luni, 18 aprilie 2011

Sa impuscam cainii vagabonzi. Ce solutie!

Cand spun "ce solutie!" o spun ingrozita. Am vazut aici si aici stirea ca in Deva, orasul meu natal, in care ma aflu deja de o saptamana, cainii vagabonzi au fost impuscati. Reactiile edililor Devei au fost variate: de la rasul unuia dintre viceprimari si evitarea subiectului de catre altul, la bucuria exprimata de primarul Mircia Munteanu. El spune ca e singura problema pe care nu a reusit sa o rezolve in Deva.

Sunt doua lucruri despre care vreau sa vorbesc: aceasta infatuare a primarului Devei, gestul sau incalificalbil de a aprecia o astfel de barbarie, si actiunea de a ucide aceste animale.

Am plecat din Deva acum 15 ani, cand am intrat la facultate in Bucuresti si in primii ani veneam mai des acasa, iar apoi, dupa ce m-am angajat, adica in ultimii 12 ani, din ce in ce mai rar, dar cel putin de doua ori: de Paste si de Craciun. Orasul era curat, mai curat decat Bucurestiul, dar nici nu se sustine comparatia, avand in vedere dimensiunile celor doua orase si numarul de locuitori.

Mi-am intrebat mama si bunica ce cred ele ca s-a intamplat bun in Deva de cand e Munteanu primar: magazinele - mi-a zis mama, referindu-se la Bila, Kaufland, real, Plus, Metro, Carrefour si Profi. Normal, se gandeste la oferta variata acum si la optiuni, fata de magazinele pe care le avea mai demult la dispozitie. Sensurile giratorii care au mai decongestionat circulatia - asa zice mama. Aqualand si gondola ce urca pe cetatea Devei - spune bunica.

Primarul Munteanu este la al treilea mandat si lucrurile cu adevarat vizibile pe care le-a facut, din punctul meu de vedere, fost devean - am trait aici 18 ani -, sunt o gondola care urca dealul Cetatii Deva si un Aqualand, inteleg ca recent inaugurat. Aici sunt de acord cu familia mea.

Cat despre magazine, ele apareau oricum si aici, oricare primar ar fi fost - era in planul lor de extindere in tara si Deva e totusi resedinta de judet. Cat despre sensurile giratorii - doamne, sunt o nebunie. La fiecare intersectie, sens giratoriu. Realizari marete, as spune.

De o saptamana ma aflu la Deva cu fetita mea si nu fac decat sa observ neajunsuri. Imi plimb copilul cu caruciorul si credeti-ma, pe alocuri sunt niste trotuare ca dupa bombardament. Intamplator, ca sa merg spre parc, trebuie sa merg pe ele: e vorba despre portiunea din Eminescu, intre Balcescu si Carpati (pentru cunoscatori). E o adevarata aventura sa mergi cu un carucior pe-acolo si, credeti-ma, nu am un carucior fragil.

Tot strada Eminescu, carosabilul de aceasta data, este plina de gropi. Ca sa nu mai vorbesc despre centura, care, e adevarat, e drum national/ european si inteleg ca nu tine de primarie sa il asfalteze.

Sunt doua neajunsuri majore - strada si trotuarul - pe care le-am remarcat la o prima ochire, in plimbarea aproape dintr-un capat in celalalt al orasului, cu caruciorul. Si primarul spune ca singura problema nerezolvata sunt cainii vagabonzi? Am intrebat un taximetrist daca strazile sunt peste tot la fel de proaste ca Eminescu (e cam cum aratau strazile inainte de venirea lui Basescu la primarie - pentru mine ala e momentul in care a inceput asfaltarea, cel putin asa imi amintesc) si mi-a zis ca el nu crede ca devenii il vor mai vota pe Munteanu pentru un nou mandat, la ce strazi avem.

Sper sa nu il mai voteze. Cu atat mai mult cu cat aplauda un act barbar, acela al uciderii cainilor vagabonzi in acest fel.

Am spus mereu ca problema maidanezilor trebuie rezolvata, dar civilizat. Urmaresc cu regularitate emisiunile gen politia animalelor de pe Animal Planet si am vazut cum trateaza americanii animalele. Sunt in stare sa te bage in inchisoare pentru maltratarea unuia - justificat, as spune - insa eutanasiaza 10 catei pe zi din adapost, daca nu ii revendica sau adopta nimeni. Stiu ca imi vor sari multi in cap argumentand ca eutanasierea nu e o solutie, insa eu cred ca e. Humanly put to sleep - spun americanii si asa ar si trebui sa se intample. Nu impuscati in plina strada!

Sterilizarea nu e o solutie - un caine sterilizat musca in continuare si sunt acum si mai ingrozita de ei (am fost muscata de unul, am mai povestit, aici), de cand ma plimb cu caruciorul cu copilul. Incalc teritoriul haitelor, e normal, cand fiecare strada a ajuns teritoriul lor si ma deranjeaza ca nu am cum sa merg pe trotuar sa evit fecalele acestor animale. Mi-e sila cand trec cu caruciorul prin ele, uneori inevitabil.

Asa ca voi sustine mereu ca intre drepturile mele si siguranta mea si cele ale unor animale, cred ca cele ale oamenilor primeaza.

Numai ca m-a oripilat solutia gasita in orasul meu natal. Teribilism, a fost catalogat de unii gestul. Salbaticie, as spune eu. Cum e posibil ca primarul sa-i felicite pe cei care au facut un astfel de gest? Cat de mult si cum ne-am schimbat de am ajuns sa apreciem un astfel de barbarism?

luni, 7 februarie 2011

Ingrid


Ea este Ingrid, fetita mea care are aproape o luna de zile, s-a nascut in 11 ianuarie. Este motivul pentru care, o perioada, nu voi mai scrie pe Hotnews.ro, iar postarile pe blog vor fi mai rare.

