marți, 14 septembrie 2010

Despre romi, despre Comisia Europeana si despre noi, romanii

Urmaresc constant si cu interes toata chestiunea asta cu indepartarea romilor din Franta. M-am amuzat saptamana trecuta cand am reusit sa il irit pe Eric Besson, ministrul inigratiei francez, cu intrebarile mele din conferinta de presa, dar mi-a ridicat mingea la fileu si nu puteam sa ratez ocazia.

Am luat toate declaratiile belicoase ale oficialilor francezi drept elemente care le folosesc in batalia interna, in a castiga electorat - doar imigratia, odata ce planul anti-criza a lui Sarkozy n-a avut prea mare efect, este o tema in urma careia sa mai poti castiga ceva procente din simpatia electoratului.

Am contatat, aici si aici, cat de viteji sunt oficialii francezi in fata presei, ce amenintari lanseaza la adresa Romaniei, amenintari ca vor impiedica aderarea noastra la spatiul Schengen. In niste discutii avute ieri, pana la urma mi-a reiesit clar ca aceasta chestiune se va transa la nivel de presedinti. Basescu si Sarkozy au discutat vineri si o vor mai face, probabil, in perioada urmatoare. "Daca Merkel si Sarkozy vor sprijini aderarea noastra la Schengen, atunci ceilalti vor face la fel", mi-au spus sursele mele. Nimic neasteptat, insa inteleg ca lobby-ul intens pe langa cei doi, la acel nivel, se va face.

Comisia Europeana a nemultumit prin reactiile ei anterioare la adresa masurilor luate de Franta. Prima declaratie a doamnei Viviane Reding, comisarul pentru justitie si drepturi fundamentale, n-a parut mare lucru multora. Mie mi s-a parut, inca de pe atunci, tonul mai dur decat limbajul diplomatic folosit in general de Comisie.

Mai apoi, ea a fost atacata dur in Parlamentul European de catre deputatii socialisti, liberali si din celelalte grupuri politice, cu exceptia popularilor, apartinand aceleiasi familii politice ca UMP-ul lui Sarkozy. Toti asteptau o condamnare a Frantei, dar Reding a spus ca analiza este in curs.

Iata insa ca marti, a venit si pozitia dura, mult asteptata. Reding a spus ca CE va declansa procedura de infringement si a aratat ca e o rusine faptul ca ministrii francezi pe care i-a intalnit sa ii explice masurile guvernului au mintit-o.

