Povestea G-ului

Se intetesc informatiile despre London Summit, intalnirea G20 de la Londra din 2 aprilie, si este tot mai evident, cel putin in acest moment, ca viziunea asupra situatiei de cele doua parti ale Atlanticului difera.

Guvernul britanic a facut un site cu foarte multe informatii, iata-l aici, unde veti gasi tot ce v-ar putea interesa despre eveniment. Mai mult, HotNews.ro si Ambasada Marii Britanii fac un concurs, in urma caruia poti castiga un Notebook, daca te pasioneaza sa gasesti solutii la criza economica actuala. Forbes publica un articol foarte bun despre ce ar trebui sa se intample luna viitoare la Londra.

Deocamdata nu vreau sa scriu despre ceea ce se asteapta de la summit. La sfarsitul saptamanii voi avea, impreuna cu colegii mei, o intalnire cu un tip din Treasury ( ministerul de finante britanic) care a lucrat la pregatirea evenimentului si o sa va spun dupa aceea cam care sunt asteptarile de la aceasta reuniune.

Eu vreau sa vorbesc putin despre G si despre vocile care vor exista la London Summit. Cu cat vor fi mai multe, cu atat este mai greu de ajuns la o decizie unitara, dar pe de alta parte toata lumea se vrea acolo. Stiu, dintr-o alta discutie cu organizatorii Summit-ului, ca singura problema pe care au avut-o cu tarile lumii a fost aceea ca toate se voiau invitate. Nu a existat discutia ca un continent ar fi mai mult reprezentat decat altul, desi americanilor li se pare ca Europa este supra-reprezentata. Asa ca o sa vorbesc un pic despre reprezentarea asta, despre toate formulele de G care au fost experientate si de ce.

Apropo, un alt tip din Treasury si-a inceput prezentarea (i se face multa reclama evenimentului, cred ca departamentul de diplomatie publica din FCo este la fel de ocupat ca si "comandamentul" care pregateste efectiv summit-ul) cu o glumita de genul: "Let me tell you about G, and it is not about the G spot" (in traducere: Sa va vorbesc despre G, si nu este vorba despre punctul G). :D

Asa ca, let me tell you about G. Se pune intrebarea daca este cea mai buna formula, desi G20 reuneste 90% din PIB-ul mondial, 80% din schimburile economice mondiale si 2/3 din populatia globului. Dar acolo unde sunt atatea voci, e mai greu de luat o decizie si este nevoie despre un nucleu care sa fie capabil de asta, spun specialistii.

De fapt, povestea a inceput cu un G5 = SUA, Japonia, Germania, Franta si Marea Britanie, cele mai industrializate tari din lume si a inceput prin intalniri ale ministrilor de finante, care discutau politici economice.

Mai apoi, au avut ideea ca intalnirile sa aiba loc si la nivel de sefi de stat si de guvern, insa in aceste conditii, Italia s-a simtit marginalizata si a fost si ea inclusa. G5 a devenit G6. Cum insa americanii au considerat ca prezenta europeana in grup este mult prea pregnanta, s-a decis in 1976 includerea in grup a unui partener nord-american: Canada. Astfel s-a nascut cunoscutul G7.

La intalnirile sefilor de stat din G7 sunt invitati sa participe, din 1977, la initiativa Marii Britanii, presedintele Comisiei Europene si pe al Consiliului European, dar ei nu sunt membri, ci doar invitati.

Cum au ajuns rusii in ecuatie? Prin anii '90, Blair si Clinton au lansat Moscovei invitatia de a se alatura grupului, pentru ca liderii rusi au avut intalniri separate cu membrii G7 pe la summit-uri. Asa ca ce si-au zis cei doi? Sa largeasca putin conceptul si asa a aparut G8. G8 este un forum al guvernelor celor 8 natiuni din emisfera nordica, unde, in continuare, UE este invitat, dar nu membru.

Americanii au fost in continuare nemultumiti de prezenta masiva europeana si au gandit G20 ca pe o incercare de a dilua influenta europeana in G7. Explicatia oficiala este recunoasterea economiilor emergente si a importantei lor in economia globala, precum si gasirea unui raspuns la criza asisatica, de la sfarsitul anilor '90. Formal, a luat fiinta in 1999, insa lucrarile sale au fost cam lipsite de importanta, pana cand presedintele George Bush l-a resuscitat in noiembrie 2008, prin summit-ul de la Washington, care a avut ca tema discutarea si gasirea de solutii la criza economica actuala.

