Sunt invitata sa vorbesc astazi, la Money Chanel, la 13.30 despre Romania la 5 ani de la aderarea la UE. Si m-am gandit putin la punctele tari si la punctele slabe.
Consilierul premierului, dna Andreea Vass, mi-a trimis un articol la inceputul anului in care demonstra cu cifre, plusurile si minusurile. Avem cresteri de salariu minim, printre cele mai mari, dar am pornit de la niste valori foarte mici si suntem in continuare mult in spatele altor noi state membre. E doar un exemplu. Am gasit pe blogul sau o parte din informatii aici si aici.
Lasand cifrele la o parte, esti tentat sa spui ca toate acele dezvoltari pozitive inca nu se simt in viata de zi cu zi. Pana la urma, sunt 5 ani de UE suficienti sa poti spune ca viata noastra a devenit mai buna?
Eu voi reveni asupra acestui subiect, insa nu-mi irosesc acum gloantele inainte de emisiune. :)
Insa imi puteti spune voi ce a insemnat pentru voi acesti 5 ani de apartenenta la UE, cu bune si cu rele.
joi, 12 ianuarie 2012
miercuri, 11 ianuarie 2012
Cum a ajuns maidanezul constitutional?
Vreau sa ma lamuresc. Cum a ajuns maidanezul obiect al analizei si judecarii Curtii Constitutionale?
Din cate stiu eu, Curtea Constitutionala se pronunta asupra unei legi care, prin prevederile ei, ar incalca Constitutia Romaniei. Unde, in Constitutia Romaniei scrie despre cainii maidanezi/comunitari sau cum ii mai putem numi?
Le-as sugera deputatilor PNL si PSD - care au trimis legea la judecata Curtii Constitutionale - si judecatorilor acesteia sa adopte toti maidanezii Romaniei, pentru ca eu nu vreau sa ii mai vad pe strazi.
Inteleg ca au fost declarate neconstitutionale exact articolele care stipulau posibilitatea eutanasierii. Deci clar, in acest moment, acest lucru nu se mai poate intampla in Romania. In nicio conditie.
Pozitia mea referitoare la aceasta tema este aici, aici si aici.
UPDATE: Nu ratati comentariul colegului meu Dan Tapalaga.
Din cate stiu eu, Curtea Constitutionala se pronunta asupra unei legi care, prin prevederile ei, ar incalca Constitutia Romaniei. Unde, in Constitutia Romaniei scrie despre cainii maidanezi/comunitari sau cum ii mai putem numi?
Le-as sugera deputatilor PNL si PSD - care au trimis legea la judecata Curtii Constitutionale - si judecatorilor acesteia sa adopte toti maidanezii Romaniei, pentru ca eu nu vreau sa ii mai vad pe strazi.
Inteleg ca au fost declarate neconstitutionale exact articolele care stipulau posibilitatea eutanasierii. Deci clar, in acest moment, acest lucru nu se mai poate intampla in Romania. In nicio conditie.
Pozitia mea referitoare la aceasta tema este aici, aici si aici.
UPDATE: Nu ratati comentariul colegului meu Dan Tapalaga.
Cand cuvintele nu sunt suficiente...
Ingrid, fetita mea, a implinit astazi un an.
Pana la venirea ei pe lume n-am avut niciodata sentimentul ca nu au cum sa cuprinda cuvintele rostite ceea ce simt cu adevarat. Cuvintele nu sunt suficiente sa redea ce poti simti ca mama: iubire, mandrie, bucuria pentru orice mic gest sau progres al copilului tau, sau o tristete fara margini cand nu ii este bine. Si nu ai cum sa intelegi aceste sentimente la adevarata lor intensitate pana nu ai un copil.
Nu o spun cu superioritatea unei femei devenita mama. Am vazut si de-astea. Femei care se simteau deasupra tuturor doar pentru ca sunt mame si toate celelalte erau compatimite pentru a fi neimplinite. Nu, nu e deloc asta. Este la fel ca orice experienta pe care o ai. Poti sa iti faci o idee la modul teoretic sau sa stii totul despre ceva, insa practica iti deschide perspective nebanuite. Asa sunt si eu de un an de zile, de cand am inceput sa invat sa fiu mama.
In urma cu un an, plecam cu trolerul spre spital de parca as fi plecat in una dintre obisnuitele mele deplasari. Asteptarea luase sfarsit. Teama de spital, de operatie se amestecau cu nerabdarea de a-mi vedea fetita. Totul a decurs foarte rapid si la 9.25 am auzit primul tipat sanatos al copilului meu.