In urma acestor actiuni, eu as zice ca, in sfarsit, Romania este ascultata in UE:
  • Luni, Consiliul Afaceri Generale nici macar n-a dezbatut concluziile pe MCV. iar amenintarea Frantei ca va suscita dezbateri a ramans doar o amenintare.
  • Faptul ca Parlamentul European a votat o rezolutie in care se cere o strategie pentru romi la nivel european, e un castig pentru Romania. Se stie ca in 2008, dupa cazul Mailat in Italia, Romania a cerut la nivel european o aministrare a situatie romilor la modul colectiv, european. Asa cum spunea si presedintele Basescu, au existat in Consiliul European cateva tari care s-au opus. Acum aceasta dorinta/cerinta a Romaniei apare intr-o pozitie oficiala a PE. Nu are valoare de lege, fireste, dar e important.
  • Iata ca marti, Comisia iese si condamna Franta, in termeni duri si ameninta cu procedura de infringement ce va fi declansata accelerat, in doua saptamani. e adevarat, Lellouche a decredibilizat total Comisia, ceea ce a dus la acest raspuns dur.
  • Comisia se apara in primul rand pe ea insasi si Bruxelles-ul, prin Reding vrea sa arate mana forte si sa "ii dea un dos de palma peste gura Frantei" (scuzati expresia neacademica). Vrea sa arate ca nu conteaza ca esti unul dintre motoarele UE, daca subminezi autoritatea Bruxelle-ului, nu esti iertat. Oricum au fost in trecut, regulile au devenit flexibile din cauza ca Franta si germania le incalcau (sa ne gandim doar la "flexibilizarea" Pactului de Crestere si stabilitate). Numai ca, aparandu-se pe ea CE ia si partea Romaniei. Asa ca, de ce sa nu acceptam asta?
Am citit cu neplacere multe dintre comentariile la articolul de astazi de pe HotNews.ro postate de cititori. Inainte de toate, vreau sa fac publica opinia mea despre romi, ca sa stiti in ce cheie sa interpretati ceea ce voi scrie mai apoi.
  • Pentru mine, ei sunt romi. Nu voi intra intr-o polemica pe cele doua cuvinte, tigani sau romi. Politica Hotnews.ro e sa scriem tigani, o respect, insa pe blogul meu, ei sunt pentru mine romi, nu conteaza cum isi spun ei in cantece, in manele. Toate marile publicatii occidentale le zic romi, in limbajul oficial li se zice romi. Asa m-am obisnuit si asa le zic, dar nu am nelinisti ca trebuie sa le zic tigani cand scriu articolele pe HN. Nu cred ca asta ii insulta, cum nu cred ca romi ii innobileaza.
  • Sunt impotriva etichetarii tuturor ca potentiali infractori, sunt impotriva discriminarii lor pozitive (de exemplu prin locuri speciale la facultati, pe care liderii lor le vand altora).
  • Cred ca trebuie sa existe un interes al statului pentru programe de integrare, la fel cum cred ca ONG-urile romilor sau care se ocupa de problematica romilor gresesc ca stau cu mana intinsa doar la stat si de-acolo asteapta solutiile. Ele trebuie sa faca proiectele, din moment ce ele - consider eu - stiu cel mai bine problemele etniei, comunitatilor de romi.
  • Cred ca, in ciuda dorintei tuturor de a-i integra si civiliza pe unii dintre ei - adica inscrierea lor in niste norme sociale si morale carora ne supunem toti cei care ne consideram civilizati - este imposibila in unele cazuri. Nu stiu care e solutia, dar cred ca sunt unii care nu pot fi integrati. (In timpul studentiei am avut o revelatie cand am facut un reportaj cu copiii steazii care dormeau prin canalele din Bucuresti. Cei care erau subiectul reportajului meu au fost dusi intr-un centru unde ii aveau in grija niste doamne, pe care nu le-as fi suspectat ca ii abuzau sau bateau, si au fugit din nou pe strada. Le era mult mai bine, erau liberi, nu trebuiau sa faca baie seara, sa aiba un program. Atunci m-am convins ca, daca nu vrei sa fii integrat, nu o poate face nimeni. Nu-ti pot face bine cu forta, spunea cineva.)
  • Recunosc ca ii consider un pericol pe deja tinerii romi pe care i-am vazut crescand in intersectia de la Razoare si se arunca sa iti spele parbrizul. Si ma ingrozesc cand vad ca o tanara sub 20 de ani are deja vreo 3 prichindei pe langa ea. A caror soarta nu pare mai stralucita.