G20 = SUA, Japonia, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Canada, Rusia, Argentina, Australia, Brazilia, China, India, Indonezia, Mexic, Arabia Saudita, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia si Uniunea Europeana.

Mai sunt reprezentate FMI si Banca Mondiala, Comitetul International Monetar si Financiar si Comitetul de dezvoltare al FMI si al Bancii Mondiale.

Intalnirile G20 sunt in formatul - de acum, avand in vedere tema - ministrilor de finante si ai guvernatorilor bancilor centrale ai celor 19 tari, iar UE este reprezentata de presedintia Consiliului - la Londra, Cehia - si de presedintele BCE, Jean Claude Trichet.

Partea interesanta a fost la Washington, si se va decide/discuta si la Consiliul European de joi, referitoare la reprezentarea UE. Lucrurile sunt clare, ai putea spune, insa nu e chiar asa. E clar ca motoarele Europei sunt membri vechi in G - Germania, Franta - Marea Britanie si Italia sunt acolo. Conjunctural, Cehia a obtinut un loc la masa G20, prin faptul ca detine presedintia UE.

Au existat discutii privind dorinta Poloniei de a reprezenta noua Europa, noile state membre, dar se pare ca nu va fi neaparat o discutie la Consiliu despre asta, pentru ca, asa cum mi-a spus cineva din comitetul de organizare al summit-ului, "noile state membre ale UE sunt reprezentate: Cehia este invitata, ca presedinte al Consiliului". Nu stiu cum inghit pastila asta arogantii polonezi, care se considera liderii informali ai noii Europe...

Spania si Olanda au obtinut un loc, ca membre ale UE. Sarkozy a cedat in toamna un loc Spaniei, (intrucat avea doua, atat ca membru al G7, cat si ca detinator al presedintiei Consiliului European), in intalnirea de la Washington, dar a fost nevoie de aprobarea SUA, care a lansat invitatiile ca organizator. Zapatero a facut un intens lobby ca sa participe la intalnire, sa i se gaseasca un loc la masa, cum a spus el la vremea respectiva. "I cant' find my G spot", a glumit el. (Se pare ca e o gluma la moda in astfel de ocazii). De altfel, Spania era indreptatita sa participe, intrucat e a opta economie mondiala, iar sistemul sau financiar a facut fata crizei mai bine decat oricare altul din Europa.

Cehia a vrut si ea un loc in toamna, motivand ca va fi succesorul Frantei la presedintia UE, asa ca un oficial ceh a facut parte din delegatia franceza, iar Olanda tocmai ce-si nationalizase niste banci si era teribil de preocupata de criza financiara. Asa ca au fost prezente, iar acum se pare ca si-au castigat un loc in format, ca membre ale UE.

Dar toate aceste discutii despre participarea la un astfel de eveniment au redeschis tematica privind reprezentativitatea in G7, G8, G20 sau cate formate G or mai inventa. Este clar ca trebuie sa existe un nucleu dur ca sa poata fi luate decizii, dar intrebarea este cine sa il constituie?

Se vorbeste despre un:

G5 = China + India + SUA+ Japonia + Zona euro/UE

China e al doilea exportator din lume
India este o putere emergenta considerabila
Japonia este a doua mare economie nationala din lume (UE e a doua, insa e multinationala)
SUA si UE reprezinta 40% din economia mondiala

Dar in aceasta formula cine reprezinta Africa sau America de Sud? Si unde sunt producatorii de energie in ecuatia asta?

Se pare ca viitorul nu trebuie sa dea raspunsurile doar la reformarea institutiilor Bretton Woods, a sistemului financiar mondial si la gasirea unor solutii pentru criza mondiala, ci si la varianta optima de G.

