Povestea G-ului

Se intetesc informatiile despre London Summit, intalnirea G20 de la Londra din 2 aprilie, si este tot mai evident, cel putin in acest moment, ca viziunea asupra situatiei de cele doua parti ale Atlanticului difera.

Guvernul britanic a facut un site cu foarte multe informatii, iata-l aici, unde veti gasi tot ce v-ar putea interesa despre eveniment. Mai mult, HotNews.ro si Ambasada Marii Britanii fac un concurs, in urma caruia poti castiga un Notebook, daca te pasioneaza sa gasesti solutii la criza economica actuala. Forbes publica un articol foarte bun despre ce ar trebui sa se intample luna viitoare la Londra.

Deocamdata nu vreau sa scriu despre ceea ce se asteapta de la summit. La sfarsitul saptamanii voi avea, impreuna cu colegii mei, o intalnire cu un tip din Treasury ( ministerul de finante britanic) care a lucrat la pregatirea evenimentului si o sa va spun dupa aceea cam care sunt asteptarile de la aceasta reuniune.

Eu vreau sa vorbesc putin despre G si despre vocile care vor exista la London Summit. Cu cat vor fi mai multe, cu atat este mai greu de ajuns la o decizie unitara, dar pe de alta parte toata lumea se vrea acolo. Stiu, dintr-o alta discutie cu organizatorii Summit-ului, ca singura problema pe care au avut-o cu tarile lumii a fost aceea ca toate se voiau invitate. Nu a existat discutia ca un continent ar fi mai mult reprezentat decat altul, desi americanilor li se pare ca Europa este supra-reprezentata. Asa ca o sa vorbesc un pic despre reprezentarea asta, despre toate formulele de G care au fost experientate si de ce.

Apropo, un alt tip din Treasury si-a inceput prezentarea (i se face multa reclama evenimentului, cred ca departamentul de diplomatie publica din FCo este la fel de ocupat ca si "comandamentul" care pregateste efectiv summit-ul) cu o glumita de genul: "Let me tell you about G, and it is not about the G spot" (in traducere: Sa va vorbesc despre G, si nu este vorba despre punctul G). :D

Asa ca, let me tell you about G. Se pune intrebarea daca este cea mai buna formula, desi G20 reuneste 90% din PIB-ul mondial, 80% din schimburile economice mondiale si 2/3 din populatia globului. Dar acolo unde sunt atatea voci, e mai greu de luat o decizie si este nevoie despre un nucleu care sa fie capabil de asta, spun specialistii.

De fapt, povestea a inceput cu un G5 = SUA, Japonia, Germania, Franta si Marea Britanie, cele mai industrializate tari din lume si a inceput prin intalniri ale ministrilor de finante, care discutau politici economice.

Mai apoi, au avut ideea ca intalnirile sa aiba loc si la nivel de sefi de stat si de guvern, insa in aceste conditii, Italia s-a simtit marginalizata si a fost si ea inclusa. G5 a devenit G6. Cum insa americanii au considerat ca prezenta europeana in grup este mult prea pregnanta, s-a decis in 1976 includerea in grup a unui partener nord-american: Canada. Astfel s-a nascut cunoscutul G7.

La intalnirile sefilor de stat din G7 sunt invitati sa participe, din 1977, la initiativa Marii Britanii, presedintele Comisiei Europene si pe al Consiliului European, dar ei nu sunt membri, ci doar invitati.

Cum au ajuns rusii in ecuatie? Prin anii '90, Blair si Clinton au lansat Moscovei invitatia de a se alatura grupului, pentru ca liderii rusi au avut intalniri separate cu membrii G7 pe la summit-uri. Asa ca ce si-au zis cei doi? Sa largeasca putin conceptul si asa a aparut G8. G8 este un forum al guvernelor celor 8 natiuni din emisfera nordica, unde, in continuare, UE este invitat, dar nu membru.