  • Admit ca ma simt rusinata cand ma plimb prin Viena, Paris, Barcelona sau orice alt oras european in care vad cate un cersetor, sau sunt agresata de insistenta lui, si sunt absolut convinsa ca e roman. Mi s-a intamplat de fiecare data sa mi se confirme asta. In Bruxelles mi-a zis un pusti, dupa ce a cersit un banut in franceza si i-am raspuns in romana ca nu-i dau: Stiam eu ca esti romanca, esti zgarcita!
Spunand toate astea, si probabil ca ar mai fi multe, dar in momentul asta nu ma gandesc la ele, trec la comentariile oamenilor. Ma asteptam la ele, trebuie sa recunosc. Cred ca suntem un popor rasist, dar nu intr-atat de rasist incat sa nu ii acceptam pe romi la noi de sute de ani. Daca le faceam viata imposibila, ar fi plecat, nu am fi avut noi probabil cea mai numeroasa populatie roma din Europa. Parca asa am citit, desi probabil ca e greu sa ai o evidenta exacta.
  • Cred insa ca e gresit sa pornim de la premisa ca francezii i-au trimis in tara doar pe infractori. Cineva spunea: infractorii se baga in puscarie, nu se expulzeaza. Ei bine, Romania a demonstrat in fata Comisiei Europene ca, cel putin in primele valuri din august-septembrie, nu se aflau oameni cu cazier.
  • Ziceti ca daca probabil Reding nu a fost niciodata buzunarita de un rom. E foarte posibil, dar cred ca ii vede prin Bruxelles, mai ales ca sunt unii care canta pe-acolo pe la Consiliu, altii care stateau la gura de metrou de la Schuman si cantau, deci Reding nu traieste pe luna. Dar datoria ei e sa apere un principiu si trebuie apreciat ca, in sfarsit, dupa atata cocoloseala, CE lasa manusile la o parte si ii trage una Frantei.
  • Chiar daca ii placem sau nu pe romi ( ma rog, nici nu cred ca se pune problema de a-i placea, de a-i accepta) nu trebuie sa consideram ca francezii actioneaza corect. De ce? Pentru ca e vorba despre principii si pentru ca, pana la urma, ei dau afara niste cetateni romani, care au pasaport sau CI romanesti, la fel ca noi. Multi zic ca francezii s-au saturat de ei pe strazi. Este un lucru pe care ti-l asumi odata cu crearea unui spatiu de libertate de miscare - in UE s-au integrat si Romania si Bulgaria, cu toate problemele lor, la fel cum s-au integrat si celelalte tari, fiecare cu problemele ei. M-am saturat sa fim priviti ca o tara problematica si atunci cand suntem sprijiniti, nu inteleg de ce naiba incercam noi singuri sa de bagam capul sub apa, sa ne inecam.
  • Faptul ca si-au facut taberele acolo este pentru ca legea franceza o admite si recomanda. Legea Besson arata ca administratiile comunelor cu minimum 5000 de locuitori trebuie sa puna la dispozitie spatii pentru populatiile nomade si spatii sociale. Francezii insisi au tolerat acele tabere, la fel cum au facut-o si italienii, ba mai mult, la francezi e stipulat prin lege. Prin urmare, ei au vrut sa se arate tolentati, nu?, asa inteleg, insa toleranti doar cu unii. Ca am vazut, circulara din 5 august le recomanda prefectilor demolarea taberelor de romi cu prioritate.
  • Fratilor, romii astia care merg prin Franta, Italia, Belgia, sunt europeni, sunt cetateni nascuti aici, pe continentul nostru. Fara a-i discrimina prin rationamentul meu pe imigrantii ilegali non-comunitari, cu ce sunt mai rai romii europeni decat congolezi si maghrebieni care sacrifica animale in locuinte, ca si cum ar face-o in batatura lor din Africa. E si asta un argument, nu-i asa?
  • Va mai amintiti povestea cu faptul ca Romania da moldovenilor cetatenii pe banda rulanda, introducand pe usa din dos a UE o intreaga populatie? Ziarele franceze au scris asta, si britanice, italiene si germane. Potrivit ultimului studiu Eurostat, Romania a acordat in 2008 aproape 6000 de cetatenii, e adevarat, majoritatea moldovenilor, in timp ce Franta a acordat 137.000 (cele mai multe din UE), in principal marocanilor si altor africani. de ce moldovenii, europeni oricum ai da-o geografic si nu numai, sunt un pericol si restul non-europenilor nu? Cred ca niciunii nu sunt pericol pentru UE, nici macar cei care sunt musulmani, nu sunt de acord cu ideea asta, si ceea ce vreau sa subliniez este diferenta cu care ii masuram pe unii sau pe altii. Asa e si cu romii.