London Zoo - Tristete sau astenie de primavara in randul animalelor

Am facut o vizita la gradina zoologica din Londra. La cat de mult imi plac animalele, nu puteam rata "cea mai veche gradina zoologica din Europa", cum e ea descrisa in pliante. Speram sa fiu impresionata, dar marturisesc ca nu a reusit sa detroneze in inima mea gradina zoologica din Viena, de la Schonbrunn.

Multa animatie, multe familii cu copii de toate varstele, multi tineri , cupluri de adolescenti sau adulti, oameni in varsta, ce mai gradina zoologica era plina de viata pe alei si in spatiile verzi. Mi-a placut la nebunie faptul ca familiile si-au adus sacosa cu mancare de acasa si paturica si la ora pranzului s-au asezat pe iarba - sunt zone special amenajate pentru picnic - si au mancat, iar pustii s-au odihnit un pic dupa alergatura. Duminica a fost o zi frumoasa, insorita, cu 15 grade Celsius, numai buna de stat in aer liber. London Zoo este in Regent'sPark, asa ca plimbarea mea de la statia de metrou pana la intrare mi-a luat cam jumatate de ora.

Ei bine, in ciuda animatiei vizitatorilor, sau probabil tocmai de aceea, animalele m-au dezamagit cumplit prin apatie. Asta a fost impresia pe care mi-au facut-o si, privind pozele, exact asta imi reflecta ele. Vi le arat mai jos, sa vedeti despre ce vorbesc:

Gorila mi-a placut teribil. Statea si se uita prin geam la copilasii care incercau sa ii atraga atentia, dar atitudinea ei era intr-un socant contrast cu animatia de dincoace de sticla. Pustii tipau, dadeau din maini, se inghesuiau sa o priveasca in ochi, iar ea statea cu capul sprijinit de geam si lingea sticla la intervale regulate (n-am avut loc de pici sa surprind acea atitudine), ca in final sa ii priveasca de la distanta. Erau trei gorile, una dormea intr-un hamac, in timp ce cealalta ne intorsese spatele, preocupata sa isi curete unghiile.

Pasarica asta (sterling se cheama in engleza, cred ca e mierla, dar poate ma insel) a fost cel mai vesel animal pe care l-am vazut. Si canta de mama focului.

O reptila uriasa, dragon - in engleza - se misca atat de incet de aveai impresia ca e in reluare.

Hipopotamul asta mi-a atras atentia prin melancolia lui. Ciudat este ca, de partea cealalta a gardului, in cealalta jumatate de bazin, era un altul care statea exact in aceeasi pozitie. Parca ar fi fost doi iubiti certati care stateau spate in spate. :)

Felinele sunt preferatele mele - fireste, dupa ursii koala - iar tigrii, superbi de altfel, dormeau ca valiza-n gara. Unul dintre ingrijitori - un batranel cu ecuson de voluntar - mi-a vazut dezamagirea si mi-a spus ca tocmai ii hranisera, de-asta dormeau. "Dar esti norocoasa, ca il poti vedea chiar si dormind, femela s-a ascuns pe undeva de nici n-o zaresti", m-a consolat el.

Conflictul din Transnistria - cum se vede el din birourile Foreign Office de la Londra

Blurat, cam asa se vede, daca ar fi sa spun prima mea impresie dupa o discutie cu un oficial din FCO, ministerul de externe britanic. Am avut posibilitatea sa vorbesc cu un om ancorat in problemele extinderii spre est a UE, din FCO si sa il intreb cum vede integrarea Republicii Moldova in UE, ca perspective si solutionarea conflictului din Transnistria.

Este clar ca se asteapta cu interes alegerile de la Chisinau si se crede ca rezultatul acestora va fi o coalitie la guvernare. Ramane de vazut daca si comunistii lui Voronin ar avea loc in ecuatie.

Din discutia mea cu oficialul britanic a reiesit cert un lucru, pe care il stiam de altfel: Moldova nu are nicio sansa intr-un viitor apropiat sa adere la UE. Una pentru ca nu este pregatita, structural si democratic, insa cea mai mare piedica este conflictul din Transnistria. L-am intrebat care este punctul de vedere al UK, ca parte a UE, referitor la acest conflict.

