Se afișează postările cu eticheta procesul Romania impotriva Ucrainei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta procesul Romania impotriva Ucrainei. Afișați toate postările

miercuri, 3 februarie 2010

Un an de la decizia Curtii de la Haga - Timosenko ii amageste cu minciuni pe ucraineni

3 februarie - se implineste astazi un an de la decizia Curtii Internationale de Justitie de la Haga in procesul impotriva Ucrainei. Un eveniment care va fi marcat printr-o intalnire cu presa a membrilor echipei, la libraria Carturesti.

Marti am vazut o stire despre Iulia Timosenko care spune - aflata in campanie electorala prezidentiala - ca promite ca va obtine revizuirea deciziei CIJ privind platoul continental al Marii Negre.

Este o stupizenie imensa si sunt absolut convinsa ca stie asta, insa mizeaza pe faptul ca publicul este mai putin informat. Iar intr-o campanie electorala, nu conteaza ca nu respecti adevarul, totul e ca promisiunile facute sa ii convinga pe electori sa te voteze. Si asta e valabil pentru Romania, Ucraina sau orice alta tara.

Iata ce spune stirea:
"Platoul continental din Marea Neagra inseamna independenta noastra economica si politica, este puterea si competitivitatea statului nostru. Astfel, ma voi ocupa de refacerea dreptatii (...) fata de Ucraina", a declarat Timosenko la Ternopol, in vestul Ucrainei. Potrivit lui Timosenko, valorificarea platoului continental al Marii Negre va permite Ucrainei sa se aprovizioneze cu petrol si gaze pentru sute de ani.

Daca ucrainenii se vor lasa pacaliti, e treaba lor. Aceasta tema a fost adesea folosita in retorica politica interna din Ucraina, atat de Viktor Iuscenko si iata acum si de aspirantii la functia de presedinte.

Anul trecut, agentul Ucrainei la Haga avea doua declaratii diferite, in rusa si in engleza, pentru publicul ucrainean si pentru publicul international. Colega mea de la Realitatea TV a inregistrat atunci atat declaratiile in rusa, cat si pe cele in engleza, apoi le-a comparat.

In rusa, el le spunea ucrainenilor ca este o mare victorie pentru Ucraina, pentru ca au pastrat insula serpilor - care nici macar nu era subiect al disputei. In engleza, spunea ca este o decizie echilibrata, o victorie a ambelor tari prin solutionarea acestui diferend vechi de zeci de ani.

Si in ceea ce spune Timosenko in campanie adevarul este altul: hotararea Curtii Internationale de Justitie este obligatorie, definitiva si executorie imediat ce este pronuntata. Mai simplu spus, ea trebuie pusa in practica imediat si nu poate fi contestata sau atacata cu apel sau recurs. Am scris aici pe larg despre forta juridica a deciziei Curtii.

Prin urmare, doamna Timosenko face promisiuni in van.

Altfel, ziua de astazi este un moment de sarbatoare - e aniversarea unui mare succes romanesc, al diplomatiei romanesti si a scolii de drept de la noi.

Oricine si-ar aroga meritele pentru aceasta victorie - si se va lauda si de-acum incolo cu "marirea teritoriului Romaniei" - adevarul e simplu: o echipa de diplomati-juristi, tineri, entuziasti si foarte bine pregatiti, au lucrat la un proiect pentru care s-a gandit in perspectiva si care s-a incheiat cu o victorie si un motiv de mandrie nationala.

duminică, 20 decembrie 2009

Meritocratia in Romania. Baconschi, nu Aurescu

Sunt o idealista, eu inca mai cred in meritocratie. Marturisesc ca am ramas surprinsa si dezamagita sa aud despre propunerea lui Teodor Baconschi pentru portofoliul externelor, in conditiile in care numele lui Bogdan Aurescu a fost atat de mult vehiculat si eram convinsa ca merita acest post.

Nu am nimic impotriva ambasadorului roman la Paris, am facut un interviul cu domnia sa inainte de a prelua mandatul in Franta, dialogul a fost o incantare. Insa nu am uitat de un scandal in care era implicat un jacuzzi.