Ingrid este principala mea prioritate in acest moment, ceea ce a dus la pauza pe care mi-o iau dupa 12 ani de jurnalism.

marți, 21 decembrie 2010

Schengen... ce se stia deja...

(foto: BBC, via Google)
Ma indreptam spre un interviu cu Leonard Orban cand tocmai am aflat stirea de pe RFI. Pica la fix momentul intalnirii mele cu consilierul pe afaceri europene al presedintelui.

Aveam, inca de saptamana trecuta, niste informatii care aratau clar ca oficialilor de la Bucuresti li s-a transmis mesajul: Romania nu va intra in Schengen in martie 2011. Ramanea de vazut cand va aparea informatia de genul celei lansate astazi pe piata. Surse europene mi-au spus ca urma sa fie lansata la inceputul anului viitor, dar iata ca s-au grabit putin (ajutate si de ce s-a intamplat in Parlament cu cazul Ritzi - vorba aia, bate fierul cat e cald). Iata ce stiam:
  • Franta si-a pus (ordin direct de la Elysee) diplomatii sa faca lobby in capitalele europene pentru ca vocea ei sa nu fie singulara atunci cand se arata impotriva aderarii Romaniei la Schengen si a reusit sa atraga in tabara sa pentru sustinere Olanda, Germania, Austria, Suedia.
  • Sarkozy va merge in campania sa electorala pe tema sigurantei nationale si, prin urmare, e mai importanta propria campanie decat un parteneriat strategic cu Romania. Mi s-a mai spus ca e si o nemultumire privind datoriile statului fata de firmele franceze. Am incercat sa aflu care este suma datorata de stat - de-asta am si amanat aceasta postare - si mi-a fost imposibil. Am intrebat la ambasada, pentru ca, intr-un interviu din septembrie, ambasadorul Henri Paul vorbea despre arierate si m-am gandit ca firmele franceze au semnalat aceasta problema si exista o cifra. Nu mi-au putut-o furmiza, m-au indemnat sa sun direct la firmele franceze. Am intrebat la camera de comert romano-franceza si ei m-au trimis tot la atasatul economic de la ambasada. Deci, documentat, nu exista o cifra a arieratelor ca un astfel de motiv sa se sustina - adica am avea o suma colosala care i-a calcat pe bataturi pe francezi.
  • Este o campanie care a avut loc pe o perioada mai indelungata si a fost foarte bine jucata. S-a inceput cu chestiunea romilor, iar dupa ce Comisia Europeana a respins corelarea aderarii la Schengen cu chestiunea romilor, atunci s-a trecut la MCV. Si, in final, s-a ajuns chiar la afirmatii aberante, precum nerecunoasterea de catre Romania a frontierei cu Moldova.
  • Nemtii au avut, pentru multa vreme, o pozitie neexprimata, asteptand evaluarile tehnice. Care au fost bune.
  • La ultima, pe sistemul de informatii Schengen (SIS), s-au facut inspectii in locuri anuntate, insa au vrut sa vada, ad hoc, si alte localitati. Au testat sa vada cum stiu politistii sa foloseasca sistemul informatic, daca stiu sa lucreze in program pentru a verifica si a introduce date. Inspectiile anuntate au fost in Pitesti, Iasi, Bucuresti, dar au facut vizine neanuntate in judetul Calarasi, la Ciulnita si in Vlad Tepes. O comuna. Singurele deficiente gasite au fost niste imprimate care nu erau clare si care se pot rezolva imediat.
  • In momentul in care presedintele a iesit saptamana trecuta cu declaratii si cu atacul dur la CSM mi-am dat seama ca pregatea momentul in care urma sa se afle faptul ca nu vom adera la Schengen. Stiam ca autoritatilor romane li s-a transmis asta si ca, din diferite cancelarii, li s-a spus si de puternicul lobby facut de Franta. Mai apoi, interviul acordat HotNews.ro saptamana trecuta de presedinte dadea niste semnale clare, care imi confirmau informatiile obtinute din surse europene: votul din Parlament pe cazul Ritzi i-a indicat faptul ca asta va oferi ocazia perfecta ca Franta sa faca o miscare decisiva si sa atraga Germania - care nu se pronuntase ferm impotriva aderarii noastre la Schengen - de partea sa, invocand coruptia; in al doilea rand, presedintele vorbea despre campania electorala din Franta, dar total fals il invoca pe Strauss-Kahn, cand stia, de fapt, ca este campania "prietenului sau" Sarkozy.
  • Mi s-a mai atras atentia asupra unui fapt: cat de dezbinati au fost romanii care trebuiau sa faca lobby la Bruxelles, pe toate canalele, fie ei eurodeputati, parlamentari, comisar european, diplomati. Mi s-a aratat ca sunt naiva cand invoc "binele comun", in conditii in care interesul personal si cel de gasca primeaza.
  • Voi insiva ati furnizat munitia impotriva voastra - mi s-a mai spus. Cum? Pai ministrul vostru de interne prezenta cat de bine sunteti pregatiti tehnic, in timp ce un europarlamentar si un think tank sustineau, exact in aceeasi zi, exact in acelasi loc - Parlamentul European - necesitatea mentinerii MCV. Dar doar asa se misca ceva in Romania, mentinandu-se aceasta sabie deasupra capului nostru, am replicat. Da, numai ca declaratiile propriilor vostri politicieni sunt folosite impotriva voastra, ca argumente, nu e atat de greu sa-ti dai seama. Cand un campion al justitiei spune cat de corupta e Romania, de la clasa politica la justitie, cand isi critica propriul partid, ce mai vreti? Ca altii sa nu foloseasca aceste argumente in atingerea propriilor scopuri politice? (Am vorbit despre posibilitatea sau imposibilitatea unui lobby national, pentru atingerea unui obiectiv national si cu Leonard Orban, deci urmariti interviul).
  • Bulgarii stau la pregatirea tehnica mult mai prost decat Romania, mi s-a mai spus, prin urmare nu vom fi decuplati si nici nu vor intra in 6 luni in spatiul Schengen. A fost surprinzator sa aud asta, cand raportul asupra pregatirii care a aparut in acelasi timp cu raportul CRPE arata sau comparatia sugera ca stau mai bine decat noi.
  • La nivel tehnic, expertii europeni nu au avut cu ce sa ne prinda. Tocmai de aceea suntem si atat de vocali in argumentul ca aderarea la Schengen trebuie sa se faca, asa cum e normal, numai pe criterii tehnice. Pentru ca acolo ne stim bazati. Cand au verificat aeroporturile de la Bucuresti si Timisoara, in noiembrie, expertii europeni au vrut sa mai verifice si granita terestra si feroviara de la Stamora Moravita si totul a fost bine. Toate cele trei rapoarte pe frontiere au fost aprobate, deci nu exista probleme pe securizarea granitelor. Poate ar fi necesar un raport care sa arate acum starea de fapt. Sa vedem exact cat de rau stam tehnic.
Toata povestea asta cu Schengen-ul mi-a reamintit de un alt moment important pentru Romania. Cand se lucra la procesul privind impartirea platoului continental al Marii Negre cu Ucraina. De la Kiev curgeau informatiile, declaratii la care oficialii romani nu reactionau. Iar noi, jurnalistii, eram revoltati si ne-am transmis aceasta revolta si Ministerului de externe, invocand ca nu e normal sa inghitim atata fara sa avem replica. La briefinguri informale ni se spunea situatia, dar fiind informal, nu puteai publica nimic, insa cei de la MAE vroiau sa intelegem ca orice declaratie ar putea fi folosita impotriva Romaniei la proces. Era insa important ca oamenii de pe domeniu (politica externa) sa stie care e situatia reala.