19 comentarii:

  1. "Cred ca suntem un popor rasist" nu neaparat... mai degraba satul de tiganisme. nu cred ca exista povesti rasiste referitor la musulmani, arabi sau in general de alta culoare religioasa sau al pigmentatiei.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu prea le stiti dna menaru.

    1. Planul anticriza francez a avut rezultate vizibile. Poate aflati cand anume Franta a iesit din recesiune, cum a avansat somajul in Franta, etc. Pt Romania planul anticriza francez este SF.

    2. Problema de securitate (a romilor in special) este intradevar de imagine. Pe fondul nemultumirilor populare si a scaderii increderii in sarkozy. A castigat cu "politica impotriva romilor" 2% doar. Slabut. E drept ca totusi "conationalii" nostrii au oferit si "munitia" necesara cand au devalizat un orasel.


    3. taberele romilor est europeni nu sunt permise de nici o lege franceza. taberele au fost si sunt ilegale. Ceea ce este permis de lege sunt taberele "oamenilor de voiaj" cetateni francezi. Ca sunt primari care au inceput sa le interzica si acelora "dreptul la tabere" e alta treaba si s-a ajuns deja in justitie.

    4. Cf legilor uniunii persoanele din tarile uniunii nu pot rezida pe o perioada mai mare de 3 luni in spatiul uniunii daca nu au situatie legala si venituri "legale"(platesc impozit, au acces la sanatate si nu numai la "urgente", etc). Cf legislatiei franceze insa toti copii trebuie inscrisi in unitati de invatamant. Din pacate nici macar majoritatea copiilor de romi(romani, bulgari, etc) nu sunt in scoli ci la "produs".

    5. Legea data de sarko si ai lui este o lege proasta pt ca in loc sa faca referire la "toti ilegalistii" indiferent de etnie refera etnia. Pe aceasta lege insa romii se pot duce in justitia franceza sa dea in judecata guvernul si in cazul in care justitia franceza nu ii trateaza transparent si obiectiv se pot duce apoi la cedo. Justitia nu o face nici UE si nici presa.

    6. Intradevar deciziile in UE nu le ia CE ci doar consiliul de ministrii de externe si sefii statelor care compun UE. Chit ca asta o deranjeaza pe madam reading sau nu. Este o realitate si nu o minciuna.

    7. Nu este vorba de "demolarea taberelor de romi cu prioritate" ci de "demolarea taberelor ilicite cu prioritate cele de romi".
    linkul este din articolul din Le Figaro.
    http://ovh.softdom.com/Circulaire_du_5ao%C3%BBt_2010.pdf

    8. Bogdan Aurescu a gresit cand s-a referit la cei trimisi acasa "fara cazier". Asa cum a gresit si Franta ca in tot acest timp in care a trimis de ani de zile ilegalisti in Romania nu le-a facut caziere pt "sedere ilegala".

    RăspundețiȘtergere
  3. De acord cu mai toate cele spuse in articol. Nu sunt complet convins de argumentul ca nu suntem foarte intoleranti din moment ce avem in continuare romi. Nu stim cati au plecat, si probabil ca ar fi plecat mult mai multi daca si-ar fi permis in cei cativa ani, nu multi, de cand puteau sa plece. Nemtii si evreii din Romania au plecat in timp foarte scurt atunci cand au putut, desi discriminarea pare sa fi fost mai mica in cazul lor.

    RăspundețiȘtergere
  4. Stimata Doamna,
    O (foarte) MICA nelamurire: rromi sunt toti tiganii, sau numai cei din Romania?
    Oare francezii ii numesc pe ai lor (sic!) tot rromi? Ar accepta frantuzii ca tiganii de la ei (exista,nu?) sa se numeasca franci, italienii sa-i numeasca itali etc?
    UN important reprezentant al acestei nefericite etnii argumenta ca termenul 'tigan' are prea multe conotatii negative, de aceea, mai bine, rrrom! De acord! De fapt, tiganii nu sunt o etnie ci un mod de comportament. Punct!