De partea cealalta, pe Bogdan Aurescu il stiu profesional mult mai bine din contextul procesului de la Haga. E tanar, dar cred ca are calificarea sa fie ministru. Nu este un tip controversat, nu are balaceli in jacuzzi, este in minister de 13 ani si a lucrat acolo zi de zi - un argument important, incat acum sunt convinsa ca la conducerea MAE trebuie sa fie un om din sistem, care sa cunoasca in amanunt acea intitutia.

Daca meritocratia ar fi fost un criteriu de evolutie profesionala in Romania, Aurescu era acum ministru. Numai ca nu este. Jocurile politice si interesele primeaza O sa si explic.

Aurescu este indubitabil un profesionist recunoscut. A castigat pentru Romania - impreuna cu echipa sa - procesul impotriva Ucrainei, a lucrat la acest proiect si a avut viziune si o gandire strategica pe termen lung. Probabila asta a fost cel mai coerent proiect de politica externa al Romaniei de dupa revolutie. Recunoasterea lui Aurescu este atat in randul profesiei, a intregii clase politice - audierea sa in Parlament si faptul ca a primit constient (nu dintr-o greseala, ca Blaga) avizul favorabil al comisiei parlamentare reprezinta o confirmare profesionala fara niciun echivoc, dar si la nivelul opiniei publice.

Ei bine, Aurescu a fost propus ministru in guvernul Croitorul, un guvern despre care se stia ca o sa fie sacrificat, care nu va trece. Si atunci a aparut intrebarea fireasca: de ce a acceptat? In mod cert isi cunostea sansele - ele erau minime, daca nu nule. Pentru ca el a considerat ca da un semnal puternic in institutie, in minister, ca le transmite oamenilor ca in ciuda haosului politic, lucrurile au si vor avea continuitate, ca situatia in MAE, in politica externa romaneasca e sub control. Sa recunoastem, ministerul asta e complicat si cu o gramada de bube, in ciuda faptului ca pare cel mai elitist.

Lui Basescu i-a servit sa fie nominalizat Aurescu pentru externe. Si in guvernul Croitoru, si in guvernul Negoita. L-a folosit, s-a folosit de imaginea buna pe care o are Aurescu. Cum? Declaratia lui Basescu spusa in campanie nu are nevoie de nicio explicatie:

Sunt mândru că România a câştigat cel mai mare proces al său de după cel de-al doilea război mondial. Ne-am câştigat 9.600 de kilometri pătraţi de platou continental în Marea Neagră în disputa de la Haga cu Ucraina. Iată că în timpul mandatului meu suprafaţa României a crescut nu numai cu ce aduce Dunărea, dar şi cu 9.600 kilometri pătraţi în Marea Neagră. (...) Am luat o Românie mai mică de la Ion Iliescu şi la sfârşitul primului mandat las tuturor românilor o Românie mai mare decât am primit-o şi asta în primul rând este că şi voi românii aţi vrut ca să se câştige acest proces extrem de important la Haga.

A zis-o la mitinguri, a zis-o la dezbaterile cu contracandidatii.

Cand s-a pus problema noului guvern Boc, evident ca numele lui Aurescu a aparut din nou. Probabil ca toti se gandeau: ok, in sfarsit, i-a venit momentul. Apoi a aparut, tot pe surse, si o a doua varianta: Sever Voinescu. O varianta care palea, in ochii opiniei publice si nu numai, in fara lui Aurescu, indubitabil.

Vineri, colegii de pe politic aflasera, pana pe la pranz, ca Aurescu va fi ministru, presa dadea ca sigura acesta varianta. Insa cei care faceau guvernul aveau alte planuri. Campania electorala trecuse. Asa ca sambata a aparut surpriza: Teodor Baconschi propus pentru portofoliul Externelor. Diplomatul a confirmat ca a fost intrebat si ca vine in tara pentru audieri.

Toata aceasta schimbare - in urma unor sfori trase si inca mai caut explicatia plauzibila pentru numirea lui Baconschi - imi arata ca, pana la urma, meritocratia nu conteaza in Romania. Doar jocurile si interesele politice. In acest moment MAE avea nevoie de un om ca Aurescu. Un om cu competentele lui.