Cand s-a intrat in faza publica a procesului, am vazut ca Romania a folosit multe materiale de presa aparute la Kiev in pledoarii, batandu-i pe ucraineni cu propriile arme: articolele care aratau ca Insula Serpilor este un teritoriu care face aproape imposibila viata in conditii normale, care vorbea despre vanturile teribile - care au luat pe sus un WC ecologic in care era un soldat si l-a aruncat in mare - despre variatiile de temperatura care faceau imposibila o viata normala si despre caznele soldatilor care faceau serviciul acolo prin rotatie au servit drept argumente partii romane.

Probabil ca daca s-ar fi stabilit o strategie de comunicare si un obiectiv national comun aderarea la Schengen - in care umorile oamenilor politici, rivalitatea dintre partide, interesele personale sau de gasca sa fie lasate la o parte, asa cum a fost cazul la aderarea la UE - Romania ar fi putut lupta altfel impotriva unei campanii precum cea a Frantei.

Nu ma intelegeti gresit: justitia din Romania are mari probleme, cauzate de politicieni, magistrati si guvern (legi aiurea date de Guvern - precum cea a parteneriatului public-privat asupra careia Comisia Europeana are niste obiectii -, legi modificate aberant de Parlament sau decizii ale acestuia precum cele in cazurile Ritzi si Udrea si comportamentul breslei magistratilor).

Coruptia este existenta, fie ca vorbim despre clasa politica, justitie, politie, armata, sanatate, administratie publica.

Eu nu neg asta si consider ca s-ar fi facut mult mai putine lucruri daca nu exista MCV. Si ca probleme astea trebuie rezolvate spre interesul cetateanului, al fiecaruia dintre noi.

Pe de alta parte, e total unfair sa fim tratati asa cum suntem pentru ca exista aceasta monitorizare: iata ca in raportul asupra justitiei se introduc noi conditionalitati - privitoare la achizitiile publice, ceea ce nu tine de justitie, ci de DG Piata Interna si se pot declansa proceduri de infringement daca nu e totul ok - sau in aderarea la Schengen primeaza criteriile politice, nicidecum cele tehnice, ca si pana acum.

Pe mine, ca cetatean al acestei tari, ca cetatean european, ma deranjeaza ca tara mea este tratata altfel, ca nu e egala cu celelalte 26. Ne-au bagat in UE, sa-si asume asta, nu sa schimbe regulile jocului in timpul desfasurarii lui. Au constatat ca ne-au bagat nepregatiti si acum incearca sa rezolve asta? Si invoca probleme care se gasesc in toate celelalte state membre.

Credeti ca va accepta vreuna ideea lui Macovei sa existe in sistem de monitorizare a coruptiei in toate statele membre ale UE? Sa fim seriosi! La nivel de declaratii au felicitat-o, daca e sa se treaca la treaba si sa se gandeasca si sa se aprobe un astfel de sistem... mai vedem. Se invoca diferite motive. De ce? Daca sunt atat de curati si puri fata de noi, ce s-ar putea descoperi la o monitorizare? Nimic, nu-i asa?

