Azi e Martisorul! Martisor's story for my English speaking friends

Martisor is celebrated on March 1st and it is important to us as it symbolises the spring. Thanks to the Romanian Foreign Office, that has made a good movie with the Martisor's story and posted to YouTube, I can show you the meanings. So thank you MAE and to my friends, enjoy!

Cat de dezbinata este Europa? Protectionismul si economiile est-europene incing spiritele la summit-ul de la Bruxelles

Protectionismul si situatia economica reala a tarilor din centrul si estul UE sunt principalele teme care vor incinge spiritele la summit-ul informal de la Bruxelles. Taberele sunt destul de clare, dar ele difera in functie de subiect: e Franta, cu atitudini protectioniste - negate de oficiali francezi, care au explicat planul de criza al guvernului francez -, contra restului Europei, sunt statele din zona euro contra celor din afara ei.

Pe agenda mai este si conturarea pozitiei europene comune referitor la reformarea institutiilor financiare mondiale, care va fi discutata la G20 de la Londra, din 2 aprilie. O unica voce europeana - acesta este dezideratul pentru G20, dar cat de usor va fi de realizat ramane de vazut, in conditiile in care marile tari ale UE vor fi prezente, si ca membri ai G7, Cehia va fi prezenta ca detinatoare a presedintiei UE, Comisia Europeana - prin Barroso - iar Spania si Olanda ar vrea si ele un loc la masa discutiilor. Mai mult, Polonia se vrea reprezentanta noilor state membre ale UE.

Presedintele Basescu este la Bruxelles si, inainte de inceperea summit-ului in formatul de 27 - la ora 15 a Romaniei, participa la intalnirea sefilor de stat si de guvern a tarilor noi din UE (cu exceptia Ciprului si a Maltei), tarile grupului de la Visegrad, tarile baltice, Romania si Bulgaria.

"Scopul acestei intalniri este pregatirea reuniunii informale si realizarea unui schimb de opinii privind masurile pentru solutionarea crizei economico-financiare adoptate in Statele Membre care nu fac parte din zona Euro, reafirmarea importantei respectării regulilor Pietei Unice si a evitării protectionismului", arata comunicatul de presa al Administratiei Prezidentiale.

Ma astept ca reuniunea sa fie una tensionata pe axa noi state-vechi state membre, mai ales, ca potrivit FT, initial Sarkozy propusese o reuniune doar a statelor din zona euro, ca la insistentele Angelei Merkel sa se ajunga la reuniunea in format 27.

PROTECTIONISMUL - Franta a suscitat nemultumirea Germaniei, Marii Britanii si a tarilor nordice, dar si a statelor est-europene, cand a anuntat planul sau de criza care viza masuri protectioniste pentru industria sa de automobile. Sarkozy vrea un plan european de salvare a industriei auto, insa Comisia se opune. Verheugen, comisarul pentru industrii, spunea la un moment dat ca, in timp ce asiaticii construiau motoare hibrid, Europeanii scoteau 4x4 mari consumatoare de combustibil si poluante si ca industria auto trebuie sa se ajute singura, daca a intarziat reformele structurale care trebuia sa aiba loc acum ceva timp.

• Cu doua zile inainte de summit vreo doi ministri francezi au incercat sa explice mai bine ca planul economic nu este protectionist, ca cele 6 miliarde de euro acordate constructorilor auto Peugeot-Citroen si Renault nu sunt ajutor de stat, chiar daca se vorbea despre pastrarea numarului de angajati in uzinele din Franta - ceea ce ar insemna concedierea altora din unitati din afara tarii, adica din restul Europei - si localizarea in Franta a fabricilor. Asa ca francezii au revenit si au zis ca este o conditie doar pentru 2009 sa nu concedieze muncitori din fabricile din Franta, iar in ceea ce priveste unitatile de constructie nu exista o conditie ca ele sa fie in Franta ca sa beneficieze de ajutorul financiar. Asa ca CE s-a declarat multumita, dar si vigilenta pentru a nu exista clauze secrete in aceste acorduri dintre guvernul francez si constructorii auto, care sa distorsioneze piata unica si legile concurentei.
• Pe de alta parte, o postare de pe blogul A fistful of euros ridica urmatoarea intrebare: cum poate fi interpretata actiunea statului german de a cumpara actiuni la Opel, Opel vinde o uzina de-a sa lui Daimler, care renunta la a mai construi uzina din Ungaria pentru ca are acum una in Germania?