Trecand peste statura intelectuala a lui Baconschi, performantele lui in MAE sunt caracterizate ca foarte modeste. Indepartarea lui din functia de secretar de stat (prin redeseanrea organigramei MAE si desfiintarea functiei) de catre Calin Popescu Tariceanu - interpretata la momentul respectiv ca un alt episod al conflictului Basescu-Tariceanu, in conditiile in care Baconschi era un apropiat al presedintelui, el fiind apoi adus consilier la Cotroceni, inainte de plecarea in Franta - ar fi avut cauze si niste evaluari ale performantei sale in aceasta functie. "E buna ca ambasador in Portugalia sau pe langa Sfantul Scaun,in functii reprezentative, dar palaria de ministru e prea mare pentru el. A fost si cea de secretar de stat", este un curent de opinie in MAE.

Meritocratia nu conteaza, Aurescu a fost bun in campanie. Asta e convingerea mea. Sunt absolut convinsa ca n-a refuzat el propunerea, ca apoi sa se gaseasca o alternativa. Pur si simplu cred ca nu i s-a mai propus oficial, chiar daca a fost varianta.

Pe de alta parte, probabil ca nu e inca momentul lui. Nu intr-un guvern despre care se spune ca va fi unul de sacrificiu. Asa ca nu e nicio pierdere, in mod sigur nu pentru el. E insa o pierdere pentru cei care inca mai cred, la fel ca si mine, ca totusi, in ciuda intereselor si jocurilor politice, meritocratia isi gaseste si ea locul pe undeva. E clar, insa, ca deocamdata nu e cazul.

marți, 27 octombrie 2009

Culisele procesului de la Haga - Aurescu deapana povestea procesului

Am citit cartea lui Bogdan Aurescu. Am trait o parte din cele povestite de el acolo, le-am trait impreuna, cu el , cu colegii mei jurnalisti care am fost acolo si despre care el povesteste. E o carte care se gaseste prin librarii, sau asa ar trebui (pentru cei interesati - Carturesti) si care va fi lansata marti, la MAE. Am vazut ca poate fi comandata pe net, aici.

Cartea imbina informatiile despre caz, pledoarii, chestiuni tehnice, dar prezentate intr-o forma foarte accesibila, care in mod sigur servesc studentilor in drept international, dar si celor care au devenit pasionati de subiect anul trecut, sau erau dinainte. Pe de alta parte, cartea este interesanta si prin descrierea trairilor echipei, in negocieri, in timpul pregatirii procesului, in timpul pledoariilor. Credeti-ma, este o carte foarte interesanta, este adevarata poveste din spatele intregului caz, de la faza negocierilor pana la pronuntarea hotararii CIJ.

Cum am spus, pentru mine acea carte are si ceva personal. Bogdan vorbeste si despre jurnalisti, despre Maria Coman (Antena 1), despre Ovidiu Oanta (ProTV), despre Adriana Matei (Realitatea TV) sau Claudia Marcu (RRA), despre cum a trait el zilele acelea la Haga si cum ne-a vazut pe noi. Ii multumesc ca si-a amintit ca am lipsit - tinuta prizoniera pe aeroportul Gatwick din Londra de 10 cm de zapada care blocasera sudul Angliei - de la cel mai important moment, pronuntarea sentintei si ca a inteles cat de important era pentru mine ca jurnalist sa fiu acolo.

Si stiti ce mi-a ramas puternic in minte? Dezamagirea lui - si a echipei, eu am vorbit cu ei din Anglia in zilele acelea - ca toata aceasta victorie a Romaniei a fost imediat umbrita de scandalul Sterling. Nu putem sa ne bucuram nici macar o zi plina, ca mocirla in care ne zbatem in general intern ne sufoca si anihileaza orice.

Aceeasi mocirla astazi pune in umbra politica externa din nou, evenimentele importante din aceste zile, o reiuniune a ONG-urilor din tarile de la Marea Neagra - punerea in practica a sinergiei Marii Negre - tema Romaniei, de altfel, sau Consiliul European de joi si vineri, extrem de important.