In plus, cum apara Grecia, Italia, Franta granita externa a UE in sud? Cati imigranti ilegali ajung la ei? Romania a fost data exemplu la cat de bine securizata e granita pe Marea Neagra - e adevarat, e o mare mica, e o granita mica. La o evaluare facuta Frantei - statele Schengen sunt evaluate din trei in trei ani - s-au remarcat deficiente in modul in care isi apara granita maritima si la cat de permisiva e pentru maghrebieni. Si ei ne vorbesc noua despre securizarea frontierelor?

O campanie similara, dar totusi nu la fel de dura, au facut nemtii impotriva polonezilor inainte de aderarea la Schengen, argumentand ca prin granita comuna va trece criminalitate si trafic de orice fel, de la marfuri la persoane. Ei bine, in landurile germane de la granita s-a descoperit ca intr-un an rata criminalitatii scazuse cu 12%, odata ce Polonia a intrat in Schengen si a devenit ea granita externa.

Ma revolta oameni care au pus umarul - dandu-si sau nu seama de asta - la furnizarea de argumente impotriva aderarii Romaniei la spatiul Schengen si se intreaba acum de ce se comporta Franta cum o face, scriu scrisori deschise aratand cat de false sunt argumentele invocate de politicienii francezi sau se revolta ca sunt schimbate regulile jocului.

Ma revolta si ma deprima sa vad politicieni care habar nu aveau despre ce vorbesc, in intalniri cu politicieni din propria familie politica europeana, cand spuneau ca Romania nu e pregatita sa adere la spatiul Schengen, cand la Bruxelles se stia exact ca tehnic stam bine. Cat de bine au fost acesti politicieni informati de cei din propriul partid sa faca astfel de afirmatii? Si ies astazi si culpabilizeaza puterea, pentru neseriozitate in relatia cu propria familie politica europeana si cu liderii german si francez.

Ma revolta si ma deprima cand il aud pe presedintele Basescu pregatindu-si terenul, stiind ca nu vom fi primiti in Schengen, dar pregatindu-se sa mai marcheze niste puncte in fata electoratului - culpabilizand clasa politica, magistratii, partidul care i-a sustinut candidatura.

Nu era mai bine ca, de cand au inceput primele semne ale campaniei si a vazut ca intre "prietenie" si "parteneriat strategic" Sarkozy alege propriul interes - adica realegerea in 2012 - sa incerce sa coaguleze toate energiile pentru un lobby eficient national la Bruxelles si in capitalele europene si sa preseze pe realizarea masurilor si recomandarilor facute de Comisia Europeana prin MCV? A nominalizat un comisar european, sunt la Bruxelles eurodeputati din partidul de care e apropiat - sa nu spun ca il controleaza - fac parte din grupari din partid apropiate lui, are un ministru de externe apropiat - i-a pus la masa pe toti astia si le-a zis clar: fratilor, faceti tot posibilul sa aderam la Schengen, faceti lobby pe langa toata lumea, in toata Europa?

Nu ajuge doar sa iesi public si sa critici si sa spui ca nu te poti amesteca in treaba altora din cauza separatiei puterilor in stat. Sa fim seriosi, mai crede cineva in asta in Romania? Nu ma intelegeti gresit, nu e bine ca se intampla asta, ca separatia e o notiune teoretica, dar vreau sa spun ca - daca tot avem cu totii impresia ca Basescu este peste tot si in toate - de ce naiba n-a putut sa coaguleze toate fortele, puterile statului in sprijinul acestui obiectiv? Daca tot era atat de important pentru noi.

Am incercat sa imi raspund la aceste intrebari si i le-am pus, bineinteles mai diplomatic, si consilierului pe afaceri europene al presedintelui in interviul pe care i l-am luat astazi. N-am obtinut decat un raspuns diplomatic, dar cred ca putem citi printre randuri. Asa ca, daca va intereseaza subiectul, urmariti interviul.

Iar in final, pentru cei care se intreaba de ce e atat de importanta aderarea asta la Schengen, le dau cateva motive:
  • camioanele/tiruruile cu marfa nu vor mai sta la granita sa le fie controlate actele, se va trece "ca prin branza", asa cum ar trece si romanii care calatoresc in strainatate, fara a le mai fi verificate actele de identitate; intrebati-i pe cei din domeniul transporturilor ce inseamna asta - mai putin timp pierdut, in primul rand
  • statutul Romaniei - oricum suntem o tara de mana a doua cu MCV, acum vom fi o tara de mana a 15 prin faptul ca ni s-a refuzat aderarea la Schengen. Conteaza? ma veti intreba. Pai judecati si voi: urmeaza sa se negocieze banii pe care ii vom primi de la UE in perioada 2014-2020. Conteaza cat vom primi? E doar un argument, dar sunt multiple, totul se negociaza si forta ta in negociere depinde de statutul pe care il ai. Daca vom fi multumiti sa fim codasii si ratanii UE, atunci nu ne deranjeaza. Personal, insa, pe mine ma deranjaza.