    RăspundețiȘtergere
  5. interesanta si echilibrata analiza. ar trebui tradusa si in franceza, ma gandesc...

    RăspundețiȘtergere
  6. "nu trebuie sa consideram ca francezii actioneaza corect. De ce? Pentru ca e vorba despre principii si pentru ca, pana la urma, ei dau afara niste cetateni romani, care au pasaport sau CI romanesti, la fel ca noi. Multi zic ca francezii s-au saturat de ei pe strazi. Este un lucru pe care ti-l asumi odata cu crearea unui spatiu de libertate de miscare - in UE s-au integrat si Romania si Bulgaria, cu toate problemele lor, la fel cum s-au integrat si celelalte tari, fiecare cu problemele ei."

    E indiscutabil ca guvernul francez nu a actionat corect atunci cind a emis circulara care ii individualizeaza pe romi. Sub acest aspect, Franta poate chiar sa merite o condamnare a Curtii de Justitie pentru "manquement".
    Insa, fundamental vorbind, Directiva 2004/38 permite sederea pentru mai mult de 3 luni a strainilor care sint cetateni UE doar daca acestia au un loc de munca, daca sint studenti sau daca dispun de mijloace materiale suficiente, plus asigurare medicala. In plus, directiva permite ca autoritatile statului sa impuna obligatia de inregistrare a strainilor, or romii din taberele improvizate nu au cum sa aiba adrese postale.
    Deci lucrurile nu sint chiar asa de simple.

    RăspundețiȘtergere
  7. Stimata Doamna,
    Cred ca ar tebui sa priviti toata aceasta "tevatura" d.p.d.v. electoral. Una dintre intrebarile "cheie" din campania electorala de aici (.fr) este "l'insécurité". Acum, daca intr'adevar trebuie facut ceva, atunci ar trebui sa fie trimisi politisti si CRS (Compagnie Républiquaine de Sécurité) in mai toate cartierele cu "probleme" din .fr. Ceea ce ar putea - la un moment dat - sa aiba ca rezultat scaderea numarului voturilor pentru presedinte (pentru ca cei care locuiesc in acele cartiere au drept de vot). Daca insa "gasim" o categorie socio-etnico-profesionala care sa nu aiba drept de vot (si - in cazul in speta - tziganii romani nu au drept de vot), atunci este clar ca acestia devin tinta tuturor actiunilor politienesti, etc. Rezultatul (pe plan local) este ca cetatenii au impresia ca - efectiv - se "face ceva" pentru "linistea lor". Deci - logic - vor vota pentru actualul presedinte la alegerile din 2012 (nu uitati ca o campanie electorala trebuie inceputa foarte devreme, pentru a distanta adversarii). OK, ramane insa de vazut cum trebuie realizate actiunile in cauza. Prima dintre preocupari ar fi trebuit sa fie aceea de a nu lasa cai de atac diverselor asociatii (droits de l'homme, etc) impotriva masurilor preconizate. Si, evident, aici e buba. In circulara trimisa de catre ministrul de interne a fost mentionat termenul de "rom". Este clar ca ministrul in cauza (Brice Hortefeux) risca sa nu mai fie ministru. Nu cred ca N. Sarkozy va putea evita demiterea ministrului.... In rest, lucrurile sunt simple, chiar simple de tot : sa se aplice legea ! Tiganii fura ? La gherla cu cei care fura ! Tiganii trimit copiii la cersit ? La gherla cu parintii, si la reeducare cu copiii ! As putea continua, dar asta ar fi modalitatea de rezolvare. Va indemn sa continuati in sensul acestei idei (daca - bineinteles - veti considera necesar sa o faceti). Cu inalta consideratie,
    Un roman "din afara",
    M.D.