Maine la ora 17.00 Bogdan Aurescu va fi audit in comisiile de politica externa din Parlament. Voi fi acolo, iar pe langa stirile de pe HotNews.ro, va voi spune aici si impresiile mele despre audiere. Probabil ca va incerca sa atraga atentia, in discursul sau, asupra politicii externe. Credeti ca asta va conta? Cred ca ceea ce va prevala va fi atitudinea parlamentarilor, rezultatul audierilor, frecusurile sau lipsa acestora in timpul audierilor. Ceea ce va trebui sa prevaleze este politica externa si care este directia pe care trebuie sa o urmeze.

marți, 10 februarie 2009

Procesul de la CIJ cu Ucraina ne-a costat 628.500 euro

Costul total al procesului de la Haga a costat Romania 628.500 euro, informeaza MAE printr-un comunicat de presa, adaugand ca suma este la jumatate din ceea ce a fost preconizat in 2004 ca se va cheltui. Reducerea apare datorita faptului ca pledoariile au fost pregatite in cea mai mare parte de echipa romaneasca.

Banii s-au cheltuit pe:
  • onorariile expertilor în domeniul dreptului international care au acordat asistenta echipei romanesti
  • onorariile expertilor in domeniul hidrografic, topografic si cartografic
  • cheltuielile legate de editarea actelor de procedura care au fost depuse de catre partea romana adica Memoriu si, respectiv, Replica, a volumelor de anexe
  • cheltuielile pentru logistica necesara in vederea sustinerii audierilor in fata CIJ
  • cheltuieli de expertiza legate de pregatirea materialului probatoriu utilizat in sustinerea argumentatiei partii romane

Cat despre banii pe care i-au primit Aurescu si echipa lui, MAE precizeaza ca "remuneratia nu a fost diferita de salarizarea obisnuita a angajatilor MAE".

Un proces la CIJ este mai ieftin decat orice proces in alte instante internationale, pentru ca toate costurile procedurilor sunt suportate de Curte, din bugetul ONU, si statele nu platesc taxe judiciare, cheltuieli administrative sau pentru traducere.

Prin urmare, suma de 628.500 de euro a fost folosita doar pentru pragatirea documentelor scrise si a pledoariilor, plata consilierilor si a expertilor si deplasarea la Haga a echipei Romaniei.

miercuri, 4 februarie 2009

Procesul de la Haga: ce spun acum carcotasii?

Foarte multi s-au pronuntat, zilele acestea si in septembrie, in timpul audierilor, referitor la rezultatul procesului de la Haga. Si realitatea le-a infirmat teoriile. Sa le iau pe rand:

1. Curtea va da o decizie politica, rezultatul depinde de contestul politic european din momentul pronuntarii hotararii.

2. Curtea va da o solutie la jumatatea liniilor propuse de cele doua tari, in cel mai bun caz.

Ambele idei par acum infirmate de decizia Curtii. Asa cum a spus si Bogdan Aurescu in interviul acordat HotNews.ro, rezultatul a infirmat teoriile neprofesioniste avute de unii. Daca te uiti pe harta, linia este foarte apropiata de varianta Romaniei, dovada ca argumentatia noastra a fost mai buna, ca metoda prin care Romania a trasat linia de demaratie propusa in negocieri ucrainenilor a folosit metodologia CIJ, din moment ce rezultatul e atat de apropiat.

3. Se insinua ca un rezultat favorabil Romaniei ar fi stricat relatiile bilaterale cu Ucraina si existau intrebari cum vor reactiona ucrainenii.

Raspunsul era deja cunoscut, ambele tari, prin presedintii lor, au declarat in repetate randuri ca recunosc decizia CIJ si ca o vor pune in aplicare. Atunci de unde aceste temeri? Astazi, ambasadorul ucrainean la Bucuresti a declarat pentru the Money Chanel ca zona aflata pana acum in litigiu va deveni o zona de cooperare si ca aceasta chestiune divergenta va fi de-acum eliminata de pe agenda celor doua tari.