Va reamintesc ca negocierile pentru solutionarea conflictului sunt in formatul 5+2, adica Moldova si Transnistria, ca parti implicate, Rusia, Ucraina si OSCE, ca mediatori, iar UE si SUA ca observatori. Romania este parte a formatului in cadrul UE - aici trebuie sa fie activa, vocea sa sa fie auzita. Si tot in cadrul UE trebuie sa se exprime si Marea Britanie, de aici izvorul intrebarii mele catre oficialul britanic.

Ei bine, l-am vazut mult mai interesat de input-ul meu privind situatia si de ceea ce cred ca ar trebui sa faca Romania. Parerea lui este ca aceasta situatie va continua mult pana la a fi solutionata, iar solutionarea o vede in schimbarea generatiilor si educarea celor tinere, de o parte si de alta, adica moldoveana si transnistreana, pentru a invata sa se accepte si sa inteleaga ca le este mai bine impreuna decat scindati. Si mi-a exemplificat sprijinul britanic prin acordarea unor burse tinerilor moldoveni - nu am inteles exact daca si unora transnistreni - prin care acestia sa aiba contact cu un alt mediu, cu mediul occidental, sa aiba deschidere si toleranta.

Am vrut sa stiu care este opinia sa despre planul Kozac, de federalizare a Republicii Moldova si mi-a raspuns ca federalizarea nu este o solutie, dar a fost destul de vag raspunsul lui. Ceea ce a reiesit clar din discutie la acest punct este ca atunci cand este Rusia implicata e mai greu de gasit o solutie.

Concluziile acestei discutii m-au determinat sa cred ca UE si Occidentul, in general, sunt putin interesate de situatie sau se simt neputincioase in a o rezolva. A astepta o schimbare de generatii si odata cu ea o schimbare de mentalitate este total dezarmant pentru mine. Este ca si cum ar astepta ca situatia sa se rezolve de la sine.

Insa, pe de alta parte, toate declaratiile oficialilor romani privind extinderea, corelate cu ideea: "Romania sustine integrarea Republicii Moldova in pachetul Balcanilor de Vest" sunt ridicole. Pentru ca situatia economica a Moldovei a diferita de a Croatiei, Muntenegrului sau chiar a Macedoniei si pentru ca exista aceasta problema - conflitul din Transnistria - care nici macar nu permite Vestului sa priveasca Moldova ca pe un potential candidat in viitor. Din fericire, n-am remarcat insa aceasta idee in declaratiile lui Cristian Diaconescu in timpul vizitei la Chisinau, de la sfarsitul lui ianuarie.

In schimb, sfatul oficialului britanic pentru Romania a fost ca trebuie sa fie extrem de activa si sa sprijine Moldova, pentru ca moldovenii sa se simta parte a Europei prin relatia cu Romania. Niste asertiuni politicoase.

Se mai gandeste cineva acum la aderarea la zona euro?

Caut prin presa ultimele informatii despre adoptarea euro de catre Romania si ele sunt cam vechi si totalneadaptate contextului actual. Miercuri am de facut o prezentare - si mi se pare total inutila - despre Romania si aderarea la zona euro.

Dupa ce colegul meu ungur a rostit, in fiecare seminar, pozitia guvernului sau (nu de degeaba lucreaza el in Ministerul de Finante de la Budapesta) si anume ca tarile din estul UE ar trebui integrate cat mai rapid in zona euro, ca sa fie protejate in aceste conditii de criza economica, am impresia ca profesorul nostru s-a plictisit sa il tot auda si mi-a propus mie si colegei mele poloneze sa prezentam situatia din tarile noastre.

Discutia mi de pare acum usor inutila, Guvernul a indicat in programul de convergenta trimis spre analiza Comisiei Europene ca obiectivul este 2012 pentru intrarea in Mecanismul Ratelor de Schimb II si, in continuare, 2014 pentru adoptarea euro. Daca pana la declansarea crizei economice guvernatorul BNR tot spunea ca nu este dificil ca Romania sa intruneasca acele criterii nominale de convergenta, e mai dificil sa existe convergenta reala si sublinia necesitatea unor reforme structurale inainte de aderarea la zona euro, dupa criza n-am gasit decat niste palide declaratii cu acelasi continut. Numai ca situatia s-a schimbat cu totul.