SITUATIA ECONOMIILOR DIN CENTRUL SI ESTUL EUROPEI este motiv de ingrijorare pentru statele din zona euro care se vorbesc deja despre o replica subprime in Europa, in sistemul bancar, mult extins spre noile state membre, care sa aiba originea in statele din estul Uniunii. Statele din zona euro considera ca noii membri au parit mai mult decat ii tineau puterile, ca au vrut sa ajunga repede la standardul de viata vest-european prin imprumuturi in moneda straina.

• Vineri, BEI, BERD si Banca Mondiala au anuntat un pachet de 24,5 miliarde de euro pentru statele din estul Europei, UE si non-UE, insa duminica Ungaria a venit cu propunerea unui pachet financiar de 160-190 de miliarde, potrivit AFP, pentru a impiedica ridicarea unei "noi cortine de fier" in Europa. Sunt sanse practic nule ca suma anuntata vienri sa fie suplimentata.
• Angela Merkel le-a cerut, potrivit FT, liderilor acestor tari sa arate explicit care sunt riscurile pentru sistemele lor financiare in urma deprecierii ratelor de schimb, a masivelor imprumuturi in valuta straina si a marilor deficite de cont curent.
• Liderii est-europeni este probabil sa isi exprime temerea ca bancile occidentale isi vor efondurile din subsidiarele est-europene si vor face apel pentru evitarea destabilizarii financiare a statelor din zona non-euro.
• La un moment dat, in urma cu o saptamana, ministrul german de finante, Peer Steinbruck, si-a aratat disponibilitatea ca Germania sa salveze (bail out) tarile din zona euro care au probleme. Probabil ca va fi un subiect discutat. Este o schimbare de atitudine a germanilor, dar, pe de alta parte, este teoretic imposibil, pentru ca Tratatele UE interzic asta. Insa nimeni nu a aratat aceeasi disponibilitate pentru tarile din zona non-euro. Ideea includerii lor in zona euro pentru a le feri de o volatilitate mai mare se vehiculeaza de ceva vreme, insa multi considera ca nu are sanse de materializare.
• Pe de alta parte, exista si in grupul noilor membri ai UE din est voci discordante. Cehia este una dintre ele, iar Praga insista pe a se face diferenta intre statele din regiune si sa nu fie considerata intreaga Europa Centrala si de Est ca o gaura neagra, pentru ca cehii au avut o politica de credite stricta si nu se afla in situatia celorlalte state din regiune.
• Probabil se va discuta si daca euro ar fi o umbrela suficient de cuprinzatoare si

Un proiect de declaratie comuna a summit-ului a fost deja consultata de Reuters. Iata principalele puncte, cu rezerva ca declaratia poate suferi modificari dupa discutii, fireste:

• Piata unica ramane motorul pentru redresarea economica si pentru crearea de locuri de munca.
• Statele UE admit ca declocarea canalelor de credit este cruciala pentru eficienta stimulilor fiscali acordati de statele membre

Greyfriars Bobby - cel mai fidel catel din Scotia

El este Bobby, Greyfriars Bobby, cel mai celebru catel din Edinburgh. Are si o statuie, de pe la sfarsitul secolului al XIX-lea. Il gasesti peste tot, este un simbol al orasului, e sub forma de statui, la intrarea in magazine sau in hoteluri, ca in cazul de fata, sub forma de magneti de frigider, pe tricouri.

Cam asa mi-l imaginam eu pe Zdreanta, cel cu ochii de faianta. Va mai amintiti de el? Catelul hotoman caruia ii place sa fure ouale pana a fost pacalit cu unul fierbinte. Latos si foarte simpatic, la fel ca Bobby.