Debutul - Prima fotografie a lui Ingrid, preferata tatalui ei
De atunci timpul a trecut extrem de repede, iar sufletul meu s-a imbogatit cu noi sentimente, cu noi senzatii zi de zi. Cuvintele sunt insuficiente sa exprime ce simti atunci cand copilul tau de doar o zi iti zambeste, chiar daca stii ca e nu e un zambet constient, cand te striga prima data "mmma-mmma", cand iti prinde fata intre manutele pufoase si te pupa in stilul lui - te linge precum face cu orice jucarie sau obiect care ii cade in mana -, sau cand, dupa prima zi de serviciu si prima lunga absenta de langa el nu mai vrea sa plece din bratele tale si parca vrea sa iti arate tot ce a invatat ea cat timp ai lipsit.
Stau in fata laptopului si nu pot sa scriu. Poate ca asta spune tot...
Astazi
Pana la venirea ei pe lume n-am avut niciodata sentimentul ca nu au cum sa cuprinda cuvintele rostite ceea ce simt cu adevarat. Cuvintele nu sunt suficiente sa redea ce poti simti ca mama: iubire, mandrie, bucuria pentru orice mic gest sau progres al copilului tau, sau o tristete fara margini cand nu ii este bine. Si nu ai cum sa intelegi aceste sentimente la adevarata lor intensitate pana nu ai un copil.
Nu o spun cu superioritatea unei femei devenita mama. Am vazut si de-astea. Femei care se simteau deasupra tuturor doar pentru ca sunt mame si toate celelalte erau compatimite pentru a fi neimplinite. Nu, nu e deloc asta. Este la fel ca orice experienta pe care o ai. Poti sa iti faci o idee la modul teoretic sau sa stii totul despre ceva, insa practica iti deschide perspective nebanuite. Asa sunt si eu de un an de zile, de cand am inceput sa invat sa fiu mama.
In urma cu un an, plecam cu trolerul spre spital de parca as fi plecat in una dintre obisnuitele mele deplasari. Asteptarea luase sfarsit. Teama de spital, de operatie se amestecau cu nerabdarea de a-mi vedea fetita. Totul a decurs foarte rapid si la 9.25 am auzit primul tipat sanatos al copilului meu.
Debutul - Prima fotografie a lui Ingrid, preferata tatalui eiDe atunci timpul a trecut extrem de repede, iar sufletul meu s-a imbogatit cu noi sentimente, cu noi senzatii zi de zi. Cuvintele sunt insuficiente sa exprime ce simti atunci cand copilul tau de doar o zi iti zambeste, chiar daca stii ca e nu e un zambet constient, cand te striga prima data "mmma-mmma", cand iti prinde fata intre manutele pufoase si te pupa in stilul lui - te linge precum face cu orice jucarie sau obiect care ii cade in mana -, sau cand, dupa prima zi de serviciu si prima lunga absenta de langa el nu mai vrea sa plece din bratele tale si parca vrea sa iti arate tot ce a invatat ea cat timp ai lipsit.
Stau in fata laptopului si nu pot sa scriu. Poate ca asta spune tot...
Astaziluni, 9 ianuarie 2012
Old habits never die
Constat ca in presa metehnele proaste se transmit. In trecut, regaseam pe televiziunile de stiri fraze din articolele mele - nu ca as fi eu geniala, ci ca sunt ei lenesi si cand vad un subiect nici macar nu il mai reformuleaza, ci il iau ca atare.
Vad ca si TVR Info face la fel. Am scris un articol despre tratatul fiscal al UE care se lucreaza acum. Draful este de pe site-ul ziarului The Telegraph, dar ceea ce am scos in titlu, leadul sunt informatii care nu se gasesc acolo. Eu am consultat si alte publicatii si niste analize.
TVR Info insa a preluat ca stire informatia scoasa de mine in titlu si lead: Comisia Europeana primeste noi puteri, statele din zona euro vor putea lua decizii si in privinta pietei interne si ca noul draft e semnificativ diferit de cel initial. Si citeaza The Telegraph.
Nici macar n-au avut curiozitatea sa intre pe site-ul britanic sa vada ca nu exista acolo nicio formulare de acest gen, ca articolul nu e o traducere. Dar asta nu stiu telespectatorii lor. Probabil nici multi cititori. Insa stiu eu.
