Turism de check point. Destinatia: pe granita dintre Georgia si Osetia de Sud

Calatoria mea in Georgia a fost cu totul speciala. Iar patrula pe granita dintre Georgia si Osetia de Sud a fost o experienta pe care n-am mai intalnit-o. Probabil colegii mei acreditati pe Ministerul Apararii, care au fost in Afghanistan si Irak, care au fost in Kosovo, gasesc subtirica patrularea mea cu misiunea europeana din Georgia, EUMM, o misiune de observatori, nici macar militara. Insa va asigur ca, pentru mine, a fost extrem de interesanta. Nu numai ca am imbracat o vesta anti-glont, care, pe 25-27 de grade parea si mai grea si mai calduroasa, ci mai ales faptul ca am vorbit cu oameni care au experimentat conflictul si care au fugit din fata rusilor si a militiilor osetine.

O sa va spun povestea si in imagini, care mi se par mai graitoare decat cuvintele.

De ce turism de check point, poate va intrebati. Mi-a placut mult aceasta formulare, care ii apartine Alinei Doroftei, sefa misiunii romanesti din cadrul EUMM. En spunea ca sunt dotati acolo la Gori cu multe veste antiglont pentru ca foarte multi oficiali europeni vin in vizita acolo si sunt adusi la check point-ul de la Ergneti. Este locul in care rusii se afla la 150 de metri si unde, de doua ori pe luna, cele doua parti - rusa si europeana - se intalnesc si discuta despre incidentele recente, cauzele lor, incearca sa mentina situatia cat mai normala. Ideea e ca rusii au fost chiar impresionati de faptul ca UE a reusit, in doar 2 saptamani, sa desfasoare aceasta misiune de monitorizare. Numai ca europenii nu au acces si de cealalta parte a granitei, adica in Osetia de Sud. Asa ca nu poti sti ce e acolo, si oamenii aceia din tsinvali au povestile lor, versiunea lor asupra situatiei, insa eu n-am avut acces decat in partea georgiana.

Georgienii ar vrea prelungirea mandatului misiunii si dupa septembrie 2010, pe de alta parte, din ce am citit prin presa internationala, ar vrea extinderea prerogativelor misiunii, adica sa fie transfrormata din misiune de observatori in una de peace keeping si ar mai vrea si implicarea americanilor. Insa aceasta misiune europeana e un succes, asa ca cei de la Bruxelles nu vad relevanta implicarii unei a treia parti.


Nu puteam rata ocazia de a face o poza echipata asa cum trebuie, cu cascheta si vesta antiglont. Numai ca n-am folosit si cascheta - e extrem de grea, in mod normal as spune, ar trebui sa reziste patrunderii glontului - insa am pastrat vesta pe mine ore in sir. Era deja foarte cald afara, iar atunci cand urcam in masina ma simteam ca un robot, nu eram in stare sa imi misc decat capul. M-a amuzat faptul ca a trebuit sa semnez un formular inainte de plecarea in patrulare, un formular special.

Ce scria pe el? Ca eu imi asum riscurile care decurg din insotirea misiunii, ca nu pot calatori in masinile blondate, acele Toyota albe 4x4 si ca, in cazul unui deces, familia mea nu poate da in judecata pentru daune EUMM. Va dati seama, mi-am spus ca sunt clar pe barba mea. :) Am insotit patrula intr-o masina a ambasadei, tot un 4x4, iar cei monitorii au fost generosi si mi-au dat o vesta de-a lor. mai mult, sa fie siguri ca totul e ok, masina in care ma aflam a fost incadrata in coloana chiar in mijloc.

Eu as fi zis ca e este ceva foarte sigur, fara riscul unor pericole acum, isna faptul ca toti si-au pus vestele anti-glont mi-a indicat faptul ca nu este bine sa iti asumi niciun risc. Mai mult, am inteles ca strazile principale au fost curatate de mine, insa campurile si strazile mai putin circulate din regiunea aceea de granita cu Osetia de Sud nu sunt sigure 100%.

Am fotografiat punctul de control din masina, de la distanta, pentru ca monitorii romani m-au avertizat ca soldatilor georgieni nu le place sa fie pozati. Mai mult, mi-au sugerat sa imi las aparatul in masina, ca sunt si mai suspiciosi cand vad ca nu e o misiune normala, ca sunt in plus si alti oficiali. Cerand insa permisiunea de a fotografia "spre rusi", n-a fost nicio problema sa imi iau aparaatul.

Atasatul militar de la ambasada din Tbilisi, ambasadorul Barliba - care mi-a fost profesor la SNSPA - si unul dintre monitori vorbeau rusa foarte bine, asa ca ei se intelegeau cu soldatii georgieni. E paradoxal, ii urasc pe rusi, s-au ucis unii pe ceilalti, dar limba lor de comunicare este tocmai rusa.

Granita este marcata de un zid din saci umpluti cu pamant si niste blocuri de beton, de un steag georgian si niste Cobre amplasate pe baricada. Cobrele sunt niste arme, niste mitraliere mari. Iertati-mi explicatia stangace, insa nu e tocmai domeniul meu. :)

Dincolo erau rusii, iar cu zoom-ul la maxim de la aparatul foto am putut surprinde si check point-ul din Osetia de Sud. Distanta este foarte mica, 150 de metri, par atat de aproape. Este atat de usor sa aiba loc ciocniri in acea zona, intrucat e de-ajuns ca unul sa traga un foc de arma si sa existe riposta. Mai ales noaptea, imi imaginez ca soldatii aceia georgieni nu prea stau pe ganduri. Si nici cei rusi.