Am auzit doua variante ale povestii lui Bobby, singura diferenta fiind cui ii apartinea catelul. Prima suna asa: un politist din Edinburgh, de prin 1850, si-a luat drept poartener in noptile friguroase de iarna, cand patrula pe strazile orasului, un catel, pe Bobby. Dupa ce stapanul a murit de tuberculoza si a fost ingropat in Greyfriars Kirkyard, catelul nu s-a miscat de langa mormantul stapanului au timp de 14 ani, pana cand a murit. A doua varianta contine acelasi fir narativ, doar ca stapanul era un nobil, iar catelul ar fi stat langa mormantul lui 16 ani. :)

Oricum, prima varianta cred ca e cea oficiala, mai ales ca numele catelului e Greyfriars Bobby, iar in Edinburgh, vizavi de Greyfriars Kirkyard este o fantana cu statuia lui Bobby. Locuitorii orasului au avut grija de catel si l-au hranit, simpatizat fiind pentru loialitatea de care a dat dovada. La ora 1 la pranz, cand se auzea salva de tun din Castel, se spune ca lumea se ducea sa il vada pe Bobby, pentru ca mergea la cafeneaua pe care obisnuise sa o frecventeze stapanul sau, sa primeasca de mancare.

Daca tot e week end, m-am gandit sa va arat animalutele pe care le-am fotografiat in Edinburgh si in Londra. Super-simpatice!

Oamenii obisnuiesc sa hraneasca pasarile, iar uneori senzatia e destul de stranie, atunci cand te vezi inconjurat de pescarusi. Sunt cei mai invazivi, mult mai tupeisti decat porumbeii. Eram prin campus cu o prajiturica in mana si am vazut niste tipi care ma priveau amuzati. M-am uitat in spate si am constatat ca eram urmarita de doi pescarusi. Asa ca mi-am impartit prajitura cu ei si am facut o imprudenta, pentru ca un al treilea a zburat de pe un acoperis razant deasupra capului meu, o senzatie destul de neplacuta, ca sa prinda si el o bucatica. Si mi-am amintit de filmul "Pasarile". Asa ca mi-am abandonat prajitura si m-am grabit sa intru intr-o cladire.

Rate canadiene, mi s-a spus ca sunt. Foarte pasnice, pe malul unui lac din Edinburgh.

Falconry - adica un fel de "vulturarie" la un castel din Scotia. O crescatorie de soimi, mai degraba.

Soimii astia sunt folositi si la nuntile care se organizeaza la castelul Dalhousie, sunt antrenati sa zboare si sa iti "aterizeze" pe mana. Ei bine, ei pot fi antrenati sa aduca verighetele, asta daca risti o astfel de figura spectaculoasa. Dar cavalerul de onoare trebuie, evident, sa aiba pe mana o manusa.

Mi s-a parut extrem de simpatica aceasta bufnita sau un fel de bufnita. Avea penele atat de fine de parea acoperita de blana. Parea destul de adormita, dar cand am incercat sa o ating a devenit foarte agitata.

Mi-a placut la nebunie pasarea asta. Si, chiar daca la inceput a stat in fundul custii, parca a inteles ca vreau s-o fotografiez si a venit in fata. Mi-a pozat, smechera. Parca e o batranica.

E adorabila, bufnita zapezii, specie care a existat inainte si in Marea Britanie, acum cica e adusa din Canada. E o frumusete.

Si in Londra, in Kensington Park, oamenii hraneau pasarile. Fac galagie si se agita, spre amuzamentul celor care le hranesc. Iti ciugulesc practic si din mana, daca ai curajul sa le lasi.

Cele mai prietenoase veverite pe care le-am intalnit. Am avut la mine o ciocolatica Ferrero Rocher, care are in mijloc o aluna, dar aluna sta intr-o crema de ciocolata. Insa mi-a placut atat de tare ideea de a hrani veverita incat am desfacut ciocolatica. Nu va imaginati ca a muscat din ea, ca era cam maricica pentru ea. Nu, mi-a furat-o pe toata si apoi a fugit cu ea intr-un copac. Super-haioasa.

Acum am inteles de unde expresia "sunt ca doi porumbei". Cred ca vine primavara, ca porumbeii astia se pupau de zor.