Am revenit in centrul de reciclare a subiectelor, care e presa romaneasca. Inca de vineri discutam sa scriu articolul despre tratat, draftul e prezent de vineri pe site-ul publicatiei britanice, dar numai azi dupa ce a aparut textul pe HN s-au trezit si cei de la TVR Info. Cu frazele mele, identic.
Nu mai mai indignez ca in trecut, nu conteaza ca eu am rapit cateva ore din timpul alocat copilului intr-o zi de duminica si am scris un articol care e copiat. Doar ma amuz si constat ca old habits never die. Din decenta insa, puteau reformula frazele.
Pana la urma is good to be back. Si pentru mine, si pentru altii, nu? :D
PS. In acest context, merita citite urmatoarele articole
Despre sinuciderea ziarului tiparit
Despre jurnalisti si curve
Vad ca si TVR Info face la fel. Am scris un articol despre tratatul fiscal al UE care se lucreaza acum. Draful este de pe site-ul ziarului The Telegraph, dar ceea ce am scos in titlu, leadul sunt informatii care nu se gasesc acolo. Eu am consultat si alte publicatii si niste analize.
TVR Info insa a preluat ca stire informatia scoasa de mine in titlu si lead: Comisia Europeana primeste noi puteri, statele din zona euro vor putea lua decizii si in privinta pietei interne si ca noul draft e semnificativ diferit de cel initial. Si citeaza The Telegraph.
Nici macar n-au avut curiozitatea sa intre pe site-ul britanic sa vada ca nu exista acolo nicio formulare de acest gen, ca articolul nu e o traducere. Dar asta nu stiu telespectatorii lor. Probabil nici multi cititori. Insa stiu eu.
Am revenit in centrul de reciclare a subiectelor, care e presa romaneasca. Inca de vineri discutam sa scriu articolul despre tratat, draftul e prezent de vineri pe site-ul publicatiei britanice, dar numai azi dupa ce a aparut textul pe HN s-au trezit si cei de la TVR Info. Cu frazele mele, identic.
Nu mai mai indignez ca in trecut, nu conteaza ca eu am rapit cateva ore din timpul alocat copilului intr-o zi de duminica si am scris un articol care e copiat. Doar ma amuz si constat ca old habits never die. Din decenta insa, puteau reformula frazele.
Pana la urma is good to be back. Si pentru mine, si pentru altii, nu? :D
PS. In acest context, merita citite urmatoarele articole
Despre sinuciderea ziarului tiparit
Despre jurnalisti si curve
vineri, 6 ianuarie 2012
Viza pentru SUA - Ne-ar trebui vreo 10 ani de campanie de informare
(foto: MAE)2009, rata de respingere a fost 26,3%
2010, rata de respingere a fost 24,8%
2011, rata de respingere a fost de 22,4%
Rata necesara de respingere pentru ca o tara sa intre in programul Visa Waiver, adica cetatenii ei sa calatoreasca fara vize in SUA: 3%.
Scaderea medie, cam 2 puncte procentuale pe an.
Zilele trecute am primit un comunicat de la Ministerul de Externe in care se arata ca s-a incheiat o a doua etapa a unei campanii, realizata in cooperare cu Ambasada SUA la Bucuresti, menite sa reduca aceasta rata de respingere. Campania a avut doua faze, aprilie-mai 2010 si noiembrie-decembrie 2011.
Se urmarea, de fapt, informarea cetatenilor care aplica asupra procedurilor, a conditiilor care trebuie indeplinite, mai ales la capitorul dovedirii legaturilor puernice cu tara, pentru a arata ca nu sunt potentiali imigranti. In plus, ideea era ca aplicatii sa reuseasca sa se autoevalueze mai bine, pentru a reduce riscul de a fi respinsi.
Se stie ca rata mare de respingere este cauzata in principal de faptul ca acelasi cetatean aplica de mai multe ori, adica in mod repetat, fara sa se fi schimbat nimic in situatia si conditia lui. Autoritatile romane discutasera cu reprezentantii SUA despre posibilitatea contorizarii numarului de aplicanti, nu a aplicatiilor, dar asta nu a fost acceptat.Citind comunicatul MAE, m-am gandit ca ne trebuie vreo 10 ani de campanie sa ajungem la 3%, in conditiile scaderii de 2 puncte procentuale pe an, iar diferenta intre rata actuala de respingere si cea necesara este de 19 puncte procentuale.
Asa ca sansa este schimbarea criteriilor. Partenerii nostri americani ne tot strecoara pastile, dar asta cred ca e ultima lor preocupare acum.