M-am fotografiat cu rusii in spate, iar soldatii georgieni ne priveau relaxati. Probabil ca toti strainii, oficiali sau jurnalisti, care ajung acolo fac asta. Ideea era insa sa nu stai prea mult acolo, prea aproape, chiar daca probabilitatea sa ti se intample ceva era mica. In vale se vedea orasul Tsinvali, un oras mort, nu vedeai prin binoclu tipenie de om.

Georgianul, cel mai mare in rang de-acolo (dr.) vorbeste despre ultimul incident, focuri de arma auzite in noaptea dinaintea vizitei noastre, focuri de Kalasnicov.

Apoi am plecat spre sat, sa vorbim cu oamenii. Am intalnit o femeie la vreo 60 de ani, care a insistat sa intram in gospodaria ei. "Ce sa le arati, femeie?", a intrebat-o sotul ei, adaugand ca nici nu au ce sa ne dea. Aveam sa aflu mai tarziu ca ospitalitatea georgiana e la fel de celebra ca si cea romaneasca. Nu e frumos sa ii refuzi, ca ii jignesti.

Casa acelor oameni, mare, in care locuiau doua familii, ei si fiica lor cu copilul ei, a fost arsa de militiile sud-osetine. Rusii nu au facut dezastre pe-acolo, ni s-a spus, insa au venit militiile si au luat tot ce au gasit demn de luat si au dat foc caselor.

Intre timp, din banii danezilor, ajutoare internationale, li s-a construit o casa cu o singura incapere. In curte era instalat un cost de la UNCHR. Parea mai cochet inauntru decat casa, insa odata ce va veni frigul va fi aproape imposibil de trait acolo.

Asa arata in interior, pana si bicicleta nepotelului intrase in el. Alaturi, ruinele casei. Ne-am uitat uimiti cate camere avusesera, iar acum toata existenta lor era redusa la o singura incapere. dar tot era mai bine decat intr-o tabara de refugiati. macar erau in gospodaria lor, aveau ce manca, niste cartofi, fructe, dupa miros si niste animale si pasari.


Citesti in ziare, vezi la tv distrugerile razboiului, insa impactul este maxim atunci cand vezi cu ochii tai. Cine stie ce e si in partea cealalta, ne intrebam, referindu-ne evident la partea sud-osetina.

Am plecat mai departe, spre un alt punct de control, de unde urma sa vedem mai bine orasul Tsinvali, capitala Osetiei de Sud. Capitala e impropriu spus. Zemo Nikozi este satul in care punctul de control e amplasat chiar in cimitir. Mai exact, imparte cimitirul in doua.

In prima faza m-am gandit sa imi fac o poza si sa le explic celor care o vor vedea ca orasul Tsinvali se afla in spatele meu. L-am cercetat cu binoclul, de aceasta data mult mai de aproape decat din Ergneti. In afara unor rufe intinse pe franghii, nu exista niciun indiciu ca acele blocuri ar fi locuite. nu am vazut vreun catel - si au si ei caini vagabonzi - nu am vazut tipenie de om. Mi s-a parut ciudat, mi s-a parut un oras fantoma.

Cum lucrurile erau calme, am trecut de zid, in partea osetina a cimitirului. Ma rog, tot georgiana. Insa Georgia, in urma razboiului din 2008, a pierdut teritorii si ele se aflau chiar in zona in care ne gaseam noi. In spatele meu se vad blocurile, dar si cel mai inalt varf din Caucaz, in jur de 5800 de metri, inzapezit. De altfel, muntii se profilau spectaculos in zare si privindu-i uitai ca in acele locuri a fost razboi.

Am intalnit un episcop care s-a implicat activ in viata comunitatii dupa razboi si chiar in timpul acestuia. Casa parohiala tocmai fusese refacuta, pentru ca bombardamentele rusilor o distrusesera cu totul. In acea casa era o sala de curs, cu computere, imprimanta, scaner, primite donatie de la guvernul polonez.

Bogdan Aurescu, secretar de stat in MAE, l-a intrebat care sunt nevoile comunitatii, pentru a identifica modalitatile in care poate ajuta si Romania. Romania este, de altfel, un contributor generos in Georgia.

Din nou ospitalitatea georgiana si-a spus cuvantul. Pentru ca i s-a sugerat sa nu refuze un pahar de vin, intrucat isi jignea gazda, Aurescu a convenit sa inchinam un pahar. Ghinion, pentru ca a fost niste coniac georgian, celebru de altfel in regiune, insotit de niste miere cu nuci si niste prajiturele. Cand am vazut ca maicile intind masa, ne-am crispat. Va dati seama insa ce combinatie exploziva a fost pentru stomac coniacul, tare ca focul - ma rog, pentru mine, neexperimentata - cu mierea dulce. Numai ca ospitalitatea georgiana trebuie rasplatita. Este surprinzator faptul ca oamenii aceia care au atat de putin, care au pierdut atat de mult, insista sa imparta ce au cu tine. Familia a carei gospodarie am vizitat-o ne-a umplut mainile cu struguri si mere. episcopul a deschis cel mai bun coniac sa isi cinsteasca oaspetii.

Cam asta a fost incursiunea mea acolo. O parte din aventura mea georgiana. ca sa nu ma repet, am vorbit aici despre chestii mai personale. Altfel, un reportaj puteti citi si pe HotNews.ro.