Scottish wonders: Wallace traieste! In frumosul Edinburgh(V)

Ma puteti contrazice, cand aduc o asemenea dovada? In momentul in care l-am vazut mi-am amintit de Braveheart si de Mel Gibson. Nu e ciudat ca o buna popularizare a istoriei Scotiei a fost facuta de un film de la Hollywood, care l-a avut ca protagonist pe un actor australian? Gazdele mele scotiene mi-au spus ca au fost o seirie de neadevaruri/inadvertente istorice in film, dar oricum, a facut o buna reclama clanurilor Scotiei.

Chiar daca clanul Wallace si William Wallace, celebrul personaj, au trait pe langa Glasgow, ei bine, eu l-am regasit in Edinburgh. Pe strada care duce la castel, pe Royal Mile, aproape de Castelul din Edinburgh.

Mi-am dat seama ca am nedreptati acest oras si nu v-am aratat cat de frumos este si ce viata palpitanta are. Este o adevarata capitala, insa cu un numar redus ce locuitori, cam o jumatate de milion, de masini si fara agitatie. daca spui capitala si te gandesti la Bucuresti, nu e nici pe departe atat de aglomerat si agitat, insa are toate datele unui hub cultural. de altfel, am aflat cu surprindere ca 50% din populatia de 5 milioane a Scotiei are studii universitare, ca acesta este un avantaj competitiv al tarii/regiunii.

Dar haideti mai bine sa va arat orasul.

Astfel de stradute inguste se ramifica din Roayl Mile, in orasul vechi. Imaginati-va coloana vertebrala a unui peste, din carepornesc multe osciaore fine. Cam asa arata planul orasului vechi.


Aici sunt in fata catedralei St. Giles, considerata centrul religios al Edinburgh-ului timp de 900 de ani. Varful turnului este sub forma unei coroane, care se observa foarte bine atunci cand te uit la oras din Castel.

Mi-a placut foarte mult acest hotel Radisson, care are forma unui castel si se integreaza perfect peisajului. Ca sa observ ca este nou, nicidecum o cladire veche transformata intr-un hotel. A fost facut in 1990 si a primit aprobarea primariei de a fi construit aici (este in centrul Edinburgh-ului)doar daca pastra arhitectura zonei.

Asa arata noaptea.

In interiorul castelului, una din curtile interioare, dar nu cea principala. In dreapta este magazinul de suveniruri in care gasesti absolut tot ce vrei, de la kilt-uri si cravate si tartan, la whisky, biscuiti traditionali scotieni, ceai si cafea cu gust de whisky sau magneti de frigider.

Asta e Royal Mile, in directia spre castel. Cum spuneam anterior, are o mila scotiana, care e cu 109 yarzi mai lunga decat mila englezeasca si uneste Castelul de palatul in care sta Regina cand vine in Scotia.

Magazinele cu kilt-uri sunt de-a lungul Royal Mile. Vanzatorii isi dau imediat seama ca esti turist, dupa interesul pe care il manifesti pentru kilturi. Scotienii nu le cumpara din astfel de magazine, ci din unele specializate. De aici cumpara turistii. Ce turisti? Rusi, mi-a zis unul dintre baieti. Sunt foarte multi turisti rusi. oare de ce nu ma mir?

Si daca am vazut kilturile expuse, iata-l pe unul purtat de "Wallace". Tipul e echipat precum highlanders, cei din partea inalta a Scotiei, dar nu mi-e clar care este clanul lui. Fiecare clan are culori diferite. Asa ca atunci cand te gandesti ce sa cumperi, vanzatorul te intreaba al carui clan? Daca nu ai preferinte sau habar, pana la urma totul se reduce la culoare.

Intr-un bar, Sandy Belle, cu muzica tradiotionala scotiana. Nu m-am gandit ca totul va fi improvizat, ma asteptam la o scena mica pe care sa cante oameni. Dar nu, formatia era cea din imagine si cantau cat vroiau, se mai opreau, adica nimic structurat. Asta insa nu a redus farmecul si autenticitatea momentului, dimpotriva.

Acest deal, Dunsapie, imparte Edinburgh-ul in doua. Urcat in varful lui privelistea e minunata. in ziua in care am facut eu asta, batea un vant napraznic de aveam impresia ca o sa ma zboare de pe culmea dealului.