I'm back
Gata, m-am reintors la munca, dupa un an de pauza in care am stat cu Ingrid, fiica mea. Asta nu inseamna numai ca reincep sa scriu pe Hotnews.ro, ci si pe blog.
S-au intamplat multe in acest an, m-au mancat degetele sa ma apropii de tastatura, insa fascinatia fetitei pentru laptop m-a facut sa-mi fie imposibil, de cele mai multe ori, sa scriu ceva.
Foarte multi mi-ati cerut sa spun daca mai vad lucrurile la fel ca inainte de aparitia copilului in viata mea, referitor la concediul pentru cresterea acestuia. Da, viziunea mea nu s-a schimbat foarte mult. E adevarat, mi-as fi dorit sa pot sta cat mai mult acasa cu Ingrid, insa am optat nu pentru un concediu de doi ani, ci pentru unul de un an.
Alte lucruri ti se schimba cu adevarat in viata si astea raman, fie ca are copilul o zi, o luna, un an doi sau probabil 20. Ingrid e prioritatea vietii mele, este mai imporanta decat orice realizare profesionala, desi recunosc ca profesia exclusiva de mama nu m-ar satisface.
In acest an am stat zi de zi cu copilul meu, n-am lasat-o fara mine mai mult de 3 ore, daca ma gandesc bine. Si am savurat fiecare moment. Insa adesea m-am gandit ca mi-era dor si de mine, cea de dinainte. Asa ca o imbinare a calitatii de mama cu cea de om activ profesional este ceea ce satisface toate laturile sufletului si personaliatii mele.
Dar gata, acum am revenit pe baricade. Sper sa imi fiti alaturi, asa cum ati facut-o si inainte. Vad ca in curand voi avea 300.000 de cititori ai blogului. Tuturor le multumesc si sper sa ni se alature si altii.
Va doresc un 2012 in care sa simtiti ca lucrurile se indreapta si in care sa va mearga foarte bine!
S-au intamplat multe in acest an, m-au mancat degetele sa ma apropii de tastatura, insa fascinatia fetitei pentru laptop m-a facut sa-mi fie imposibil, de cele mai multe ori, sa scriu ceva.
Foarte multi mi-ati cerut sa spun daca mai vad lucrurile la fel ca inainte de aparitia copilului in viata mea, referitor la concediul pentru cresterea acestuia. Da, viziunea mea nu s-a schimbat foarte mult. E adevarat, mi-as fi dorit sa pot sta cat mai mult acasa cu Ingrid, insa am optat nu pentru un concediu de doi ani, ci pentru unul de un an.
Alte lucruri ti se schimba cu adevarat in viata si astea raman, fie ca are copilul o zi, o luna, un an doi sau probabil 20. Ingrid e prioritatea vietii mele, este mai imporanta decat orice realizare profesionala, desi recunosc ca profesia exclusiva de mama nu m-ar satisface.
In acest an am stat zi de zi cu copilul meu, n-am lasat-o fara mine mai mult de 3 ore, daca ma gandesc bine. Si am savurat fiecare moment. Insa adesea m-am gandit ca mi-era dor si de mine, cea de dinainte. Asa ca o imbinare a calitatii de mama cu cea de om activ profesional este ceea ce satisface toate laturile sufletului si personaliatii mele.
Dar gata, acum am revenit pe baricade. Sper sa imi fiti alaturi, asa cum ati facut-o si inainte. Vad ca in curand voi avea 300.000 de cititori ai blogului. Tuturor le multumesc si sper sa ni se alature si altii.
Va doresc un 2012 in care sa simtiti ca lucrurile se indreapta si in care sa va mearga foarte bine!
miercuri, 9 noiembrie 2011
Botezul se dovedeste adesea prima confruntare dura cu viata a bebelusilor
Vad astazi la Stirile ProTV de ora 13.00 un botez in urma caruia bebelusul a fost aproape de moarte. Saptamana trecuta parca am citit in Gandul (acum l-am gasit aici) un articol despre un alt caz similar, cand copilul a fost resuscitat de catre un medic aflat printre invitati. Anul trecut parca, am citit despre un caz care s-a petrecut in republica Moldova, insa acolo botezul i-a fost fatal copilasului. Din ce in ce mai multe si mai dese aceste cazuri in care botezul devine pentru bebelus o serioasa confruntare cu viata, iar pentru familia lui un cosmar, nu un eveniment placut.