La randul sau, presedintia ucraineana a avut acelasi mesaj, iar MAE ucrainean - potrivit unei reviste a presei de la Kiev facuta e HotNews.ro- a dat o interpretare favorabila deciziei, batand evident moneda pe Insula Serpilor. Oficialii MAE ucrainean spun ca CIJ considera Insula Serpilor o insula, ceea e reprezinta o victorie.

Bogdan Aurescu a explicat pentru HotNews.ro ca nu se pune problema asa, ca CIJ nu s-a pronuntat asupra acestui aspect, pentru ca a luat in considerare una dintre cele 5 linii de argumentatie ale echipei romanesti, dar nu pe aceea referitoare la statutul insula vs. stanca. Este foarte adevarat , era si asta o linie de argumentatie, insa Curtea a considerat-o pe aceea care se referea la a integra sau nu insula in coasta ucraineana.

In ceea ce priveste relatia cu Romania, apele sunt destul de linistite la Kiev. E adevarat ca decizia CIJ da apa la moara contestatarilor lui Iuscenko, opozitiei pro-ruse, care il acuza de tradare, insa aceasta decizie e folosita in scopuri ce servesc politicii interne ucrainene.

3. Acum discutia in tara este alta, in mod firesc: ce resurse sunt in acea bucata de pamant-apa revenita Romaniei. Am remarcat ca pe toata perioada discutiilor dinaintea procesului, a pledoariilor, Aurescu s-a ferit sa faca niste aprecieri oficiale. El a subliniat ca miza economica nu este luata in considerare de Curte. Au existat insa evaluari in presa, care vorbeau despre o cantitate de 100 de miliarde de metri cub de gaz si de 10 milioane de tone de petrol in zona revendicata de cele doua tari.

La acea vreme, nu am auzit nicio contestatie privind cantitatea de resurse naturale din platoul Marii Negre. Astazi, Aurescu a anuntat niste cifre - 70 de miliarde de metri cub de gaz si 12 milioane de tone de petrol, cifre oferite colegii sai din echipa, reprezentanti ai Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale, niste estimari maximale, bazate pe evaluari din anii '70-'80.

Inteleg ca in tara un analist se intreba de ce s-a pronuntat Aurescu privind resursele din acea zona? E simplu: a raspuns anticipat unei intrebari firesti a presei. Dar, pe de alta parte, a subliniat ca sunt estimari maximale facute pe baza unor evaluari foarte vechi. Se va sti cu adevarat ce e acolo dupa ce vor fi concesionate suprafete - ma rog, inteleg ca ele au fost concesionate deja, potrivit HotNews.ro, printr-o hotarare de guvern din noiembrie 2008, lantului de firme Sterling (Canada) - Melrose (Edinburgh), via Midia Resources Romania.

4. Nu pot sa nu ma refer la reactiile cititorilor HotNews.ro de astazi si din septembrie. Nu numai ca a existat un interes foarte mare fata e acest subiect si multi dintre ei chiar s-au informat si au avut pareri extrem de pertinente, dar a exista si un sentiment de mandrie si de apreciere la adresa echipei care a pledat cauza Romaniei.

Stiu clar ca in septembrie, Bogdan Aurescu a citit comentariile cititorilor la articolele scrise de mine de la Haga - asupra unora i-au atras atentia studentii sai, care l-au contactat acolo - si ca fost impresionat de feedback-ul oamenilor, al romanilor. Astazi i-am trimis un link la un articol care are foarte multe comentarii, dar sunt sigura ca oricum le-ar fi citit, probabil dupa ce se va fi linistit dupa zilele astea pline.

Imi spunea astazi ca acest proces a fost important pentru ca le-a infirmat romanilor ideea ca suntem in general napastuiti de soarta, nedreptatiti si ca nu castigam. Ca acest rezultat arata ca romanii pot sa si castige. Cred ca atunci cand va citi comentariile va vedea intr-adevar ca romanii chiar se simt niste invingatori. Pana la urma, Romania a avut o victorie la Haga.

marți, 3 februarie 2009

Procesul de la Haga: Romania obtine aproape 80% din zona revendicata

Colegii mei de la Hotnews.ro (carora le multumesc pentru harta) au suprapus pretentiile teritoriale ale celor doua tari si solutia CIJ. Linia rosie e propusa de Romania, linia albastra de Ucraina, iar solutia Curtii e cu verde.