Povestea nasterii lui Iisus in varianta 2.0

miercuri, 15 decembrie 2010

Despre ...leaks, fie ca sunt Wiki sau Brussels

M-am incapatanat sa nu scriu despre Wikileaks si marile lor dezvaluiri, acele telegrame diplomatice. Prietenul meu zicea inca de la inceput - cand se anunta publicarea lor, dar inca nu aparusera informatii despre continut - ca sigur ca dezvaluirile nu vor prejudicia SUA si am fost de acord cu el. Sa fim seriosi, pana la urma informatiile date cu pipeta ce au aratat?
  • Ca diplomatii americani isi fac treaba cum trebuie - am citit reactii ale diplomatilor europeni care spuneau ca e o adevarata scoala de diplomatie sa citeasca telegramele si sa constate modul in care lucreaza diplomatii americani
  • Ca toti aduna informatii despre toata lumea? Adica se astepta cineva sa nu fie spionat, daca lucra la ONU, daca e in establishmentul politic al unei tari.
  • Barfe despre Sarkozy, despre ministrul de externe german, faptul ca Merkel e numita teflon Merkel surprinde pe cineva, ca doar nemtii nu sunt cei mai calzi si expansivi oameni din lume in general, iar faptul ca Medvedev e vazut ca Robin-ul lui Batman-Putin a surprins pe cineva? e vreo noutate in descrierea lui Berlusconi?
  • Publicarea acelor "locuri strategice pentru americani", sa fim seriosi, daca planuiesc unii niste atacuri teroriste, au nevoie de Wikileaks? In plus, ati remarcat ca ele nu sunt niciunele pe teritoriu american?
  • A iesit diplomatia SUA sifonata, botita? Hm, parerile sunt impartite, dar eu n-as zice. Nu arata decat ca oamenii aia isi cam fac job-ul. Si job-ul consta si in a transmite barfe si opinii personale. Informatie bruta care apoi e folosita sau nu in niste analize.
Sunt cateva dintre lucrurile care-mi vin in minte si care minimalizeaza importanta Wikileaks si aultimelor informatii publicate. Mult marketing, altfel, cat rau fac... sa nu exageram. Mi se pare caraghios sa li se dea o importanta mai mare decat au. In plus, documentele astea se alfau pe o retea nu atat de securizata, la care aveau foarte multi acces, am citit ca e o retea vazuta de diplomatii americani din lume, in dorinta unui exercitiu de transparenta si de informare reciproca survenit dupa 9/11. Deci no big deal. Mult zgomot pentru nimic.

Si acum, iata ca apare Brussels Leaks. Ca tot e la moda, nu-i asa? Cum se intreaba multi, ar fi remarcat cineva aparitia acestui site daca nu era nebunia cu Wilikeals? M-am gandit sa ignor lansarea asta, pentru a nu ii da o importanta mai mare decat merita. Pentru mine, toate aceste leaks - fie ele Wiki, Brussels, sau care-or mai aparea - sunt niste lucruri de luat cu rezerva.

Ca sa vedeti ce-si propun si cine sunt cei care au infiintat Brussels Leaks, iata, pe langa prezentarea de pe site, si un interviu. Fireste, interviul a fost realizat prin email, cu un reprezentant al site-ului care e anonim. :)

  • We have all worked in Brussels for a while and have constantly seen, or heard about, documents floating around which ‘would be great if they could get out in the open’. People didn’t know how to do this most of the time. In our day jobs we did this, using our networks and contacts, but there were a lot of limits.
  • This isn’t really for media as much as to help society, and perhaps namely civil society, get their hands on the right information to make their jobs easier.
  • At the moment we try the best with what we get, but obviously anything social or environmental takes priority.
  • Transport and energy - leaks on the pipeline.
  • Sursele lor: We meet people all the time working for EU institutions, lobby and industry groups and even NGOs who want to get information out there. They’re often good people who see something they know is wrong, and want to get it known whilst keeping hold of their jobs.
  • we all are either journalists or working in communications capacities in Brussels
Pe blogul FT sunt puse lucrurile in perspectiva corecta, zic eu:
  • So far, the site consists of little more than a Q&A explaining the concept and an encrypted document-uploader - deci pe site nu sunt decat interbari si raspunsuri privind conceptul si explicatii despre cum poti incarca documente; deci incepi plat, fara o mare dezvaluire. pai daca vrei sa faci bum!, iti faci debutul cu ceva tare, o dezvaluire tare, nu cu intentiile...
  • Brussels Leaks doesn’t seem interested in posting any documents it receives on its own website so they are available to the general public - deci fara documente, care ar fi interesante si care nu ar ajunge altfel la public, ci se descriu ca un intermediar care paseaza informatia unor parti interesate
  • As one diplomat joked: “I’d wager the Commission are behind this"
  • It remains unclear why Commission officials - holders of most of the sensitive information in Brussels - would pass on information to an anonymous platform rather than to the usual network of journalists and lobbyists, most of whom are quite experienced working with sensitive documents. - asta ma gandeam si eu; pe de alta parte, ma intreb daca FT e un pic gelos ca nu i s-a mai furniza lui informatiile; se stie ca atunci cand Comisia sau institutiile vor sa testeze ceva folosesc FT, nu? Life of a European mandarin asa zicea. :)
Inca un text despre Brussels Leaks aici, vazut gratie Roxanei, care mi-a dat linkul pe FB. Multumesc.

Basescu despre granita UE pe Nistru in 25 de ani: "neglijenta in exprimare"

Am scris aici despre faptul ca Traian Basescu, in interviul acordat Romaniei Libere, a spus - referitor la cum vede regiunea peste 25 de ani - ca vede granita UE pe Nistru. Mi-a atras atentia din primul moment si am regretat ca nu i s-a cerut in acel moment sa explice aceasta afirmatie, intrucat, asa cum am aratat, o granita a UE pe Nistru lasa Transnistria in afara unei Republici Moldova integrata in UE.

Prima intrebare a fost: a gresit sau stie el ceva? Cand spun stie ceva ma refer la un posibil plan negociat intre Merkel si Medvedev, care ar urma sa fie propus pentru solutionarea conflictului transnistrean.