Intrebarea pe care mi-o pun este in ce masura si cum anume pregatirea pentru aderarea la euro - data acum peste cap de niste indicatori economici, ca rata inflatiei si deficitul, sa nu ii numesc decat pe doi dintre cei mai evidenti - este afectata de criza prin care trecem si daca este posibila inscrierea in termenele date in programul de convergenta: 2012, respectiv 2014. Sacrificam sau trebuie sa sacrificam aderarea la euro la termenul stabilit pentru a lua niste masuri acum care sa ne scoata din criza?

Cat despre relaxarea conditiilor de adoptare a euro, situatie aratata de anumiti analisti, eu raman sceptica. Mai ales ca nu a existat ABSOLUT nicio declaratie ca ar putea fi facute concesii criteriilor de la Maastricht. Junker, presedintele euro grup, a spus la acel pranz de lucru de la Bruxelles, din 1 martie, ca ar putea exista o concesie in scurtarea perioadei de 2 ani de obligativitate a te afla in Mecanismul Ratelor de Schimb II, in timp ce cu aceeasi ocazie cancelarul german, Angela Merkel, a fost extrem de ferm: nu va exista nicio concesie in ceea ce priveste criteriile de la Maastricht!

PS. Apropo de euro, citesc acum o super-carte, povestea monedei unice europene de la creare pana acum - eu sunt abia la inceputul ei, ca numai ce mi-am cumparat-o, dar pana acum e fascinanta, cu toate intrigile politice, toate dedesubturile legate de euro si crearea sa. Cartea se numeste: The Euro. The Politics of the New Global Currency si e scrisa de David Marsh, un tip din City, presedintele Oxford Capital Markets, o companie financiara si de investitii, foarte apropiat de si familiarizat cu Bundesbank.

Mihaela Radulescu - exploatata la maxim de Antena 1

Zilele trecute mi-a atras atentia pe HotNews.ro o stire despre Mihaela Radulescu si despre o scrisoare trimisa de ea ziarelor, in care spunea ca se teme pentru viata ei si pentru a copilului si facea o serie de dezvaluiri despre fostul sot. Vineri, am constatat ca Lucian Mandruta a facut un interviu cu Elan Schwartzenberg, fostul sot al Mihaelei. M-a amuzat ca Mandruta a facut un astfel de interviu, cu o asemenea tema, dar cred ca relatia personala cu Schwartzenberg a determinat asta.

Ceea ce am remarcat de cand a avut loc divortul dintre vedeta tv si sotul ei este ca Antenele exploateaza cu voluptate subiectul. Inteleg ca multi dintre colegii ei au facut tot felul de mistouri in emisiunile lor - Brancu sau Capatos, la ei ma refer - despre relatia cu Dani, acum este cautat Elan pentru a da replica la scrisoarea publica a Mihaelei.

E o adevarata telenovela si o batalie in presa intre ei. Cu ani in urma am lucrat pe divertisment si am facut numeroase interviuri cu Mihaela si sedinte foto pentru coperta revistei. E vorba despre TV Story, un ghid tv care nu mai exista. Si stiu cat de discret era la acea vreme Elan, care nu a putut fi convins sa apara in fotografii alaturi de ea. La acea vreme doar intr-o poza in Viva aparuse, prima poza cu bebelusul lor, iar mai apoi a fost un alt interviu in Apropo, la vreo 2 ani dupa nasterea copilului. Astazi, constat ca Elan Schwartzenberg este foarte prezent. Normal, miza e mare. Pentru amandoi.

La vremea cand pastram o legatura destul de constanta cu Mihaela, mi s-a parut una dintre vedetele tv cele mai ok. Probabil ca am facut interviuri cu mare parte dintre vedetele, persoanele publice sau artistii de la noi, in mod cert cu toate divele tv, cum le place lor sa fie considerate. Adica cele care vindeau intotdeauna bine o coperta: Mihaela Radulescu, Andreea Marin, Andreea Raicu, Monica Barladeanu, Andreea Esca, you name it!