Romania obtine, in urma procesului de la Haga, 9700 de kilometri patrati din 12.200 de kim patrati, adica 79,34% din zona aflata in disputa cu Ucraina.

Iata comunicatul Curtii si revin mai incolo cu detalii. Il gasiti aici, coordonatele si harti: prima cu pretentiile celor doua tari, adica cele douoa linii propuse de Romania si Ucraina, a doua cu zona de delimitare identificata de CIJ si a treia cu solutia, cu linia repectiva.

Rezursele din acest teritoriu sunt 70 de miliarde de metri cub de gaz si 12 de milioane de tone de petrol.

Daca vrei sa stiti cine sunt membrii echipei de la Haga, am scris un text pentru HotNews.ro si il gasiti aici. Colegii mei au acoperit foarte bine evenimentul si va invit sa cititi aici si aici. Eu voi reveni cu comentarii dupa cursurile la care trebuie sa merg, daca tot sunt aici.

Imi place opinia lui Catalin Dimofte, analist pe probleme energetice, cu care am vorbit si eu in alte randuri si care mi-a explicat niste chestiuni care tin de domeniul sau. Este un om foarte bine informat si va recomand opinia lui privind resursele din zona castigata astazi de Romania. O gasiti aici.

Bogdan Aurescu a explicat pentru HotNews.ro, intr-un interviu pe care l-am facut prin telefon si pe care il gasiti aici, decizia de azi a CIJ si impresiile de dupa sedinta.

Decizia Curtii de la Haga: televiziunile romanesti de stiri cu pretentii de CNN sunt biete provinciale. TVR e inexistenta

Va imaginati frustrarea mea ca un amarata de zapada m-a tinut departe de Palatul Pacii din Haga si trebuie sa stau pe internet si sa ma uit la live stream la televiziunile romanesti. Situatie care ma irita la culme. Mai jos am facut un update despre TVR. Daca televiziunile private de stiri au alte subiecte, TVR are muzica populara si filme si reportaje atemporale despre arhitectura si interviuri despre politica creditelor. Este incredibil cum postul public, platit din banii nostri, nu considera necesar sa dea live, pe unul din numeroasele sale canale, sedinta de la Palatul Pacii.

Imi merge Antena 3, deci sunt obligata sa stau pe Antena 3, care are o editie speciala. Nu stiu Realitatea, probabil ca face la fel.

Ideea e ca moderatorii incearca sa bata moneda pe cat de afectate vor fi relatiile bilaterale dupa decizie si daca imaginea Romaniei va fi modificata. E incredibil cum pana acum n-au inteles, de fapt, despre ce e vorba in acest proces.

Noroc ca l-au avut invitat pe Sever Voinescu, care a pus punctul pe i: nu vor fi influentate relatiile bilaterale negativ, ambii presedinti spunand ca accepta hotararea CIJ, ca lucrurile nu pot evolua decat spre bine in relatia Romania-Ucraina, din moment ce rezolvarea acestei probleme elimina un punct de divergenta de pe agenda discutiilor.

Mai apoi, e vorba despre tema procesului: o metoda de delimitre a platoului continental. Adica Romania a avut o metoda, Ucraina o alta, iar Curtea va decide care e metoda buna, impunand o solutie proprie. Simplu!

Intrebarea moderatorului: ne putem astepta ca ucrainenii sa ne pedepseasca anul viitor, in ianuarie, cand vor fi -30 de grade Celsius si sa invoce lucrari la conducte si sa ne intrerupa gazul? Iertati-ma, dar interbarile astea mi se par deplasate. Tarile sunt intr-un sistem international, evolueaza intr-un context international, nu e chiar asa, nu faci lucrurile chiar asa, mai ales ca Romania a fost sustinator al Ucrainei in NATO si UE si ca si Ucraina are interese sa aiba o relatie buna cu vecinii, in ciuda unor chestiuni divergente.