Privelistea despre are va vorbeam. Fotografia nu este foarte elocventa, pentru ca as fi avut nevoie de un alt obiectiv, care sa cuprinda o panorama cat mai larga.

La poalele dealului era un lac, cu multe pasari. Aici vin oamenii sa hraneasca pasarile. Este o zona in care lumea face jogging sau merge cu bicicleta, se antreneaza pentru maratonul Edinburgh-ului, care inteleg ca are loc prin martie. Ar fi o zona care i-ar placea colegului meu, Maricu, pasionat de alergare. Peisajul e minunat, iar dificultatea e pe masura, pentru ca e o zona de deal.

Vechea Universitate din Edinburgh. Am participat la o conferinta despre Rusia si am luat cina in una din salile Universitatii. O experienta cu adevarat interesanta, din cauza protocolului.

Aceasta este cladirea Parlamentului. Scotienii au un parlament foarte nou din 1999. Multi dintre ei considera ca cea mai mare greseala a istoriei lor a fost in 1707, cand Parlamentul scotian s-a unificat cu cel englez. Scotienii viseaza la independenta si vorbesc de parca in viitorul apropiat asta se va obtine. S-ar putea insa ca actuala criza financiara - in care bancile scotiene au cazut iar statul le-a recapitalizat, e vorba despre Royal Bank od Scotland si HSBC - sa le scoata astfel de idei din cap. Daca n-ar fi fost parte a Marii Britanii, ascotia ar fi fost acum o tara falimentara, pentru ca aceasta capitalizare a bancilor este mai mare decat bugetul, iar Scotia ar fi fost o a doua Islanda. Este interesant de urmarit daca mai exista discursul nationalist.

Parlamentul, din alt unghi.

Scottish wonders: 60s are the new 40s sau cum sa fii un pensionar fericit (IV)

V-am povestit despre ce m-a impresionat in Scotia si am lasat la urma ce e mai bun. Stiti ce mi-a placut cel mai mult? Mi-au placut oamenii. Sunt extrem de prietenosi, de deschisi si de politicosi. N-am verificat daca proverbiala zgarcenie a scotienilor este adevarata, intrucat familia la care am stat a fost foarte generoasa cu mine. Ideea de oaspete e sacra: esti musafirul nostru, nu te lasam sa platesti nimic. Asta mi s-a parut ciudat, pentru ca mi se parea firesc ca pranzul a doua zi sa il platesc eu, sau macar o cafea sau un ceai. Dar nu au acceptat.

Cum am ajuns sa stau la o familie in Scotia? Printr-un program pentru studenti care se numeste Host UK. Il recomand tuturor studentilor, pentru ca e minunat sa stai intr-o familie, sa vezi viata "reala", nu viata de campus sau studenteasca. Cei care te gazduiesc sunt voluntari, nu sunt platiti de nimeni si e doar bunavointa lor la mijloc si dorinta de a cunoaste oameni din diferite parti ale globului. Familia la care am stat eu (in fotografia de mai sus) locuia foarte aproape de Edinburgh si erau doi medici generalisti pensionari, in jur de 65-66 de ani.

Mary si Peter sunt imaginea a ceea ce imi doresc eu sa fiu la aproape 70 de ani: doi oameni tineri la suflet (young at heart), dinamici, plimbareti, cu o serie de preocupari si o gramada de prieteni.

Profesorii mei de la universitate sunt toti trecuti de 60 de ani, iar unul dintre ei imi spunea ca i-a scris unui prieten pe o felicitare de ziua lui: "Cheer up, the 60s are the new 40s" (ideea e ca la 60 de ani esti ca la 40). Ei bine, locuind cu Mary si Peter timp de trei zile chiar mi s-a confirmat asta.

Veti zice ca oamenii astia au o stare de spirit buna pentru ca au trait intr-o tara capitalista, intr-una din marile puteri ale sistemului international, ca nu au fost oprimati 50 de ani de comunism, ca au castigat bine, intr-o economie de piata functionala si ca nu-i poti compara cu oamenii de varsta a treia de la noi. Asa o fi, imaginea despre persoanele de varsta a treia de la noi este in general una cenusie, marcata de boala, saracie si deprimare, dar asta si pentru ca exista ideea ca dupa ce te-ai pensionat viata ta s-a terminat si pentru ca oamenilor dinamici de peste 60 de ani nu le este data nicio sansa: nu-si mai gasesc un part time job, nu exista activitati pentru ei, care sa le ocupe timpul si depinde de fiecare cum reusese sa iti traiesca viata dupa pensionare.