Oficialitati de la Chisinau consultate s-au aratat surprinse de o astfel de declaratie, analistii s-au revoltat ca basescu face, din nou, declaratii hazardate. Semnalele de la Bucuresti erau ca a gresit, ca nu s-a gandit la ce a spus.

Multi cititori nu au vazut relevanta lamurirea unei astfel de declaratii, au considerat-o o "furtuna intr-un pahar cu apa". Altii au spus ca si-a exprimat o parere, nu o pozitie oficiala a Romaniei. Intr-un interviu, presedintele unei tari exprima pozitia tarii respective, sa fie clar asta! Cat de fanatic trebuie sa fii sa ii iei apararea chiar si cand greseste?

Si iata ca vad in interviul din Financial Times, aceeasi preocupare pentru "furtuna dintr-un pahar cu apa".

NB: Ati spus, de asemenea, in acelasi interviu, (...) ca vedeti granita UE in viitor pe Nistru. A fost interpretat in Rusia ca insemnand ca Transnistria nu ar fi parte a ei. (You also mentioned, I think in the same interview, or you were translated and quoted as saying, that the EU border in future would run along the Dniester River. It was interpreted in Russia as meaning as meaning that Transnistria would not be part of this).

TB: Nu, este o granita generica, dar nu am avut intentia sa spun ceva despre locul in care se va afla Transnistria. A fost probabil neglijenta mea in exprimare, care a dat curs multor interpretari. (No, it’s a generic border, but it was not with the intention of saying something about where Transnistria would be. It was probably my negligence in expression, giving the chance of many interpretations.)

Deci ne-a lamurit: a gresit, dintr-o neglijenta in exprimare. care, din punctul meu de vedere, nu e scuzabila la un sef de stat. Dar se intampla.

Altfel, am remarcat ce a spus presedintele pentru FT referitor la aderarea la spatiul Schengen, un alt semnal foarte puternic transmis prietenilor din UE.

  • Avem obiectivul de a respecta data fixata in Tratatul de aderare la UE privind incluziunea in zona Schengen, adica aprilie 2011.
  • Am investit mari resurse, aproape 1 miliard de euro, dintre care o parte din faciltiatea Schengen, bani europeni, dar jumatate din bugetul propriu.
  • Sunt foarte convins ca ultimele inspectii care se desfasoara in aceste zile vor avea un rezultat pozitiv si am vrea ca tratatul sa fie aplica - asta inseamna ca nu suntem pregatiti sa acceptam amanarea datei aderarii la spatiul Schengen.
  • Daca unele tari au dubii le invitam respectuos sa participe, cu ofiteri de frontiera ai statelor UE, sa ni se alature pe frontiera, sa supervizeze intregul proces. Dar sa nu blocheze accesul romaniei in zona Schengen.
  • Avem resurse (n.r. adica nu avem nevoie de ajutor). Dar daca vor, daca au intrebari referitor la modul in care politia noastra de frontiera isi face treaba, ii invitam sa isi trimita reprezentanti ai politiei de frontiera din orice tara europeana care nu are incredere in politia noastra de frontiera.
  • Nu suntem fericiti ca sunt tari care pun in discutie capacitatea romaniei de a proteja forntiera UE, cand te gandesti ca froneira noastra cu fosta Uniune Sovietica a fost una dintre cele mai bine pazite granite, de catre oameni extrem de experimentati in protejarea frontierei si accesul pe teritoriul romanesc.
Iata si fragmentul din FT:
NB: What about your prospects for Schengen membership next year, which I understand is very important to Romania? Are you confident that will happen next year?

TB: It’s important for Romanians, first of all, and for Romania at the same time, if you allow me to say, from an objective point of view. We have as an objective, to respect the date fixed in our accession treaty, which is April 2011. We are investing huge resources, close to €1bn; part of that that is Schengen facilities, European money, but half is from our budget. I’m very convinced that the last inspection which takes place during these days will have a positive result, and we’d like the treaty to be applied – which means we are not prepared to accept postponement of the date of accession in the Schengen area.

If some countries have doubts we kindly invite them – because Romania will provide 2,070 kilometres of EU border - to participate, with border police from other EU countries, to be together with us on the border, supervising the process. But not to block access of Romania into the Schengen area.


NB: You mean they should provide resources to help you?


TB: No, we have resources. But if they want, if they have questions about how our border police will perform the job, we invite them to send representatives of border police from any European country which doesn’t trust our border police.


Let me [add something]. We are not so happy seeing countries question the capability of Romania to protect the EU border, [when you consider that] our border with the former Soviet Union was one of the best guarded borders, with extremely experienced people to protect the border and access to Romanian territory.


NB: And that is still there, those facilities are still there, to protect the border?


TB: Yes, it is a tradition in Romania!


Din punctul meu de vedere, a fost un interviu foarte bun in FT, cu multe raspunsuri. L-am citit tarziu ieri, din motive obiective, si n-am prea vazut ce a fost extras din el. Am remarcat insa ca s-a preluat ideea ca Basescu nu va promulga o lege care i-a redenumi pe romi tigani si ca unirea cu Moldova va avea loc daca o vor popoarele si in contextul aderarii R. Moldova la UE. O idee, de altfel, exprimata si in interviul din Romania Libera.

luni, 13 decembrie 2010

UPDATE: Tangoul partidelor de la Chisinau

(credit foto: Flux.md)
Percep tangoul ca pe un dans pasional si cred ca se potriveste foarte bine situatiei politice actuale de la Chisinau. Desi se pare ca acolo este o mare nehotarare, toata lumea negociaza cu toata lumea si nimeni nu ajunge la nicio concluzie, din nicio discutie nu reiese nicio coalitie care sa conduca tara, inteleg - din discutiile mele cu oameni de la Chisinau si urmarind presa si comentariile analistilor care se exprima in presa - exista multa pasiune in negocierile astea. Mi se tot explica faptul ca exista o mare adversitate intre liderii partidelor politice, antipatie si umori peste care le este foarte greu sa treaca. Asta pe langa toate interesele care exista la mijloc.