De fapt, stiu bine ca nu e o chestiune de documentare, ci de audienta. Din nou facem scenarii si dam interpretari care fac audienta, chiar daca se pun intrebari tampite, ale caror raspunsuri au fost date de nenumarate ori: decizia Curtii nu poate fi una politica, relatiile bilaterale nu vor avea de suferit, Insula Serpilor este contextuala in proces.

In plus, chiar daca inteleg ca televiziunile considera ca este extrem de plictisitor sa dai toata sedinta, este, totusi, o decizie istorica. Sunt multi oameni - stiu din comentariile postate pe HotNews.ro in perioada procesului si de fiecare data cand a fost un articol pe aceasta tema -interesati de decizie live, nu de zeama politicii interne din care trebuie sa "se nasca" precum o Afrodita un nou ministru de interne.

Sa fim seriosi, in goana dupa audienta sacrificam esentialul. Este vorba despre solutionarea unui conflict vechi de 42 de ani. Si o face chiar si temeviziunea publica, de la care ma asteptam sa dea in direct acest eveniment. Este, nu-i asa, o televiziune a romanilor si chestiunea este de maxim interes pentru toti romanii care platesc taxa aia tv.

UPDATE: Colegul meu Cristi Pantazi (redactorul sef la HotNews.ro) imi spune ca TVR da muzica populara in acest moment, la ora 12.17. Fooarte important, as putea spune. Mult mai important ca procesul de la Haga. Mi se pare inadmisibil ca TVR sa aiba pe postul international un reportaj despre arhitectura, muzica populara pe TVR1 si o alta emisiune pe TVR2 si sa nu mea macar unul dintre canalele sale sa nu dea procesul. TVR info are interviuri in reluare cu tema Politica creditelor.

Interventiile oamenilor politici pe tema demisiei lui Dragnea de la Ministerul de Interne mi se par mult mai lipsite de semnificatie. E al doilea ministru detinator al portofoliului astuia care pleaca. Asta e, sunt vesnicele laturi ale politicii interne (politica interna de pretutindeni e plina de astfel de evenimente), dar o data intr-o generatie sau poate si mai rar se intampla un eveniment de o asemenea importanta precum procesul de la Haga.

Noi insa ramanem niste provinciali. Corectie: televiziunile noastre de stiri, cu pretentii de CNN, raman provinciale.

luni, 26 ianuarie 2009

Romania vs. Ucraina. In asteptarea verdictului de la Haga. Forta juridica a hotararii CIJ (III)

Hotararea Curtii Internationale de Justitie este obligatorie, definitiva si executorie imediat ce este pronuntata. Mai simplu spus, ea trebuie pusa in practica imediat si nu poate fi contestata sau atacata cu apel sau recurs. Trebuie doar ca partile sa se conformeze exact si prompt.

Cum am mai spus, administratiile ambelor tari au declarat ca recunosc hotararea CIJ si ca o vor respecta, deci nu se pune problema neaplicarii sau nerespectarii ei.

In cazul exceptional in care un stat nu ar respecta o hotarare a curtii, Carta ONU prevede, in articolul 94, ca poate fi sesizat Consiliul de Securitate al ONU, de catre statul care considera ca cealalta parte nu a respectat decizia Curtii. Totusi, este putin probabil ca un stat sa riste o asemenea decizie, pentru ca ar fi un fapt grav pe plan international si ar atrage consecinte serioase.

Nici intern, nici bilateral, nu sunt necesare niciun fel de formalitati pentru punerea in aplicare a hotararii. Prin urmare, nu e nevoie de nicio promulgare, aprobare sau ratificare a hotararii de catre guvern sau parlament si nici nu exista cerinta ca ea sa fie publicata in Monitorul Oficial, in text original sau traducere.

Cum in cazul Romania vs. Ucraina hotararea contine, de fapt, solutia pentru impartirea platoului continental, adica o linie fixata prin coordonate geografice, nu trebuie ca cele doua tari sa incheie acorduri speciale de punere in aplicare.