De multa vreme ma tot intreb: e Biserica Ortodoxa invechita si, prin urmare, si ritualurile ei, sau e vorba despre preoti? M-am intrebat mereu de ce botezul - un gest simbolic - nu poate fi ca la catolici, cand li se toarna celor mici niste apa pe cap. Nu, noi ii dezbracam pe copii - iar bisericile sunt racoroase in general, chiar si vara - ii cufundam in apa in cel mai fericit caz, in cel mai nefericit, ii punem sa faca scufundari in cristelnita. Iar apa, daca sunt norocosi, e calda si placuta, cum a fost la Ingrid, insa daca e doar calduta la inceput, va dati seama ca pana ajunge bebe in ea s-a racit.
Va marturisesc ca una dintre marile mele temeri a fost botezul, eu nu vroiam ca lui Ingrid sa inceapa sa ii fie frica de apa. Ma gandeam ca o scufundare nereusita in cristelnita putea anula tot ce construisem noi in cateva luni, jucandu-ne la baita si facand in asa fel incat fetita sa isi doreasca orice interactiune cu apa.
Cu vreo cateva saptamani inainte de botezul lui Ingrid, am vazut botezul fetitei Danielei Gyorfi. M-a sunat mama ca il dau in direct si sa vad ritualul, sa stim sa ne pregatim. In acel moment m-am ingrijorat si mai tare, pentru ca am vazut ca nasa se speriase avand impresia ca fetita nu are aer dupa ce a scos-o din cristelnita.
Asa ca mi-am rugat prietena si, in acelasi timp, nasa lui Ingrid sa insiste la preot sa nu scufunde capul copilului in apa. Nu stiu daca a fost cazul sa ii spuna sau nu, insa Printele Laurentiu Urian de la biserica din Sercaia, acolo unde am ales sa o botezam pe fetita a fost minunat.
A luat copilul si l-a scufundat de la gat in jos, ca apoi sa ii toarne cu mana apa si pe cap.
Ma gandeam chiar sa fac sau sa ma alatur unui grup care sa ceara generalizarea acestor metode in ritualul botezului, pentru ca am auzit foarte, foarte multi parinti care au avut copiii chinuiti in acest moment atat de special si care ar trebui sa ramana in amintirea familie ca un eveniment cu adevarat fericit. Cum a fost cazul nostru.
De multa vreme ma tot intreb: e Biserica Ortodoxa invechita si, prin urmare, si ritualurile ei, sau e vorba despre preoti? M-am intrebat mereu de ce botezul - un gest simbolic - nu poate fi ca la catolici, cand li se toarna celor mici niste apa pe cap. Nu, noi ii dezbracam pe copii - iar bisericile sunt racoroase in general, chiar si vara - ii cufundam in apa in cel mai fericit caz, in cel mai nefericit, ii punem sa faca scufundari in cristelnita. Iar apa, daca sunt norocosi, e calda si placuta, cum a fost la Ingrid, insa daca e doar calduta la inceput, va dati seama ca pana ajunge bebe in ea s-a racit.
Va marturisesc ca una dintre marile mele temeri a fost botezul, eu nu vroiam ca lui Ingrid sa inceapa sa ii fie frica de apa. Ma gandeam ca o scufundare nereusita in cristelnita putea anula tot ce construisem noi in cateva luni, jucandu-ne la baita si facand in asa fel incat fetita sa isi doreasca orice interactiune cu apa.
Cu vreo cateva saptamani inainte de botezul lui Ingrid, am vazut botezul fetitei Danielei Gyorfi. M-a sunat mama ca il dau in direct si sa vad ritualul, sa stim sa ne pregatim. In acel moment m-am ingrijorat si mai tare, pentru ca am vazut ca nasa se speriase avand impresia ca fetita nu are aer dupa ce a scos-o din cristelnita.
Asa ca mi-am rugat prietena si, in acelasi timp, nasa lui Ingrid sa insiste la preot sa nu scufunde capul copilului in apa. Nu stiu daca a fost cazul sa ii spuna sau nu, insa Printele Laurentiu Urian de la biserica din Sercaia, acolo unde am ales sa o botezam pe fetita a fost minunat.
A luat copilul si l-a scufundat de la gat in jos, ca apoi sa ii toarne cu mana apa si pe cap.
Ma gandeam chiar sa fac sau sa ma alatur unui grup care sa ceara generalizarea acestor metode in ritualul botezului, pentru ca am auzit foarte, foarte multi parinti care au avut copiii chinuiti in acest moment atat de special si care ar trebui sa ramana in amintirea familie ca un eveniment cu adevarat fericit. Cum a fost cazul nostru.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
