascultam zgomotul oraşului, gloanţele rătăcite, căzînd epuizate cinetic, pe acoperişul de tablă al clădirilor. Abia în preajma anului nou am mai ajuns acasă.
RăspundețiȘtergereO observaţie: excepţia nu confirmă regula, ci se supune altei reguli.
Merita scris despre asta.
RăspundețiȘtergereEu tot cu Europa Libera am petrecut acele zile. Era singura sursa de informatii pe care ma puteam baza.
RăspundețiȘtergereDe cativa ani se simtea "the wind of change" si asteptam cu nerabdare ca scandalul sa izbucneasca si la noi.
nici macar la caderea zidului nu mi-a venit sa cred ca si ceausescu va cadea. eram departe de patria muma si pe 22 la prinz plecam de la servici sa transez niste jumatati de porc ca venea craciunul. ajuns la un prieten unde urma sa se faca "decorticarea" amicul a dat drumul la radio. oricum se dadeau stiri despre ce e in romania din juma in juma de ora, dar atunci canalul doi la radioului israelian relua radio romania. nu cred ca am trait ceva mai intens vreodata ascultind ce se spunea acolo. "trupe arabe ataca radioul!" a fost bomboana pe coliva. complicat de descris acum ce a fost in mine timp de o saptamina, de pe 14. colegii mei, nascuti acolo si care habar nu aveau de romania, ma tineau la curent cu ce era nou, chit ca pentru ei era ceva exotic. o revolutie in direct. in paralel era alergatul dupa noriega asa ca seara cind la telejurnalul de la 8 cineva a strigat din regie "l-au prins" prezentatorii s-au intors intrebind "pe cine?" a doua zi cind am aflat de asasinarea cuplului am revenit cu picioarele pe pamint si toata efuziunea a disparut. confirmarea a venit pe doi ianuarie 1990 cind la sapte dimineata ma plimbam prin piata palatului si in balconul discursurilor nu era urma de glont. am spus "asta nu e tata" si m-am retras. am plecat inapoi in israel dupa ce am vazut piata victoriei potopita de mineri. a fost prima descindere. i-am spus lui taica-meu ca nu ma mai intorc pina cind nu dispar comunistii. din pacate ei tot acolo sunt, iar eu mi-am calcat cuvintul...
RăspundețiȘtergereImi plimbam cainele pe malul garlei, dar asta n-are importanta. Eu nu cred in caderea comunismului. Sper sa traiesc pana la disparitia practicilor pe care le-a generat comunismul real si aplicat de la noi si efectele sale corupatoare pana la a treia generatie.
RăspundețiȘtergereAveam 14 ani. Am văzut coloana de manifestanţi plecând dinspre Militari spre centru (pe 22), iar taică-meu a plecat "să cumpăr pâine".
RăspundețiȘtergereS-a mai întors pe 24, iar pe 25 am mers împreună prin centru.
Altfel TV şi poveşti, discuţii pentru formarea gărzilor de noapte în scara blocului...
felicitări pentru noua formă a site-ului şi pentru calitatea în creştere a comentariilor!
@Gabi: multumesc mult. pentru comentariu si pentru felicitari.
RăspundețiȘtergere