Romania vs. Ucraina. In asteptarea verdictului de la Haga. Ceremonia pronuntarii hotararii CIJ (II)

Hotararea Curtii Internationale de Justitie de la Haga se va pronunta pe 3 februarie, incepand cu ora 11.00, ora Romaniei, intr-o sedinta publica in Marea Sala a Justitiei din Palatul Pacii. Ceremonia va dura in jur de doua ore.

Pana in acel moment, solutia data de Curte diferendului intre cele doua tari este confidentiala, chiar si fata de echipele pledante ale celor doua tari aflate in disputa. La fel ca publicul larg, acestea o afla doar la momentul pronuntarii in sedinta publica.

Ea este comunicata in prezenta tuturor judecatorilor care au luat parte la adoptare, a echipelor pledante - agenti, co-agenti, avocati si consilieri -, a corpului diplomatic acreditat la Haga si a presei. In mod cert televiziunile din Romania vor transmite live momentul, intrucat acest lucru este permis.

Cum se desfasoara, de fapt, lucrurile? Presedinta Curtii da citire hotararii, iar uneori - din cauza lungimii acesteia - doamna Higgins este probabil sa citeasca doar cele mai importante parti ale acesteia. ea indica insa pasajele care nu au fost citite si face un rezumat al lor. In final, presedinta va citi solutia diferendului - acel paragraf operativ din hotarare - si modul in care au votat judecatorii. Cum presedinta Curtii este britanica, este evident ca hotararea va fi citita in limba engleza. Asta inseamna ca grefierul va citi paragraful operativ in limba franceza, cealalta limba oficiala a CIJ.

Hotararea este redactata in trei exemplare, doua pentru partile diferendului, unul pentru arhiva CIJ. Originalele hotararii, semnate de presedinte si grefier si avand sigiliul Curtii se transmit apoi agentilor - echivalentii avocantilor pledanti in fata Curtii, sefii celor doua echipe. Pasul urmator este distribuirea textului hotararii si jurnalistilor si publicului prezent in sala, precum si publiarea pe site-ul CIJ.

Foarte important, grefa publica un comunicat de presa si un sumar al hotararii, cele doua documente fiind transmise si Secretarului General al ONU, Ban Ki Moon. Acesta este informat direct cu privire la hotarare. Este un element esential, intrucat Consiliul de Securitate al ONU este acela care ia masurile necesare pentru punerea in practica a hotararii, in cazul in care una dintre parti nu ar respecta aceasta decizie. Este clar ca nu va fi cazul Romaniei si Ucrainei, ai caror oficiali - de la presedinti la ambasadorii acreditati in cele doua capitale - au declarat adesea ca recunoisc decizia Curtii si o vor pune in aplicare.

Intr-o postare urmatoare, despre forta juridica a acestei hotarari.

Ma astept ca pronuntarea hotararii sa fie la fel de solemna ca si derularea procesului. Am tinut neaparat sa fiu in sala de sedinta, nu in sala de presa, alaturi de ceilalti colegi - unde era transmis totul live pe o plasma uriasa - pentru ca am vrut sa simt atmosfera din Marea Sala a Justitiei din Palatul Pacii de la Haga.

Va marturisesc ca, inainte de inceperea sedintei, m-am fatait prin incapere, am studiat masa la care iau loc judecatorii, pupitrul de la care a pledat Bogdan Aurescu, dar momentul in care incepe sedinta totul se schimba. ai impresia ca te-ai intors in timp, unde sunt reguli de conduita si eticheta, dar si de procedura bine stabilite si care trebuie respectate cu strictete.

Am stat la masa presei, singura la o masa cu 10 scaune, dar n-am avut voie sa am laptopul cu mine, ca sa transmit in timp real, nu aveam voie nici cu telefonul, dar l-am strecurat si evident ca era pe silent. Am scris impresiile mele dupa prima sedinta, dupa prima zi de pledoarii. Le gasiti aici. multi m-au criticat pentru acest articol, au spus fie ca trivializez subiectul, fie ca e o compunere usoara, dar scopul meu a fost, dupa atatea articole serioase, despre continutul pledoariilor, sa redau ceva din atmosfera sedintei. Il gasiti aici.