Mihaela mi s-a parut intotdeauna extrem de onesta, parolista si lipsita de fasoane. Iti spunea clar cand nu vroia sa iti acorde un interviu - pentru ca nu considera ca avea ceva de spus - nu recurgea la prostul obicei de a nu raspunde la telefon sau de a te duce cu vorba. Era intotdeauna foarte punctuala la sedintele foto sau la intalniri, nu cerea niciodata sa vada textul inainte de a fi publicat, spunand ca isi asuma ceea ce a spus la interviu.

Am facut interviul in care ea a spus pentru prima data public ca e insarcinata. Am sunat-o, am interbat-o daca zvonurile sunt adevarate si mi-a confirmat, asa ca i-am zis ca vreau un interviu cu ea in care sa spuna oficial ca e insarcinata si sa imi raspunda la niste intrebari. Era inainte de sarbatorile de iarna si se pregatea sa plece in Israel. I-am zis ca ii trimit cateva intrebari pe email, pentru ca nu aveam timp sa ne intalnim. Era important sa imi raspunda, pentru ca schimbam coperta numarului de Craciun, o puneam pe ea pe coperta cu marea stire. Stateam in suspans, cu revista inainte de a o trimite in tipar si depindea de momentul in care primeam raspunsul ei. Sincer, nu aveam mari sperante ca il va trimite, mai ales ca era ziua in care pleca din tara.

Ei bine, mi-a raspuns din aeroport. M-a sunat inainte sa urce in avion sa ma anunte ca mi-a trimis mailul si sa ma "certe" ca nu erau "cateva intrebari", adica 2-3 cum se astepta ea, ci o gramada. Insa a raspuns la toate.

Pentru asta am apreciat-o. Am urmarit toate certurile ei in presa cu Andreea Marin, toate replicile date de-a lungul timpului altor doamne si am fost uimita de fiecare data cum poate fi si doamna, si mahalagioaica. Relatiile ei cu presa au fost intotdeauna undeva intre dragoste si ura: daca erai corect cu ea, aveai o relatie buna, asa cum a fost cazul meu. Eu am scris despre ea si despre emisiunea ei, informatii in urma interviurilor. Dar devenea dificila atunci cand se simtea atacata.

Marturisesc ca nu sunt o admiratoare, ca nu ma uit la emisiunea ei si n-o faceam nici inainte decat in interes profesional, desi cand lucram la TV Story am fost de cateva ori in culisele emisiunii. De ani buni de zile nici nu mai cumpar reviste cu si despre vedete, asa ca nu am urmarit aparitiile ei si nici ale celorlalte dive tv. Insa o stire ca divortul ei nu putea sa imi ramana necunoscuta, la cat de mult a fost exploatat subiectul, iar mai apoi despre relatia ei cu Dani. Nici nu stiam cine e el si cum arata, dar apoi marturisesc ca am cautat o poza cu ei doi sa il vad.

Alegerea ei de a-si trai povestea de dragoste - ea asa o numeste, nu fac judecati aici - cu o atat de mare deschidere spre public, iar declaratiile ei din ultimele luni si comportamentul pe care l-a avut mi s-a parut ca i-au dinamitat toata acea imagine de doamna si femeie serioasa pe care si-o crease in timp.

Tot ce se intampla acum sub ochii nostri si este exploatat cu voluptate nu numai de tabloide, ci si de propriii ei colegi, mi se pare de prost gust. Iar ea pare total irationala, in timp ce sotul ei - asa cum l-am vazut pe internet, in interviul acordat lui Mandruta - pare genul de barbat echilibrat, rational, preocupat de soarta copilului si ferm in a nu ierta si accepta infidelitatea sotiei. Un rol bine jucat. Nu stiu cine are dreptate, nu ma intereseaza asta, dar constat cu cata usurinta se poate distruge o constructie de ani de zile. Nu stiu care e reala Mihaela Radulescu, probabil ca e o combinatie intre cele doua imagini, dinainte si de dupa divort.

Ceea ce insa continua sa ma uimeasca este alegerea Antenei de a-si exploata la maxim vedeta, chiar daca interviul cu Elan a fost un exercitiu anti-PR de la un capat la altul. E adevarat ca Mihaela nu se prea baza pe PR-ul trustului in relatia cu presa, ea avea o relatie directa, nemediata, cu jurnalistii. Nu stiu cum mai e acum, dar presupun ca tot asa.