Mary - care are probabil 65 de ani, n-am intrebat-o ca nu era politicos, insa Peter are 66, deci tot pe-acolo e si ea - mi-a marturisit ca e la pensie de 5 ani si ca se gandea cu groaza ce o sa faca dupa ce nu va mai lucra. Insa si-a gasit repede alte activitati: a preluat indatoririle de bunica, a calatorit si si-a facut noi prieteni, invatand, in acelasi timp, lucruri noi.

Mi s-a parut minunata existenta unei Universitati pentru varsta a treia in Anglia, pe care multi o frecventeaza. Este vorba despre The University of the Third Age, un loc in care pensionarii pot face o serie de cursuri. Pachetul pentru un an, pe familie, costa 15 lire, pentru o persoana 10 lire. Si acolo poti fi in cursul de walking (care fac trasee - stiti ca v-am spus ca este un hobby sau un obicei national la britanici sa se plimbe in natura), de bridge, de limba italiana, de gradinarit, de istorie, de dansuri si de orice ti-ai imagina. Sunt tot atatea ocazii de a-i face pe oameni sa fie impreuna, sa aiba o activitate si sa lege noi prietenii. In fiecare luna are loc o conferinta pe o tema de actualitate, asa ca pensionarii pot sa discute si sa afle lucruri itneresante fie despre Kosovo - tema ultimei conferinte - criza financiara sau Obama.

Peter si Mary sunt in clubul de walking si se vede. Sunt foarte sprinteni, cunosc toata regiunea in care locuiesc si sunt niste ghizi extrem de placuti

Am fost la aniversarea unei prietene de-a familiei la care am stat, care implinea 70 de ani. femeia nu avusese o viata prea usoara, a avut un sot dificil, de care a divortat acum 20 de ani si au 7 copii, cea mai mare dintre ele de 42 de ani. Deci o femeie careia nu i-a fost tocmai usor in viata, dar la randul ei plina de energie, dansa cot la cot cu nepotii si copiii, erau o familie minunata.

Acolo am intalnit alti pensionari - da, a fost un week end in care am petrecut timp cu foarte multi oameni peste 60 de ani si, credeti-ma, a fost minunat - fiecare cu cate o poveste de viata interesanta. Acesti oameni s-au bucurat din plin de mobilitatea pe care au avut-o si au muncit peste tot prin lume, sau si-au urmat sotii pe toate continentele, fie in Asia, fie in Africa, fie in SUA sau Australia. Asa sunt si copiii lor, fiecare are cate un copil pe undeva prin lume si ii si viziteaza destul de des. Au o mare disponibilitate spre calatorii si au si resurse.

Ma rog, ei sunt avantajati ca iau deja pensia - privata si de la stat, dar cea de la stat este mica si in Marea Britanie - si nu sunt atat de tematori referitor la efectele crizei. Stiu clar ca ceea ce au cotizat de-a lungul vietii primesc inapoi. Multi dintre ei se mutasera in regiune de cativa ani, in ceea ce ei numesc downsize. Adica au vandut casa in care au stat perioada din viata in care au avut copiii mici si au fost activi, iar acum, la pensie, nu le mai trebuie o casa mare si greu de intretinut, ci una mai mica si mai confortabila, pentru varsta lor.