Marturisesc ca am fost uimita ca aceste relatii personale conteaza atat de mult in negocieri. Pana la urma, am vazut ca Lupu si Voronin pot dialoga, ca Ghimpu si Filat - in ciuda antipatiei primului fata de al doilea - vad cea mai buna varianta in refacerea AIE si ca toti trei - Lupu, Filat si Ghimpu - se pot aseza la masa negocierilor. Pana la urma, primesc atatea semnale din Occident - dar in acedeasi masura si dinspre Rusia - incat sa nu le poata ignora.

Mai intra in ecuatie si Vlad Plahotniuc, omul de afaceri controversat, despre care s-a suspectat ca a condus afacerile familiei Voronin, informatie pe care nimeni nu a putut s-o demonstreze. Oricum a fost putin surprinzatoare dorinta sa de a iesi in fata, dupa atatia ani de discretie, si de a vrea sa se afle pe pozitie eligibila pe lista partidului pe care il sponsorizeaza, PD. Respectabilitate, statut, imunitate, acces la puculita cu bani sau protectia propriilor afaceri - toate acestea sunt explicatiile pe care le-am primit referitor la dorinta lui de a fi "in lumina" si de a nu mai trage sfori din umbra.

Multi mi-au spus ca sensul in care se va indrepta PD nu depinde de Lupu, ci de Plahotniuc: daca el va spune sa se faca alianta cu comunistii, se va face. daca zice: mergem spre AIE, intr-acolo se va merge. Mai mult, am auzit si varianta ca PD joaca tare, adica arata mereu ca negocierile cu PCRM sunt cu doi pasi inainte celor din AIE tocmai pentru a obtine maximul din discutiile cu fostii parteneri din AIE. Numai ca o alianta cu comunistii ar insemna sinuciderea politica, mai cred unii analisti, multi dintre votantii PD s-au aratat dezamagiti de discutiile cu comunistii si de perspectiva unei coalitii de centru-stanga, oricat si-ar declara ea o orientare europeana, dar si o realtie pragmatica si buna cu Rusia. Faptul ca telegramele diplomatice facute publice de Wikileaks a aratat ca Lupu a mai fost tentat anterior cu 10 milioane de dolari pentru a intra intr-o astfel de alianta ar arunca - in acest context - o imensa suspiciune asupra liderului democrat. De ce n-ai putea crede ca acum a acceptat banii comunistilor si, de ce nu?, o suma mai mare, potrivit mizei actuale.

Lupu si Ghimpu se intalnesc in secret, apoi recunosc intalnirea, inainte de o noua discutie tripartita cu Filat. Pe Ghimpu era destul de greu sa il suspectezi ca ar arata deschidere doar spre un partid rupt din cel al comunistilor, iar atat el, cat si Chirtoaca, vorbeau mereu despre tradare in Alianta, dar trimiteau intotdeauna la Lupu. Numai ca aversiunea si teama fata de Filat duce la discutii bilaterale, inainte de cele in format PL-PD-PLDM. Este aproape evident ca cele doua partide ii vor propune conditii mai dure lui Filat. Ramane de vazut care vor fi ele si cat va putea Filat sa accepte? Sa nu uitam, totusi, ca est partidul cu cele mai multe voturi.

Filat - al carui partid are cel mai mare numar de mandate dintre fortele politice din fosta alianta - a reactionat prea tarziu. A iesit cu oferta dupa comunisti. Unii spun ca a vrut sa vada ce pun ei pe masa pentru PD, altii ca pur si simplu n-a avut viteza de reactie. Filat a fost preocupat sa vorbeasca cu partenerii europeni. Pana la urma, este primul ministru in exercitiu, iar partenerii occidentali sunt cu ochii pe ce se intampla la Chisinau dupa alegeri. Totul e in asteptare, se mai fac ceva anunturi de bani alocati Moldovei, fie de UE, fie de Romania, fie de alti parteneri. Insa ideea e ca acesti bani sa si intre in tara. Si probabil ca, deocamdata, asta nu se intampla. Asa cum imi spunea unul dintre analistii economici de la Chisinau cu care am vorbit si din granturile promise sau imprumuturile in conditii avantajoase, intrasera in tara bani pentru stabilizarea economiei. cei pentru investiti, din motive atat obiective, dar si subiective, mai au de asteptat, pentru ca partenerilor pentru dezvoltare nu el e indiferent cu cine vor dialoga la Chisinau.

Filat a propus o impartire a celor trei functii importante din stat precum au fost si pe vremea AIE. Ma rog, cu exceptia ca Lupu nu a fost niciodata presedinte. E firesc PD sa fie mai precaut, pe de alta parte, cum explica un analist si apoi am vazut preluata ideea si de Filat - liderul PLDM se pune intr-o pozitie mai vulnerabila ca premier, pentru ca e mai usor sa rastorni guvernul si premierul.

Potrivit lui Filat, functia de sef de stat e cea mai stabila si nu exista conditii sa fii demis. Presedintele Parlamentului poate fi demis cu doua treimi din voturile deputatilor, in schimb e nevoie de doar 51 de mandate sa demiti premierul, iar PLDM are 32 - insuficiente prentru a proteja acest post.

