miercuri, 11 februarie 2009

Cat de complicat e divortul unui cuplu binational?

Criza financiara duce la tot mai multe divorturi ale unor cupluri "globalizate", daca imi permiteti sa inventez acest termen: adica cei doi soti au nationalitati diferite, locuiesc intr-o tara straina, au bunuri in alta, iar copiii lor studiaza intr-o a treia tara. Divortul unui astfel de cuplu devine foarte complicat, din lipsa armonizarii legilor divortului in lume. O armonizare, de altfel, imposibila avand in vedere civilizatii diferite si sisteme juridice diferite.

The Economist face aceasta analiza si, pentru cei care nu veti avea rabdarea sa cititi in original textul - care e foarte lung - extrag o serie de idei care mi-au atras atentia.

Inainte de asta insa imi amintesc ca Bloomberg scria acum o luna ca dimpotriva, criza economica descurajeaza divorturile, pentru ca preturile activelor familiilor au scazut si niciunul nu vrea sa imparta ceva de valoare mica, pentru a se alege practic cu nimic.

In tabelul de mai jos, The Economist sintetizeaza situatia si arata unde e mai bine sa divortezi, in fucntie de ce te intereseaza: custodia copiilor, acordurile premaritale, impartirea bunurilor, pensiile alimentare sau costurile si durata procedurilor.

Se pare ca masivele concedieri din City au dus la probleme in cupluri care isi permiteau in trecut un standard de viata ridicat, iar dintre familiile de oameni bogati care divorteaza, in general unul dintre parteneri este strain. In conditiile astea conteaza unei are loc divortul, pentru ca fiecare tara pune accentul pe alte elemente.

Impartirea averii

  • In ANGLIA ar fi ignorat un contract prenuptial, iar Curtea ar fi tentata sa acorde o mai mare importanta nevoilor imediate, astfel incat averea cuplului va fi impartita, indiferent daca a fost facuta in timpul casatoriei, sau inaite sau este o mostenire.

  • In FRANTA, Curtea ar fi mai atenta la comportamentul avut de cei doi soti, daca vreunul a fost infidel. Un divort tipic stabileste o alocatie pentru sotie pentru cel mult 8 ani, iar prevederile contractului prenuptial sunt obligatorii. In ceea ce priveste averea, este impartita doar partea acumulata in timpul casatoriei.

  • In AMERICA legea difera de la un stat la altul. Majoritatea exclud de la impartirea averii bunurile acumulate inainte de casatorie (exceptii: Michigan si Colorado) si mostenirile (exceptii: Massachusets si Oregon). In majoritatea contractele prenuptiale sunt luate in considerare de judecatori, dar nu si in Alaska. Curtea accepta ca motiv "diferente ireconciliabile", dar cazul New York-ului e diferit.

  • In NEW YORK divortul este cam costisitor, pentru ca judecatorul ar putea decide ca unuia dintre parteneri sa ii revina o parte din averea viitoare a celuilalt, atunci cand
    acesta are o profesie buna in urma unui MBA sau a facultatii de medicina. Se considera ca astfel de studii au fost posibile gratie unui efort comun al cuplului. Mai mult, partenerii trebuie sa semneze un acord de separare, atlfel Curtea are nevoie de dovezi care sa demonstreze agresivitate, adulter sau abandon.

  • Ascunderea unor bunuri este posibila in statele americane, pentru a evita impartirea lor la divort, cu exceptia CALIFORNIEI, care cere transparenta totala. La polul opus sunt AUSTRIA sau JAPONIA unde nu exista transparenta si cei doi parteneri nu sunt obligati sa dezvaluie toate bunurile detinute.

Custoria copiilor

Banii si copiii merg in directii diferite, apreciaza The Economist. Tarile care favorizeaza partenerul mai bogat, in general barbatul, in privinta averii, sunt mai stricte in ceea ce priveste custodia copiilor si o acorda mamei.

Legile atat de diferite de la o tara la alta au dus la aparitia multor cazuri de rapire a copiilor de catre un parinte, iar in general, mai precis in 68% din cazuri mama este cea care rapeste copilul.

Legal, exista Conventia de la Haga, semnata in 1980, care spune ca un copil rapit trebuie redat parintelui care traieste in jurisdictia in care a trait copilul anterior divortului. Multe tari nu au semnat insa aceasta conventie, de aceea le este greu anumitor parinti sa isi recupereze copilul luat de partener si dus in tara sa natala.

  • Tarile musulmane - cu exceptia Turciei si Bosniei - nu au semnat aceasta conventie. Potrivit traditiei, un copil mai mare de 8 ani este crescut de tata, nu de mama.

  • Nici JAPONIA nu a semnat conventia, asa ca tatii straini nu prea au sanse sa isi recupereze copilul facut cu o japoneza. Japonia da semne ca ar semna acest document, dar el nu se aplica retroactiv.

  • Urmeaza sa semneze conventia Rusia, India si China

  • Honduras nu respecta prevederile Conventiei de la Haga, in timp ce alte noua tari: Bulgaria, Brazilia, Ecuador, Chile, Mexic, Germania, Grecia, Polonia si Venezuela au indicat semne ale incalcarii conventiei.

  • Cat despre America, judecatoriinu par sa fi auzit de aceasta conventie, cu exceptia unor din state precum Florida, California sau New York.

Pe de alta parte, din cauza acestor diferente, este normal ca partenerii dintr-un cuplu binational sa caute sa intenteze divort acolo unde lege este in favoarea sa. UE - unde o cincime din cele 875.000 de divorturi anuale sunt binationale - a incercat reglementarea pentru a impiedica aceasta tendinta.

Bruxelles II, introdus in 2001, stabileste regula ca primul tribunal caruia i te adresezi pentru divort sa fie cel care judeca respectivul caz. Asa ca sotii europeni s-au luat la intrecere care sa intenteze primul divortul. Un avocat specializat in dreptuil familiei spune ca acest sistem nu incurajeaza reconcilierea sau rezolvarea situatiei in afara tribunalului si ca un caz poate fi pierdut doar pentru ca celalalt sot a avut inspiratia sa intenteze divort cu cateva minute mai devreme.

Ca sa evite astfel de cazuri, UE a mai dat o reglementare, Roma III, care incearca sa stipuleze ca o casnicie trebuie terminata dupa regulile legii care a guvernat-o la inceput. Adica daca te-ai casatorit intr-o tara, dupa acel sistem judiciar trebuie judecat divortul. Exista insa probleme cand sistemele sunt foarte diferite. Este dat exemplul - care se practica - curtilor olandeze si al celor nord-europene. Daca, de exemplu, un cuplu de francezi divorteaza in timp ce partenerii muncesc in Olanda, curtea olandeza aplica legea franceza. Este insa o chestiune complicata si se pune intrebarea cum ar putea o curte suedeza sa aplice sharia, de exemplu, unui cuplu de musulmani din Arabia Saudita stabilit in Suedia.

2 comentarii:

  1. Vorbeam cu un coleg francez si l-am intrebat de ce nu se casatoreste - are vreo 35 ani. Cica nu vrea ca divortul e scump. Altul zice ca i se pare normal ca sotia sa-ti pastreze numele de fata ca in cazul unui divort e mult mai simplu.
    Multi degenerati !

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/search/euractiv.html?searchTxt=divort

    RăspundețiȘtergere