Americanii au fost in continuare nemultumiti de prezenta masiva europeana si au gandit G20 ca pe o incercare de a dilua influenta europeana in G7. Explicatia oficiala este recunoasterea economiilor emergente si a importantei lor in economia globala, precum si gasirea unui raspuns la criza asisatica, de la sfarsitul anilor '90. Formal, a luat fiinta in 1999, insa lucrarile sale au fost cam lipsite de importanta, pana cand presedintele George Bush l-a resuscitat in noiembrie 2008, prin summit-ul de la Washington, care a avut ca tema discutarea si gasirea de solutii la criza economica actuala.

G20 = SUA, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Canada, Rusia, Argentina, Australia, Brazilia, China, India, Indonezia, Mexic, Arabia Saudita, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia si Uniunea Europeana.

Mai sunt reprezentate FMI si Banca Mondiala, Comitetul International Monetar si Financiar si Comitetul de dezvoltare al FMI si al Bancii Mondiale.

Intalnirile G20 sunt in formatul - de acum, avand in vedere tema - ministrilor de finante si ai guvernatorilor bancilor centrale ai celor 19 tari, iar UE este reprezentata de presedintia Consiliului - la Londra, Cehia - si de presedintele BCE, Jean Claude Trichet.

Partea interesanta a fost la Washington, si se va decide/discuta si la Consiliul European de joi, referitoare la reprezentarea UE. Lucrurile sunt clare, ai putea spune, insa nu e chiar asa. E clar ca motoarele Europei sunt membri vechi in G - Germania, Franta - Marea Britanie si Italia sunt acolo. Conjunctural, Cehia a obtinut un loc la masa G20, prin faptul ca detine presedintia UE.

Au existat discutii privind dorinta Poloniei de a reprezenta noua Europa, noile state membre, dar se pare ca nu va fi neaparat o discutie la Consiliu despre asta, pentru ca, asa cum mi-a spus cineva din comitetul de organizare al summit-ului, "noile state membre ale UE sunt reprezentate: Cehia este invitata, ca presedinte al Consiliului". Nu stiu cum inghit pastila asta arogantii polonezi, care se considera liderii informali ai noii Europe...

Spania si Olanda au obtinut un loc, ca membre ale UE. Sarkozy a cedat in toamna un loc Spaniei, (intrucat avea doua, atat ca membru al G7, cat si ca detinator al presedintiei Consiliului European), in intalnirea de la Washington, dar a fost nevoie de aprobarea SUA, care a lansat invitatiile ca organizator. Zapatero a facut un intens lobby ca sa participe la intalnire, sa i se gaseasca un loc la masa, cum a spus el la vremea respectiva. "I cant' find my G spot", a glumit el. (Se pare ca e o gluma la moda in astfel de ocazii). De altfel, Spania era indreptatita sa participe, intrucat e a opta economie mondiala, iar sistemul sau financiar a facut fata crizei mai bine decat oricare altul din Europa.

Cehia a vrut si ea un loc in toamna, motivand ca va fi succesorul Frantei la presedintia UE, asa ca un oficial ceh a facut parte din delegatia franceza, iar Olanda tocmai ce-si nationalizase niste banci si era teribil de preocupata de criza financiara. Asa ca au fost prezente, iar acum se pare ca si-au castigat un loc in format, ca membre ale UE.

Dar toate aceste discutii despre participarea la un astfel de eveniment au redeschis tematica privind reprezentativitatea in G7, G8, G20 sau cate formate G or mai inventa. Este clar ca trebuie sa existe un nucleu dur ca sa poata fi luate decizii, dar intrebarea este cine sa il constituie?

Se vorbeste despre un:

G5 = China + India + SUA+ Japonia + Zona euro/UE

China e al doilea exportator din lume
India este o putere emergenta considerabila
Japonia este a doua mare economie nationala din lume (UE e a doua, insa e multinationala)
SUA si UE reprezinta 40% din economia mondiala

Dar in aceasta formula cine reprezinta Africa sau America de Sud? Si unde sunt producatorii de energie in ecuatia asta?

Se pare ca viitorul nu trebuie sa dea raspunsurile doar la reformarea institutiilor Bretton Woods, a sistemului financiar mondial si la gasirea unor solutii pentru criza mondiala, ci si la varianta optima de G.