Mary a vorbit cu Peter despre a-si vinde casa chiar in week endul acela si el s-a cam impotrivit, spunand ca e prea mare deranjul si vanzoleala. Dar seara, o alta familie venita din Kent tocmai in Scotia a oferit o buna perspectiva asupra acestei chestiuni: evident ca de vanzarea casei s-a ocupat sotia, tocmai din cauza nebuniei implicite a acestei chestiuni, insa acum sunt foarte multumiti intr-o casa mai moderna - asta parea sa fie singurul dezavantaj, ca nu stau intr-o casa veche; cu cat e mai veche locuinta, ca arhitectura si aspect, cu atat e mai pretioasa in ochii lor - mai mica si care a fost si mai ieftina, ceea ce le-a permis sa aiba suficienti bani sa traiasca o batranete linistita. Mai mult, spuneau ei, cum nu au copii, cu banii pusi deoparte si cu vanzarea casei in care locuiesc au suficiente resurse financiare pentru a merge la un azil decent, in care sa fie ingrijiti cand vor fi mai in varsta si lipsiti de putere.

Casa lui Mary si Peter, o casa din anii '30, plina de personalitate, dar cam mare pentru ei, spun cei doi.

Am ramas cu adevarat impresionata de cum isi traiesc acei oameni varsta a treia. De fapt le fac o nedreptate cand le zic oameni de varsta a treia. Eu cred ca batranetea si tineretea sunt relative, sunt stari de spirit - poti sa ai 20 de ani si sa ai un suflet imbatranit, sau sa ai peste 60 si sa fii tanar si plin de viata. Cunosc oameni young at heart si la noi, dar parca ei sunt mult mai putini decat majoritatea pensionarilor. Sau poate e imaginea asta pe care ne-o prezinta media - mereu pensionari la coada pentru medicamente, plangandu-se de pensiile mici, de viata grea. Bineinteles, nu se considera stire informatii despre pensionari care merg in calatorii sa vada lumea sau si-au gasit tot felul de activitati, nu-i asa? Trebuie sa fie acele vesnice sumbre povestiri despre oamenii in varsta.

Scottish wonders: Cerul pictat (III)

Am vazut niste imagini ale unui nepot al gazdelor mele, cu peisaje din Scotia, iar cerul era fantastic, parca era pictat. Eram aproape sigura ca imaginile fusesera prelucrate sau ca fotograful folosise niste filtre pentru a reda astfel de culori.

Dar in plimbarile mele m-am convins ca cerul Scotiei pare pictat. Cuvintele sunt de prisos, las fotografiile sa vorbeasca.

Scottish wonders: Castelele Scotiei (II)

Scotienii stiu sa exploateze castelele pe care le au la maxim, fie ca sunt pastrate intacte, fie ca sunt doar ruine. Ba mai mult, unele au fost chiar reconstruite pe ruinele ramase. Este cazul unuia din apropierea Edinburgh-ului, despre care am aflat ca a fost cumparat de cineva cu bani si a fost refacut. Gazdele mele din Scotia nu stiau exact daca a fost refacut aidoma cum aratase in trecut, pentru ca in acel loc ramasesera doar ruinele.

Eu nu am vazut decat regiunea Lothian, adica imprejurimile Edinburgh-ului, dar am contabilizat Castelul din Edinburgh, care este un obiectiv turistic in sensul clasic al cuvantului, castelul Dalhousie - care a fost transformat intr-un hotel de lux, potrivit propriei prezentari- si ruinele castelului Hailes. Asa ca va voi vorbi despre ele, sunt trei povesti foarte diferite.

Castelul din Edinburgh este, probabil, destinatia favorita a celor care ajung in oras, mai ales ca este situat pe un deal, pe niste stanci vulcanice, asa ca odata ajuns in centrul orasului nu vrei decat sa mergi cat mai repede la castel. Spre el se ajunge pe Royal Mile, strada care uneste castelul de Holyrood Palace, resedinta in care sta regina Marii Britanii cand vine in Scotia si care a fost strada principala in jurul careia a aparut orasul vechi. Din ea se ramifica o serie de stradute extrem de pitoresti, aici sunt magazine cu tartan si kilt-uri sau magazine de suveniruri sau cu whisky. Strada are o mila, dar o mila scotiana, care e cu 107 yarzi mai lunga decat mila engleza. Iar scotienii iti povestesc asta cu mandrie.

Desi vizita mea la Castel a fost intr-o zi in care ploua "in dusmanie", asta nu a alterat cu nimic placerea de a descoperi castelul regilor Scotiei. Aici sunt tinute Onorurile Coroanei scotiene, adica coroana, sceptrul si Stone of Scone (pronuntat scun), adica piatra pe care au fost incoronati regii Scotiei, apoi cei englezi si, dupa unirea coroanelor, regii Marii Britanii.

