Scottish wonders: Lagavulin si Dashing White Sergeant (I)

Va marturisesc: m-am indragostit. Obiectul pasiunii mele este Scotia. Mai bine zis, Scotia si minunile ei: cerul, oamenii, whisky-ul si ceilidh (adica dansurile traditionale scotiene). Asa ca o sa va povestesc in mai multe episoade despre fiecare dintre ele.

Si o sa incep cu whiskey-ul, marea mea descoperire. Nu sunt un consumator de licori ale lui Bachus, dar beau ca tot omul, cate un pahar de vin la cina sau la petreceri. Whiskey beau mai rar, iar in ultima vreme am baut ceea ce numesc eu "whiskey de fete", adica cel crema. Recunosc, nu sunt de o finete prea mare in acest sens. Pana acum. Caci de-aici inainte stiu ce inseamna un whiskey bun. Tot ce am vazut si am degustat in Scotia este cu multe clase peste whiskey-ul care se consuma de obicei in Romania.

E adevarat, multe branduri au un marketing foarte bun, dar, ierati-mi duritatea si limbajul neacademic, pe langa ce se poate bea in Scotia, tot ce e la noi e pisoarca. In primul rand un whisky ca la mama lui trebuie sa fie singla malt, adica sa provina dintr-o singura distilerie si sa fie si imbuteliat acolo. Apoi am descoperit aici whisky-urile afumate, smoked le spun ei. Au un gust incredibil.

Am stat peste week end la o familie de doctori pensionari - o sa va povestesc intr-o alta postare despre aceasta experienta - iar Peter avea peste 200 de sortimente de whisky. In postarea dinainte de Scotia va spusesem ca e prevazuta o degustare in program. Ei bine, a fost de fapt o iesire la carciuma, iar profesorul nostru ne-a facut cinste cu whisky de mai multe sortimente. Nimic impresionant, va marturisesc. Primul pahar, un whisky obisnuit si extrem de tare, al doilea un whisky si mai tare, iar aici am cedat, pentru ca nu-mi placea gustul. Chiar daca era combinat cu apa - ca astea au vreo 54% alcool - tot simteam ca imi arde stomacul.

Ei bine, ideea de degustare a profesorului meu a fost nimic pe langa adevarata sesiune de tasting pe care am avut-o in fiecare seara la gazdele mele, care, cu atlasul geografic in fata, mi-au spus si povestea bauturii, mi-au si aratat de unde provine.

Si am facut o pasiune pentru whisky-urile afumate, mai precis pentru Lagavulin (se pronunta lagavulin). Eram inconjurata de sticle, am mirosit o gramada si in final a trebuit sa mi-l aleg pe cel pe care vreau sa il beau. Permiteti-mi sa ma laud un pic - am ales regele, whisky-ul de cinci stele, Lagavulin.

Mi-a placut mirosul, este foarte afumat, dar are si un pic de iz de mare si un pic de cherry, de la butoiul in care este tinut. Peter avea o sticla de Lagavulin Distillers Collection din 1991, creme de la creme, adica. Aici este povestea distileriei. Lagavulin, adica localitatea in care e distileria, se afla pe insula Islay (se pronunta aila), o insula cu vreo sapte distilerii, faimoase pentru whisky-urile afumate. Din aceeasi serie mai sunt Ardbeg (cel mai ok este Uigeadail, daca veti cauta sa cumparati), Caol Ila sau Bowmore (Darkest).

Vi le recomand cu caldura. Peter a fost foarte incantat de faptul ca m-am indragostit de whisky-urile afumate, pentru ca acest gust ciudat nu le place multora. Cunoscatorii insa il apreciaza. Nu am pretentia si aroganta sa fiu un cunoscator, dar nasul meu si apoi papilele gustative nu m-au tradat si am ales cel mai bun dintre cele mai bune whisky-uri. Am dedus asta din reactiile domnilor carora Peter le-a povestit cu mandrie ce alegere am facut.:)

Prin urmare, dragostea mea fata de Lagavulin s-a materializat prin achizitonarea unei astfel de sticle de whisky, vechi de 12 ani, singurul pe care l-am gasit in aeroport. Pretul, cam dublu fata de orice whisky din magazin, inca o confirmare a faptului ca am gusturi rafinate. :)) Stiu, nu intotdeauna ce e scump e si cel mai bun, dar de aceasta data pretul e pe masura calitatii si invers.

A doua mare descoperire si dragoste a fost Dashing White Sergeant si ceilidh dancing, adica dansurile traditionale/populare scotiene. Am fost la aniversarea unor prieteni de-ai gazdelor mele si acolo, evident, s-au dansat si ceilidh. Si bineinteles ca toti au vrut sa ma initieze in aceste dansuri.

Cei care ma cunosc stiu foarte bine ca nu sunt cel mai talentat om din lume cand e vorba de dans, dimpotriva, si de aceea nici nu prea ma bag. Insa de data asta mi-a placut la nebunie. I-am avertizat ca, in general, am doua picioare strangi, dar am fost chiar bunicica, pentru ca totul a fost foarte simplu. am cautat pe youtube un filmulet cu deansul asta si am gasit unul, pe care vi-l arat. Eu as fi vrut sa filmez, eram pregatita sa fac si fotografii, dar nu am fost lasat, adica nu puteam si sa dansez, si sa fac poze in acelasi timp. Si ma bucur pentru alegerea facuta. A fost extrem de amuzant si de distractiv.

PS: Intr-adevar, asa cum precizeaza unul dintre cititori, se scrie whisky, daca e scotian, si normal, whiskey daca e american. E o corectura pe care o merita Lagavulin:). Acelasi cititor spune ca se adauga apa pentru degajarea gustului. Probabil ca gazdele mele mi-au dat explicatia cea mai sanatoasa pentru mine, sugerandu-mi sa pun apa pentru a reduce taria, intrucat nu sunt obisnuita cu astfel de tarii. Multumesc pentru corectii.