    RăspundețiȘtergere
  8. Stimata doamna,
    Comentariul dvs este echilibrat si va face cinste.
    Cu toate acestea, constat ca si in acest comentariu s-au strecurat niste erori comune, desigur datorita lipsei de informatie si a diverselor dezinformari care circula inclusiv in institutiile europene.Ca roman cu cetatenie franceza de multi ani, nu pot sa nu aprob decizia autoritatilor francez de a aplica LEGEA. In Franta, un cetatean din alta tara UE nu poate sta fara a da socoteala autoritatilor decit maxim trei luni. Dupa aceea, trebuie sa se declare rezident la prefectura locului de resedinta pentru a obtine o autorizatie de rezident UE. Aceasta autorizatie se obtine foarte usor in conditiile in care cel care o cere aduce dovada ca are o adresa fixa si o sursa decenta de venit. Romii expulzati nu pot aduce aceste dovezi. Legea spune ca ei trebuie sa plece. Atit si nimic mai mult. Pe urma, se poate discuta de ce i-au lasat pina acum, sau de ce pe ei si nu pe alti imigranti ilegali. Aici este intr-adevar o alegere politica: nu neaparat in sens electoral, desi aceasta componenta exista cu siguranta; ci in sens de alocarea resurselor (expulzarea costa bani, ai contribuabililor, deci si ai mei). Au hotarit sa aloce reserse pentru a-i expulza pe romii instalati ilegal; avind in vedere mizeria si chiar periculozitatea conditillor lor de viata, chiar bine au facut. Sotia mea este medic; acum citeva saptamini a avut de tratat o familie intreaga (4 persoane, dintre care o femeie insarcinata) pentru saturnism cronic! Cauta prin siturile de depunere a metalelor si se intoxica, apoi vin la spital sa fie tratati, desigur, tot pe banii contribuabililor. Si fac copii in continuare, desi stiu ca vor fi bolnavi. Astfel de situatii - si multe altele, imi vine in minte imaginea unui baietel de 8-9 ani, rujat, care "agata" barbati in metrou... trimis, cum altfel, de catre parinti sa se prostitueze... astfel de situatii sunt revoltatoare si cer interventia autoritatilor. Poate ca fac exces de zel, ar trebui sa nu-si faca din aplicarea legii un titlu de glorie si / sau capital electoral; mai sunt lucruri neclare legate de o circulara care numeste explicit taberele de romo ca fiind prioritare pentru evacuare, ceea ce este ilegal; dar nu va faceti griji, aici este totusi stat de drept, si nu se violeaza drepturile omului; ma refer la cele reale si legale, nu la cele imaginare. Cit despre faptul ca Franta acorda cetatenie la peste 100000 de oameni din toata lumea, dar protesteaza atunci cind Romania acorda cetatenie cam dupa ureche locuitorilor din Republica Moldova, explicatia e simpla pentru cine e de buna credinta: sutele de mii de africani deveniti cetateni francezi nu vor merge in Romania sa creeze probleme; nici macar zecile/sutele de romani deveniti cetateni francezi n-o vor face. Din pacate, presiune economica ii face pe noii cetatati romani (ca si pe cei vechi) sa emigreze unde vad cu ochii; ceea ce nu este de dorit, si trebuie oprit.

    Cu stima,

    Vlad

    RăspundețiȘtergere
  9. "Cred ca suntem un popor rasist, dar nu intr-atat de rasist incat sa nu ii acceptam pe romi la noi de sute de ani. Daca le faceam viata imposibila, ar fi plecat..."
    dar se pare ca suntem totusi un popor indeajuns de rasist pentru a ignora cu buna stiinta faptul ca romii nu au stat aici chiar de buna-voie, in conditiile in care pana aproape pe final de secol XIX erau sclavi, numarul lor mare pe teritoriul actual al Romaniei fiind in mare parte si datorat acestei practici.