Mi se confirma inca o data ca in televiziuni gandirea e: facem totul pentru audienta, nu conteaza ca o vedeta a noastra este acuzata de fostul sot ca participa la orgii sexuale, daca avem audienta - si banuiesc ca acea parte a stirilor chiar a avut audienta - este nemaipomenit. Nu conteaza ca acea vedeta a postului face o emisiune care se numeste "Duminica IN FAMILIE". Pe de alta parte, confruntati cu tumultuoasa Mihaela din aceasta perioada, cred ca departamentul de PR nici nu prea are ce face.

Despre presa din Romania... moguli... jurnalisti si... profesia asta

Veti zice "na, acum se afla si ea in treaba sa vorbeasca despre asta, dupa ce, de doua zile, doar asta comenteaza si scriu toti pe bloguri si in editoriale". Daca asta simtiti citind titlul, inchideti fereastra, parasiti blogul. Pentru ca aici voi vorbi despre ce vad eu, jurnalist de meserie, ca se intampla in presa si la tv, dintr-o postura frustranta: citind ziarele, cometariile, blogurile. Sunt in Anglia din ianuarie si nu va imaginati cat de frustrant este pentru mine sa fiu in afara lucrurilor, sa am ca sursa de informare doar presa, fara prea multe discutii cu colegii din prietenii mei jurnalisti.

Prin urmare, vorbesc aseara la telefon cu iubitul meu care imi spune ca e o emisiune pe Realitatea TV in care sunt - prin telefon sau sau altfel - Vantu si Patriciu si tema este "Mogulii si oamenii lor". Va dati seama ca asta mi-a starnit curiozitatea la maxim. Din pacate, am avut cursuri de dimineata de la 9 pana la 6 seara ca sa vad ce s-a discutat acolo. Am citit transcriptul emisiunii (trimitere de pe HotNews.ro spre Monitoring Media) si am fost zguduita de niste afirmatii. Apoi am citit presa si m-au socat niste rafuieli intre jurnalisti prin articolele lor de opinie.

• "Mogulii" Vantu si Patriciu au spus deschis chestiile pe care le gandesc si pe care le gandim si noi, masa anonima, despre ei.
• Cinismul maxim a fost atributul lui Vantu: "Daca statul este incapabil sa isi protejeze resursele, este problema statului, nu a omului de afaceri. Omul de afaceri incearca, este treaba statului sa il prinda si sa il lege".
• "Intariti-va statul!", a fost o replica incredibila. Voi - cei multi, mare masa - aveti statul, eu, mogulul, sunt deasupra lui. Nimeni n-a avut replica la asta, pacat, pentru ca ramane intrebarea fireasca: dar e doar statul nostru, nu si al lui Vantu?

Premisa emisiunii, asa cum o anuntase initial Tatulici, a fost TRU si concedirea lui de la Cotidianul. De indata ce am citit duminica ultimul lui text in Cotidianul, m-am intrebat si v-am intrebat cine a procedat mai bine: el, ca s-a revoltat ca a fost izgonit din paginile ziarului, sau Sever Voinescu, renuntand la postura de jurnalist-editorialist cand a devenit candidat al PDL la alegerile parlamentare.

Nu v-am zis opinia mea, am vazut insa opiniile voastre. Eu cred ca TRU nu e indreptatit sa scrie in aceasta perioada ca jurnalist, nu cred ca ar fi fair. Pentru mine el nu mai e doar un jurnalist - cu opinii si simpatii politice evidente si recunoscute - ci e un jurnalist devenit om politic prin prezenta sa pe o lista de partid, prin candidatura sa la alegerile europene. Punct. Daca va ajunge eurodeputat si va avea o rubrica intr-un ziar in calitate de eurodeputat, atunci va fi asa cum zicea el ca se intampla in presa occidentala: un politician care isi exprima opiniile. Insa atunci ar scrie dintr-o alta postura, nu cea de jurnalist. Daca TRU spune acum ca e jurnalist, pentru mine, cititor regulat si fidel, nu mai e credibil. Orice as citi scris de el acum as interpreta in cheia urmatoare: isi face campanie, ii serveste scopului politic. Poate gresesc, insa cred ca a fi jurnalist si a fi om politic sau consilier in vreun minister (cum am vazut niste cazuri) in acelasi timp este incompatibil.