Am remarcat, urmarind negocierile, ipocrizia liderilor politici de la Chisinau, care multa vreme au spus ca s-au discutat principii si valori, dar nu functii, cand stim faorte bine, fie ca e vorba despre negocieri care se duc la Bucuresti, Chisinau, Berlin sau Londra ca se discuta functii cel putin simultan cu principiile. Mai tarziu, Filat a fost primul care a propus impartirea functiilor, iar apoi comunistii si Lupu au recunoscut ca s-a vorbit despre organigrama guvernului. Dar nu si despre impartirea portofoliilor.

Dupa cum au decurs dsicutiile saptamana trecuta, ti se crea impresia ca vineri va fi o zi hotaratoare. Au fost vreo 3 sau 4 intalniri PCRM-PD, doar doua ale fostilor parteneri din AIE. Discutiile unei posibile coalitii de centru-stanga pareau mai avansate. Dar iata ca nu s-a transat nimic. In week end, a fost un miting pentru sustinerea refacerii AIE si si a fortelor politice pro-europene. Lupu a spus ca in spatele ONG-urilor organizatoare stau, de fapt, oameni politici si ca este o forma de presiune. Asa a simtit-o el, probabil. Presa rusa sustine ca a fost un miting anti-Rusia si reia din argumentele lui Lupu, adaugand altele in plus.

Oricum, luni tangoul de la Chisinau continua. Urmeaza o noua intalnire tripartita. Numai ca timpul trece. Iar presiunile care vin din cele doua parti - Rusia si Occident - se traduc si in bani si avantaje pentru moldoveni. Rusia ii ispiteste pe moldoveni cu preturi reduse la gaz si deschiderea pietei pentru produsele de export moldovenesti, oportunitatea aderarii la uniunea vamala Rusia-Belarus-Kazahstan si sprijin in chetiunea transnistreana, daca la Chisinau se va constitui o alianta pro-rusa. La randul sau, Occidentul promite bani pentru dezvoltare si avansarea discutiilor privind apropierea de UE - de la acord de asociere, la cel de liber schimb aprofundat si de liberalizare a vizelor.

Ramane de vazut ce va prima pentru liderii de la Chisinau. Nu mai zic ce va prima pentru cetatenii moldoveni, pentru ca rolul lor s-a cam incheiat, odata cu depunerea in urna a buletinului de vot si crearea posibilitatii ca PCRM, comunistii lui Voronin, sa ramana in joc. Au existat multe comentarii la articolele referitor la Moldova, ale cititorilor romani, care spuneau ca moldovenii isi merita soarta, daca au fost in stare sa dea atatea voturi comunistilor.

Pe de alta parte, sa nu uitam ca foarte multi au votat pentru fortele pro-europene - cel putin declarate - iar acum tine de liderii lor sa puna de acord asupra directiei pe care vor merge. Stiu foarte clar ca, daca rateaza acest moment, o asemenea deschidere a Occidentului fata de R. Moldova nu va mai exista intr-un viitor apropiat. Vorba aceea: ii dai omului o sansa, dar daca ii da deliberat cu piciorul, il lasi sa ne balaceasca in nenoricirea sa.

Vom vedea, in final, cine va tine trandafirul in dinti.

UPDATE: Vad in presa de la Chisinau ca intalnirea celor trei s-a amanat pentru marti. Intre timp, potrivit portalului Stirea Zilei, Lupu si Plahotniuc vor face o vizita in Rusia. Liderul PDm urmeaza sa sustina o conferinta de presa in aceasta dupa-amiaza, insa surse ale portalului citat sustin ca informatia momentului este cea referitoare la vizita-fulger a celor doi la Moscova.

UPDATE 2: Unul spre est, celalalt spre vest. Cam asa ai putea trage concluzia daca citesti stirile din Moldova. tot portalul Stirea Zilei, dar si alte publicatii de la Chisinau, anunta vizita la Bruxelles a lui Vlad Filat, in perioada 16-17 decembrie. Este perioada de Consiliu European, reuniune a liderilor PPE, la care va fi si el prezent. Sursa citata anunta ca Filat va avea intalniri cu Van Rompuy, Barroso, Fuhle (comisarul pentru extindere0 si Georghieva (comisarul pentru ajutor umanitar).

UPDATE 3: Marian Lupu a sustinut o conferinta de presa in care a acuzat PLDM de tergiversarea negocierilor, de tendinte autoritariste, comparabile cu cele de pe vremea comunistilor, de amenintari la adresa politicienilor PD din teritoriu si de presiuni pentru refacerea AIE, prin manifestari populare de genul celei de duminica din Chisinau, sub deghizarea societatii civile.

Lupu a propus mecanisme care sa impiedice autoritarismul exeperimentat pe vremea lui Voronin si modificarea legii de alegere a presedintelui de catre parlament. Liderul PD a propus ca presedintele sa poata fi ales cu 51 de voturi, nu cu 61 cum e in prezent, si a indemnat toate partidele parlamentare sa votgeze aceasta lege, pentru a rezolva criza politica si a preveni o alta.

Mai mult, liderul democrat a acuzat de manipulare a opiniei publice, in spatele acesteia lasand sa se inteleaga ca se afla PLDM, prin stirea privind pelcarea lui la Moscova marti. Lupu a precizat ca va pleca in Germania, "2-3 zile, in scopuri familiale" si nicidecum la Moscova. Prin urmare, la consultarile tripartite programate pentru amrti, ar urma sa participe din partea PDM Diacov si Plahotniuc.