    RăspundețiȘtergere
  10. Foarte corect.
    Totusi cred ca pentru romi nu se face mare lucru.Nu am auzit ca vre-un OMG care ia bani pt ei sa le fi studiat traditiile, obiceiurile si talentele..nu i-am auzit sa organizeze scoli pentru muzica , dans, teatru ambulant, mici ateliere mestesugaresti , lucruri la care, ne amintim, au talent..nu au fost nicicum incurajati sa traiasca cinstit..cine sa mai aiba timp deeiin Romania cand nu suntem in stare sa avem grija nici de cei care sunt constienti de obligatiile lor civice?

    RăspundețiȘtergere
  11. Bine spus. Nimic de adaugat.
    Ba da, poate ceva. Italienii au facut si ei scandal dar au fost mult mai in limitele legii. Au pus armata peste tot, ii sicaneaza si pune presiune pe ei dar nu i-a luat cu tot cu fulgi sa ii duca in RO inapoi.
    Francezii fac chestia asta si pe langa ca nu ajuta la nimic si cheltuie banii mai sunt si mincinosi.
    Iata de ce a iesit acum mai mult tam-tam la nivel de institutii ca in 2008.

    RăspundețiȘtergere
  12. stupefiant! parlamentul european a luat-o pe aratura! aici eu nu vad nici o problema de principiu cu tiganii!si nu cred ca parlamentarii europeni sint chiar asa de redusi mintal incit sa nu priceapa actiunile justificate ale frantei... intr-adevar, nu exista nici un tigan roman care are domiciliu stabil in franta, are venituri stabile, plateste impozite si care sa fie expulzat sau amenintat cu expulzarea. cei vizati sint cei fara domiciliu stabil, fara venituri stabile si care traiesc din cersit si ajutoare sociale deoarece nu se pot integra normal in societate, nu sint nici capabili de asa ceva si ce este cel mai rau, nu sint nici dornici de a deveni cetateni europeni normali. ASTA este problema si nu se refera in mod specific nici la tigani, nici la romania... nu vad aici de ce este implicata franta care are dreptul sa-si apere tara de ne-integrati....PE ar trebui (pare ca face sau vrea sa faca) sa trateze problema neintegratilor ca o problema a UE si sa caute solutii reale la problemele reale nu la aiureli legate de actiunile justificate ale frantei

    RăspundețiȘtergere
  13. In sfarsit o opinie corecta si plina de bun simt.

    RăspundețiȘtergere
  14. Va rugam sa ne publicati acest comentariu,

    Va multumim anticipat !




    Grupul de initiativa impotriva clauzelor abuzive care se regasesc in contractele de credit BANCPOST, deschis PENTRU TOTI CETATENII din Romania.

    NE GASESTI PE yahoo groups: ClientiBANCPOST_OUG_50

    si in curand pe www.creditbancpost.info

    Grupul sustine implementarea neconditionata a prevederilor legale care se regasesc in legislatia privind protectia consumatorilor OG 21/1992, Legea 193/2000 si OUG 50/2010, in vederea eradicarii clauzelor abuzive continute in contractele de credit BANCPOST.

    Grupul sustine implicarea neconditionata a ANPC, a ONG-urilor in domeniul protectiei consumatorilor, a presei si a autoritatilor judiciare din Romania in sustinerea demersului cetatenilor prejudiciati de abuzurile BANCPOST .

    Grupul sustine colaborarea reciproca a altor grupuri de discutii initiate de cetatenii afectati de abuzuri in contractele incheiate cu alte banci:
    http://finance.groups.yahoo.com/group/ClientiVB_Bucuresti/
    http://finance.groups.yahoo.com/group/BCR_Ord_50_2010/

    Veniti alaturi de noi! Join Us!
    Gasiti aici:
    - formulare de cereri, notificari, proceduri prealabile catre BANCPOST, BNR, ANPC
    - raspunsuri primite de la ANPC, BNR, banci
    - pasii de urmat in justitie
    - idei de lupta impotriva abuzurilor BANCPOST promovate de membrii grupului !!!