Pe de alta parte, a existat un intreg context pentru indepartarea lui de la Cotidianul, am vazut asta citind ziarele. In ceea ce-l priveste pe Sever Voinescu, el stabileste acum contextul si povesteste pe blogul lui cum a plecat de la Cotidianul, provocat fiind de comparatiile dintre cele doua situatii si textul meu aparut pe HotNews.ro.

Opinia pe care mi-am exprimat-o este a unui simplu om, care se pronunta doar pe baza unor fapte cunoscute publicului larg si a unui jurnalist care crede - naiv si/sau idealist - ca un om care face meseria asta nu trebuie sa fie inregimentat politic, chiar daca are propriile simpatii si optiuni politice, si trebuie sa incerce ca in ceea ce scrie sa fie cat mai obiectiv si echidistant. Poate mai cred asta pentru ca pe domeniile pe care scriu eu pot sa incerc sa fac asta, vreau sa fac asta, sper ca imi si reuseste.

Am vazut insa ca situarea intr-o tabara, pro-TRU sau contra-TRU, a starnit adevarate dispute intre jurnalisti si ceea ce m-a surprins este vehementa cu care se ataca sau raspund prin presa. Am citit dialogul publicistic dintre colegul meu Dan Tapalaga si Doru Buscu si m-a socat tonul lui Buscu din articolul din Catavencu. Dan este mai elegant in exprimare, dar la fel de vehement. Nu vreau sa ma pronunt asupra continutului "discutiei" lor, nu ma situez de partea niciunuia dintre ei. Constat insa patima cu care se ataca, cu care dialogheaza intre ei prin intermediul articolelor de presa.

Cand citesc toate astea imi spun ca imaginea mea despre jurnalism, despre profesia asta e una idealizata, ca ideea mea despre cum ar trebui sa fie facuta meseria asta nu are cum sa fie compatibila cu realitatea. Mi-am dorit de la 13 ani sa fiu jurnalist, imi place meseria asta, vreau s-o fac bine si sa fiu eu multumita si impacata cu mine atunci cand imi asum sa imi pun semnatura pe un articol. De aceea ma doare cand vad ostilitate impotriva jurnalistilor, cand oamenii generalizeaza si ne fac pe toti aserviti sau corupti sau superficiali. Ma enerveaza niste colegi de-ai mei de-aici, din Anglia, printre care sunt singurul jurnalist, ei toti lucrand in guvernele tarilor lor, din a caror atitudine reiese aceeasi ostilitate uneori sau desconsiderare la adresa presei. (Ce stiti voi jurnalistii, noi cei din administratie detinem adevarul despre mersul lucrurilor in tara, voi faceti speculatii si stiti ce vrem noi sa va spunem, va chinuiti sa aflati informatii din interior, pe cand noi suntem "interiorul" - cam asta e atitudinea).

Cand vad astfel de dialoguri, cand vad proprietarii de presa cum recunosc deschis ca o folosesc pentru a se apara si a ataca, nu pot sa nu ma gandesc la jurnalistii care nu sunt marii lideri de opinie, dar care-si fac munca onest in trusturile de presa ale mogulilor (si editorul le schimba titlul sau leadul materialelor) si sa-mi spun ca sunt cei mai nedreptatiti. Multi dintre ei poate sunt la fel de idealisti ca si mine. Slava cerului ca suntem niste idealisti realisti, asa ca nu ne spuneti ca asta nu se intampla numai in Romania. Stim asta foarte bine.

Primavara la Sussex University

Am tot vrut sa va arat imagini din campusul Universitatii Sussex, dar am fost cam ocupata in ultima vreme. Primavara a venit cam de o luna si jumatate aici, daca e sa ma iau dupa ghioceii care au inflorit in campus inca din ianuarie. Acum au inflorit si brandusele si arata totul minunat. Si ceea e imi place cel mai mult e faptul ca nimeni nu rupe florile, pentru a si le pune intr-o vaza in camera de camin.

In fotografia de mai sus, nu am rezistat tentatiei pe care o are toata lumea care studiaza la Sussex. E o fotografie-sablon, dar e fun.