Povestea pietrei este interesanta si incepe in 1296, primul rege care a fost incoronat pe ea fiind Edward I. Ea a fost furata de soldatii englezi acum sapte secole si dusa la Londra, unde a fost postata sub un tron din lemn in Westminster Abbey. De fapt, pe Piatra Destinului a fost incoronata in 1953 si regina Elisabeta. Oricum, scotienii au primit-o inapoi in 1996 si a fost primita cu mare fast in Edinburgh.

Imagine din curtea Castelului.

Tunurile din curtea Castelului chiar functioneaza, sau cel putin unul dintre ele. La ora 13.00, in fiecare zi, tunul marcheaza ora.

Asa arata Princess Street - artera lor comerciala - vazuta din Castel. Cei care se plimba in aceasta zona pe la ora 13.00, ar putea fi speriati de salva de tun trasa din castel.:) Eu am ajuns cu 30 de minute mai tarziu, asa ca n-am prins momentul.

Mi-a placut foarte mult castelul Dalhousie, o fortareata din secolul XIII transformata astazi in hotel de lux, cu un centru spa. La acest castel a avut loc nunta fiicei gazdelor mele si am fost dusa sa il vizitez, mai ales ca mi-am exprimat dorinta de a vedea cat mai multe castele din Scotia. Este o traditie sa iti faci nunta la castel, daca esti din middle class, iar un astfel de eveniment costa intre 1000 si 5000 de lire, in functie de sezon si de ziua din saptamana in care vrei sa te casatoresti.

Biblioteca este, de fapt, ca un bar, locul in care poti bea un whisky sau o cafea, inconjurat de carti, in fata semineului sau in fata unei french window de unde se vede o pajiste foarte verde si foarte bine intretinuta. Totul este facut sa ai impresia ca esti un lord, sa te simti bine, dar se are in atentie functionalitatea unui hotel modern.

In biblioteca poti citi fie presa, fie o carte din colectia hotelului.

Mi-a placut usa de la bar, ca o usa de biblioteca secreta, cu rafturi cu carti false.

Dalhousie Castle are propia capela, unde poate avea loc fie o ceremonie religioasa, fie una civila.

Am descoperit cu amuzament crescatoria de soimi, poate mai corect ar fi de vulturi, daca e sa te iei dupa denumirea acesteia "falconry", dar pasarile erau soimi. Bietele vietuitoare stau pe un suport si sunt legate de un piciorus, ca sa nu zboare. In niste custi sunt mai multe specii de bufnite, foarte ahioase. intr-o postare viitoare va voi arata animalutele, mi-au placut atat de mult incat cred ca merita, cel putin pentru poze, o postare aparte.

Ultimul castel despre care va voi vorbi este, de fapt, o ruina. Hailes Castle este pe malul raului Tyme si m-a impresionat faptul ca este foarte bine ingrijit. Iarba este taiata, printre ruine este o curatenie exemplara, nu am avut nimic de reprosat. Am fost uimita de cat de bine intretinute sunt facand instantaneu o comparatie cu alte ruine de cetate, din copilaria mea. Eu am copilarit in Deva, oras care are, pe un deal, ruinele unei cetatei, Cetatea Devei. De cativa ani incoace primaria s-a ocupat de acest obiectiv turistic, a fost construit o telecabina care sa te duca in varful dealului, la ruine, sunt luminate, astfel incat - atunci cand te apropii de Deva, mai ales noaptea - privelistea este foarte frumoasa.

Dar in copilaria mea, printre ruine era o mizerie de nedrescris, iarba era lasata sa creasca, nimic ingrijit, totul avea un aspect deplorabil si infricosator. M-am intrebat daca aceste ruine ale Hailes Castle au fopst vreodata lasate in paragina, dar gazdele mele nu stiau decat situatia din ultimii 35 de ani, cand ele aratau exact ca acum.

Hailes Castle. Vremea n-a fost prea prietenoasa, insa cerul Scotiei este de-a dreptul fascinant.

Pentru delectare, alte imagini mai jos.