    RăspundețiȘtergere
  15. Bravo. Nu neapărat pentru articol, documentat dar impregnat de emoţiile şi tonurile personale inerente, ci pentru atitudine şi luciditate.

    se întîmplă şi lucruri ok pe hotnews. la lista mea albă cu jurnalişti ce merită citiţi -in care intră tapalagă, aligică, sima- ai intrat şi dumneata, dragă doamnă.

    eunuke

    RăspundețiȘtergere
  16. Problema romilor, este daca sunt europeni sau nu. Prin comportament, prin aparenta, prin natiunea la nivel de stat sau prin rezultatul vietii cotidiene sunt de fapt ei cea mai rasista comunitate din Europa pt ca nu se pot acomoda la o viata normala. Numai cine nu ii cunoaste cred ca se pot integra la tipul de viata european si la viitorul dorit de Europa cu obiceiurile lor atit de urite? Altfel spus, sunt oameni sau sobolani! Nici Europa, nici chiar Canada ar putea sa-i suporte. Din mii si mii de romi doar citiva sunt oameni, restul sunt sobolani.

    RăspundețiȘtergere
  17. cred ca ai reusit sa fii cat se poate de obiectiva in acest articol si pentru asta te felicit. si mie imi este destul de greu sa ma pozitionez vizavi de aceasta problema, avand pe de o parte experiente neplacute traite pe propria piele si pe de alta o educatie cu principii la care incerc sa-mi raportez atitudinea vizavi de probleme ca asta. ma bucur ca ai punctat problema ONG-urilor. Cred ca aici se poate face mai mult, asa cum cred ca nu e de acuzat nici Franta ca-i da afara, nici Romania ca nu are grija de ei. Cred ca e o problema de rezolvat la nivel european si aici UE ar putea sa gaseasca solutii, dincolo de a discuta principii.
    am auzit de curand pe cineva spunand "tiganii nu au nevoie de o tara, pentru ca toata lumea e a lor". ei bine, nici macar aceasta mentalitate nu stiu daca ar trebui schimbata si ei ar trebui educati astfel incat sa se integraze intr-un teritoriu si sa devina cetateni responsabili. nu de putine ori, ii invidiez pentru paramentri in care ei gandesc lumea. chiar nu stiu care este cea mai buna metoda de-a rezolva problema tiganilor.

    RăspundețiȘtergere
  18. Ma bucur foarte mult ca va citesc blogul. Daca multa vreme am considerat aceasta poveste un abuz al dreptului european de catre un guvern de dreapta impins de motivatii populiste ultimele zile mi-au schimbat complet parerea. Una e sa nu implementezi anumite prevederi ale directivei 38 si sa suntezi dreptul cu certificate de intoarcere voluntara. Pe de alta parte, cand printre documentele ministerului de interne apare o circulara care vizeaza un grup etnic in particular, cand stim ca ministrul de interne a fost condamnat in prima instanta pentru insulta rasista si cand acelasi ministru de interne, in plina polemica, il parafrazeaza fara complexe pe Charles Maurras (Franta nu e un teren viran) lucrurile devin extrem extrem de ingrijoratoare. Exista insa in toata aceasta poveste ceva care ma deranjaza: atitudinea pasiva intolerabila a guvernului bulgar si atitudinea mult prea moderata a guvernului roman. Exista o limita morala a pragmatismului, si dupa publicarea circularei din 5 August aceasta limita morala a fost depasita.

    RăspundețiȘtergere
  19. -hei, cum v-ati simtii daca intr-o dimineata ati auzi ca in ROMANIA sant deja sase milioane de chinezi ---. Daca tiganii nostri ar vorbii fluent franceza si chiar gramatical,eventual cu vreo diploma in profesiile deficitare in Franta--iar expulza pe motiv ca fura in engleza

    RăspundețiȘtergere